1,213 matches
-
mai ales, ca să mă pot eventual lăuda în fața Laurei. Mi-am luat dalta de sub pat și am ieșit grăbit. Soarele încălzea stâncile, valurile se sfărâmau de țărm cu un zgomot moale, luminos și rar, iar departe, în larg, marea era verzuie și părea moleșită de căldură. Mi-am amintit de o statuetă groaznică a Afroditei pe care o lăsasem acasă pe o etajeră, o adevărată capodoperă de kitsch, de un desăvârșit prost gust, pe care o cumpărasem tocmai din această cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iar duhurile nu pot intra în colibele oamenilor, de frica talismanelor de la gât. Noaptea se aude în apropiere răgetul leului, noaptea urlă șacalii, dar nimănui nu-i e frică. Cerul, noaptea, e totdeauna întunecat, aceleași stele albastre sau albe, câteva verzui și una roșie îl acoperă tremurând sau stând liniștite, uneori e lună, alteori nu și altceva nimic. Dar iată că de patru nopți, sus, deasupra zării de la miazăzi, stătea nemișcată o stea mare și rotundă cu capetele alungite în ascuțiș
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se aplecă și o culese, dîndu-i-o din nou. Placa nu era nici măcar îndoită. Marele Preot o privi cu luare aminte: era tot un crâmpei de cer, cu stele mari și mici, luminoase și umbrite. Străinul puse degetul lângă o stea verzuie, înconjurată de un nimb ușor, albăstrui, destrămat. Zise apoi, zâmbind, în limba atlantă: - Pământul. Preoții tresăriră. Privind întîi năuc la semnele pe care le făcea străinul, Marele Preot se lumină deodată, arătând că a înțeles, și îi spuse lui Tefnaht
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu mă va tăia nimeni în șaptezeci de bucăți să mă arunce în gunoaiele orașului pentru că te-am îndrăgit. - Nu-ți pare rău de Atlantida? o întrebă Auta. Nefert nu-i răspunse; privi numai steaua uriașă cu pete albastre și verzui care plutea în cerul negru. Viața omului nu e menită unei cutii, oricât de încăpătoare sau plăcută. Chiar străinii se simțeau strâmtorați în luntrea lor și-și împărtășeau dorul de pământ aproape deopotrivă cu dorul planetei lor. Numărul de rotiri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fie podișul. Auta încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit, și după un alt răstimp îi aduse pământeanului altă placă. Auta văzu uimit munții deslușiți și recunoscu o netezime verzuie care era podișul. Făcu un semn pe podiș, și același străin luă placa din urmă și se duse să socotească locul unde și felul cum trebuia să coboare. Auta nu-l mai urmări. Știa de mult că prietenii săi străini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de restaurant!... Cum să-și pună ea, bre, dihania, bunătate de gingie, pe unsoarea de la bicicletă?!... Nu ți-am parlit că e candrie?!... Dar dacă nu-i nici prea defunctă - tropăi lunganul, mergând în echilibru pe cantul unor fișete metalice, verzui, răsturnate și întinzîndu-și, ca pe o rufă, pe mutră zâmbetul lubric - și n-are nici vreo față prea tamponată, poți să-i zici, din partea lui moa, să treacă... Ca s-o las să mă muște o dată de eugenie... Zi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ci garnituri gălbui de tramvai, paralele cu terenul chelbos al Parcului Tineretului. Și, din pișcătura cu pricina, Doru se desprinse să zboare mai cumpănit, pe la vreo 16 metri deasupra solului, cam prin dreptul etajului patru al blocurilor spoite în gri, verzui, bej și cărămiziu. De jos, oamenii de treabă chiuiau, căutând probabil să-l avertizeze cu privire la harta curenților ascendenți (pe care el însuși, cu pielița sa subțire, îi palpa, săltîndu-se cu toracele asupra lifturilor lor de aer, troncănind și, când și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi - {EminescuOpIV 93} Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău - în haine de argint Din floare-n floare fîlfîiesc și-și moaie Gurițele-umede și roșii în potirul Mirositor și plin de miere-al florilor. Tufe de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fel ca el. Dar sub pleoapele lui Omar era zi, cu amiaza fierbinte, târâtă pe piatră, pe sub cerul ca un tavan răcoros și atât de limpede. Auzi un bărzăune trecând și deschise ochii: era o insectă de vară, cu reflexe verzui, care scânteiau în lumină. O conduse cu ochii, de la un perete la celălalt: era parcă însuflețirea ghinionului său mortal de a nu mai avea o vatră a inimii. Dintr-odată, adânc în el, înțelese că n-o să mai vadă pieptarul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. 18 - Ei? o întrebă. Femeia răsuflă, intrară în bordei și îi povesti pe scurt că socrul e om la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ibovnicei, c-așa avea obiceiul. Oacă gonea spre casa gagicii, să dea de veste că sosea Stăpânul în petrecere... Lume Stere deschise larg ușile. Era spre primăvară. O căldură abia simțită se zbătea peste loc. Cuțarida prinsese o barbă scurtă, verzuie de iarbă. Gunoiul zăcut sub zăpadă mirosea frumos a frunze putrede. Pământul negru și gras dospea. Cârciumarul își privi pomii. Le pusese fiecăruia câte un tutore de salcâm tare, de care legase cu rafie tulpinile crude. Câinii se gudurau la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi văzut, nu dădeai doi bani pe el. Era un ăla neajutorat și slut, că de-aia i se zicea și Jumate. Numa inimă-n el. Nu mânca, nu dormea. Semăna cu un gândac de gunoi, așa cum Q știau oamenii, verzui la față, cu dinții căzuți, tot căutîndu-se prin buzunarele pline de polițe și chitanțe. Împrumuta bani. Îți dădea cinci, îi înapoiai șapte. Nimeni nu știa de unde picase. N-ar fi iertat nici pe tat-său pentru un leu. Bun în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă ea. După amiază, umbra malului din fată creștea amenințător și parcă i se făcea frică. De la rampă picura mirosul gunoaielor încinse. Prin iunie înfloreau mărăcinii. Buruiana avea o tulpină lemnoasă, verzuie. Făcea la cap o gogoașă roșie, plină de spini, care se umfla ca un cimpoi. Alături creșteau loboda și pelinul argintiu. Pe frunzele lui se oglindea nopțile luna știrbă a Cuțaridei. Pământul mișuna de gâze albastre, împodobite cu aripi străvezii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Făcuse floare și căpătase o acreală. Se strâmbau mușteriii. Rămăseseră și zidurile cu o mucezeală. A adus meșteri, a uns cărămida cu catran, să nu se întindă răceala la pereți. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coșcoveală și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai prindeau varul, care se fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întoarseră, încercară de câteva ori să se apropie de cei căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă putui abține să nu remarc. Ah, bine, dacă-ți place tipul ăsta de deștept de Oxbridge care dă cu tifla în stânga și-n dreapta... Helen mai bău niște bere. Avea o față de pasăre: în loc de ochi, două despicături înguste și verzui, nasul, un cioc mic și ascuțit, iar buzele subțiri. Printr-o minune a aparatului de filmat, această combinație de trăsături era foarte atrăgătoare, astfel că Helen apărea adesea în spoturi comerciale TV. —Hugo nu pare să ia nimic în serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aceste cuvinte pe care mi le amintesc și acum: „Pentru noi, femeile din Granada, libertatea este o robie vicleană, iar robia, o subtilă libertate. „Apoi, fără să mai adauge nimic, a scos din coșul ei de răchită un minuscul flaconaș verzui. „În seara asta, ai să torni trei picături din acest elixir într-un pahar cu sirop de migdale pe care ai să-l oferi tu însăți vărului tău. O să vină la tine așa cum fluturele vine spre lumina lămpii. Ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Vira, ca un produs masiv al unei convulsii geologice de dinaintea Începutului istoriei. Istoria Începe (cu promisiunea frumoasei Grecii) nu departe de unul din capetele acestui divan, unde un ghiveci mare cu o tufă de hortensii, cu flori bleu și câteva verzui, ascundea pe jumătate, Într-un colț al camerei, piedestalul unui bust de marmură al Dianei. Pe peretele de care era lipit divanul, o altă etapă a istoriei era marcată de o gravură cenușie cu ramă de ebonită - unul din acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Împlinească zece ani În noiembrie, eu Împlinisem zece În aprilie. Privirile noastre erau Îndreptate spre o bucată zimțată de scoică de midie pe care ea călcase cu talpa piciorului ei Îngust cu degete lungi. Nu, nu eram englez. Ochii ei verzui păreau pistruiați, de parcă numeroșii ei pistrui ar fi debordat de pe fața cu trăsături ascuțite. Purta ceea ce azi s-ar putea numi un costum pentru joacă, compus dintr-un jerseu cu mânecile scurte și un șorț albastru croșetat. La Început am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele dolofane, unduitoare, ale frunzișului de arin pe apă - pete de cerneală apoteozate, ameobe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși În momentul când luminile din birouri se topesc În cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de dorul pădurilor și al câmpiilor. Tamara și cu mine eram nerăbdători să ne Întoarcem În vechile noastre refugii, dar toată luna aprilie mama ei a oscilat Între alternativa de a Închiria aceeași vilă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de nostalgiile lui fără nume. Atunci, toropit de o votcă, aferim holerca, începea să ne descrie Balcicul așa cum îl închisese în sufletul lui, ca pe o stampă cu desenul tras în calcarul străzilor, în roșiatecele ierburi arse și în nemărginirea verzuie a mării. Asiazma-mahlesi, Paruși-mahlesi, Caraghiol-mahlesi, Dere-mahlesi, Tatar-mahlesi, Trana-gimahlesi, Ghemigi-mahlesi, Cenghiul-mahlesi, Saraiu-mahlesi, Cavac-mahlesi, Suluc-mahlesi, îngâna Kerim furat de reveriile sale, înșirând după numele lor toate mahalalele de pe terasele Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care îmi păreau cunoscute din povestirile acelei bătrâne doamne. VARDISTUL. La intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul, în dreptul Cercului Militar, întâlneam câteodată un domn burtos, înalt, cu o barbă colilie, deasă. Avea o manta vișinie, decolorată și cizme de cauciuc înalte, verzui. Mereu în jurul lui erau câțiva gură-cască, iscodindu-l. Se adunau, de obicei în înserat, când se pornea jurnalul luminos de pe clădirea Cercului Militar. L-am ascultat și eu de câteva ori, pierdut între acei pierzători de vreme. Spunea că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
forță stranie, un uriaș magnet ascuns care, o dată pe an, exercita asupra lor o influență irezistibilă, oricît de departe s-ar fi aflat de coastă. Soarele, care se oprise, violent și roșu, deasupra liniei orizontului, avea să-și arunce razele verzui de rămas-bun adresat lumii și contururile lucrurilor urmau să devină atît de șterse, Încît nici un alt albatros n-ar mai fi Îndrăznit să repete fapta de vitejie de a ateriza În acea seară, așteptînd lumina zilei următoare. Zece minute mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
e mai bine..." ― Dacă se întîmplă ceva, șuieră Valerica Scurtu, țipă! Clintește! Sparge borcanele! Matei rînji: ― O să am grijă să-i astup gura. În locul dumitale nu m-aș duce. Femeia își mușcă buzele. Chipul obosit, încadrat de lațe puține, era verzui. Herpesul se întinsese, semăna acum cu un crater. Bătrâna clătină capul. "E tare urâtă biata fetiță." ― În fond, ce-o să facă nenorocita asta cu banii? întrebă Matei după ce ușa se închise. ― O să hrănească pești! bombăni Popa. Mulți, zglobii și tinerei
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]