8,428 matches
-
apoi trăgea obloanele. Petru ieșea din casă în lume (pe ușa din spate) ca o iluzie șchioapă, desena borduri între zi și noapte, așa cum îi poruncise Dumnezeu, apoi, după o zi de muncă, înnopta în pragul ușii, pentru a nu tulbura liniștea grinzilor. Căsuța lui Petru avea 4 grinzi, erau la fel de obosite precum stăpânul (cât era ziua de lungă țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își privea povestea pe gaura cheii, punea punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trebuie să o iei de la capăt. Nu călca lumina șotronului, pentru că orbește, apoi se sparge. Ce faci? Pe inimă se pășește în vârful iluziilor. Trezești sângele mult prea devreme așa este mai bine, dar nu te lăsa greu peste umeri, tulburi cerul. Plutește, Petre, plutește!" Genia pășea șotronul deasupra norilor, și norii se așterneau cărare până la Dumnezeu. Petru îi asculta fiecare îndemn. În cer, regulile jocului erau schimbate, Petru exersa primii pași. De unul singur niciodată nu a pășit în afara lutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îi știa pe de rost: Unu, doi, unu: Aici, atenție, inimă! Doi, unu, doi: Ochii nu se ating nici cu șoapta! Doi, unu, doi: Plutește peste umeri, cerul suferă de lombosciatică! Unu, doi, unu: Nu păși în tâmplă, riști să tulburi negânditul! Doi, unu, doi: Ai grijă, buzele șotronului se descompun în icoană! Este atât de simplu, sigur mi se va deschide cerul. Să mă aștepți la capătul umbrei. Să mă aștepți, Genia. Cristale de apă ca niște cioburi de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o grădină primăvara și barza își făcea cuib într-un morman de frunze uscate. La balamuc se întâmplă să fie toamnă în toate intențiile lui Dumnezeu. În grădina lui Petru, gratiile pocneau muguri; Petru culegea florile, cu grijă, fără să tulbure parfumul ferului forjat; Petru ascundea florile după icoană; în zori, la mâinile lui Dumnezeu creșteau cătușe. La balamuc, Petru se împrietenise cu umbra; Dumnezeu obișnuia să pășească în urma lui, preocupat de toate nimicurile; Dumnezeu, cel mai atipic ignorant, se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca o pecingine. Imunitatea șinei de cale ferată nu justifică intențiile neduse până la capăt și nici nu argumentează abandonurile. Închizi ochii, urletul se face țăndări în tâmplă, apoi liniște de pustiu, atâta liniște încât nici propria respirație nu te mai tulbură. Te temi? La dracu cu lașitatea asta duplicitară! Dumnezeul cailor poartă hamurile cu el, tu împarți iluzii în oglindă și când îți razi barba cu dosul briceagului. Depresia trăgea cortina, când Petru, la 15 ani, a pășit în arenă. Inutilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de la șosea până în ușa bisericii, jumătate de oră de nevoință. Era seara, trecut de 19. În ghereta portarului, o umbră, ca într-un pendul de ceas, bătea metanii. Candela contura întunericul, câteva tușe de lumină întregeau decorul. Petru, fără să tulbure ceasul, s-a așezat pe o buturugă de brad. Clopotele împărțeau noaptea în două emisfere identice, toaca, precum o bătaie în poarta sfinților, striga sinaxarul. Umbra săruta pământul ca o confirmare a secundei, tot mai proaspete erau mormintele însemnate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
umbră ursuză cu ochelari, a răspuns la salut printr-o bălăngănire necontrolată a capului. În fereastră, în loc de sticlă, o bucată de carton. Umbra a ferit icoana ce obtura geamul spart, apoi a stropit cu apă sfințită duhul care i-a tulburat rugăciunea. Petru, speriat, a privit dincolo. Umbra avea chip: era roșie-vineție la față, mâinile noduroase, degetele strâmbe, pline de negi, fără gât, fără umeri, părul și barba o cagulă de întuneric trasă peste creștet, ochii împăienjeniți de aburi albi. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a ascuns după o streașină și nu a mai ieșit până nu m-am întors cu spatele. Vedeți, părinte, până și ei îi este frică de mine. Am săpat patru fântâni, una peste alta și nici o coajă de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de legat lângă coșerul cu popușoi, s-ar speria ciorile de tine. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
încurcat trenurile, Cătălina a rămas cu poșeta plină cu bani, cealaltă cu o geantă de voiaj: tricouri, chiloți, șervețele umede. Tovarășul prim i-a repartizat apartament cu trei camere în piața Năsăud, etajul unu, vedere la parc ("să nu-i tulbure dracii de copii somnul") și Aro 4x4. "Tovarășa Cătălina face teren și are nevoie de o mașină puternică." Dar, până la urmă, nici lui nu i-a fost bine: securitatea i-a înfundat vreo 6 ani și tot securitatea l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
disc zgâriat remușcările lui Pavel. Un frate de la strană i-a smuls cartea din mână, alții doi l-au scos pe sus din biserică, l-au încuiat în chilie, l-au legat cu o chingă de piciorul patului. Frate, ai tulburat toată slujba! Lumea s-a smintit, părintele Ioan o să ne certe pe toți. "De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, nimic nu sunt, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător..." Frate, mergi matale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
marea în golful pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui îngrămădea nisipul. Prin vene, un fluid tulbure aluneca a secetă. Maică-sa l-a născut sub o brazdă înțelenită; Dumnezeu, ostenit, și-a abandonat plugul într-o intenție de primăvară; ursitoarele i-au semănat singurătate în scutece; lumea o burtă de cal mort, destinul un intestin putred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
franțuzești, ciocolată elvețiană, muzică jazz, reviste de modă. Domnișoara, în costum de plajă, șapcă Che Guevara, prosopul împăturit în 6 sub cap. Bronzul de munte face bine la circulație domnișoara, mereu pe drumuri. În week-end nimeni nu avea voie să tulbure liniștea copacilor. Așa spunea jupânul: Bă, dacă vă holbați peste gard, vă scot ochii! Lăsați ctitora să se odihnească, la direcție muncă, aici muncă, nici în pronaos nu și-a găsit pacea. Pentru voi trudește, bă, să vă fie bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aducea a barbă crescută pe năsălie. (Omul, după ce moare, mai trăiește câteva zile în unghii și în fire de păr; lacul, pe vreme de secetă, la început moare în burțile peștilor.) A deschis ușa încet, foarte încet, să nu-i tulbure somnul, a pus lumină în candelă, a pregătit Ceaslovul, Psaltirea, Tipicul, Evanghelia și toate cele necesare la strană pentru Utrenie, apoi a îngenuncheat în fața ei. Fruntea, genunchii, palmele, într-un ghem de rugăciune neîncepută. Trupul, precum o lumânare din ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
liniștea altora o pierde pe a lui însuși, iar de la ceilalți nu primește în schimb nici o recunoștință. Și întrucît soarta vrea să facă totul, este bine să o lăsăm să facă ce vrea, să stăm deoparte și să nu o tulburăm în nici un fel, și să așteptăm vremea cînd va îngădui și oamenilor să facă la rîndul lor cîte ceva; atunci va fi potrivit pentru dumneavoastră să vă dați osteneală și să vegheați mai mult la toate, iar pentru mine să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
necesară unirea tuturor celorlalți, așa cum ea s-a realizat la apărarea Ferrarei; iar pentru a-l ține în frîu pe papă, marile puteri se foloseau de nobilimea romană care, fiind împărțită în două partide dușmane, Orsini și Colonna, era mereu tulburată de discordii și neînțelegeri; și fiind mereu cu arma în mînă și gata de luptă, chiar sub ochii papii, această nobilime menținea statul bisericesc într-o stare permanentă de slăbiciune și neputință. Și cu toate că uneori se ivea cîte un papă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
armate bune și cu aliați buni. Dacă va avea armate bune, va avea întotdeauna și aliați buni, iar situația internă va fi întotdeauna sigură atunci cînd va fi sigură situația din afară, în cazul că aceasta n-a fost cumva tulburată de vreo conspirație. Și chiar dacă împrejurările externe ar începe să se strice, dacă a guvernat și a trăit așa cum am spus, principele va putea oricînd, dacă nu-și pierde cumpătul, să reziste oricărui atac, așa cum a făcut Nabis Spartanul, despre
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a guvernat și a trăit așa cum am spus, principele va putea oricînd, dacă nu-și pierde cumpătul, să reziste oricărui atac, așa cum a făcut Nabis Spartanul, despre care am vorbit. Dar în ce privește pe supuși, chiar dacă situația din afară nu se tulbură, principele trebuie să se teamă că dușmanii ar putea să uneltească în taină. El se poate pune foarte bine la adăpost de o acțiune ca aceasta dacă se străduiește să nu fie urît sau disprețuit și dacă face astfel încît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ar putea împinge la crime atît de îngrozitoare, din pur fanatism. Printre lucrurile bune pe care Machiavelli le spune la capitolul conspirațiilor, este unul foarte bun, dar care, în gura lui, devine rău. Iată-l: "Un conspirator spune el este tulburat de teama de pedeapsă care-l pîndește, iar regii sînt susținuți prin măreția imperiului și prin autoritatea legilor". Mi se pare că autorul politician nu vorbește cu bunăvoință despre legi, el care nu insinuează decît interesul, cruzimea, despotismul și uzurparea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Restul familiei a fost Însă urnit la drum spre Germania. Weisz a rămas În ghetou În mîinile tremurînde ale unor funcționari mărunți, care nu știau ce să-i spună, după cum nu știau nici ce-i de făcut cu el. Îi tulburau judecata cu tot felul de scenarii, că evreii vor ajuta la refacerea stricăciunilor provocate marelui aliat de către barbari, că femeile vor Îngriji copiii nemțoaicelor aflate În servicii ale statului, vor ajuta În gospodării unde militarii plecați pe front apără civilizația
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la vizita medicală, inima i-a bătut foarte tare și, credea el, la vîrsta lui, a fost Înregistrat ca nerecrutabil, chiar dacă, În anii care au urmat, alți români de o seamă cu el din părțile locului au fost Înrolați. Ieșind tulburat de la acel centru militar și umblînd fără vreo țintă pe străzi, a văzut o inscripție: Mis Mia. Nu Înțelegea despre ce putea fi vorba, dar a intrat, Împins Înăuntru de o putere care-l purta după voia ei. Acolo, un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lui, cu numele tot de Ștefan Ruba, Îl luase și-l dusese cu căruța, alături de alte zeci de oameni, pînă la Alba Iulia. — Atîta Românie cîtă am văzut acolo, mă tem că n-oi mai vedea niciodată, Îmi mărturisea moșu’, tulburat pînă la lacrimi cînd Își amintea de neaua ce căzuse atunci din cer asupra mulțimii, ca o binecuvîntare din noaptea Sfîntului Andrei. Poate de la acel miracol al Unirii, poate de la Întîmplările primului război, căpătase un simț original al mersului lumii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
despre acordul lor cu mine, micșorarea ușoară a notelor, așteptarea zilei de mîine, asigurarea că au consemnat totul și un „la revedere“ adresat numai mie cu apelativul „domnul de la București“. Nume nu mai aveam, graba lor de a dispărea le tulburase serios ținerea de minte. Muzicologul și solista, uimiți pesemne de plecarea abruptă a celorlalți, au bîiguit cîteva amabilități de final și ne-au lăsat singuri În sala rece. Nu mă dumiream nicicum de unde s-o iau pe nou-ve nită. Nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de metri, Într-o amiază de mai de o seninătate neobișnuită. Soția mea nu poate să uite limpezimea acelei zile pe care rar a mai regăsit-o pe parcursul altor zboruri. A reținut, cu alte prilejuri, mai degrabă o atmos feră tulburată de evaporări mai mult sau mai puțin abundente, desfășurîndu-și Încețoșarea Între pămînt și cer. — Ce formă are lacul? am Întrebat-o Încercînd să mi conturez o imagine. — E ca un... ca un melc fără casă În spinare, mai Îngroșat spre
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din pudoare eu refuz să-mi aștern experiența pe hîrtie, o va face ea În Germania și mă va obliga să răspund unor interogatorii foarte serioase venite din partea altora, bănu iește ea din partea cui, dar nu vrea deocamdată să mă tulbure. Sărind de la una la alta, tot ea m-a scos pînă la urmă din impas, Întrebîndu-mă cum se explică vitalitatea memoriei mele vizuale și exactitatea cu care descriu natura. Am respirat adînc și am pornit de departe. Mă asculta cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a copacilor, ei o simt ca pe un fel de apăsare pe dosul palmei, de-a lungul mîinilor ori În piept dacă În preajmă e o masă copleșitoare. Eu Însă atașez acestei senzații și un rudiment de imagine nu atît tulbure, cît Înnourată. Erica m-a rugat să mă opresc din vorbit și să păstrez tăcerea. A comentat apoi, aveam să Înțeleg că gîndise Îndelung formularea: — Să te ajute simțul tactil fără să atingi obiectul... Trebuie că se ascunde aici bătaia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]