2,886 matches
-
nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează - așa de lin Prin perdelele de în; Și-n fereastră ca-ntr-un prag Se arată nalt și drag Cu păr lung de aur moale Și cu ochii plini de jale. Trestia l-încununează, Hainele îi scânteiază, Haine lungi și străvezii Pare - un mort cu ochii vii. Astfel ese sburătoriu Și din umbră și din nori Și din lanuri și din luncă, Și din stea ce se aruncă, Și din tainicul izvor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
neagră răsturnarăm; Grâu mărunt, Grâu de vară semănarăm - Dee Domnul să răsară. La luna, La săptămâna, Își umplu cu apă mâna Și se duse să vază De a dat Domnul roadă. Era-n spic ca vrabia Și-n pai ca trestia, Urați, strigați, măi, Hăi, hăi! Traian mult se bucura Și la târg alerga, Ș-a cumpărat 99 de oca de fier Și 99 de oca de oțel Ca să facă seceri mari 299 {EminescuOpVI 300} Pentru oameni de cei mari, Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
după aceea m-a captivat. Nu vă închipuiți câte subtilități, câtă gingășie străină europenilor ascunde această limbă! Începu să declame cu ochii în tavan. Avea expresia pe care o iau copiii urcați pe scenă, la serbările de sfârșit de an. ― "Trestia fragedă și tânără îmbrățișa grumajii lui Ansije Karambe." Abandonă tonul elegiac: Karambe e numele de familie. Reluă melodios: "Peste templu, răsărise luna. Luna roșie ca un bujor..." ― Încântător, aprecie grăbit Cristescu. Bătrâna nu se lăsă: ― Ai senzația unui pastel delicat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și de alta a uliței, singura, casele erau mici, făcute din chirpici și acoperite cu trestie. Aveau ferestre strâmte, iar din loc în loc geamurile erau înlocuite cu bășici de porc. Între timp trecuse de amiază fără ca tăria căldurii să scadă deloc; mă făcea să transpir abundent, să țin batista în mână și să mă șterg încontinuu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducîndu-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună, care îmi sporeau și mai mult surescitarea. M-am întrebat: de ce o iubeam pe Laura
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am crezut că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai am și marele noroc să fiu repartizat în clasă la domnișoara Elena (Mencina) Basocescu - originară din Bârlad, care-și începea ucenicia didactică în Priponeștii mei natali. Parc-o văd în fața ochilor, așa cum era ea atunci. Năltuță, subțire, ca o trestie în adierea vântului, frumoasă și frumos și cu mult gust îmbrăcată, cu vocea moale de moldoveancă, cu niște ochi albaștri și expresivi, în care se vedea oglindit albastrul cel mai curat al cerului. Am simțit din primul moment o imensă
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
care o văzuse și la Ierusalim, dar aici erau mai prăfuite, uitate de lume. Indicatoarele erau în arabă și în engleză: Fabrica de Automobile Al-Rami, Banca Islamică Al-Aqsa. La un colț de stradă văzu un mănunchi de scaune împletite, din trestie, în care se lăfăiau niște tineri cu țigări subțiri între buze. Mobila era de vânzare. Ocolind gropile, pe drum mergeau copii care se întorceau de la școală, striviți sub greutatea unor rucsacuri supradimensionate. Se uită în altă parte. Pe toate zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
al tuturor lucrurilor, netrebnică rîmă, depozitar al adevărului, cloacă a incertitudinii și a erorii, glorie și pleavă a universului“. — Este cu adevărat geniul În stare pură! spunea tata, lăsîndu-se păgubaș să mai depășească o semi-remorcă. — „Omul nu e decît o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gînditoare. Nu e nevoie ca universul Întreg să se Înarmeze ca să-l strivească“: o semi-remorcă e de ajuns ca să-l ucidă. Dar dacă semiremorca l-ar strivi, omul ar fi Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
a incertitudinii și a erorii, glorie și pleavă a universului“. — Este cu adevărat geniul În stare pură! spunea tata, lăsîndu-se păgubaș să mai depășească o semi-remorcă. — „Omul nu e decît o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gînditoare. Nu e nevoie ca universul Întreg să se Înarmeze ca să-l strivească“: o semi-remorcă e de ajuns ca să-l ucidă. Dar dacă semiremorca l-ar strivi, omul ar fi Încă și mai nobil decît ceea ce Îl ucide, deoarece el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și de alta a uliței, singura, casele erau mici, făcute din chirpici și acoperite cu trestie. Aveau ferestre strâmte, iar din loc în loc geamurile erau înlocuite cu bășici de porc. Între timp trecuse de amiază fără ca tăria căldurii să scadă deloc; mă făcea să transpir abundent, să țin batista în mână și să mă șterg încontinuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună, care îmi sporeau și mai mult surescitarea. M-am întrebat: de ce o iubeam pe Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de la o brutărie în dimineața aceea. Se lăsase deja seara. A traversat încet strada principală și s-a oprit în fața hotelului Araki Mataemon, la care tocmai sosiseră Takamori și Tomoe. În clipa aceea Takamori stătea prăbușit într-un scaun de trestie și privea cum plouă. Tomoe, până-n gât în apă caldă și curată, se desfăta în baie, cu picioarele ei de căprioară complet întinse, relaxându-se după pofta inimii. Și la acest hotel Gaston a primit același răspuns dezamăgitor. Nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și urma o scurtă cavalcadă pe unul dintre caii lui Faroald. Începeam apoi lecțiile de citit și de scris cu Rotari, și, imediat după asta, el mă instruia pentru luptă sub comanda lui Gundo, despicând pari și străpungând împletituri de trestie. O alergare până la marginea așezării, apoi o nouă baie spre asfințit și cina la căderea întunericului. Așa că, seara, mă prăbușeam în pat de oboseală. Uneori adormeam fără să mă mai dezbrac și mă trezeam dimineața cu mari dureri în tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
oprit calul și am citit-o cu voce tare. M-am revăzut pe când eram adolescent, împreună cu preotul Giulio, amândoi cu picioarele în apa mică de la mal, în timp ce el mă-nvăța să tălmăcesc inscripția, punctând fiecare literă în parte cu o trestie lungă. Trecuseră mai mult de doisprezece ani de la acele zile fericite pe care le petreceam studiind printre cocori cenușii, bâtlani și găinușe de apă, privind sturzii care fugeau din stufăriș și corlele care atingeau apa, panicând rațele pitice albastre. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a încetat să mai urle ca un animal și a leșinat cu capul pe spate și cu gura deschisă. Tortura a fost oprită. Omul care o ținea de șolduri a lovit-o de mai multe ori pe buci cu o trestie. Romilde și-a revenit și a început din nou să se agite și să țipe, dar destul de slab. Au lăsat-o să lunece jos încet și, cu cât se zbătea mai mult, cu atât parul intra în ea, despicând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la altul nedumeriți. Cel mai tânăr dintre ei a făcut un pas înapoi, încercând să stea în umbra colegilor. Heraclion a întrebat: - Ce sunt canulele? Câțiva s-au scărpinat în cap, alții și-au desfăcut larg brațele. - Bucăți mici de trestie, a spus Garibaldo. Nimeni nu înțelesese nimic. Medicul cel tânăr care încercase să se ascundă a găsit curajul să iasă‑n față și să spună: - Sunt folosite de câțiva medici egipteni, ca să asigure respirația prin gât atunci când beregata se blochează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să faci ceva? Ai la dispoziție tot Bizanțul. - Regele meu, este o boală cu care pot să-ncerc să mă lupt. Dar una din copile are bătăile inimii neregulate. Voi încerca, și o să m-ajute medicul cel tânăr: o să folosesc trestiile pe care le-am văzut într-o fântână din palatul tău. Nu fi supărat pe acești medici. Le e frică de tine să nu-i acuzi de moartea fiicelor tale. Împărăteasa și-a implorat din ochi bărbatul, drept care acesta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vărul meu Calinic. În acest fel și-a făcut el intrarea în palatul împăratului și, după câte știu, n-a mai ieșit de-acolo. Garibaldo i-a explicat cam ce i-ar trebui, și Calinic a executat. A confecționat din trestii subțiri patru tubulețe îndoite, fără să le fi turtit. S-a folosit de apă și de foc, de fier și de mâini, trudind o dimineață întreagă. - Nu credeam că o să reușești să faci o lucrare de câteva zile în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bolovani, și Își urma apoi drumul către vărsarea În mare. Dacă vreodată ar fi trebuit să se oprească, i-ar fi plăcut să se arunce În apele iuți, chiar acolo, și atunci corpul său ar fi navigat printre bolovani și trestii până s-ar fi pierdut În mare. Dar era un gând stupid, având În vedere că nu intenționa să se sinucidă. Se gândise la asta, pe la optsprezece ani - căci lumea Îi părea un loc de nelocuit, o pușcărie, o condamnare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
copilăriei mele, ne privim sfioase în ochi. Doamne, ce dor mi-a fost de ele, tăcerea lor misterioasă cât de multe-mi spune... aud din nou parcă vocea mamei strigându-mă când mă jucam de-ascunselea în valea cu sălcii și trestii, învingându-mi frica copilărească. Astăzi, ce joc ar trebui să învăț spre a-mi lămuri măcar câteva din ciudățeniile vieții? Venim pe lume fără a desluși propriul drum, fără a ne împotrivi, viața luându-ne în stăpânire. Uneori, totul este
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ușă”. Și în timp ce-și scotea instrumentele, le-a chemat pe femei în jurul ei ca s-o ajute să aducă copilul pe lume. - Era prima dată când vedeam trusa unei moașe, spunea Rahela. Cuțitul, firele, tuburile de aspirație din trestie, amfora cu alcool cuminic, isop și ulei de mentă. Inna a pus cele două cărămizi pe pământ și i-a spus Leei că avea să stea pe ele cât de curând. Ne-a așezat pe mine și pe Zilpa de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]