1,332 matches
-
cu propria-i mână, la care fusese adăugată, pe margini, o cronică. Mi-a istorisit mai cu seamă pe ce căi ocolite Îi parvenise Manuscrisul. — Good Lord!1 Pioasa mea interjecție englezească Îi smulse vărului Henri un hohot de râs triumfător, ea era dovada că recele meu scepticism se risipise și că, de atunci Înainte, aveam să să-i sorb fiecare cuvânt. Se grăbi să profite. — Bineînțeles, nu-mi amintesc mare lucru din ce mi-a spus Djamaledin, adăugă el brutal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
prezența unui european de sex bărbătesc În inima apartamentelor ei trebuia explicată degrabă. Ca să nu-și păteze propria reputație sau pe aceea a fiicelor ei, preferă să spună adevărul, pe un ton pe care-l alese drept foarte patriotic și triumfător. Cine era acel străin? Nici mai mult, nici mai puțin decât farangui-ul pe care-l căuta toată poliția, complicele celui care-l doborâse pe tiran și-i răzbunase, astfel, soțul martir! Un moment de șovăială, apoi veni sentința. Mă felicitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sili pe țar să părăsească Tabrizul și Îl va Împiedica să ne țină sub amenințare. Persia aștepta minuni. Și, Într-adevăr, minuni urmau să se producă. XLV Prima minune mi-a anunțat-o Fazel. În șoaptă, dar pe un ton triumfător: — Privește-l! Doar ți-am spus că ar trebui să semene cu Baskerville! Era vorba despre Morgan Shuster, noul trezorier general al Persiei, care se apropia ca să ne salute. Veniserăm În Întâmpinarea lui, pe drumul dinspre Kazvin. Sosea, Împreună cu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
peste cap. Există vreo persoană? Urmează altă liniște mormântală. — Eu i‑am văzut haina, se aventurează Janice timid. Dar pe el în carne și oase... nu l‑am văzut, șoptește. — Știam eu! Știam eu! Vocea lui Lucy e puternică și triumfătoare. Nici n‑a venit, așa‑i? — Normal că a venit, zic, încercând să par sigură pe mine. Cred că e... — Nu ești prietena lui Luke Brandon, asta e, nu? Glasul ei răsună sfichiutor în cort. Tu ai inventat toată povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
O mică creatură, cu ghearele scoase, țâșni de sus. Căzu exact în mijlocul plasei, pe care cei doi ingineri săriră imediat s-o strângă în jurul prăzii. Trebuia neapărat prinsă bine în rețeaua deasă a capcanei. ― Ține bine, ține bine! strigă Parker triumfător. Am prins-o, jigodia, am...! Ripley observă animalul prins. Apoi blestemă, și de necaz și de frică totodată. Dădu drumul trăgaciului și luă de jos detectorul. ― Fir-ar să fie! oftă ea. obosită și înciudată. Liniștiți-vă, prieteni, ia uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pictori nu există altă legătură decît inima mea. De mîine mă voi privi din nou cu toată luciditatea de care sînt În stare, dar azi n-aud Întrebările pe care de obicei mi le pun singur. CÎntecul sirenelor plutește acum triumfător deasupra mării. Valurile s-au toropit, corăbiile au aruncat, toate, ancora și Ulise sîngerează sub frînghia ce-i leagă de catarg În glorioasa lumină a acestei zile. Nici un omagiu nu este mai mare pentru Apolo (și nici o frumusețe care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
privea cu ochii holbați, foindu-se neliniștit pe canapeaua înțăncușată. Când popa dădu să-și facă și cele trei cruci de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se porni pe strănutat. Popa îl privi triumfător. Nu mai avea nici un dubiu: era unul dintre ăia care de dimineață se tot ținuseră după el. Avusese gură aurită presbitera Anghilina, când îi spusese să fie atent că au prins ăia din Baltă să iasă în lume. De când trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
familia Împăratului. Tatăl meu era fratele Împăratului! Eram mândru. Atât de mândru și atât de trist. Oare venise mama acasă? Nu se înspăimântase când văzuse că lipsesc? Sau nu se mai întoarse? Dacă eram orfan? Ce gânduri deprimante! Un zâmbet triumfător înflorise pe chipul lui Vladimir, dar pierise atât de repede de pe fața sa albă, încât puteam să jur că nu surâse. Am tot dezbătut problema timpului. Câtă vreme ne-am plimbat pe cărările pline de întuneric ale grădinii și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care trecuse prin multe, Loredana așază pernele din piele albă, căzuseră bietele de ele, în lupta corp la corp, ea e încă studentă la teatru, tânără, dar foarte atentă, proful nu trebuie supărat cu nimic. Gol, încă subțire, actorul apare triumfător, o sărută pe gură, buzele moi îi plac ei la nebunie, o ia în brațe și-o ascunde bărbătește la pieptul lui masculin, dar căsătorit, o întoarce cu spatele la el și îi așază curulețul pe picioarele lui lungi, canapeaua îi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o Înghițitură de bere. Preț de catalog - patruzeci și două de mii. — Măiculiță. — Evident, n-am dat chiar atât. Se freacă ușor cu degetul pe nas. — Îhm... patruzeci ? — Mai Încearcă o dată. — Treizeci și nouă ? — Treizeci și șapte două sute cincizeci, spune triumfător. Și CD care se schimbă singur, gratis. Evident, se deduce din impozit, adaugă. — Aha. Uau. Nu prea știu ce-aș mai putea spune, așa că mă aciuez pe o margine a canapelei și mănânc o alună. Ți-ar prinde bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu faci nimic ! șuier. Nu-ți amintești că ai jurat pe geanta ta Miu Miu din piele de ponei ? — Nu am nici o geantă Miu Miu din piele de ponei ! mi-o Întoarce triumfătoare. Am o geantă Fendi din piele de ponei ! E nebună. Nebună de legat. — Ce-ai făcut, Jemima ? Îngaim. Spune-mi ce-ai făcut. Îmi bubuie inima să-mi sară din piept de teamă. Te rog, Doamne, să nu-mi spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că are un aer Încărcat de vinovăție. Jack deschide gura, după care o Închide la loc. Apoi se Întoarce pe călcâie, deschide ușa și iese. O clipă, În micul birou e o tăcere mormântală. — Așa ! spune Jemima, plesnindu-și palmele, triumfătoare. Să se Învețe minte ! Și, brusc, parcă un descântec nefast s-a rupt. Brusc, mă pot mișca din nou. Pot să respir. — Ești... Tremur atât de tare, că abia mai pot vorbi. Ești o idioată... o tembelă... o cretină fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
o anume stare emoțională. Nu mai contau artiștii pe care-i cunoscusem până atunci. Eram vrăjită și absorbită de personajele lui...de peisajele lui... -Nu te-am plictisit? Vrei să-ți Închei visul? -Nu, povestește mai departe! Avea o privire triumfătoare și ironică atunci când mă pamam cu glas tare, ca o adolescentă ce Îmbracă prima rochie de bal și se privește În oglindă. Mă Îndrăgostisem nebunește, nu de el, ci de picturile lui. M-a Învățat În câteva scurte ședințe, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
camera mândrelor! Hai, potolește-te acum, Înghițitorule de săbii! Du-te și fă nani, nasolule, că toată seara nu mi-a tihnit de tine! Altădată o să am grijă și coniacul Callypso o să ți-l dau cu pipeta! * Mă Întorceam, strângând triumfător țigările În pumnul umed, când tu, dragă Mihnea Încă mai așteptai să vină Cătă să te ia de guler și să te arunce În patul tău ocrotitor, dar nu ți-a fost dat să auzi decât râsul lui Gimmi, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să se ferească de el. Când el o prinse în brațe, fata se lăsă îmbrățișată, cu ochii închiși, de parcă se pregătea să se sinucidă. Privind peste umărul ei, Carosse îl văzu pe Charlot jos în hol. Îi adresă un zâmbet triumfător și-i făcu cu ochiul în semn de complicitate. —Mademoiselle Mangeot, rosti Charlot. Tânăra se desprinse din îmbrățișare și privi în jos spre el uimită și rușinată. Atunci Charlot își dădu seama cât este ea de tânără și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
-nțeleg nimic, rosti fata. Își îndepărtă o șuviță umedă de pe frunte. Ce de minciuni! Nici nu mai știu cine minte. De ce mi-ai spus că-l recunoști pe Chavel? Da, da, ia spune-ne de ce ai făcut asta? interveni Carosse triumfător. —Mi-a fost teamă să-ți spun cine sunt, căci știam cât de mult mă urăști. Când a apărut el, mi-am spus că asta este șansa mea de a-mi pierde pentru totdeauna identitatea și de a îndrepta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
dau bine. Nu-mi vine să cred că eu sunt tipa inteligentă și sofisticată care zâmbește din oglindă ca o pisică Cheshire. Eu! Jemima Jones! Încă o dată, am rămas fără grai. ― Acum ești gata să pornești spre L.A., spune Geraldine triumfătoare, în timp ce eu îmi scotocesc prin geantă după portofel, încercând să nu-mi vină rău la vederea sumei imense pe care sunt pe cale s-o dau. Ei, la naiba, e o experiență unică în viață. Hainele astea or să mă țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a ridicat de pe scaun. Brigit și cu mine ne-am luat de mână și ne-am ținut respirația. Johnno s-a întors încet și... ruptura era acolo! O ruptură identică pe un buzunar identic! Amândouă am izbucnit într-un hohot triumfător de râs. Deci era adevărat! Printre hohotele care îmi scuturau tot trupul, am auzit vag pe cineva care se lamenta într-o engleză cu accent irlandez: —Dumnezeule MARE! A intrat în bar zâna care prevestește moartea? în timp ce noi două ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
plate, la coapse suple, la pielea curată și strălucitoare! Gândește-te la celebritățile cu care te vei bate pe umăr. Gândește-te la cât îți va duce dorul Luke și la cât va suferi când te va vedea întorcându-te triumfătoare la New York. Doctorul Billings a continuat cu descrierea condițiilor impuse pentru șederea mea acolo. —Ai voie să primești vizite duminica după-amiaza, dar nu și în primul weekend. Vei avea voie să dai sau să primești două telefoane pe săptămână. —Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu-i așa? m-a întrebat Stalin. — Ce întrebare! Don era șocat. Sigur că nu e gravidă... și-a apropiat fața rotundă de a mea. Nu ești gravidă, nu-i așa? Am dat din cap. —Vezi?! i-a declarat el triumfător lui Stalin. Mai târziu am aflat că Don avea patruzeci și șapte de ani, locuia cu mama lui și era un burlac „cu acte în regulă“. Nu știu de ce, dar n-am fost surprinsă. —Ești sigură? m-a chestionat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
plac oamenilor care își doresc produse relativ simple, dar care să nu respecte formatul tradițional de opt pătrățele. Sunt un amestec interesant - o fuziune, dacă vreți - de stafide, cereale crocante, bucățele de blat și desigur..., ne-a aruncat un zâmbet triumfător,... ciocolată. Toată lumea aproape că s-a ridicat în picioare și a aplaudat. —E grozav, nu-i așa? a murmurat Don. Chiar se pricepe! —OK, a zis Eddie convins. Vreau șapte! —Și eu la fel, a strigat Mike. —Scrie-mă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Numai fiindcă și fiică-ta e o idioată? —Rachel nu e o idioată, am auzit-o pe mama spunând. —Ooooooo, ce limbaj, a cântat Helen. Ai comis un păcat. Va trebui să te mărturisești. Oricum, ai dreptate, a continuat ea triumfătoare. Nu e o idioată, e o cocainomană! Mamei și tatei le-a fugit sângele din obraji și amândoi au plecat privirile. îi priveam de la fereastră, incapabilă să mă mișc din cauza durerii care mă cuprinsese. îmi venea s-o omor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
turma, revendicându-ne, binedispuși, cele mai confortabile scaune. Chaquie și cu mine ne-am luat la trântă fiindcă ne cășunase pe același scaun. Cu un brânci sănătos, care m-a țintuit la podea, Chaquie a câștigat lupta și a sărit triumfătoare pe scaun. Amândouă râdeam să ne prăpădim. Mike a prins celălalt scaun bun. Misty s-a așezat peste el și frichinindu-se a zis: —îl vreau eu. Dă-mi-l mie! Rânjea și rostea cuvintele pe un ton provocator, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
bine. Puteți să continuați. Când, în sfârșit, m-am prăvălit din nou în sala de așteptare, unde mă aștepta Margot, mă simțeam de parc-aș fi fost călcată de-un camion, dar măseaua nu mă mai durea, iar eu eram triumfătoare. O făcusem și pe-asta. Și supraviețuisem. Eram mândră de mine. — Mă întreb de ce m-a apucat durerea aia de măsea tocmai acum? am bolborosit gânditoare pe drumul de întoarcere. Margot m-a privit cu precauție. —Sunt sigură că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
întrebările despre explozia demografică pentru jocul lor - Urmărire fără importanță. Acum Vincent îi fâlfâia lui Stalin pe sub nas cutia cea roșie. — Acum o să vedem cine a fost mai grozav la capitolul celor mai bune bucăți de plăcintă! a cotcodăcit el triumfător. Acum, că n-ai mai avut posibilitatea să înveți răspunsurile dinainte, o să vedem cine e cel mai tare! Stalin a izbucnit în lacrimi. Sperase că Rita o să vină să-l viziteze și-o să renunțe la divorț, dar nici picior de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]