1,978 matches
-
în dialecte locale, proces care coincide de fapt cu a doua perioadă din istoria acestei limbi semitice (300 î.Hr.-200 d.Hr.). Originalitatea cărții profetului Daniel stă în schimbarea limbii în care a fost redactată: după ce începe în ebraică, odată cu versetul 4 din capitolul 2 trece la aramaică, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la ebraică, motivul acestui bilingvism rămânând un subiect deschis în lumea bibliștilor. Aramaica acestei cărți, ca de altfel și cea întâlnită în câteva texte de la
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
unui manuscris mai multor scribi. În astfel de împrejurări, se puteau întâmpla două lucruri: fie scribul auzea un cuvânt, în timp ce lectorul pronunțase un cu totul alt cuvânt, fie auzea cuvântul corect, dar, din cauza neatenției, îl scria greșit. În majoritatea manuscriselor, versetul 7 din Psalmul 48 apare în forma următoare: „nimeni (ka) nu poate să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare”; cu toate acestea, în alte manuscrise, apare: „nimeni nu poate să-și mântuiască fratele”. Această deosebire apare din cauza asemănării în pronunție
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a scrie copia. Într-unul dintre micile tratate adăugate la Mișna (Sopherim V, 2), li se dau sfaturi copiștilor cum să corecteze o copie greșită. Dacă amintim și practicile scribale ale masoreților care au condus la următoarele massora finalis: • suma versetelor din Tora este 5845, • suma paragrafelor din Tora este 167, • suma cuvintelor din Tora este 79 856, • suma literelor din Tora este 400 945, atunci devine limpede că procesul de copiere a textelor era o lucrare înfăptuită cu foarte multă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cele situate la marginile verticale sau între coloane se numesc masora parva. O masora parva la Fac. 1,1, spune că ty?arb apare de cinci ori în textul ebraic, în trei dintre aceste cazuri cuvântul situându-se la începutul versetului. 3.2. Masora parvatc "3.2. Masora parva" Talmudul babilonian 1 spune că „scribii” au făcut în principal trei lucruri: • au fixat pronunția; • au șters anumite cuvinte; • în anumite cazuri au propus alte variante în locul celor deja existente: uneori înlocuind
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
rbs) că un alt cuvânt ar fi mai potrivit. În orice caz, potrivit terminologiei masoretice, sugererarea era întotdeauna greșită: /yufmw /yrybs „s-a sugerat greșit”1; de exemplu, la 2Cron. 13,3, apare următoarea notă masoretică numită sebirin: în acest verset se află unul dintre cele trei cazuri din Biblie în care s-a sugerat greșit forma yrwbg. Masora parva consta în special din note extrem de scurte, cel mai adesea sub forma unor abrevieri; un mic cerc (circellus) sau asterisc era
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
conjuncție 1. În plus, masora finalis se prezintă sub forma unor rubrici mai lungi, în care notele sunt trecute în ordine alfabetică; acestea se aseamănă într-o oarecare măsură cu „cuprinsul” unei cărți și oferă atât informații legate de secțiuni, versete, cuvinte care apar în carte, cât și procedee mnemotehnice 2. Masoreții occidentali și cei orientali nu foloseau aceleași abrevieri și aceeași terminologie în notele lor. Cu timpul, arta de a citi aceste observații s-a pierdut, astfel încât în Evul Mediu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
introdus această literă inversată, pentru că, în opinia lor, pasajele respective nu se potriveau prea bine cu textul transmis și, prin urmare, trebuiau puse în paranteze, pentru a preveni copierea lor ulterioară, ca parte a textului respectiv. Exemplu: în Num. 10, versetele 35 și 36 au fost puse în paranteze pe baza acestor „nun inversați”. Potrivit Talmudului, motivul ar fi fost că aceste două versete ar urma de fapt după Num. 2,17. În izvoarele grecești, în special cele alexandrine, nun inversum
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în paranteze, pentru a preveni copierea lor ulterioară, ca parte a textului respectiv. Exemplu: în Num. 10, versetele 35 și 36 au fost puse în paranteze pe baza acestor „nun inversați”. Potrivit Talmudului, motivul ar fi fost că aceste două versete ar urma de fapt după Num. 2,17. În izvoarele grecești, în special cele alexandrine, nun inversum este cunoscut sub numele de perigraf», paragraf» sau ¢ntis...gma, întrucât apare sub forma răsturnată a literei „sigma”1. În izvoarele grecești, aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
diferită a literei șin. Semnele care marcau accentele textului se deosebeau de semnele vocalice, în sensul că nu păreau controlate de reguli fixe; astfel, accentele disjunctive erau indicate prin puncte plasate în anumite părți ale literelor. În ceea ce privește împărțirea textului în versete, nu există nici o diferență între manuscrisele palestiniene și textul tiberian. 3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberiantc "3.4.3. Vocalizarea făcută de către masoreții tiberieni - sistemul tiberian" Masoreții tiberieni sunt cei care au conceput o metodă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
au fixat pentru prima dată1. Trebuie precizat, în același timp, că frecvența cu care sunt folosite accentele depinde de considerente de ordin muzical; astfel de considerente determină numărul maxim și numărul minin al accentelor care pot fi folosite într-un verset, poziția și succesiunea accentelor. În unele situații, un accent nu poate fi folosit dacă nu există un anumit număr de cuvinte și de silabe între el și următorul accent. În tratatul Nedarim 37a din Talmudul babilonian se spune că un
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
o imagine aproximativă a principiilor care se aflau la baza plasării accentelor. De exemplu, Hanau 3 și Ben Ze’ev4, comparând listele pasajelor în care apar accente disjunctive și funcția sintactică a acestor cuvinte, au ajuns la concluzia că inițial, versetele erau împărțite în două sau trei părți; dacă versetul are două părți, atunci la finalul primei părți se pune accentul Atnah, iar dacă versetul are trei părți, la sfârșitul primei părți se pune Segolta, iar la sfârșitul părții a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
baza plasării accentelor. De exemplu, Hanau 3 și Ben Ze’ev4, comparând listele pasajelor în care apar accente disjunctive și funcția sintactică a acestor cuvinte, au ajuns la concluzia că inițial, versetele erau împărțite în două sau trei părți; dacă versetul are două părți, atunci la finalul primei părți se pune accentul Atnah, iar dacă versetul are trei părți, la sfârșitul primei părți se pune Segolta, iar la sfârșitul părții a doua Atnah. Plecând de la ideea dihotomiei textuale, Wickes 1 propune
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care apar accente disjunctive și funcția sintactică a acestor cuvinte, au ajuns la concluzia că inițial, versetele erau împărțite în două sau trei părți; dacă versetul are două părți, atunci la finalul primei părți se pune accentul Atnah, iar dacă versetul are trei părți, la sfârșitul primei părți se pune Segolta, iar la sfârșitul părții a doua Atnah. Plecând de la ideea dihotomiei textuale, Wickes 1 propune o altă metodă de explicare a principiilor care se află la baza plasării accentelor într-
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
trei părți, la sfârșitul primei părți se pune Segolta, iar la sfârșitul părții a doua Atnah. Plecând de la ideea dihotomiei textuale, Wickes 1 propune o altă metodă de explicare a principiilor care se află la baza plasării accentelor într-un verset, deși rămân multe locuri care prezintă excepții de la regulile generale. Potrivit teoriei lui Wickes, versetul este împărțit în două părți; aceste două părți, se împart, fiecare, la rândul lor, în alte două părți, și așa mai departe, până când întregul verset
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Atnah. Plecând de la ideea dihotomiei textuale, Wickes 1 propune o altă metodă de explicare a principiilor care se află la baza plasării accentelor într-un verset, deși rămân multe locuri care prezintă excepții de la regulile generale. Potrivit teoriei lui Wickes, versetul este împărțit în două părți; aceste două părți, se împart, fiecare, la rândul lor, în alte două părți, și așa mai departe, până când întregul verset este împărțit în simple cuvinte sau grupuri de cuvinte unite prin accente conjunctive. Accentele disjunctive
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
verset, deși rămân multe locuri care prezintă excepții de la regulile generale. Potrivit teoriei lui Wickes, versetul este împărțit în două părți; aceste două părți, se împart, fiecare, la rândul lor, în alte două părți, și așa mai departe, până când întregul verset este împărțit în simple cuvinte sau grupuri de cuvinte unite prin accente conjunctive. Accentele disjunctive specifice care trebuie plasate la fiecare nouă împărțire în două a versetului se stabilesc pe baza regulilor de întrebuințare a accentelor. În general, Atnah împarte
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
la rândul lor, în alte două părți, și așa mai departe, până când întregul verset este împărțit în simple cuvinte sau grupuri de cuvinte unite prin accente conjunctive. Accentele disjunctive specifice care trebuie plasate la fiecare nouă împărțire în două a versetului se stabilesc pe baza regulilor de întrebuințare a accentelor. În general, Atnah împarte versetul în două, Zaqef marchează următoarea împărțire a versetului, iar Pașta și Revia accentuează următoarele subdiviziuni 2. 3.6. Tradiții și note masoreticetc "3.6. Tradiții și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
este împărțit în simple cuvinte sau grupuri de cuvinte unite prin accente conjunctive. Accentele disjunctive specifice care trebuie plasate la fiecare nouă împărțire în două a versetului se stabilesc pe baza regulilor de întrebuințare a accentelor. În general, Atnah împarte versetul în două, Zaqef marchează următoarea împărțire a versetului, iar Pașta și Revia accentuează următoarele subdiviziuni 2. 3.6. Tradiții și note masoreticetc "3.6. Tradiții și note masoretice" Notele masoretice se deosebesc foarte mult unele de altele în privința caracterului lor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cuvinte unite prin accente conjunctive. Accentele disjunctive specifice care trebuie plasate la fiecare nouă împărțire în două a versetului se stabilesc pe baza regulilor de întrebuințare a accentelor. În general, Atnah împarte versetul în două, Zaqef marchează următoarea împărțire a versetului, iar Pașta și Revia accentuează următoarele subdiviziuni 2. 3.6. Tradiții și note masoreticetc "3.6. Tradiții și note masoretice" Notele masoretice se deosebesc foarte mult unele de altele în privința caracterului lor. În principal există două tradiții masoretice, în Babilon
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ediția lui S. Frensdorff 4, lista cu numărul 4 prezintă cazurile în care un cuvânt este prefixat de kaf și de bet; de exemplu, bwyak (Iov 34,7) și bwyab (Iov 32,2). Lista cu numărul 341 prezintă cele 8 versete care conțin mai întâi awhw (și el), iar apoi awh (el), iar lista cu numărul 356 prezintă cele 12 versete ale Bibliei ebraice în care cuvântul <g (de asemenea) apare de trei ori; de exemplu, Fac. 24,251. Masoreth Siyag
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de bet; de exemplu, bwyak (Iov 34,7) și bwyab (Iov 32,2). Lista cu numărul 341 prezintă cele 8 versete care conțin mai întâi awhw (și el), iar apoi awh (el), iar lista cu numărul 356 prezintă cele 12 versete ale Bibliei ebraice în care cuvântul <g (de asemenea) apare de trei ori; de exemplu, Fac. 24,251. Masoreth Siyag la-Tora (hrwtl gys trwsm), opera lui Meir ben Todros ha-Levi Abulafia (1180-1244), se ocupă în principal cu scrierea defectiva și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ca să stea acolo zile multe. Că așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Casele, țarinile și viile vor fi din nou cumpărate în țara aceasta»” (Ier. 32,9-15). Deși cumpărarea făcută de Ieremia era una simbolică, după cum reiese din ultimul verset, Biblia ne prezintă o descriere fidelă a procedurii legale de vânzare a pământurilor în vremea lui Ieremia. „Zapisul de cumpărare” (sefer hammiqnah), scris probabil pe papirus (fapt indicat și de bulele noastre) era pecetluit în cazul de față doar de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și reflectă o teorie specifică poeziei ebraice și metricii poetice, teorie ce s-a aplicat textului mult mai târziu. Unitățile metrice stabilite în acest fel nu coincid întotdeauna cu unitățile indicate de către masoreți. Este important de reținut că împărțirea în versete a Bibliei Hebraica Stuttgartensia este opera editorilor, nu a masoreților. Un cititor neavizat poate crede că are în față „originalul”, când de fapt, această versificare a fost făcută cu doar câteva zeci de ani în urmă; același cititor este nevoit
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care au fost inserate. Aceste schimbări apar în special în acele pasaje care reflectă teologia samariteană; de exemplu, pasajul în care se spune că locul ales de YHWH pentru construirea templului este Muntele Garizim, și nu Muntele Sion. În toate versetele din Biblia ebraică în care se vorbește despre Ierusalim ca loc central de închinare, samaritenii au inserat propriul lor centru, Muntele Garizim: <yzyrg rh (un singur cuvânt în ortografierea lor). Această schimbare apare în ambele versiuni ale Decalogului, drept a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Păstrau totuși, în tradiția lor, scrieri cu pasaje din Primii Profeți (deși într-o formă care se îndepărta ușor de la ceea ce era scris în textul masoretic), fără a avea însă nimic din Profeții târzii. Motivul îl constituie interpretarea literală a versetului „Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultați” (Deut. 18,15), în sensul că Domnul le va trimite un profet asemenea lui Moise. Samaritenii înțelegeau din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]