1,741 matches
-
unde aveam o verișoară. A plecat și mama ei la Cernăuți, care a fost reocupat de armata română, a reușit și tata să plece, cu toate că era destul de periculos, ca s-o vadă pe soră-sa și pe ceilalți din familie. Verișoara mea era avocat. Și soțul ei era tot avocat și pentru că a fost avocatul statului până În ’40, reprezenta statul român, a fost luat Împreună cu fratele său de armata sovietică și trimis În Siberia cu câteva zile Înainte de Începerea războiului. Despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Începerea războiului. Despre ei nu se știe nimic. Adică au plecat, nu știm nici dacă au ajuns În Siberia sau dacă au fost omorâți. Astea sunt aspecte care pe noi ne-au afectat, mai ales că ne iubeam foarte mult verișoarele, ne uitam la ei ca la niște bijuterii, eram mici. În vara lui ’41, spre sfârșite, au Început sărbătorile evreiești și se auzea că n-o să rămânem În Câmpulung, că o să ne trimită În alte părți. Dar Între timp, peste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sat cam departe de front, departe de drumul principal. De asta am fost oarecum lăsați În pace - și dacă au murit oameni au murit mai degrabă de boală și de Îngheț, și cei care au fost trimiși dincolo de Bug. Acea verișoară al cărei soț a fost trimis În Siberia a avut o moarte Îngrozitoare. Ea a fost trimisă din Cernăuți, Împreună cu mama și fetița ei. Fetița i-a fost omorâtă În fața ei și pe urmă a fost și ea omorâtă, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
poveste de familie din România, 1855-1995. Deci o sută și ceva de ani. Câteva generații. Aceea a fost o fotografie din 1917 și vedeți una făcută În 1936. La o nuntă. Și uitați-vă cine sunt: bunicii mei, asta este verișoara mea care a fost omorâtă În 1942. Ăsta-i soțul ei, care a fost trimis În Siberia. Acesta e fratele lui, trimis tot În Siberia, o dată cu el. Ăsta-i tatăl meu, asta-i mama mea, asta-i mătușa, mama acelei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mea care a fost omorâtă În 1942. Ăsta-i soțul ei, care a fost trimis În Siberia. Acesta e fratele lui, trimis tot În Siberia, o dată cu el. Ăsta-i tatăl meu, asta-i mama mea, asta-i mătușa, mama acelei verișoare care a murit și ea În ’44 În Transnistria. Aici sunt mătușa din Sfântu Gheorghe care a murit la Auschwitz Împreună cu acești doi copii. Asta sunt eu. Asta este sora mea. E o carte foarte frumoasă. Cine a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
spus că am venit cu sandale cu talpă de lemn. Așa că ne-am Întors ca niște oameni foarte săraci. Bunicii mei nu erau oameni bogați, dar, totuși... Trist era că venea lumea și-ți dădea câte ceva. Și-mi zice o verișoară foarte-foarte bogată: „E bună cămașa asta - Îi Întorci oleacă gulerul și e foarte bună”. Adică „ajutați-i pe sărmanii din Transnistria”, cam așa ceva. Când spui că ajuți, ajută cu lucruri bune, nu cu boarfe. Și pe aceștia pe care-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
exista. Din familia dumneavoastră cam câți s-au Întors? Am fost foarte mulți deportați. Ne-am Întors vreo 6-7 persoane din 30-35, dintre care unchiul a murit imediat după ce ne-am Întors și am rămas noi patru și mătușa cu verișoara... Era o familie mare cu mulți unchi, veri, verișoare... Știați de acolo că au murit? Da, știam deja de acolo. Au murit prieteni mulți - era greu de supraviețuit... A fost un noroc, o Întâmplare că am scăpat, căci era foarte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Am fost foarte mulți deportați. Ne-am Întors vreo 6-7 persoane din 30-35, dintre care unchiul a murit imediat după ce ne-am Întors și am rămas noi patru și mătușa cu verișoara... Era o familie mare cu mulți unchi, veri, verișoare... Știați de acolo că au murit? Da, știam deja de acolo. Au murit prieteni mulți - era greu de supraviețuit... A fost un noroc, o Întâmplare că am scăpat, căci era foarte greu de supraviețuit... La ieșirea din lagăr și când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am primit aprobarea. Au venit niște trenuri care ne-au dus până la Ungheni, iar acolo ne-am Întâlnit cu rudele noastre care au venit din partea cealaltă, de unde era și soțul meu: dintr-o familie de 5 persoane au venit numai verișoara cu mătușa. Ne-am Întâlnit acolo, pe platforma aceea, parcă o văd și acum, din câți am plecat din Rădăuți - noi am avut rude foarte multe - ne-am Întors doar câțiva. Și de la Ungheni ne-am urcat Într-un tren
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
s-a comportat cum trebuie, pentru că s-a Împrietenit cu un comandant... nu SS-ist, ci comandantul fasciștilor din Ungaria, și ea a aranjat-o la un azil care avea vreo 25 de bătrâni. Și În casa aceea a venit verișoara cu o fată. Și a avut nevoie de un bărbat, o femeie care să gătească pentru bătrâni și de o fată care să facă curățenie. Și așa a rămas și familia aceea În viață, și bătrânii - la fel. Deși fata
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mașini afară, au tras cu pistoale, cu arme, au strigat, au țipat, dar eu nu știu cum am ațipit puțin, iar când mi-am revenit și am văzut, așa, multe figuri chele, m-a apucat isteria, că dacă nu-mi dădeau palme verișoara mea și prietena mea, care erau acolo cu mine, cred că aș fi Înnebunit imediat. Au trebuit să-mi dea palme ca să-mi revin. Am gândit că ăștia-s toți bărbați, știți? A doua zi am fost trecute În altă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
atunci eram așa de liniștită... În ziua aia am și plecat. Domnul care a văzut numele meu a zis că cu numele ăsta s-a dus deja cineva. M-a luat Înăuntru și mi-a arătat cine era scris: era verișoara mea. Am spus că Îmi pare foarte bine, că o iubesc foarte mult - „Dar nu vă aduceți aminte, nu s-a mai dus cineva?” Nu știam că fratele meu din Maramureș a fost trimis la Mauthausen, dar, totuși, am Întrebat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dacă mai erau În funcțiune crematoriile, mi se pare că În decembrie mai erau... Soră-mea a fost În nord, În Prusia Orientală sau În Estonia, nu știu precis. Dar știu că a fost evacuată Împreună cu o mătușă și două verișoare, care au murit Înaintea evacuării. Ea, soră-mea, a rezistat până la evacuare - au fost evacuați pe Marea Baltică, iarna, În fața trupelor sovietice care Înaintau -, dar a murit În timpul evacuării. Am aflat nu demult că vasele n-au intrat Într-un port
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a dat în judecată! Stupid și revoltător! Din luna februarie mă chinui la tribunal, avocat, emoții, cheltuială. Toată lumea e scandalizată - Gafița (Mihai, n. E.D.), Argintescu, Florescu (Nicolae, n.E.D.), Ileana Corbea, Stratulat (magistrat, prieten cu Anton Holban, n.E.D.), Adinel (Adina Ghițescu, verișoara lui Anton Holban, n. E.D.) și la 26 mai am termen de judecată cu martorii de mai sus, apărătorii mei. Am avut, într-adevăr, dureri mai mari, dar această grozăvie e picătura care depășește marginea paharului. O consolare? În ziua
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
așezat pe cele două trepte de la intrare. Chiriașii, după 9 seara, nu mai trivializau peisajul cu prezența lor. Brazii înalți, întunecoși în umbra nopții... Aproape că semăna... cu imaginea dragă a TRECUTULUI. 596 Fiică a Corinei Lovinescu, soră cu criticul. Verișoara dreaptă a lui Anton Holban, Horia și Vasile Lovinescu. Stabilită în București. 597 E vorba de casa copilăriei lui Eugen Lovinescu, pe strada Sucevei, unde se jucau cu ani în urmă nepoatele și nepoții lui, în curtea și livada bunicilor
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
pe un dar de preț l-am așezat pe un raft în chifonier. Într-un moment de tihnă l-am deschis cu ceremonia cu care desfaci foițele și panglicuțele unui cadou. 605 Elena Beram, editoarea operelor lui Anton Holban, căreia verișoara i-a pus la dispoziție multe date. 606 Avocatul Teodor Tatos, pictor și scriitor din Fălticeni. 460 De cum am început a ceti, am auzit glasul tău scăzut, lent cu înmuieri moldovenești care s-a stins odată cu epuizarea lecturii. (Acesta e
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
cu gândul sosirii mele. Ai dreptate, nașule, că nașa stă cam rău cu inima! Fetița s-a urcat pe perna din spate și finu’ Vasile a plecat ca un bolid. Era Duminică după amiaza. A oprit mai întâi la o verișoară a mamei, tanti Leonorica - era în drum - a lăsat-o pe fetiță acolo ca să meargă amândouă la părinți. Iar el s-a întors după mine. La țară, Duminica după amiază lumea iese la portiță, mai ales femeile, și-și deapănă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mine: Cine știe. S-o fi săturat, săracul, dacă nu-i dădeai drumul nici ziua, nici noaptea! Tata n-a mai zis nimic, ca și cum lucrurile trebuiau să fie așa. Dragostea nepoților Peste zi au venit la mine doi nepoți de verișoară. Ea se căsătorise cu un prieten din copilărie, Georgică, acum preot în sat: părintele Gheorghe Vasilescu, și aveau trei copii: Liana, într-a opta, Liviu, într-a șasea, și Justina, într-a patra. Copiii erau frumoși, vioi și inteligenți. Liana
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
catedrală, lucrare mereu întreruptă de vicisitudinile vremii: război, cutremure, secetă, comunism, începută de bunicul meu, preotul Petrache Scarlat, în anul 1925 (decedat în 1927), continuată de unchiul meu, preotul Ioachim Ghica (decedat în 1938) și terminată de cumnatul meu de verișoară, preotul Gheorghe Vasilescu, împreună cu colegul său de apostolat, preotul Gheroghe Cazan, cei mai înstăriți au donat foarte mult, iar cei săraci au dat și mai multe: multe văduve dând tot ce primeau pentru viața lor, pensioara de la colectiv, de 50
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
din trecut și răscumpărat; trebuie să reînviem trecutul, să-l clarificăm, să-l purificăm, trebuie, în sfârșit, să ne mântuim unul pe celălalt, să ne reîntregim, nu înțelegi... Nu l-am cunoscut pe atunci, era oarecum logodit cu una dintre verișoarele mele, cu Edna, dac-o ții minte, nu, n-ai cum s-o știi, și pe urmă ea i-a făcut vânt și mie mi-a fost milă de el... — Dar unde l-ai întâlnit? După ce-ai fugit? — Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am crescut împreună, că ne-am iubit?... Nu i-am spus niciodată cum au stat lucrurile. Când m-a întrebat dacă a mai existat cineva în viața mea, i-am răspuns că nu. Și, desigur, n-a știut nimic, nici verișoarele mele nu știau, îți aduci aminte cum țineam totul în secret când eram copii... — Da. Era ceva atât de prețios, Hartley. Desigur că țineam totul în secret. Era prețios și tainic și sfânt. — Așa încât nu exista nici o primejdie ca cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
eu mă ocupam de Tribunalul Militar foarte intens, și-apăram pe cei care erau împotriva regimului... Ancheta unde a fost, la Deva? Da. Dar am avut noroc. Eu eram cunoscut printre anchetatori, și unul dintre ei, Cozmescu, a avut o verișoară care a avut o condamnare de drept comun... A luat 3 ani pentru nu știu ce delapidare și-a venit la mine că mă știa că-s cumva combativ așa: Uite verișoară-mea... Să faceți ce știți! Și m-am luptat pentru
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
printre anchetatori, și unul dintre ei, Cozmescu, a avut o verișoară care a avut o condamnare de drept comun... A luat 3 ani pentru nu știu ce delapidare și-a venit la mine că mă știa că-s cumva combativ așa: Uite verișoară-mea... Să faceți ce știți! Și m-am luptat pentru ea și am scăpat-o de pușcărie, schimbându-i calificarea în neglijență în serviciu, care a intrat într-o grațiere. Și la proces Cozmescu mi-a fost repartizat ca anchetator
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
au primit ceilalți? Lu’ fratele meu, medicul, i-o’ dat 3 ani, da’ la recurs i-o mai luat un an și-așa c-a făcut numai doi ani de-nchisoare. Verișorii mei 25 de ani de-nchisore, băiatul lor 20, verișoara mea 12 ani, eu zece ani. Eu am avut cea mai mică condamnare... Ceilalți din Pir: 25 de ani, 10 ani femeia, fiicele ei câte un an, pentru că fetițele-o zis că ele n-o’ știut, și la un sfârșit
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
ani erau cele care făceau gospodărie, găteau, spălau rufe, și în ele aveau mai multă încredere. Era prima cameră jos, o cameră specială pentru ele. Lângă ele era camera cu cele care aveau douășpe’ ani condamnare. Acolo a fost și verișoara mea. Sus la etaj erau iară trei camere, unde erau unele până la șase ani, una până la zece ani, și pe-ormă noi, cu zece ani, separat, în alt dormitor. Restu’ nu aveau voie în dormitoarele astea moderne, erau repartizate în
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]