5,174 matches
-
Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat, de aceea Înspăimântătoare a lui Ambrogio. Poate că trăsăturile groazei se aseamănă toate Între ele, Însă nu și manifestările lor, Își zise el. Există o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reporter că puține lucruri fac mai multă plăcere intelectualilor din afara Capitalei ca dialogurile despre personalități ilustre ale istoriei ori ale culturii naționale care se născuseră, activaseră sau numai poposiseră Întâmplător pe meleagurile respective. La auzul unui astfel de nume, localnicii tresar Înfiorați de o plăcere subită, devin volubili și exuberanți, spun tot ce știu și Încă ceva pe deasupra despre acel cineva glorios și exemplar, cu un aplomb evocativ care ar suna Înduioșător dacă n-ar fi puțintel cam ridicol prin exces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Sunt o mie de motive pentru care n-aș face una ca asta. Primul dintre ele este acela că, nemaiavând În dotare decât unul singur, trebuie să gestionez cu multă precauție ce fac și ce nu fac cu el! Am tresărit siderat: tipul Începea să devină morbid. După câteva fracțiuni de secundă În care parcă se amuză să observe efectul acelor vorbe sinistre asupra mea, Îndepărtă cu un gest calm pledul colorat care Îi acoperea jumătatea inferioară. Priveliștea era terifiantă: membrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cât mai aveam la dispoziție până la Încheierea prelegerii: Îmi plăcea mult ca semnalul sonor care anunța pauza să coincidă cu ultima mea frază și mă simțeam foarte satisfăcut dacă șmecheria Îmi ieșea la fix. Cel mai adesea Îmi ieșea. Am tresărit violent și m-am frecat la ochi, nevenindu-mi să cred ce vedeam: după ceasul meu, potrivit preventiv Încă de ieri după fusul orar al Franței, de la plecarea de la aeroport trecuseră mai bine de patru ore. Era aberant, infailibilul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Înțeleg nemulțumirea și nervozitatea, dar Încercați să Înțelegeți că situațiile deosebit de grave nu se pot soluționa Întotdeauna cu mijloace dintre cele mai ortodoxe. - De când și pentru ce reprezintă răpirea o soluție, fie și În situații deosebit de grave? - Preferați moartea? Am tresărit violent. Cheliosul continua să surâdă bonom, dar vocea lui nu lăsa loc nici unui dubiu: omul era cât se poate de serios. - Am avut de optat Între un asasinat și o răpire. Ce ați fi ales În locul nostru? Am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
N-aveam de ce altceva să-mi ancorez disperarea. Undeva În vorbele sinistrului meu amfitrion trebuie să apară o fisură, o eroare, o neatenție - nu există crimă perfectă, așa ne Învață toate policier-urile lumii. D’a capo, așadar... Brusc, am tresărit ca scurtcircuitat. Acefal și orb ce sunt: cum de nu mi-am dat seama de la Început? Sigur că exista un detaliu care nu se potrivea În nici un fel cu restul tabloului, era vizibil, sărea În ochi de la o poștă: Kapala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
recunoștință, iar el... Timp de o secundă-două, cât gândise toate astea, junele student Își contemplase ceasul cu un Început de nostalgie: probabil că În curând aveau să se despartă. Adio, nemișcatule! Atunci s-a produs miracolul: dintr-odată, secundarul a tresărit ca trezit brusc din somn, a tremurat o clipă indecis și apoi a Început să se deplaseze În cadența impecabilă de totdeauna. Înviase. Dar adevăratul șoc a venit abia după aceasta. Toshiro Fujimori și-a așezat geamantanul pe peron și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o actriță destul de bună pentru a improviza o explicație acceptabilă. Mi-ar lua cam o jumătate de zi dus-Întors, nu e mare lucru. Poți să-mi suporți lipsa câteva ore, n-o să mori dintr-atât de dorul meu, nu? Am tresărit ca electrocutat și i-am aruncat o privire cruntă. Proastă glumă și, mai mult decât atât, nepotrivită glumă! Cu ultimele cuvinte, Eva pierduse o excelentă ocazie să tacă naibii din gură, pentru că, nu știu prin ce bizară asociație de idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în sfârșit, în centrul taberei, pozând unui iconar pleșuv cu barbă rară, stătea culcată pe-o parte o superbă tătăroaică tânără, cu ochi verzi, adânci, în care lumina soarelui se oglindea ca într-o apă leneșă. Inima călugărului cel tânăr tresări. Episodul 3 CE DISCUTAU DOI TINERI PE LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA Văzând privirea tânărului călugăr furișându-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place? - întrebă el. Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
glăsui tătarul, și acest cuvânt, rostit cu putere, se rostogoli ca o chezășie peste stepă. Fraților! Am ascultat aici vorbele pline de miez ale acestui preaînțelept dunărean mazilit și timpanul meu obosit de vuietul vaietelor și-ai vânturilor a vibrat tresărind la zvonurile retoricii! Mare lucru, fraților! De zece ani umblu teleleu, parcă așa se spune, prin stepă, n-am casă, n-am masă, n-am decât o tradiție, fraților! Sunt, scuzați-mi expresia, nomad! M-am săturat, fraților! Căci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de deasupra calului era mic, dar vânjos, cu umeri largi pe care surtucul de nobil venea ca turnat, cu păr cârlionțat ascuns în întregime sub peruca veche dar curată, cu o săbiuță încovoiată la șold, cu pulpe vânjoase din care tresărea din când în când un mare potențial, cu o privire severă țâșnind de sub streașină virilă a frunții din ochii lui adânci, vioi și mari în care pluteau lucioase umbre de eroi legendari, cu multe inele pe degetele lui scurte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doamna Potoțki - râurile noastre nu comunică și au debit mic. Nu poți înota de pești. Tăcură câteva clipe. Pe sofa, pe bibliotecă, pe șemineu, pe genunchii grăsuți ai lui Metodiu, pe decolteul doamnei se lăsă tăcerea. — O, cum am uitat! - tresări doamna Potoțki. Cu ce să vă servesc? O dulceață, un gem, o cafea, o..., dacă îndrăznesc, votkă? — Cel mult un gem - răspunse cu amabilitate Metodiu. Doamna Potoțki trase de șnur. Se auzi clopotul cel grav bătând în altă încăpere. Instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu merse. Atunci doctorul Peleto, văzând că toți așteaptă un exemplu, își luă furculița-n dinți și înghiți ce rămăsese pe vârful ei. Din câte observară, stomacul dânsului avu o reacție de neutralitate, tradusă-n aceea că nici un mușchi nu tresări pe fața lui. Doar privirea îi rămase undeva departe, visătoare, melancolică. îl urmă bătrânelul, care inițial se fripse puțin, dar în cele din urmă înghiți. Apoi se lăsară asupra farfuriilor cele două femei, Metodiu și Iovănuț, mesenii din stânga și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cuprinși de febra pofticioasă a celorlalți. Doar într-un târziu, una din cele două femei, ușor ciupită de vărsat, spuse: Ați pomenit adineauri, stimate căpitane Tresoro, un cuvânt care ne-a făcut pe mine și pe sora mea Amada să tresărim: cuvântul „pârlit”. Apăi, dacă es-o luăm p-aia dreaptă, mai pârlite ca noi nu e nimeni. — încântat de cunoștință - spuse căpitanul Tresoro. Dar cum se face, stimată doamnă, că puțin mai înainte ați rostit, vorbind despre onorabila persoană de lângă dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ajunge aici la conac, pe când dormeau într-o poieniță în fân, ea se sculase tiptil și, îmbătată de mireasma ierbii și de boncăluitul viguros al unui cerb, se strecură lângă spătarul Vulture, punându-și mâna caldă pe gâtul lui. Spătarul tresări și fără să deschidă ochii, bâigui prin somn: „Fie-ți milă de copilașii mei și nu mă omorî, Măria-Ta!” Ea se lipi atunci de Barzovie-Vodă, care sforăia alături, gâdilându-l cu un fir de iarbă sub ureche. Acesta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu ești mulțumit de mine? - zise Vodă. Nu trăiești tu bine acilea? — Ba trăiesc, bogdaproste - zise feciorul, brusc trezit. — Ți-am greșit eu cu ceva? - continuă Vodâ. Te-am pus la cazne? Ți-am omorât copilașii? Ba nu, ferească sfântu! - tresări Vasâle. Atunci de ce bei atâta? — De bucurie, Măria-Ta - zise repede Vasâle. — Măi, măi! - se miră Vodă. Și mai sunt care beau ca tine? — Toată țara, Măria-Ta! - răspunse Vasâle. Unul nu e treaz! I-auzi!... - făcu Vodă. înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
durerea. într-un târziu, Vodă ridică privirea: — Și nu mai avem nimic, nimic? — Mai avem vreo șapte galbeni, pentru drum - răspunse Ximachi. Vodă își șterse o lacrimă, apoi se ridică încet și luă de pe o policioară un pumnal ruginit. Ximachi tresări: — Ce vrei să faci, Măria-Ta? Cu pași șovăitori, Sima-Vodă se îndreptă spre tăviță și-și tăie o felie de ghiudem. Cine l-a adus? - zise el. — Un sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e rău - zise Vodă mestecând. Varza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ocolind o băltoacă, Metodiu ridică privirea și zări la câțiva pași în fața lor, venind din direcție opusă, alți doi călugări. își dădu imediat seama după îmbrăcăminte, nu fără o ușoară tresărire, că sunt iezuiți. Iezuiții îi zăriră și ei și, tresărind puternic, își dădură seama că sunt ortodocși. Se apropiară unii de alții cu prudența și îndârjirea care transformaseră biserica creștină într-o instituție bicefală, cu creierul într-o parte și ideile într-alta. Unul din iezuiți, mai tinerel, avea fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
așa, mic, fără deranj mare. Și nu mai fiți așa stânjeniți, că, vorba aia - surâse larg otomanul - doar n-au dat turcii. Georgios se înclină și dispăru în cală. — Să trăiască Imperiul Otoman, părinte! - zise tare turcul ridicând plosca. — Poftim? - tresări Metodiu ce se uita spre Orșova. — Matale ești surd sau ne dușmănești? - întrebă atent turcul. — Mă cam lasă o ureche - răspunse Metodiu. — Care? — Asta - arătă Metodiu. — Și dacă tot nu-ți folosește, de ce s-o mai ții lipită de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nevoia să meargă, deoarece însuși faptul că vedea cum fiecare pas îl apropie încă un pic de țintă făcea să-i calmeze tensiunea ce părea că i se adunase în capul pieptului. Râsul îndepărtat al unei hiene îl făcu să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i s-a spus întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări despre hiene flămânde care, în disperarea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
gînd se umflă la nesfîrșit devenind transparent, membrana lui ca un cer de jur Împrejur În care tu zeiță nu mai exiști pentru că marginile mele au atins toate marginile tale. Și iată deodată această legănare a valurilor de nisip cum tresar noaptea ia zvîcnetul cobrei faraonii morți În sarcofagele lor, cît deșert sub un bombardament lunar, Înspăimîntător și apele tale fosforescente, focurile tale solidificate de Îngheț, pămînt strălucind ca tabla, pulverizat În particule electrice. Deșert, deșert, Înainte și după. Oare aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și competiții... Ușile se Închid, eclipsa se lățește pe memoria mea - ce aburită, ce penibilă lună mai care aneantizează toate marginile și cultura ca apa curgînd de-a valma În circumvoluțiile mele. Penibile aceste recunoașteri În mizeria cărora Încă mai tresare vanitatea. CÎnd mă aflu În locuri unde știu că nu mă vede nimeni sau cînd sînt singură acasă, mă surprind făcînd gesturi urîte; simt atunci o poftă grozavă să Încerc tot ceea ce mi s-a interzis În copilărie. De pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca În frîntura aceea de conversație dintre doi adolescenți, auzită pe stradă: „Bine, dar viespia nu știe că moare cînd Înțeapă?“ „Ba da, dar se apără.“ Mătur resturile acelea minuscule, se formează o grămăjoară de praf negru În care mai tresare cîte un punct ce se desprinde aproape invizibil din masa de puncte inerte. Recunosc viața după mișcare. Ar trebui să-i respect șansa, dar strivesc iar și iar, pînă netezesc totul. Ce Înspăimîntat este acest picior cînd devine el Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
banchetă. — Iată că ai venit în sfârșit. De acum încolo o să lucrezi cot la cot cu noi. Clar? zice ea și îmi dă o frânghie imensă, plină de apă. Stoarce-o! Privesc cu disperare către Adél, dar ea nici nu tresare. Iar trenul se smucește din loc. Și atunci observ că bucata aceea de tencuială, unde au pictat-o pe ea, e singura care se scorojește. Se presară în firicele mărunte pe jos, pe podeaua bisericii, în fața altarului M-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de teamă, mieii o iau la goană printre copacii putreziți. Dau fuga la mal. Pe malul lacului apar o mie de miei morți. Da, așa e bine. I-a alungat afară un mediocru timid. Când Engelhard m-a strigat, am tresărit. M-a surprins în timp ce mânam mieii. N-ai observat că a răsărit soarele? m-a întrebat el. — Am întârziat - i-am răspuns. Sigur c-a fost frumos. — Dumneata crezi că ai aflat acum ceva esențial. — Așadar ți-ai dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]