2,248 matches
-
de bagauzi, de tâlhari. Balamber îl fixa încruntat. Pe chipul său nu se citea nici cel mai mic semn de satisfacție ori de cordialitate. — Oricum, băiatul a scăpat. Era fiul lui, așa-i? Și în car cine era? în ochii vicleni ai burgundului se aprinse o scânteie de îngrijorare. Ridică din umeri și schiță un surâs forțat: — Carul nu era prevăzut; dar oamenii miei vor face tot ce se poate ca să-l oprească și să-l verifice. Cât despre băiat, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
denunțe fără întârziere pe asasinul lui Waldomar. Poziția sa era prea înaltă și nu-și putea permite să dea greș. Furios, se întoarse, hotărât să ia din nou cuvântul, dar, între timp, un războinic atletic, cu craniul ras și ochi vicleni și cu mustăți lungi și răsucite, i-o luă înainte. Bărbatul, care purta o comodă, dar eficace armură de piele, întărită cu zeci de nituri metalice, urcase deja până la jumătatea scării și dădea din mâini, încercând să atragă atenția auditoriului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintr-o privire în sufletul fiecăruia tainele ce le ascundea. Iată, de pildă, un om avid și arogant; ca să se prefacă îndurerat, ținea capul în jos, aproape îngropat între umerii masivi, dar pe sub sprâncenele stufoase îl scruta temător, cu ochi vicleni, în vreme ce își ținea, sub pântecele proeminent, poalele mantalei, cu siguranță acoperindu-și punga din piele ce îi atârna la centură. Alături se afla un om instrui, poate un copist, slab și totuși cu burtă, cu ochii alunecoși și bărbia micuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Maliban obiectă: — E ciudat, totuși. Nu se poate ca băiatul ăsta să nu-l fi recunoscut imediat. Ar fi trebuit să ne avertizeze. Dubritius scutură din cap: — Sigur că l-a recunoscut imediat! Dar tu nu știi cât e de viclean Eudoxiu. Pesemne că mai întâi l-a îmbunat, s-o fi prefăcut că vrea să se justifice, i-o fi amintit de îndatoririle solidarității Bagaudiei, ce știu eu... Etbinus, care era un copil bun, s-o fi lăsat convins să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ton iritat: nu ai de gând să ataci tabăra! Etius scutură din cap. De ce ar trebui să o fac? E suficient să așteptăm. Tu însuți ai putut să vezi că poziția aceea e, practic, de necucerit, iar Atila e prea viclean ca să iasă și să lupte în câmp deschis; de altfel, dacă și-ar permite să o facă, ar fi făcut-o în dimineața asta. Oricum, acum nu mai au scăpare. Va fi de ajuns să-i asediem. îi avem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chinuri și lupte. El, firește, pierduse mai mult decât toți ceilalți, dar asta îl întrista mai puțin decât pierderea atâtor prieteni: puternicul și asprul Khaba, care lăsa în Panonia o soție și un copil; nebunul și cumplitul Odolgan și chiar vicleanul Kayuk. Gândindu-se la ei, nu putea să nu-și amintească sumbra profeție pe care o făcuse Malaberga și să nu se întrebe dacă destinul avea să-i îngăduie într-adevăr să se afle în numărul norocoșilor supraviețuitori ai celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un abur albastru ca un voal împotriva soarelui arzător. O femeie tânără nu poate face o plimbare pe câmp fără să culeagă flori. Adela le alege metodic, cu ochiul atent, cu gesturi de preciziune, parcă ar urmări vietăți iuți și viclene. Cu părul auriu, cu fața albă și roză, cu ochii albaștri, Adela, printre flori, e o floare mare, strălucitoare, mai vie decât toate, irezistibil atrăgătoare. Comparația, banală de adevărată ce e, între femeie și floare este mai mult decât constatarea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
str.Știrbei Vodă, cunoștea o agitație specială. Salonul principal era capitonat cu catifea roșie Împodobit cu multe steaguri naționale În timp ce era agățat pe un perete din intrarea rezervată numai gradelor superioare tabloul dictatorului român,Nicolae Ceaușescu ce cu privirea lui vicleană părea suspectectând activitatea protectorilor săi. Acest măreț palat ce pe vremuri fusese reședința de vară a unor vestiți domnitori ai țării românești, fusese transformat de comuniști Într’un luxos restaurant unde nu avea acces decât ofițerii care asigurau paza și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sărmanul fiind obligat s-o suporte, contribuind desigur și, puzderia de decorații pe ambele părți a vestonului militar, făcându-l și mai caraghios decât era În realitate. Ochii Îi pendulau În cap imitând viezurele dând impresia unui individ suficient de viclean, În timp ce fiecare mișcare a corpului ori a brațelor erau bine studiate pentru a creea În jurul lui o atmosferă de grandomanie specifică tuturor dictatorilor ce au studiat filozofia În gropi și maidane, furând găinele din cotețul vecinului, Împreună cu fratele său Dictatorul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
totuși, spuse Feffer. Știu că urăști metroul. Nu e o schimbare aici? Credeam că ești de-a dreptul claustrofob. Feffer era extrem de inteligent. Fusese admis la Columbia fără diplomă de liceu pentru că obținuse note nemaiauzite la examenul de admitere. Era viclean, șiret, băgăcios, și-n același timpi vioi, șarmant și viguros. În ochii lui apăru o privire straniu agățătoare, un fel de intensitate Încârligătoare. Sammler, Sammler cel de dinainte, nu prea avusese putere să reziste la asemenea priviri. — Nu e din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
iscusința. Ca mulți jurnaliști, inventa lucruri pe baza altor articole de ziar, presă europeană, dar le inventa foarte bine, scriind despre India sau despre Războiul Civil din America, chestiuni despre care de fapt nu avea habar. Dar era fascinant de viclean, un ghicitor de geniu, un polemist și un retor de excepție. Hașișul lui ideologic era foarte puternic. Oricum, Înțelegeți ce vreau să spun - oamenii devin autorități și plebeii de geniu se ridică atingând mai Întâi noblețea și apoi gloria universală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Își aduna argumentele, Își reprima indignarea față de Încăpățânarea și rectitudinea prostească a bătrânului ei tată. În dauna ei. Știa foarte bine ce simțea ea. — Din ce o să trăiești, tată, când n-o să mai fie Elya? O Întrebare excelentă, o Întrebare vicleană, la obiect. Pierduse În fața Angelei, o Înfuriase. Știa ce avea să spună. „N-am să te iert niciodată, unchiule.“ Și mai mult, chiar nu avea s-o facă. — O să trăim din ce avem. Dar dacă nu ne lasă nici o pensie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
părăsită, oare ce-ar fi gîndit și simțit? Am Încercat din răsputeri să mă pun În locul LUI, dar n-am fost În stare. Nu știu de ce, dar Îmi stăruia În fața ochilor imaginea taximetristului de care tocmai mă despărțisem - mîrlanul acela viclean și malițios, care duhnea a animal, care respira nemulțumire În loc de aer și În venele căruia curgea venin În loc de sînge... Un asemenea om n-ar fi capabil să stea aici... el n-ar avea timp să-și compare pe ascuns propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
doilea act al revoluției, în care noi eram inconștienți figuranți. Mâna plină de sânge a armatei române trebuia spălată; iar noua putere trebuia să se legitimeze în focul luptei pentru cauza poporului. Așa că au inventat Marele Inamic: Teroriștii! Ăștia erau vicleni, fanatici, bine înarmați și peste tot, măi frate. Dar nu-i nimic, noi, armata, vă apărăm! Totdeauna v-am apărat! Ne dăm viața pentru poporul suveran, tragem în tot ce mișcă. De diversiunea de la televizor am aflat indirect, și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
valurile au venit, au trecut, înotătorii de excepție de altădată au murit înecați deoarece s-au văzut nevoiți să înoate în mocirlă, n-au rezistat. Se nasc și acum dar nu se mai încumetă, iar cei care păzesc malul așteaptă, vicleni, făcând pe salvatorii, ziua când nu se vor mai naște înotători. Și eu mă aflu mai departe în slujba unei aberații pentru că e una cu puterea, iar înotătorii nu vor mai îndrăzni, dezorientați, ei mă privesc cu teamă, nebănuind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
civilizației, un adevărat „spectacol de Americă a pionierilor“, spune criticul. Ochii ei arzători de mult s-au stâns...tc " Ochii ei arzători de mult s‑au stâns..." Înțelesei, din ce spunea baba cea cu clonț și cu ochii verzi și vicleni, că demult tare era peste deal, în valea cealaltă, la malul Moldovei, o curte care acuma s-a dărâmat. Au rămas numai niște urme de temelii și câțiva peri bătrâni și scorburoși dintr-o livadă veche. În acel loc, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai târziu, scriitorul a sugerat o anume unitate a povestirilor. „În Ochii ei arzători... factura narațiunii apare cu totul alta șdecât în O istorie de demultț, mai puțin dramatică. Povestitoarea e o «babă cu clonț și cu ochii verzi și vicleni», ca în Halima. Lumea însăși a trecut printr-un proces de «estetizare» livrescă.“ (N. Manolescu) Pe Deleleutc "Pe Deleleu" Toamna începuse și se isprăvise în secetă. Unduiau lin funigeii prinși de cheutorile și streșinile caselor; cerul alburiu și zările în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urs din hochstand și totdeauna întârzie Culi, pe o potecă, unde totdeauna se adună o ceață lăptoasă! Ce-i și cu aceste muieri! Toate-s la fel - fie bătrâne, fie tinere. Își au ele vorbele lor anumite și socotelile lor viclene. Acum, când o vede pe soacră umblând întruna de la fereastră la vatră și de la vatră la fereastră - ce-o fi spunând cealaltă, care stă bolnavă de douăsprezece zile în pat? Cealaltă, Ana, care stă de douăsprezece zile în pat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aveau gust de somn. Va veni vremea pentru domni - scria Culi - să puște pe baciul lor, care are o blană de cinci pași în lung și de trei în lat, o blană înspicată negru; și carele urs e cel mai viclean și s-a deprins a fura șunci de cal aninate la hochstand. Îți va veni și vreme ta, viclene! îl amenință Culi pe acel urs; neștiind însă bine dacă și-a ales peștera de somn în teritoriu la Prelunci, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
blană de cinci pași în lung și de trei în lat, o blană înspicată negru; și carele urs e cel mai viclean și s-a deprins a fura șunci de cal aninate la hochstand. Îți va veni și vreme ta, viclene! îl amenință Culi pe acel urs; neștiind însă bine dacă și-a ales peștera de somn în teritoriu la Prelunci, ori s-a amistuit cine știe unde, pe tărâm necunoscut. La mijlocul lui aprilie a sosit doctorul Micu, să-l vadă pe paznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
împotriva stăpânului nostru padișahul. —Vai! a strigat doamna Roxelana, pocnindu-și palmele; numaidecât vreau să cunosc primejdia, ca s-o afle c-o clipă mai devreme domnul meu, din gura mea. Luminăția sa rămânea-va în putere și pe cei vicleni îi va zdrobi sub copitele calului său! Cei doi caligrafi s-au sfiit mai întăi, după aceea n-au întârziat a arăta adevărul. —Slăvită doamnă, stăpâna noastră, taina ce ni se dezvăluie e cu primejdie mare, ca o sabie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu mi-au plăcut purtările acestui nenorocit copil pe care l-am purtat în măruntaiele mele. L-am socotit dar de dragoste; îl urăsc acuma. Dacă a pierit Mustafa nevinovat, să piară de zece ori în chinuri Baiazid, care e viclean cu adevărat domnului și părintelui său. Să moară! Voi muri și eu, după ce-l voi vedea pe el murind. Era atâta patimă și hotărâre în ea, încât împăratul s-a înspăimântat. Fără îndoială că o va pierde. Fără îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cere de soție, dar Helen îl imita pe Stephen Hawkings când mănâncă un cornet și nimeni nu mă asculta. Ca de obicei. Uite, sun-o pe Rachel. Ea l-a cunoscut. Poate să vă dea referințe. O pauză. O pauză vicleană. L-a cunoscut și Luke? — Da. —O să-l întreb pe Luke despre el. —Așa să faci. Profita de orice pretext ca să vorbească cu Luke. — Chiar ne căsătorim? l-am întrebat pe Aidan. — Sigur. — Atunci hai s-o facem cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din întâmplare. Dar dacă vorbea cu adevărat cu spiritele, de ce nu apăruse Aidan...? — Ce se întâmplă? a întrebat mama, circumspectă. Nimic. —Ce se întâmplă? (Mai tare de data asta.) —NI-mic. Capitolul 22tc " Capitolul 22" Printr-o serie de minciuni viclene - i-am zis lui Rachel că merg la Teenie, lui Teenie că îmi petrec ziua cu Jacqui și lui Jacqui că o să stau cu Rachel -, am reușit să mă sustrag de la orice petrecere cu grătar pe terasă și cu focuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a început să-mi citească în palmă ca de pe pagina boțită a une cărți deschise. Fără să înalțe ochii, a rostit încet aceste cuvinte pe care mi le amintesc și acum: „Pentru noi, femeile din Granada, libertatea este o robie vicleană, iar robia, o subtilă libertate. „Apoi, fără să mai adauge nimic, a scos din coșul ei de răchită un minuscul flaconaș verzui. „În seara asta, ai să torni trei picături din acest elixir într-un pahar cu sirop de migdale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]