2,542 matches
-
limitei și captivității în agonie Cu fața la zid agită caleidoscopic scenografia precedentă, între seraficul atroce, coborât din Bosch sau (invocatul) Hyeronymus von Aachen și capriciul goyesc sau coșmarul expresionist, recapitulând gesticulația tandreței și a ororii, a „suferinței și lăcomiei”, cu toate tonalitățile elegiei. Detașată de modele literare în curs, fără orgoliul inovației sau al deplinei originalități, poeta își asumă monologul în „singurătatea spectacolului”. Tot în registrul asincron al modernității clasicizate, romanul Parfumul rochiei mixează două scriituri cu narator ubicuu - un realism ironic-sordid
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
o exprimă”. Și o observație deosebit de pătrunzătoare : „Orașul este și un profesor perseverent În ucenicia socială, care vă spune unde sunteți născut, În oraș, dar și În societate, și care vă Învață manierele, gusturile, speranțele sau disperările ce vor da tonalitatea În ceea ce aveți de trăit”. Orașul, cartierul dau seama despre poziția socială, sistemul urban funcționează ca un sistem social ierarhic, distribuie etichete, este responsabil pentru procesele de agregare/segregare, reproduce și transmite poziții de dominare. Subiecții celor doi aparțin unor
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Slavici), cât și literatura contemporană (cronica lui B. Constant la un roman al lui Gib I. Mihăescu, Brațul Andromedei). În articolul O floare disgrațiată (1/1930), Aureliu I. Lupescu motivează scăderea gustului cititorului pentru poezia contemporană prin „intelectualizarea” excesivă în defavoarea „tonalității afective” și prin „mocirla materialismului feroce”, instaurată și ca o consecință a războiului. În sumar intră pagini de proză și poezie semnate de Grigore Patriciu, Gh. Ion, Al. Bistrițeanu ș.a. A.-M.B.
PAGINI LITERARE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288614_a_289943]
-
tot din anii ’70, „buna desprindere” de „spiritul Mioriței” - care și-ar fi avut locul în Sentimentul românesc al ființei: „Cine are în față-i modulațiile ființei nu mai poate face sufletului românesc nedreptatea să-l înțeleagă printr-o singură tonalitate, cea a Mioriței, cu resemnarea ei în fața morții. Miorița poate fi o reușită unică a creației noastre folclorice, dar nu și măsura unică pentru sensibilitatea filosofică a unui suflet căruia a fi și a nu fi îi apar nespus mai
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
Volumul Adâncuri și soare (1940) are o expresie poetică oarecum mai armonioasă, o simbolistică ceva mai modernă. Surprinzător în ipostaza sa cvasiermetizantă (Rouă), discursul își pierde cu totul lirismul când cedează în favoarea fondului religios direct (Închinare, Golgota) și când în tonalitatea confesivă, marcată, livrescul va fi exhibat în intenția pătrunderii în subteranele oniricului (Teama de întuneric). Frânturile poetice din Stinghere respiră, totuși, o atmosferă mai densă, conținând imagini pregnante și dând expresie vie timidelor jocuri ale spiritului. Versurile din culegerea Din partea
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
ușuratic, imoral, egoist, iresponsabil, impulsionat de trăiri joase, cu manifestări sociale superficiale și ipocrite, lipsit de repere. Un aer greu, încărcat de cenușa patimilor omenești se lasă peste aceste ficțiuni, transformând totul într-o trăire buimacă. Singurul roman cu o tonalitate mai luminoasă este Vraja patimei (1936), unde protagoniștii ies întăriți din încercările prin care trec, iar dragostea aduce în final fericirea. Mai mult, se ivesc situații și personaje comice, realizate în special prin replică și automatisme de limbaj. P. a
PALLADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288631_a_289960]
-
trimit către o posibilă înscriere a lui P. în familia prozatorilor câmpiei românești. Istorisirea din Cale grea poate figura ca text-probă. Câteva traduceri, din H. Sienkiewicz, din finlandezul Pietari Päivärinta, din Maxim Gorki, apărute în preajma anului 1900, sunt apropiate ca tonalitate de proza autorului brașovean. În schimb, în Liniștea casei (1890) eșuează o tentativă de roman. SCRIERI: Logofătul Matei, Brașov, 1887; Niță dragă, Brașov, 1888; Liniștea casei, Brașov, 1890; Schițe, Brașov, 1893; La târg, Brașov, 1895. Traduceri: Pietari Päivärinta, Pățania mea
PANŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288660_a_289989]
-
și o poetică bine închegată, în fond o filosofie poetică. Autorul poate fi pus în descendența poeților citadini, a poeților realului sau a poeților epicizanți (Mircea Ivănescu, optzeciștii ș.a.), cu influențe vizibile în alegerea spațiului (orașul, strada, camera, gara), a tonalității (oralitatea) sau a sintaxei (insolita juxtapunere și amestecul dintre poezie și proză). Tânărul poet se distinge prin ridicarea lumii obiectelor la un fel de modus vivendi al simplității, un spațiu heraclitean, care conservă memoria afectivă a trecutului, dar și identitatea
PANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
este însă, în primul rând, un eminescianizant. Lirismul lui, în care răzbate sunetul pur al ingenuității, cuprinde totuși atâta autentică simțire, câtă să nu facă din el un searbăd epigon. Versurile erotice, în care se percep inflexiuni folclorice, capătă uneori tonalitatea idilelor lui G. Coșbuc. E poezia de factură intimistă a unui confesiv, nu lipsit cu totul de umor și nici de autoironie. Alteori, aplecându-se spre necazurile altora, întristatul nu se mai abandonează doar propriilor pătimiri. Deși abulic, el întrevede
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
și Barandabulă, „nebunul satului”. Parodia, absurdă, se extinde și la nivelul subiectului discuțiilor, care degenerează treptat în pălăvrăgeli despre comunism, terorism, intrarea României în NATO ș.a.m.d. P. se remarcă din nou prin disponibilitatea de a voala sarcasmul în tonalități discrete, de simplu observator. SCRIERI: Întunericul și profesoara de pian, București, 1966; Reconstituirea, București, 1967; ed. București, 1996; Petrecerea, București, 1982; Cabana, București, 1983; Pentru un călător cu trenul, Timișoara, 1986; Asfalt (În adânc), București, 1998; Tancul, București, 2003. Repere
PATRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288714_a_290043]
-
senzual și fantast, în opera căruia rafinamentele moderniste se îmbină cu inspirația folclorică și lirica trubadurescă, I. are personalitatea originală și stranie a unui aed din vechime rătăcit printre contemporani. De la semnul exclamării cu care își începe fiecare strofă la tonalitatea arhaizantă, incantatorie a expresiei și la tendința reluării versurilor în refrene, poezia sa poartă pecetea unui lirism originar, primitiv cu ostentație, în care textul nu mai este destinat lecturii, ci recitării. De altminteri, poetul își cânta versurile, acompaniindu-se la
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
într-un palimpsest muzical ce rezumă, în spirit postmodern, o întreagă evoluție literară, de la exuberanța bahică a stihurilor antonpannești („! Nu mă-mbăt de beutură/ De durerea mea mă-mbăt/ Beau otravă și pe gură/ Vorbe dulci ca mierea scot!”) la tonalitatea gravă și monocordă a lirismului bacovian („! merg și scriu - și scriu! -/ și că te caut nu-ți promit,/ iar compun mintal,/ de când hârtia s-a scumpit,/ scriu pe creier,/ cu negreala de pe suflet,/ negru negru negru negru”). Ultim reprezentant al
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
poetul însuși devenind un exponent al Umanității: „Ca să pot apăra mai bine această viață,/ transmiteți-mi întreaga voastră spaimă.” De moartea soției sale, pictorița Florica Cordescu, este legată scrierea unui volum, Elegie pentru floarea secerată (1967), cu un lirism, în tonalitate de lamento, amintind întrucâtva litaniile argheziene. Amintirile trăite sau visate sunt umbrite de viitorul devenit acum imposibil: „Tot ce nu am făcut/ când mai erai/ putea să fie o stea/ și este un scai.” Chiar și lucrurile care au aparținut
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
elev, în revista „Lumina”, cu versuri (1953) și, doi ani mai târziu, publică poezii în limba sârbă, la „Polja”. Editorial debutează în volumul colectiv Versuri (1962). Producția sa poetică, adunată în mai multe plachete, conține versuri dedicate copiilor, într-o tonalitate ce mizează pe naivitate, cu o anumită prospețime a zicerii, și poezii lirice înrâurite de folclor și scrise în registru romantic. Erotica este simplă, directă, fără o preocupare specială în privința tehnicilor. Prin romanele Încercarea de a zbura (1988) și Calea
MILOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288148_a_289477]
-
multor poeți contemporani, reliefând particularități care semnalează excesul, manierismul. Este, de altfel, cea mai originală parte a poeziei sale, situată într-o descendență ilustră, de la G. Topîrceanu la Marin Sorescu. Spirit ludic prin excelență, parodistul se și autoparodiază, recompunându-și tonalitatea dominantă în notă comică: „Să adormim, e ceasul înșelător de dulce, / departe, în mansarde, poeții se-nmulțesc. / E ora zero. Veacul se duce să se culce / cu tot ce are dânsul urât și nebunesc. // Cât se mai poate încă. Atât
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
în Itaca, Moartea Penelopei (1971), text cu „o structură polifonică” în care „anecdoticul e un mijloc de a totaliza semnificații” (Marian Popa), cu poemele din Alegerea lemnului (1974) autorul revine la experiența începuturilor. Nici cărțile ulterioare, dincolo de fluctuațiile raportului dintre tonalitatea dramatică și cea ironică sau de variațiile de transparență a simbolurilor, nu schimbă esențial fața liricii lui M., egală, în sensul bun al cuvântului, cu sine. SCRIERI: Adevărata întoarcere, București, 1969; Locul soarelui, București, 1970; Moartea Penelopei, București, 1971; Alegerea
MIRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288168_a_289497]
-
în antologia Poezii (1996) autorul nu va reține din versurile de acum decât poemul Cu vremea și ochii tăi. Volumul Tobele fragede (1978) continuă aceeași linie, M. perseverând la nivelul inovației stilistice: discurs fragmentar, un amalgam de imagini, metafore, registre, tonalități diferite - uneori un melanj de versuri și proză -, ritm sacadat, alert, notație lapidară, imagism ermetizant. Prin acumularea de elemente disparate se mizează în fond pe un efect de sugestie, hipnotic, care să unifice poemul și să comunice acel inefabil de
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
al solarității care alternează cu melancolia nopții. Preocupat de valorile folclorului bănățean, M.-L. alcătuiește lucrarea Considerații asupra artei țărănești din Banat (1936), o micromonografie în care prezintă portul, obiceiuri, mentalități. Cu placheta Colinde (1940) revine la o poezie cu tonalitate folclorică, textele fiind însoțite de muzica lui Filaret Barbu și de desenele lui A. Demian. În 1942 publică Omul, un oratoriu pe muzica lui Filaret Barbu, partea a doua cuprinzând tot ciclul de poezii profane din Biblice. În 1971 apare
MIU-LERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288192_a_289521]
-
situații ca „ori din pușcă să-l împuște” sau „din drugă-ndrugând”. Des folosite sunt conjuncțiile adversative, menite să sublinieze anumite opoziții („Să nu mă-ngroape / În dosul stânii, / Unde latră cânii, / Ci în strunga oilor”). Diminutivele, numeroase, pun în valoare tonalitatea afectivă a legăturilor dintre mioară și stăpân sau dintre mamă și fiu. Antepunerea adjectivului, asupra căruia cade accentul emoțional, apare cel mai adesea în cazul vocativelor „dalbă mioriță”, „mândră mioriță”, „mândru ciobănel”. În portretistica din versiunile moldo-muntene, accentele sunt predominant
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
stă în decriptarea simbolurilor dihotomice moarte-viață, în care abstracțiunile capătă însușiri concrete. Poemul este văzut ca trăire și retorică, atitudine evidentă în succesiunea alternantă a registrelor poetic, imagistic sau spiritual, generând astfel o construcție elaborată, ce are, în ansamblu, o tonalitate unitară. Volumul Șovăiala (1999; Premiul Uniunii Scriitorilor) nu aduce schimbări de registru, aceleași teme și tehnici susținând poemul. Remarcabil este ciclul Douăsprezece teorii feniciene asupra vieții și morții, care poate fi atât citire modernă a lumii vechi, cât și trăire
MORAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288239_a_289568]
-
nu pare să ofere culturii nord-atlantice decât privilegiul unui timp secular fără promisiuni revoluționare în ordinea politico-socială. Crizele punctuale abundă - firește -, dar orizontul istoric nu include un raport de transcendență între un azi carent și un mâine abudent. Plictisul e tonalitatea afectivă fundamentală care domină sufletele unei lumi captivate de mirajul irealității prezentului. Această sfârșeală pandemică, fals dezmorțită de jocurile sau șocurile libidinale ori pulsațiile joase ale agresivității, nu ar putea fi dinamitată decât din interiorul a ceea ce Edith Stein (1891-1942
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ci și de memorie. La celălalt pol, recunoașterea noutății este un test al inteligenței. Aceasta are directe implicații etice și medicale. Mai întâi, sănătatea suflească și integritatea conștiinței presupun o anumită independență față de trecut. Melancoliile sau nevrozele sunt tot atâtea tonalități afective marcate de o distorsiune a experienței timpului. La cealaltă extremă, în regimul vid al unei tautologii atemporale, nimeni nu este capabil să deprindă binele ori să îndrepte răul. Dacă viitorul ne dă angoase, iar prezentul ne confiscă într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
16) precum și cu învățătura petrină despre tainica unire cu Dumnezeu (II Petru 1, 4). Cele trei sute două strofe ale cărții întâi din cuprinzătorul poem al iezuitului vin să confirme profunda familiaritate a învățăturii sale cu Sfânta Scriptură și tradiția bisericească. Tonalitatea sigură și îndrăzneață a versurilor exprimă o experiență duhovnicească pe cât de bogată, pe atât de rară: profund intim și cald în registrul afectiv, perfect auster și solar în plan intelectual, poemul „îngerului silezian” nu păcătuiește prin artificialitate. Emancipat de religiozitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în putere. Doar după ce am obținut această certitudine, apelul înțelepților la retorica deșertăciunii („deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune”) devine oportun. Abia atunci exclamația Ecleziastului va însemna o nobilă recunoaștere a insuficienței conceptului de humanitas. Spațiul public nu trebuie abandonat unei tonalități indiferente și pesimiste, ci mai degrabă „locuit în chip poetic” (Hölderlin), printr-o vocație creatoare și transparentă. Fără să fie întotdeauna conștienți de sensul Crezului de la Niceea, creștinii își recunosc totuși aderarea nu doar la câteva propoziții descriptive, ci la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
liric, ci cel epic, poeții noștri ar putea fi siguri că ar scrie poezii valoroase. Ceea ce este cu totul greșit este considerarea acestor forme estetice drept niște categorii «apolitice», «supra-partinice», «pur artistice», cu ideea nemărturisită că probleme de compoziție, de tonalitate lirică, de formă a versului, de metodă artistică de a expune ideile, sunt independente de ideologia poetului, de practica construirii socialismului. (Ă). A. A. Jdanov a dat exemplu clasic de rezolvare științifică a problemelor esteticii marxist-leniniste. În cuvântarea rostită la
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]