2,479 matches
-
privește Îndelung, sperînd să Îi prindă asupra faptului, dar pădurea de cactuși nu face nimic, doar se holbează la el. Pentru prima oară după mult timp, Wakefield simte compasiune pentru toți, o duioșie total lipsită de adresă. Chestia aia cu umanismul, ce ciudată. Proaspăta mireasă Îl Întreabă pe Wakefield ce caută acolo: — SÎnt aici pentru lumină, Îi spune el, parafrazîndu-l pe Sfîntul Patroclus, unul dintre fanii timpurii ai deșertului. Ceea ce era adevărat pentru bătrînul Sfînt Patroclus este Încă adevărat pentru acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Calea ferată e un mijloc de transport, automobilul e sau devine un instrument sportiv. (...) Și mai mult, aviația îi dă o nouă forță corpului omenesc, cinematograful - ochiului, radiofonia - urechii”. Potrivit lui Thibaudet, „Prima generație ai cărei adolescenți au fost scutiți de umanismul tradițional a fost scutită, în plus, prin tinerețea ei, și de umanitatea tradițională. A avea 20 de ani în 1914 corespunde unei cotituri”. Și în România, generația Primului Război Mondial a fost ultima formată - în perioada studiilor liceale - de „umanismul” și „umanitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scutiți de umanismul tradițional a fost scutită, în plus, prin tinerețea ei, și de umanitatea tradițională. A avea 20 de ani în 1914 corespunde unei cotituri”. Și în România, generația Primului Război Mondial a fost ultima formată - în perioada studiilor liceale - de „umanismul” și „umanitatea” tradiționale: o generație scindată între un Vechi Regim liberal-conservator, estetizat și epuizat („La Belle Epoque”), și un Nou Regim, marcat de „revolta maselor”, de cultul corpului, de eliberarea instinctelor și de revoluția tehnică. Thibaudet atribuie acestor tineri aflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai bine zis, vitezele de toate felurile au pătruns în stil”. În opinia lui Thibaudet, les années folles, cu frenezia lor hedonistă, stau - în mod esențial - sub imperiul unui sentiment generalizat al instabilității existenței: „Inegale în importanță, fenomene ca declinul umanismului, masacrarea tinerelor elite, necesitatea trăirii din stocuri, revoluțiile utilajului și ale simțurilor omenești au colaborat cu un sentiment general și profund de instabilitate ca să-i răpească acestei generații mijloacele normale de a dura” (Albert Thibaudet, „Generația de la 1914“, în vol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Huelsenbeck va sublinia, nu fără un grăunte de ironie naționalistă - reflex, de astă dată, al unui „complex al Centrului” -, diferența plebee, provincială, „balcanică” și „barbară” a tînărului român: „spre deosebire de Ball, de Arp și de mine, Tzara nu crescuse la umbra umanismului german. Nici Schiller, nici Goethe nu i-au spus vreodată, în orășelul lui natal, că frumosul, nobilul, binele trebuie sau pot să conducă lumea (...) un barbar de cel mai înalt nivel mental și estetic” (Richard Huelsenbeck, Memoirs of a date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ideologică a noului regim - va fi redimensionată la începutul anilor ’80 de „recuperarea protocronistă”. În plină „destindere” poststalinistă, „recuperarea esteticului” merge însă mînă în mînă cu cea a „valorilor naționale”, hibridizarea între marxism-leninism și ideologia mesianismului național realizîndu-se sub semnul „umanismului socialist”. În plus, noua politică culturală „integratoare” a regimului Ceaușescu vădea o preocupare specială pentru „imaginea României în lume” (și, cu precădere, în Occident), scriitorii servind în acest sens ca „vitrine” și „ambasadori itineranți”. În cadrul „valorificării moștenirii culturale a trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clasicilor interbelici devine sarcină de plan, realizată cu respectarea specificității/autonomiei esteticului, dar în acord cu „comandamentele” ideologice oficiale. Sîntem într-o perioadă de vogă europeană a literaturii absurdului, iar referința la aceasta devine inevitabilă. În spiritul „sănătos”, optimist al „umanismului socialist” și al criticii „antiburgheze”, Mihail Diaconescu recuperează comicul „pozitiv” și „critic” al lui Urmuz, delimitîndu-se de „mizantropia” unor „antiumaniști” precum Ionescu sau Beckett: „din păcate, procedeele lui Urmuz au ajuns să servească scopuri opuse celor pentru care au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ori deficit, nu i se poate integra. „Portrete-destin”, personajele urmuziene sînt puse în legătură cu tablourile lui Arcimboldo sau cu „caracterele” lui Teofrast și La Bruyére, reciclate „mecanomorf” și „zoomorf”. „Caracterele” lui Urmuz —iată o formulă care a făcut carieră, pe linia umanismului „neoclasic” călinescian... În Istoria... lui I. Negoițescu, referinței la solarul La Bruyére îi este preferată însă apropierea de „negativismul” și „pesimismul” lui La Rochefoucauld. Despre monografia lui Balotă, Marin Nițescu va afirma - cu maliție - următoarele considerațiuni: „pornind de la indicații embrionare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cu „fabula” „Cronicari”...) Între sincronism și protocronism - noile metode critice Ultimul deceniu al „Epocii Ceaușescu” este dominat de două mari „bătălii culturale”: avem, pe de o parte, conflictul dintre adepții naționaliști sau național-comuniști ai protocronismului și adepții „internaționaliști” ai umanismului estetic occidentalist și sincronist. Pe de altă parte, scena literară începe să fie dominată de intrarea în arenă a „generației ’80”, de discuțiile în jurul textualismului și - după 1985 - de bătălia pentru postmodernism... În interiorul complicatelor jocuri de strategie, Urmuz servește uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de drepturi cetățenești elementare, față de etnia majoritară, a categoriilor sociale defavorizate față de cele privilegiate ș.a.m.d. Noțiunile de „centru” și „periferie” sînt relative, au un caracter relativ... Putem vorbi, în egală măsură, de o criză a Centrului și a umanismului eurocentrist occidental (așa-numita cultură modernă a crizei implică de fapt o criză a adaptării la modernitate, o traumă a identității „tradiționale” confruntate cu pierderea vechilor repere de autoritate, legitimitate și stabilitate tradițională). Complexul distanței față de cultura „Evropei” clasice, prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al unei tradiții pragmatice anglo-saxone, marcat de asemeni de lucrările cercului de la Viena, el avea o anume suspiciune față de opera lui Comte, considerând-o prea romantică. Contrar materialismului pe care Îl Înlocuise, pozitivismul, sublinia el, putea să fondeze un nou umanism, iar asta, În realitate, pentru Întâia oară (În fond, materialismul era incompatibil cu umanismul și avea să sfârșească prin a-l distruge). Nu-i mai puțin adevărat că materialismul a avut importanța lui istorică: trebuia depășită o primă barieră, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
avea o anume suspiciune față de opera lui Comte, considerând-o prea romantică. Contrar materialismului pe care Îl Înlocuise, pozitivismul, sublinia el, putea să fondeze un nou umanism, iar asta, În realitate, pentru Întâia oară (În fond, materialismul era incompatibil cu umanismul și avea să sfârșească prin a-l distruge). Nu-i mai puțin adevărat că materialismul a avut importanța lui istorică: trebuia depășită o primă barieră, care era Dumnezeu; unii au depășit-o și s-au trezit cufundați În deznădejde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că Iluminatul, deși se consacrase mai mult meditației, n-ar fi respins aprioric o soluție de ordin tehnic. Oricum, era clar, Hubczejak nu se putea aștepta la susținere din partea religiilor statornicite. Mai surprinzătoare e constatarea că și partizanii tradiționali ai umanismului au reacționat printr-o respingere radicală. Deși sunt noțiuni care astăzi par greu de Înțeles, trebuie să amintim locul central pe care-l ocupau, la oamenii epocii materialiste (adică În cele câteva secole ce separă dispariția creștinismului medieval de publicarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
parte dintre convingerile sale religioase, sau a fi un om religios rezervat în relațiile cu socialul, dobândind astfel aspectul unei prezențe atipice. E. Fromm, Sociéte aliénee et sociéte saine, cap V „De altminteri atât în religia monoteistă cât și în umanismul laic, principiul fundamental este cel al proeminenței persoanei umane. Scopul vieții este atunci dezvoltarea dragostei și a rațiunii, iar acest scop trebuie să transcendă toate activitățile umane. Cum poate morala să joace un rol activ și semnificativ într-o viață
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
mai populară. Ea combină două sisteme opuse și ne ajută să uităm contradicția care ne separă. ” În opera Sociéte aliénee et sociéte saine, Erich Fromm face o analiză a conștiinței umane, arătând că principiul fundamental care domină religia monoteistă și umanismul laic deopotrivă este acela al proeminenței persoanei umane. Scopul vieții, așa cum reiese din ideile autorului, este dezvoltarea dragostei și rațiunii, care ar trebui să se regăsească în toate activitățile omului. Morala însă nu poate juca un rol activ și semnificativ
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
Ceaușescu își luase avântul acela nemaipomenit. A participat și el la câteva expoziții omagiale, „Celui mai iubit fiu -inima plasticienilor“, fără a se face remarcat. Alții erau abonați la marile cârnățării. Veniseră ăștia noii, carnaserierii, care devorau totul în numele noului umanism promovat de secretarul general. Se răsuci și privi spre capătul cozii de lângă el, unde se așezase Aspasia. Nu o mai zări. Era ferm convins că-și face și radiografie. Nu vii la laborator numai pentru coprocultură. Faci cel puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Viața 1633-1691 Cărturar și om politic, Miron Costin (1633-1691) este un ilustru reprezentant al umanismului românesc. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut în Polonia, unde hatmanul Ion Costin se refugiase, ca urmare a mazilirii, de către domnul Moise Movilă. Tânărul Miron Costin și-a făcut studiile în Polonia, unde a dobândit o cultură vastă și
MIRON COSTIN PATRONUL SPIRITUAL AL LICEULUI. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Argentina Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_576]
-
la condamnarea la moarte, a celor doi, în 1691. Opera cărturarului, vastă și variată, cuprindea lucrări de istorie: “Letopisețul Țării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace”, “De neamul moldovenilor”, “Cronica polonă”, poezie și filosofie :” Poema Polonă” și “Viața lumii”. Scrierile sale aparțin umanismului românesc, forma de manifestare a Renașterii românesti, în secolul al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Având o viziune de ansamblu asupra istoriei, Miron Costin a abordat problema originii române a românilor și latinității limbii române și a
MIRON COSTIN PATRONUL SPIRITUAL AL LICEULUI. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Argentina Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_576]
-
a științelor umaniste, pe care Husserl și Dilthey o leagă de spirit, și-a pierdut sensul și legitimitatea. În schimb, atât în educație cât și în cercetare, seducțiile pragmatismului și relativismului care se opun unei rațiuni teoretice dezinteresate și unui umanism care cultivă per se adevărul, binele și frumosul, sunt mai prezente ca niciodată. Acest relativism științific este, cum am putea spune într-un limbaj apropiat de cel al lui Husserl, consecința abandonării unei tradiții umaniste care stabilește pentru om scopuri
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
delegarea acestui interes doar specialiștilor în domeniu, la nivelul cercetării academice, cu puține interferențe în realitatea cotidiană, marcată de lupta pentru existență, profit și dominarea celui mai expus și slab. În aceeași ordine de idei, Anton Dumitriu (1905-1992) leagă criza umanismului occidental de aplatizarea universului valorilor: „Iată, sumar, în ce constă criza Occidentului. Ea se caracterizează nu atât prin răsturnarea valorilor, cum credea Spengler, nu atât prin faptul că valorile nu mai fac parte din însăși existența noastră, ci mai curând
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și din lagărele Canalului Dunărea-Marea Neagră (prima variantă, cea din anii ’50), care au cunoscut din plin nu numai toate schingiuirile și chinurile, inimaginabile și de neînchipuit, dar și gustul excrementelor, al fecalelor umane, ca o expresie incomparabilă a „Înaltului umanism socialist”. Ca atare, să dăm mulțumire Domnului Dumnezeu că n am cunoscut nici a suta parte din incalificabilele orori bolșevice și satanice, să fim cât mai modești și să nu ne mai grozăvim, nici măcar În cuget, În dialogul cu noi
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
să se roage zeilor ei, se pricepe să își imagineze o lume supranaturală, poate avea o religie cu adevărat sacră. Nu e cazul civilizației noastre, care profesează ateismul, cultivă necredința și predică virtuțile laice. După o astfel de cură de umanism și impietate este absolut exclusă întoarcerea la credința trecutului, restaurarea cultului abolit. Nici măcar nu merită osteneala de a ne mai simți atrași de ea, căci în lumea occidentalizată credința religioasă, comparativ cu credința naționalistă sau socialistă, și-a pierdut puterea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
indignare și dispreț față de muncitorii rebeli. Aceștia sunt catalogați inclusiv „debili mintal”, unul dintre acuzatori exprimându-și teama că protestatarii ar fi putut arunca întreprinderea în aer! Încă de la ședința din 15 noiembrie, imediat după evenimente, se cere pedepsirea „fără umanism” a protestatarilor, excluderea lor din colectiv, la un moment dat fiind indicată, ca soluție punitivă, deportarea. Dar lucrurile nu se opresc aici: întrucât protestatarii sunt considerați „elemente înrăite” și periculoase, iar protestul lor, o „activitate criminală” și o „acțiune dușmănoasă
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
multe unități militare au fost în stare de alarmă; în uzină fuseseră plasate detașamente pregătite să intervină în caz de necesitate: o altă revoltă, de pildă, sau o solidarizare. Sentința a fost explicată ca fiind o expresie a „generozității” și „umanismului” lui Nicolae Ceaușescu (care îi lăsase în viață pe protestatari, deși în ședințele din întreprindere se ceruse încă de la început pedeapsa capitală). Chiar și așa, deși în esență era vorba de o deportare pe maximum 3 ani, pedepsele respective erau
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
liderului reformator, așa cum fusese ea vehiculată până prin 1980, prin diferite strategii de manipulare. De aceea, revolta de la Brașov era bagatelizată și minimalizată de autorități, chiar dacă ceea ce se aplica de fapt, anume deportarea, nu era deloc o măsură neglijabilă de represiune. „Umanismul” pretins în proces al regimului Ceaușescu era o ultimă fantoșă prin care se încerca obținerea „în eprubetă” a unei repopularități a dictatorului, clemența fiind poza retușată pe care Ceaușescu pedala pentru a-și autoglorifica imaginea. Destul de fragilizate în urma anchetei dure
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]