9,257 matches
-
Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr-un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s-o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pînză de păianjen se legăna pe un strop de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a existat un cătun numit Buduioasa, înregistrat de recensământul din anul 1772-1773-1774. Deși se afla pe moșia Filipeni a răzeșilor, a fost trecut ca aparținând la satul Mărăști. Numele i-ar veni de la niște budăie pentru colectat apa, scobite în trunchiuri de copac și folosite la adăpatul vitelor. Pe locul unde a fost cătunul Buduioasa s-au găsit resturi ceramice, cărămizi, vetre de foc, dovezi certe a unei locuiri vechi. Nu știm nimic de soarta acestor oameni, ce soartă au avut
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și directorul școlii din Cașvana) și familia Foșlea căreia nu și se cunoaște locul de origine. De la fântâna lui Pâțu și de la podețul lui Foșlea începe ulița Drăgăneștilor (Arsenie Drăgan a fost primar) care merge până la fântâna și halăele (halău - trunchi scobit în care se adună apa pentru vite) lui Știrbu (zis Coțac) care ar putea fi venită din satul Știrbăț, de lângă Udești; lui Anton Știrbu și se zicea Dura, iar un fiu de-al lui, Gheorghe, s-a căsătorit în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la dreapta, un al treilea la stânga, în fine sosiră la biroul firmei providențial, s.a., asigurări&reasigurări, după cum poate citi oricine pe inscripția de pe ușă, cu litere negre pe o placă dreptunghiulară de bronz mat, fixată cu șuruburi cu cap în trunchi de piramidă, din același metal. Intrară, unul dintre subordonați aprinse lumina, celălalt închise ușa și puse lanțul de siguranță. Între timp, șeful dădea o tură prin birouri, verifica legături, conecta aparate, intra în bucătărie, în camere și în băi, deschidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
călugărul Își deschisese larg brațele, cerând tăcere din partea mulțimii. Apoi Își duse mâna spre relicvariu, acționând asupra unui fel de mici manete care ieșea din bust. O trase spre dânsul, deschizându-l și scoțându-i la iveală conținutul complet. Apăru trunchiul unei tinere, al unei adolescente, retezat din dreptul taliei. Chipul ei cum nu se poate mai frumos și impasibil părea să fie acoperit de un strat subțire de material translucid, mai luminos ca fildeșul, care Îi pecetluia ochii Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de lume și ideea pe care o avuseseră mulți, dar mai ales el, de a o găzdui pe tânără în casa din parc. Tăcu, așteptă, părea o fiară care ar fi izbit cu o lovitură puternică gardul unui parc sau trunchiul unui stejar gros. Procurorul nu răspunse nimic. Privea prin vitraliul ușii de la intrare silueta ușoară care se plimba liniștită înainte și înapoi, apoi îi dădu de înțeles primarului că dorea să o vadă pe tânără, iar ușa se deschise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și-și petrecea zilele ascuns în spatele imenșilor nori îndoliați. Puștii nu mai pierdeau vremea pe străzi, nu mai mergeau la pescuit, nu mai aruncau cu pietre în geamuri. Până și animalele păreau fără chef. Clopotele decupau timpul ca pe un trunchi de copac doborât. Câteodată, urlete de lup umpleau orașul. Era Martial Maire, prostănacul, care înțelesese totul, și care-și striga suferința, chircit la poarta școlii. Poate că ar fi trebuit să facem cu toții ca el. Poate e singurul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
albastrul ăsta și la ea, nu râde... hâââm... Nu mai era, la 16 ani, dodoloața de la trei, acuma era o blondă subțire, înaltă, cu picioarele foarte lungi. Purta însă la mână cureaua aia de piele neagră, cu ținte de metal, trunchiuri de con, zgardă, cum spunea ea, copilăăă!!!, am țipat la ea, dacă te văd fără cureaua aia la mână, întineresc... În vizita aia, Străinul i-a vorbit fetei despre arhitectură: (Scena discuției dintre cei doi, fie pe ecran, fie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
femeia în brațe, nu pot să alerg pământul. Dar Dumnezeu i-a atins capul cu mâna lui și omul a început să meargă... Cei doi, Dumnezeu și Sfântul Petru, au plecat mai departe, și pe drum, undeva, așezat pe un trunchi de copac plângea tremurând pământul un alt om. Bărbatul tot ținea în fața inimii o oglindă, privea adânc în ea, apoi, din când în când, sfâșia cerul cu privirea lui inteligentă, lăsând o dâră atât de sclipitoare, că Bunul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
prevestesc, Zeul-Moș îmi arată. * Terasa semicirculară de la Hades e plină de studenți, ca totdeauna. O vatră ascunsă privirilor printr-o perdea de arbuști, dar solară prin așezarea în aer liber, un altfel de Hades, mesele și scaunele sunt tăiate din trunchiuri de copaci, pe pereți atârnă știuleți de porumb, dovleci, câteva arme, lănci, niște măști curioase, de sticlă colorată, chipuri de oameni, cu cercuri roșii în loc de ochi, unele, în mod ciudat, nu au desenată gura, spațiul de jos e doar întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
chiar Eleanor, dar asta mai târziu. Se scăldau deseori și În timp ce făcea leneș pluta, Amory Își zăvora mintea, alungând orice fel de gânduri, cu excepția celor despre niște ținuturi cețoase, Încapsulate În baloane sinilii de săpun, unde lumina soarelui Împroșca printre trunchiurile copacilor beți de atâta vânt. Cum putea cineva să se gândească la lucruri serioase sau să se Îngrijoreze sau să facă orice altceva decât să se bălăcească, să plonjeze și să se lăfăiască acolo, la hotarul timpului, În timp ce lunile Înflorite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
puternică“. Niște colaci de grăsime, nu neapărat caraghioși, i se stratificaseră sub bărbie. Undeva deasupra lor era o gură mare, cu buze subțiri și o imitație necizelată de nas roman. Mai jos, umerii Îi cădeau fără rețineri, pe pieptul și trunchiul puternic. Era Îmbrăcat cu gust și neostentativ. Amory a observat că avea tendința de a privi drept În ceafa șoferului, ca și cum ar fi chibzuit constant, dar fără speranță, la vreo problemă hirsută și incomprehensibilă. Bărbatul mai puțin corpolent nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care au primit o educație decentă și cu toate acestea, ei l-au lăsat pe orice cap pătrat bine dresat să joace fotbal, În timp ce eu eram ineligibil, fiindcă un bătrân tâmpit s-a gândit că trebuie să profităm cu toții de trunchiurile de con. Armata am urât-o. Am urât și afacerile. Iubesc schimbarea și mi-am ucis conștiința... - Așa că vei continua să zbieri că trebuie să accelerăm... - Cel puțin acest lucru este adevărat, a insistat Amory. Reforma nu va ajunge din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Popa din visul Contesei. Contesa era cât pe ce să se trezească din somn de groază când o văzu apărând și pe a doua Contesă, cu părul vâlvoi și buzele înroșite, coborând din copac prin alunecare, cu picioarele încolăcite de trunchi. Din cauza panicii Contesei și a excitării domnului Popa, urmă o învălmășeală de nedescris: un Popa scrijelea haiku-uri pe un copac care se transformă în șarpe și intră cu totul în gâtlejul Contesei cu buze roșii. Celălalt Popa îi scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
unul foarte înalt, răspunde Sophie. Dar de plăcut, bineînțeles că nu le place. Opera lui Webern e o glumă proastă. Încântat, Hans arată cu degetul o veveriță, una roșie. E roșie toată, chiar așa. Ce drăguță e! Aleargă sprintenă pe trunchiul copacului în sus și‑n jos și are ochii ageri. Soarele se luptă să traverseze cerul. Niște norișori apăruți în jurul prânzului încheie spectacolul. Să sperăm că n‑o să se transforme în niște nori negri și grei. În sfârșit, aici se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai multă minte nu dă dovadă nici Rainer când încearcă să‑și bage capul nespălat între picioarele Sophiei. Nu reușește însă, un pas lateral rapid al fetei care stă deja de ceva vreme în picioare îl dă cu capul de trunchiul bradului nevinovat; a fost și o oarecare intenție la mijloc, de aceea se aude o bufnitură mai puternică decât ar fi fost necesar. Te iubesc, Sophie, vreau să spun că totul îmi este indiferent, o dată pentru totdeauna, în afară de tine. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
alături unul de celălalt și tocmai în această simplitate a formei exterioare se exprimă „profunzimea incomensurabilă a conținutului”, spun ei pe două voci. Adesea e foarte interesant să‑ți observi semenii, iar în acest scop te poți așeza pe un trunchi de copac. Țelul ne stă pe limbă și se numește iubire. Rezervorul inepuizabil care alimentează conversația tinerilor din jurul lui Hans trădează acum o întâlnire fugară a privirilor și o scurtă adăstare‑a‑lor‑una‑într‑alta. Când șezi pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și am Început să fumez. M-a Înecat fumul și am simțit o ușoară senzație de greață urcând din adâncul gâtlejului amorțit, dar nu era o senzație neplăcută. Încercam să-mi amintesc numele tipului care Încercase o greață existențială privid trunchiul unui castan. Cu siguranță era un personaj dintr-unul din romanele lui Sartre, dar dac-ar fi Încercat niște cocaină, pun pariu că nu i-ar mai fi fost greață, Îmi trecu mie prin cap. Pudra albă mi se impregnase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se orienteze în existență și să pășească pe calea vieții într-o direcție ori în alta. Acest moment cardinal corespunde punctului în care trunchiul „Y”-ului se va deschide, se va despica și va lăsa să se dezvolte două ramuri întinse spre cer, dar în direcții opuse. O viață, două existențe posibile... Fericire sau Virtute. încă din primul moment al opoziției, comentariul și analiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mai pură dintre ficțiuni, la fel ca și existența unui suflet imaterial; că există doar fenomenele, precum și simțurile menite să le sesizeze. A se vedea Scrisorile către Pythocles și Herodot... Sufletul se deosebește de trup așa cum se deosebește capul de trunchi, așa cum ochii se deosebesc de gură și mâinile de picioare: ca niște părți distincte ale aceluiași organism, fiecare cu funcțiile sale, desigur, dar legate, aflate în relație. Identitatea sufletului rezidă în compoziția sa: niște atomi, desigur, dar mai subtili decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pe deasupra mai suntem înzestrați și noi cu forță gravitațională. Nu toți, desigur, ci majoritatea. Să luăm, de pildă, parabola voastră cu mărul lui Newton. Dacă în pom există un singur măr și dacă ai șansa să te afli singur lângă trunchi, mărul poate fi al tău. Dar dacă sub pom sunteți mai mulți, lucrurile se complică și poți să rămâi flămând, căci degeaba descoperi forța gravitațională dacă profită altul de pe urma ei. Nu mai vorbesc de cazul când în pom există mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și nu se transportă imediat, se strică. — Atunci nu le mai culegeți și lăsați-le să crească în pădure, printre copaci, până vine „Transcom”-ul. — Care pădure? Care copaci? făcu paznicul. — Dar ăștia ce-s? zise Getta 2, arătând spre trunchiurile groase ce creșteau înalte, îngrămădite, dincolo de tonetă. — Astea? făcu paznicul. Ce să fie? Sunt ciuperci! Roboții se uitară mai bine și văzură cu uimire că, într-adevăr, ceea ce păreau a fi copaci erau ciuperci uriașe, cu cupola sus de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ciuperci! Roboții se uitară mai bine și văzură cu uimire că, într-adevăr, ceea ce păreau a fi copaci erau ciuperci uriașe, cu cupola sus de tot, la vreo 30-40 de metri de sol. Paznicul luă un topor și izbi în trunchiul unei ciuperci care sună sec, lemnos. — Vedeți? zise el. Dacă nu le culegi de mici, nu le mai poți opri, cresc până trebuie să le tai cu ferăstrăul, dar nici de mobilă nu-s bune, că fac viermi. Și totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Nici asta n-aș putea să vă spun exact. Tovarășii mei de la sediu se ocupă cu prețurile. — Locuiți mulți pe planetă? — Destui, răspunse tractoristul. — Văd că semănăm, spuse comandantul. Avem, din câte se poate observa, aceeași structură: nas, gât, urechi, trunchi, mâini, picioare. Asta m-a mirat și pe mine când v-am zărit, zise K.M. 273. Noi credeam că suntem singuri în Univers. — Care noi? — Noi, mediocrii, spuse tractoristul. — Dar toți sunteți mediocri pe planeta asta? întrebă Amărășteanu. — Bineînțeles, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
logodită sub cer, vor spune - cum? ... n-ar fi decât pentru a vă da ideea (fr.). Ar trebui un cântec încăpător, precum Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum. GRUP E temnița în ars, nedemn pământ, De ziuă, fânul razelor înșală; Dar capetele noastre, dacă sânt Ovaluri stau, de var, ca o greșală. Atâtea clăile de fire stîngi! Găsi-vor gest închis, să le rezume, Să nege
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]