2,160 matches
-
s-o necăjească pe bunica. - Liță Marghioală, cînd trăia omul dumitale am făcut noi multe fărădelegi împreună. - Veți fi făcut! rămînea neclintită bunica. - Nu le știi dumneta, că nu știe femeia toate ale bărbatului. - Ba să nu crezi, se răsucea vioi bătrîna aducînd în același timp de la cofă o ulcică cu apă pe marginea vetrei; muia în ea lingura de lemn, tepșea mămăliga, lăsa ceaunul să se scoacă șapoi îl avînta către măsuța joasă, pe trei picioare; îndată se ivea, galbenă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
utece. Mai cînta din fluier seara la căminul cultural iar la urmă a încropit o formație de fluierași. A luat și premii la raion.” Glasul lui sonor și îndrăzneț, fruntea teșită, nasul ca o cizmă, botul de cimpanzeu și chipul vioi cu ochi mici, verzi și mobili, îi dădeau lui Fărocoastă un aer vesel. Deși semănau cu el la îndrăzneală, frații lui rămăseseră țărani. Cu vocea cultivată, deosebită de a lor care nazaliza și înghițea vocabulele, Costică avea o mare autoritate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lucruri atât de mărunte o namilă potrivită să sfarme stînci. Împingînd cui după cui pe gît, Urecheru promise instructorului că, după ce-și repară motoreta, o să-l ia la plimbare prin comună. Cu capul aplecat, tovarășul Cucolaș îl asculta binevoitor. Vioaie, verva pornografică a lui Fărocoastă se dovedea de nesecat. M-am mirat văzîndu-l integrat în această societate pe tînărul Tomulescu. Știam că strînge material pentru o delațiune, de aceea mă punea să-i povestesc amănunte din cancelarie. Complicitatea asta mă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
președinte de întovărășire. De la asta i s-a tras o burtă uriașă. În această privință îl urmau întocmai cei șase feciori. Mezina însă rămăsese slabă. Spînatic, bădia Nică dovedea o sprinteneală păstrată din vremea cînd arăta ca un țîr. Era vioi și-i plăcea să stîrnească oamenii la rîs. Treburile de președinte însă nu le rezolva curat, așa că, în curînd, se înstări. Deși pîntecul îi creștea mereu, își cumpărase bicicletă. Era ca un butoi în care vechiul bădia Nică se cufundase
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
bună ca să-mi călărești femeile. Treaba asta m-aș simți mai bine s-o fac chiar eu. Însă, dacă ții neapărat, pot să rămân câteva luni pline În satul tău, ca să-l umplu de urmași cu mintea ageră și trupul vioi.” „Du-te, bă, d-acilea...” a făcut celălalt morocănos. Inițiativa s-a bucurat de mare ascultare și, din an În an, cam când vara se apropia de sfârșit, se strângeau Într-un loc unde erau cu desăvârșire interzise conflictele armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aveau să apară pe masa lor Încet, dar neîntrerupt; ar fi venit și Căloii și apoi cine știe ce lucruri frumoase s-ar fi putut Întâmpla. Florea Cucu mai apucă să-și Închipuie că viscolul se potolise și că el se saltă vioi, având, totuși, grijă de pântecele umflat, și o ia la picior către satul ale cărui fumuri de pe hornuri i se părea că-i gâdilă nările. L-au găsit a doua zi câțiva bărbați porniți cu o sanie În căutarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
porniți cu o sanie În căutarea lui. Stătea sprijinit de ghizdurile fântânii, cu toiagul Înfipt alături. La Început, bărbații se bucurară că-l găsiseră viu, lăsându-se Înșelați de mișcările dinăuntrul șubei de oaie. Când o deschiseră, sări de acolo, vioi, purcelul din neamul leneș și iubitor pe care Florea Cucu și-l târguise ca În fiecare an, după care, ca să-l ducă mai lesne, Îl Îmbătase și-l adormise dându-i să mănânce un codru de pâine Înmuiat În rachiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
intra în tabără, păru să-și continue drumul singur în josul muntelui, iar însoțitorii lui îl întrebară, neliniștiți, unde se ducea. — La poale, răspunse simplu Kanbei și, cu toate că se sprijinea în baston, începu să coboare cărarea în pantă, cu pas aproape vioi. Cei care-l însoțiseră, Mori Tahei și Kuriyama Zensuke, coborâră pe urmele lui. — Stăpâne! strigă Mori. Vă rugăm, așteptați! Kanbei se opri, odihnind, o clipă, toiagul, și privi înapoi spre ei: — Voi sunteți? — Mă mir să văd ce repede mergeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
anotimpul ploios ia sfârșit și aici. În crângul de brazi din spatele castelului, ceața de dimineață încă nu se risipise, făcând regiunea înconjurătoare să arate aproape ca o scenă de pe fundul mării. Cei doi călăreți treceau grăbiți prin dumbravă, cu pas vioi. O pasăre mare zbură pe deasupra lor, bătând maiestuos din aripi. — Vremea e minunată, nu-i așa, Genemon? Dacă rămâne astfel, pe munte va fi senin. — De mult nu m-am mai simțit atât de bine, spuse Mitsuhide. — Fie și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele. În continuare, răniții fură aduși pe brațe sau intrară pe picioarele lor și rezemându-se de umerii celor de-alături. Cele circa treizeci de victime pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
peste lăcrămioarele sădite la rădăcinile lor. O casă frumoasă, modestă, dar aranjată cu gust, cu rafturi pline de cărți și reviste. Acesta este locul în care își duce viața în liniște, trăind din lumea amintirilor, profesorul Alexandru Mânăstireanu, un bătrân vioi, cu o minte uimitor de limpede, nealterată nici de război și nici de securiștii care i-au făcut viața amară în trecut. Mulți bârlădeni poate l-au uitat: a ieșit la pensie acum 32 de ani, după 37 de ani
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
va muta la via de la Dragosloveni. Ajuns în țară, se oprește la Ploiești la Gherea, stă câteva zile la locuința lui Vlahuță, apoi merge la Dragosloveni. În aceste împrejurări se remarcă o stare de degradare fizică la omul atât de vioi și vivace, sclipitor, agil și conviv extraordinar. Caragiale nu mai era același pe care îl știau, deși se străduie să fie cel știut. Tot atunci, poate ca o sumbră prevestire, Caragiale și-a manifestat dorința de a-și revedea prietenii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
ora zece sunt la nr.10 de pe strada Caraiman. Sunt întâmpinat de femeia din casă, mă fac comod în biroul de lucru, la căldură, printre numeroase cărți, fișe și o mașină de scris. Curând sosește și stăpânul casei. Zâmbește, e vioi, volubil, mă uit cu drag la el - nu-l mai văzusem de mult timp. I-am motivat scopul vizitei și de unde la început credeam că voi sta doar un sfert de oră ca să nu-l obosesc, vizita mea a durat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Și câte și câte n-am discutat antrenant, în cele patru ore și jumătate! Dacă era după amfitrionul meu, ar fi trebuit încă un timp, fiindcă fiecare dintre noi avea ceva interesant de spus. L-am lăsat bine dispus, mai vioi ca la începutul vizitei, urându-i să termine cu bine opera începută și să se și cruțe pentru propria lui plăcere de a trăi. Fără să vreau, în momentul relatării mă gândesc la o vizită pe care am făcut-o
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Se observă și diferențe calitative, datorită faptului că au fost realizate de mai mulți pictori, dintre care unii începători sau mai puțin talentați. „Judecând după frescele neretușate sau nerestaurate constatăm o tratare vioaie prin care sa imprimat, cu putere, figurilor expresivitatea scenei și a momentului; observăm apoi, că s-a realizat o sugerare vădită a perspectivei cu vechile mijloace, că s-a putut face admirabil legătura dintre personaje și peisaje, și că, s-
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
din Copou, fiule. Are acolo un foișor. A stat câteva zile să se hodinească și să scape de griji...Aer curat, liniște... Cred că ai dreptate, părinte, pentru că asta se vede și pe chipul lui. Parcă-i mai luminos, mai vioi, iar pe buze îi flutură un zâmbet continuu. Când totul s-a liniștit și când târgoveții și-au ridicat frunțile din colbul uliței bătrânul mă face atent: Aș vrea să-mi spui ce părere ai despre cele scrise în suretul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
legal dumnezeiesc de gândire, Dumnezeu ia spus părintește, „Fiule, asta o să se întâmple după 20 de ani de la moartea mea”. Când a auzit aceasta americanul s-a pus pe plâns și a plecat foarte amărât. Următorul a fost un rus vioi, poate chiar prea vioi pentru situația dată, care a întrebat, fără nici un preambul: „Doamne, oare când va mai fi Rusia așa de puternică și mare, cum a fost pe timpul lui Stalin”. După timpul reglementar de gândire (cred că nu ați
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Dumnezeu ia spus părintește, „Fiule, asta o să se întâmple după 20 de ani de la moartea mea”. Când a auzit aceasta americanul s-a pus pe plâns și a plecat foarte amărât. Următorul a fost un rus vioi, poate chiar prea vioi pentru situația dată, care a întrebat, fără nici un preambul: „Doamne, oare când va mai fi Rusia așa de puternică și mare, cum a fost pe timpul lui Stalin”. După timpul reglementar de gândire (cred că nu ați uitat, trei secunde și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
acum se plâng că-i omoară banca: „Ce să mai citesc nene, oricum toate băncile e hoți! Și la alții crezi că nu-i la fel?” Dar cel mai mult mă încântă, mai ales pițipoancele acestea care apar la televizor, vioaie și extrem de bine dezbrăcate, care în loc să stea naibii și ele liniștite, ca să ne clătim și noi cei mai trecuți prin viață, privirea și să frământăm prin cap niște idei curat pământene, cum ar fi, „Doamne, ce fund și ce picioare
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
sfinția sa din litanie, și să ceară ca nedumeritul Ion, lămuriri suplimentare. Rar și doar ocazional, românul pare uneori vag interesat de politica fiscală, și parca așa ca prin ceață mijește un ochi spre traseul miliardelor de lei publici, care circulă vioi prin sistemul finanțelor publice și alimentează din greu sutele și miile de contracte dubioase ale clientelei politice. Atunci i se pare și lui, că asta îi afectează cumva interesele, înjură din nou de toți arhanghelii cunoscuți, dar ca un adevărat
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
care a dat mereu dovadă guvernanții, pentru confortul și bunăstarea poporului, s-au gândit că bine ar fi, să dea o reglementare și pentru bietele mașini, care se zgribulesc și ele de pe acum, simțind venirea iernii și se simt mai vioaie, doar când mai trag pe furiș câte o dușcă de antigel. Doamne, cât de rău le stă fără niște încălțări de iarnă, s-a gândit cineva sus-pus, care nu doar din pură întâmplare avea și monopolul importurilor de anvelope de peste
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
zise el. Sunt puțin dezamăgit acum. Oricum, mă gândeam că ai terminat orele până acum. ― Nu sunt atât de norocoasă. Am ridicat o clipă capul să văd dacă profesoara remarcase ce făceam, dar ea părea total absentă. ― Deci, am zis vioaie, m-ai sunat ca să-ți recuperezi banii? ― Nu, spuse el. Am sunat ca să aflu ce s-a Întâmplat cu fratele tău. ― E acasă, slavă Domnului! Ai avut dreptate. Și te rog nu folosi acum fraza cu „Ți-am spus eu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Mihăilene, adus acolo de primarul Osvald Racoviță cu ocazia „Zilelor Iașului” din anul 1936. Îl salut cu condescendență și n-am încotro... îmi văd de drum. În scurtă vreme dau buzna pe poarta Grădinii Botanice. Străbat aleile ei cu pas vioi și la un moment dat zăresc mănăstirea sfântul Atanasie, pitită printre vii în umbra dealului Muntenilor. Mă apropii de ea cu spusa lui Nicolae Iorga din 1907 în minte: „O mână de călugări a ridicat aici în codrii Iașilor un
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
De duhuri ispitit, de dragoste vrăjit, În adîncul de purpura al mării; Peste cîmpii, si dealuri, si munți, Pește apele line ori torente-n puhoi, Oriunde-ar visa, sub munte sau jos în vîlcea, Spiritul pe care-l iubește veghează vioi; Iar eu mă-nsoresc în zîmbet ceresc Pe cînd el se dizolvă în ploi... Odrasla alintata a zeiței Pămînt și-a zeului Apă, De Cer, cari mi-e doica, la piept alăptat; Mă strecor prin porii țărmului și-ai mării; Mă
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
-mi goleam de tot cardul de credit. Pe cât de frumoși erau pantofii ăștia - și erau, într-adevăr, foarte frumoși, cu tocurile cui delicate și cu o curelușă argintie subțire în jurul gleznei - pe atât erau de nesiguri. În vreme ce Randall mă împingea vioi către o măsuță gătită cu lumânări, combinația dintre fusta mea strâmtă și cataligele de zece centimetri m-a făcut să mă simt de parc-aș fi alergat, cu picioarele legate, pe o sârmă foarte subțire și suspendată deasupra pământului. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]