KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...113 >

2,808 matches

Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328

meu John” să se așeze confortabil pe scaun, să își plaseze confortabil mâinile pe picioare și să observe, mai devreme sau mai târziu o senzație într-unul din degete, în stânga sau dreapta, urmată de levitația degetului, mâinii sau brațului. Pe măsură ce terapeutul face aceste sugestii, fiecare pas este demonstrat de o continuă demonstrație lentă a acestor mișcări (pantomimăă. Apoi terapeutul adaugă că, pe măsură ce mâna plutește spre față, ochii se vor închide atunci când degetele ating fața și că vor rămâne închiși pe toată

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
mai devreme sau mai târziu o senzație într-unul din degete, în stânga sau dreapta, urmată de levitația degetului, mâinii sau brațului. Pe măsură ce terapeutul face aceste sugestii, fiecare pas este demonstrat de o continuă demonstrație lentă a acestor mișcări (pantomimăă. Apoi terapeutul adaugă că, pe măsură ce mâna plutește spre față, ochii se vor închide atunci când degetele ating fața și că vor rămâne închiși pe toată perioada prelucrării clinice. Erickson scrie: Tehnica „prietenul meu John” este o metodă excelentă de a învăța subiecții rezistenți

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
poate fi amenințătoare. De obicei finalizarea terapiei nu este o problemă. Dar pot exista situații în care pacientul a avut dificultăți în trecut cu experiențele de separare, care intervin în această situație. Bineînțeles rezistența la finalizarea terapiei poate afecta și terapeutul și este important să fim vigilenți în ce privește reacțiile personale. Motivele rezistenței pot fi legate de factori financiari precum și de incapacitatea de a atinge scopurile terapeutice nerealiste. Trebuie subliniat aici că schimbarea terapeutică apare adesea după ce ședințele formale de terapie s-

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
valoarea sinelui și eficacitate pot fi făcute atât individual cât și în grup în cadrul hipnozei. Tehnicile descrise mai jos pot fi învățate cu ușurință de către pacient, care le poate apoi practica acasă, poate cu utilizarea unei înregstrări audio realizată de terapeut. Unii dintre pacienți preferă să folosească o înregistare audio, dar și ei trebuie încurajați să se dispenseze cât de curând posibil de acea înregistrare pe măsură ce devin mai independenți în gestionarea propriului stres. Intervenția 12Sugestie directă pentru întărirea eului Pacientul este

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
Următoarea intervenție de recapturare a sentimentelor pozitive este frecvent folosită în psihoterapie. Intervenția 14Locul preferat în aer liber (sau locul preferat dătător de siguranțăă Lasă-te să plutești lent și fără efort spre locul tău preferat din aer liber (dacă terapeutul știe unde este acest loc atunci poate fi mai specific, dacă nu, rămâneți la nivel vagă... un loc în care te simți relaxat, fericit și în siguranță,... și observă ce poți vedea în jurul tău.. și nu știu ce vei găsi că este

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
fie dezvoltate în acest stadiu. Phillips și Frederick (1995Ă sugerează că pacientul „Cere minții sale inconștiente să creeze un loc sigur sau un conținător care să poată stoca toate experiențele din ședința de terapie până la momentul în care, pacientul împreună cu terapeutul decide să îl deschidă”. (p. 59Ă. Într-adevăr, unul din pacienții mei mi-a dat cheia de la cutia încuiată astfel încât să o poată deschide doar în timpul ședinței de terapie! În afară de „experiențele pozitive învățate” care pot fi chemate din trecut pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
o potecă care te invită să mergi într-acolo. La capătul acestei poteci vei observa o lumină foarte prietenoasă, verde-albăstruie, care se mișcă încet în direcția ta... și pe măsură ce se apropie ea se transformă într-un animal prietenos, consilierul sau terapeutul tău interior, care te poate ajuta cu orice problemă pe care ai putea-o avea. Te rog prezintă-te prietenului tău și spune-i ce problemă ai... prietenul tău ascultă cu atenție și apoi îți răspunde... ascultă cu atenție, înțelegând

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
vedea cât de departe ai ajuns. Ai mers drum lung, în sus pe poteca de pe munte, care uneori a fost ușoară și alteori dificilă, dar ai continuat. Și poți continua acum până când ajungi pe vârf. Mergi mai aproape de scopul tău. (Terapeutul poate acum sugera că pacientul care se află în vârf poate întâlni o persoană semnificativă din viața sa care îi poate da răspunsul la o problemă existențială importantăă. Abordarea celor două oglinzi Într-o abordare descrisă de Bandler și Grinder

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
se imaginează în două oglinzi, una aflată în spatele său (trecutulă și una înaintea sa(viitorulă. Pacienții se uită în oglinda din spate și experiențiază problema, apoi se întorc și se uită în oglinda din fața lor și se văd fără problemă. Terapeutul dă sugestii adecvate pentru a ajuta pacientul să își construiască o imagine de sine puternică în legătură cu fiecare problemă. Un exemplu este cel din studiul de caz nr. 6 din capitolul 8. Aceste abordări care conectează experiențele trecute cu evenimente prezente

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
În timp ce materialul pentru metafore poate fi ales din orice sursă, el trebuie să aibă legătură cu viața și interesele pacientului. Într-adevăr, pacientul informează de obicei clinicianul legat de metafora care trebuie folosită. Ceea ce este important este modul în care terapeutul folosește creativ imaginile și cuvintele care se potrivesc cu interesele, experiențele și aspirațiile pacientului, precum și cu simptomatologia de prezentare. Adesea este posibil să luăm povești bine cunoscute din literaturăde exemplu Rățușca Cea urâtă, Omida foarte flămândă (Carle, 1974Ă, Pescărușul Johnathan

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
cu rezolvarea de probleme. De exemplu ar putea exista situația în care pacientul pretinde că nu are resursele interioare sau nu dorește să se angajeze în nici o explorare interioară de teama a ceea ce ar putea găsi acolo. În această situație terapeutul trebuie să coopereze astfel: „Sunt foarte bucuros că ești onest cu mine legat de temerile tale. Onestitatea ta legat de convingerile tale și de ceea ai nevoie ne va asigura de faptul că nu vei intra prea profund sau prea

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
caseta, pacientul reîntărește și consolidează întărirea eului care a apărut în ședința de terapie. Wolberg (1980Ă enumeră următoarele beneficii ale utilizării „casetelor suportive”: caseta este dovada materială a faptului că se face ceva palpabil și tangibil pentru pacient; relația cu terapeutul este intensificată; se menține pârghia terapeutică și între ședințele de terapie; tensiunile și anxietățile sunt ameliorate prin relaxare și sugestiile reasiguratoare; este încurajată o imagine de sine mai constructivă prin sugestii pozitive persuasive care neutralizează sugestiile negative care preocupă pacientul

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
principiilor de bază din practica psihodimanică. Într-adevăr, neuroștiințele contemporane ne pot oferi multe în direcția înțelegerii stresului și funcționării creierului precum și a implicațiilor acestora în tratamentele care integrează psihoterapia, psihiatria și medicina (Damasio, 1994; Solms, 2004; Panksepp, 2004Ă. Mulți terapeuți se angajează în terapiile dinamice scurte care au fost substanțial influențate de dezvoltarea abordărilor umaniste, fenomenologice, tranzacționale și comportamentale (de ex. Alexander și French, 1946; Malan, 1963; Balint, 1968; Davanloo, 1978, 1980; Sifneos, 1979Ă. Cu toate acestea multe din aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
cum sunt tristețea, furia, vina și așa mai departe, chiar atunci când au fost utilizate tehnici adecvate (de ex. întărirea euluiă. Trebuie subliniat că asemenea abreacții indică reasocierea și eliberarea aspectelor afective, cognitive, vizuale și senzoriale din experiențele trecute sau prezente. Terapeutul poate încuraja pacientul să își exprime sentimentele fie la nivel motor (Nichols și Zax, 1977; Pierce, Nichols și DuBrin, 1983; Hawkins, 1995Ă sau cognitiv, ca „abreacție silențioasă”, o abordare adesea folosită în hipnoanaliză (H. Watkins, 1990bă. Bineînțeles, abreacția poate apare

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
grade variate de catharsis, care pot implica emoțiile, imageria, intuiția și senzațiile în modalități care nu pot fi ușor verbalizate. De fapt, așa cum s-a discutat anterior, procesul poate fi înțeles ca un factor curativ important comun tuturor abordărilor terapeutice. Terapeutul poate observa că pacientul prezintă semne exterioare de catharsis emoțional și anume tremurat, transpirație, lacrimi, respirație rapidă sau superficială, etc. Atunci când se întâmplă acest lucru teraputul poate încuraja pacientul să ventileze motor sentimentele sale, de exemplu prin lovirea unei perne

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
pacientul poate pierde temporar contactul cu mediul înconjurător, ca și capacitatea de a comunica verbal. Aceasta se poate datora faptului că pacientul a intrat într-o stare de retrăire (Kroger, 1977Ă, o regresie deplină cu trăirea efectivă a experiențelor anterioare. Terapeutul trebuie să încerce să evite această situație, deoarece nu se obține nimic prin retrăirea unei experiențe traumatice. În general dacă pacientul a fost pregătit adecvat în primele stadii ale terapieide exemplu o adecvată întărire a eului, regresie progresivă structurată, stabilirea

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
află în cabinet. În mod paradoxal, prin utilizarea acestor abordări pozitive pacientul este de asemenea încurajat să exploreze tensiunile dialectice, de exemplu experiențele negative, sentimentele de stimă de sine scăzută și așa mai departe. Dacă regresia spontană și abreacția apar, terapeutul trebuie să fie pregătit adecvat și să fie încrezător pentru a gestiona situația. În aceste situații cea mai bună politică este aceea de a încuraja pacientul să stea cu experiența sa, în timp ce i se oferă suport și indicații legate de

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
suport și indicații legate de timpul prezent. În mod esențial sarcina terapeutului este accea de a ajuta pacientul să își exprime sentimentele cât de deplin posibil într-un fel care conduce la insight, eliberarea intenționalității și schimbare comportamentală. În general terapeutul își atinge scopul prin: continuarea muncii eficiente împotriva mecanismelor de apărare pe măsură ce se desfășoară exprimarea emoțională; contact intim cu pacientul; alegerea metodelor adecvate; a nu-i fi teamă sau a fi supărat de sentimentele puternice. Intervenția 22Încurajarea catharsisului Așa este

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
puțină atenție este acordată următoarelor puncte: întărirea eului, pregătirea terapeutului; experiența acestor situații cu pacienții; ședințe de urmărire cu interpretare și reintegrare, pentru a „desface” învățăturile trecute distructive; repetarea experienței abreactive până când emoția dureroasă a fost eliberată și cedează... deoarece terapeutul a încercat doar să inițieze experiența mai degrabă decât să o împărtășească într-adevăr cu pacientul. (Prin „co-experiență” sau „rezonanță” înțelegem că terapeutul nu observă pur și simplu durerea evidentă a pcientului, ci mai degrabă că terapeutul trăiește cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
a „desface” învățăturile trecute distructive; repetarea experienței abreactive până când emoția dureroasă a fost eliberată și cedează... deoarece terapeutul a încercat doar să inițieze experiența mai degrabă decât să o împărtășească într-adevăr cu pacientul. (Prin „co-experiență” sau „rezonanță” înțelegem că terapeutul nu observă pur și simplu durerea evidentă a pcientului, ci mai degrabă că terapeutul trăiește cu adevărat experiența durerii, fricii sau ororii împreună cu pacientul, chiar dacă la un nivel mai scăzut. Atunci când această „co-experiență” este esența experienței abreactive pacientul nu se

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
și cedează... deoarece terapeutul a încercat doar să inițieze experiența mai degrabă decât să o împărtășească într-adevăr cu pacientul. (Prin „co-experiență” sau „rezonanță” înțelegem că terapeutul nu observă pur și simplu durerea evidentă a pcientului, ci mai degrabă că terapeutul trăiește cu adevărat experiența durerii, fricii sau ororii împreună cu pacientul, chiar dacă la un nivel mai scăzut. Atunci când această „co-experiență” este esența experienței abreactive pacientul nu se simte singur și în general poate gestiona o confruntare mult mai puternică”. Vor exista

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
atunci când sinele terapeutic al clinicianului nu simte că „noi” (pacientul și clinicanulă putem tolera efectul dur care ne aștepăm să fie eliberat (p.6Ă. Ca alternativă la catharsisul expresiv motric se pot utilza metode de abreacție silențioase. În aceste abordări terapeutul sugerează de exemplu că pacientul își imaginează că este furios pe protagonist. În mod alternativ pot fi folosite abordările „metaforice” și imageria ghidată; de exemplu, pacientul este rugat să își imagineze că lovește o piatră mare cu un băț pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
când inspiri ai putea lăsa ca ochii să se deschidă.. și ești perfect conștient de locul în care te afli,... de momentul zilei,... de ceea ce este bun în viața ta acum... ce vârstă ai,... și așa mai departe. Încurajarea de către terapeut a abreacției motrice sau silențioase la un anumit moment din terapie este o chestiune de stil terapeutic, cadru teoretic, pregătire, experiență și adecvare contextuală. Frecvent pacienții au nevoie să continue să treacă în revistă sau să prelucreze experiențele formative pe parcursul

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
munca orientată spre scop. Este important să întrebăm mintea inconștientă a pacientului dacă mai sunt și alte experiențe pe care este nevoie să le cunoască înainte de a putea păși spre viitor fără nici o problemă. În orice caz este important ca terapeutul să sprijine această accesare interioară astfel încât pacienții să nu termine prematur procesul înainte de a exista șansa de rezolvare a problemei și rezoluție a simptomelor. Rossi (1995bă sugerează folosirea „întrebării de accesare bazală” pentru a facilita un locus al controlului sigur

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
păstrezi secretă cea mai mare parte pe care nu trebuie să o împărtășești cu nimeni? Rossi crede că pacienții au învățat să își închidă ritmul natural ultradian al procesului de rezolvare a problemelor până în punctul în care au nevoie de terapeut pentru a-i ajuta să reînvețe cum să experiențieze tensiunea normală sau excitația nervoasă simpatică în rezolvarea problemelor zilnice. Următoarele întrebări de recadrare terapeutică pot facilita reînvățarea (p.9Ă: Da, respirația de acest fel adesea înseamnă că mintea și corpul

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]