1,680 matches
-
nici o furtună pe mare. N-am plecat ieri și nu plecăm nici azi deoarece a dispărut de pe vapor un ucrainean. A coborât în port și nu s-a mai întors. Circulă ― se zice ― diverse ipoteze: că a fost ucis, că zace undeva beat sau că era spion. Poliția nu e în stare să spună, deocamdată, nimic. Nu-mi dau seama dacă povestea are vreun sâmbure de adevăr ― chiar va fi dispărut un ucrainean? ― sau e produsul plăcerii noastre, irepresibile, de a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de fum. Înăuntru, pâlpâie tremurând o lumânare. Lângă soba în care se sting ultimii cărbuni, stau înghesuiți unii lângă alții doi băieți de 9 și 8 ani și o fetiță de 4 anișori. În pat, învelită cu o cergă uzată, zace măicuța lor care e gata să-și dea ultima suflare. Copiii, plâng și își freacă mânuțele înghețate. E Sfânta Noapte a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos! Ei știu că în alți ani, tatăl lor le tăia cel mai frumos brăduț
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
splendid, trimițîndu-mă în străinătate pentru câțiva ani. Îmi pare rău c-am primit oferirea lui, căci sânt o greutate, nu pentru el, ci pentru familie. Nu am prejudiții și cu toate astea mi-ar părea rău dacă țărâna aceea, unde zace ce-am avut mai scump în lume, ar încăpea în mâni străine. Iartă că devin sentimental - e o nerozie, dar n-am ce-i face, fiecare om își are pe-ale sale - afară de-aceea nu te oblig de-a
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
mă tot duce și cred că voi întreprinde o mică escursiune după Sf. George sau poate și înainte, în tot cazul cred mai sigur după Paști. E vorba de formarea unei mici societăți de [... ], singurătatea și suferința acestei ierni îmi zace pe suflet, trebuie să încerc s-o alung. Tu desigur nu-ți vei da osteneala să te deranjez[i] până a veni prin Iași și adică, vorbind la dreptul, ce însemnează și venirea la pentru o zi, ca și când zapcii {EminescuOpXVI
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
că în viitor - un viitor pe care-1 purta prezent în el - i s-ar putea lua patul, doctoriile, mirosul acetic al camerelor aseptizate și tot ce s-ar mai fi cerut pentru ca scumpul bolnav Maxențiu, ce simțea că va mai zace, să fie iar vindecat, vindecat mereu . . . mereu! Smuls de la năravurile boalei, de la tovărășia fiolelor și chiuvetelor, Maxențiu se vedea acum fără ocupații, zadarnic, pustiu. Iar la moral, epopeea aceea de persecuții mărunte, gândurile perfide și ucigașe, existența aceea savuroasă, de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Abia spre dimineață febra aerului și a zidurilor mai scade. Încolo nimic nou. 7. Poate, ar trebui să reiau întrebarea: în ce mai cred, oare? Printre moderni, sunt aproape retrograd. Acum câțiva ani, mi-am cumpărat o agendă electronică. Ea zace pe undeva, nefolosită, căci nu mă pricep s-o manevrez. Și, după ce că sunt nepractic, nu cred nici în mitul progresului. Mă îndoiesc că un barbar, civilizîndu-se, a avut numai de câștigat. Intelectualii veniți azi de la țară lasă în urma lor alt
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dacă viața nu se hotărăște o dată să te dea cu capul de pragul de sus. În adolescența mea, o dragoste nefericită și apoi expe riența mize rabilă a serviciului militar mi-au dezvăluit ce n-aș fi crezut niciodată că zace-n mine: multă ură, frus trare și lașitate, dar și multă putere de a îndura. Nu-mi mai fac de-atunci atâtea iluzii: nu sunt cu adevărat nici bun, nici frumos sufletește, nu pot fi un „model“ pentru nimeni, așa cum
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nici bun, nici frumos sufletește, nu pot fi un „model“ pentru nimeni, așa cum nici eu nu am modele în viață. Experiențele ulterioare m-au învățat și ele să nu mă păcălesc pe mine însumi. E tare bine să știi ce zace cu adevărat în tine. Am un amic care se consideră infailibil. E uimitor cum își convertește mereu eșecurile în victorii, cum își justifică gre șelile, cum le uită sistematic pe cele ce nu se pot justifica. Dacă-l asculți, ai
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
am putut de mult, am colindat întreg orașul și am mers chiar în două insule. Acolo găsisem liniștea absolută: case de țară în jurul golfului, bisericuțe noi care se animau doar la hramuri. Pretutindeni, liniște nemărginită, locuri unde sălășluiesc mituri, unde zace forța pânzelor încă nepictate, a poeziilor încă nescrise. Dar și aici mă enervam, mă simțeam priponit cu o funie legată prea strâns. Nu mă gândeam nicidecum la viitor. Curba destinului meu era evident coborâtoare. Dar, niciodată, să nu spui nu
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
și îi urară însănătoșire grabnică. Deci pot să-l aresteze, își zise ea, zâmbind larg și făcându-le cu mâna în semn de salut. Vine o înălțare care nu-i întotdeauna moarte. Un zbor care nu se termină întotdeauna frânt. Zace nemișcat în timp ce trece prin toate luminile imaginabile, iar razele-l pătrund de parcă ar fi apă. Se solidifică, dar nu tot deodată. Se depune ca sarea când marea se evaporă. Descuamându-se imediat ce se încheagă. Din când în când, este dus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
alta. Când se întoarce, vede nicăieriul unde fusese. Nici măcar nu-i poți spune loc, până când îl inundă simțirea. Și atunci pierde tot nimicul care fusese. Aici e un pat în care trăiește el. Dar un pat mai mare decât orașul. Zace de-a lungul întinderii lui uriașe, o balenă în stradă. O creatură eșuată, lungă de mai multe cvartale. O chestie rătăcită din ocean revenită la greutatea nimicitoare a vieții, murind din cauza gravitației. Nimic suficient de mare să-l care până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
șirei spinării lui atârnă semafoare. În curând, din oasele lui răsar crengi și frunze. Localnicii mișună prin el, fără să vadă altceva decât stradă, piatră, copaci. Părțile corpului se întorc la el, așa de lent că nu-și dă seama. Zace în patul care se micșorează, făcând inventarul. Coaste: da. Burtă: avem. Brațe: două. Picioare: tot două. Degete: multe. Degete la picioare: poate. Tot timpul face asta, cu rezultate variabile. Își face o listă cu el însuși, ca la aparatele vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să-i spună soluția la întrebarea cu gemenele. Zice că s-o anunțe dacă-i vine vreo idee. Întrebarea e un căcat atât de absolut că-l ține treaz noaptea. Se gândește la ea, în cămăruța lui din Casa Schilozilor. Zace pur și simplu acolo, în patul pe care i l-au pregătit ei, gândindu-se la gemenele care pretind că nu-s gemene. Gândindu-se la Karin, pe unde ar putea fi, la adevărul despre ce i se întâmplase, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acoperind orașul mai devreme. Nopțile nu prea putea dormi din cauza vântului; puține locuri de pe pământ aveau un aer atât de zgomotos. Făcu depresia ei tradițională de noiembrie, când avea impresia că a căzut peste parapetul de siguranță al lumii și zace acum sub cerul nesfârșit și cețos al Nebraskăi, incapabilă să facă altceva decât să aștepte primăvara și pe cineva care s-o găsească. Se autodiagnosticase cu tulburare afectivă de sezon, dar refuza să creadă în boli inventate recent. Riegel încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
frâna. Am derapat și am călcat linia continuă. Asta ai văzut tu: urmele noastre pe banda lui. Doar că noi am ajuns acolo după el. Ea stătea țeapănă, cu șira spinării ca o țepușă. — Ce-ați făcut? —Cum adică? — El zace în șanțul ăla. Tu și cu prietenul tău sunteți chiar acolo. —Glumești? Avea trei tone de metal peste el. Fiecare secundă conta. Am făcut ceea ce trebuia. Ne-am întors, am fugit înapoi în oraș și am anunțat. —N-aveați nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tunelul tău cenușiu! Îți privim chipul cu uimire, milă și groază, pentru că știm că ești plămădit din același lut ca și noi. Ceea ce sălășluiește În noi toți - ceea ce este Înălțător, josnic, meschin și eroic, ceea ce este rar, banal și măreț, zace mort aici, În inima orașului fără odihnă, iar În această imagine mizeră a lutului corupt se află scris destinul tuturor viețuitoarelor, da, al regilor pămîntului, al prinților inteligenței, al atotputernicilor stăpîni ai limbilor și al nemuritorilor făuritori de versuri, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
albastru, ușa palatului și intrăm. Întuneric. Pustiu. Nici urmă de paznici, nici urmă de servitori. A, uite aici undeva trebuie să fie Împăratul. Intrăm într-o cameră mare. Foarte palid și foarte trist, cu barba albă, lungă, ochii verzi, Împăratul zace întins într-un pat imens, cu baldachin. Un pat împărătesc. Dacă s-ar ridica, cred că Împăratul ar fi foarte înalt și foarte puternic, dar nu se poate ridica... Ana îi aruncă degrabă mingea. Așa cum stă, culcat, Împăratul o prinde
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
doi, Inventatorul și Învățătorul, sunt gemeni. Nu e un inventator de azi sau de ieri, nici nu e unul oarecare. În el trăiesc toți inventatorii din Țara lui Verde Împărat, din toate timpurile. E, deci, Inventatorul tuturor timpurilor. Acum, însă, zace prăbușit într-un scaun din fața planșetei și plânge. Mă uit la el: e un tip înalt, distins, cu părul blond ca grâul copt, are ochii de un albastru adânc, care seamănă cu niște lacuri acum, pentru că sunt plini de lacrimi
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pentru că de multă vreme oamenii învață la școală că Marconi a inventat radioul - așa rămâne, a spus acesta. Acum fiul lui Verde Împărat se ocupă de altceva. A reușit să facă mai multe invenții pentru locomotive. Dar de ce plânge? De ce zace prăbușit în scaunul lui din fața planșetei și varsă într- una lacrimi? Ana îi aruncă mingea. El tresare și o prinde. Zâmbește printre lacrimi, din ochi i se revarsă blânde flăcări albăstrii. Ana șoptește pentru ea, dar se aude până la mine
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
era Antoniu și CINE era Cleopatra. Numele nu-mi spune mare lucru. Deci: CINE erau ei? Prințul e surprins plăcut: ─ Ai dreptate, Ana, de la întrebarea asta trebuie pornit. Răspunsul corect este: Antoniu și Cleopatra erau doi peștișori din bolul care zace spart pe podea. Ana: ─ Aha, Deci, ei locuiseră în borcanul care se spărsese și acum zăcea pe podea. Nu știm cum a ajuns bolul pe podea, cine sau ce l-a doborât, intenționat sau din greșeală, dar ne putem imagina
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
un pic și am ajuns, înaintea lor, în încăperea verde. Aici îmi miroase a pădure, adică mă simt liber, sunt vesel și inspirat. Ana i-a povestit între timp Prințului cum au pălit culorile din Țara lui Verde Împărat, cum zace Împăratul în palatul său, fără putere, iar fiii lui nu prea știu ce se întâmplă nici cu el și nici cu Țara. Acum în Țara lui Verde Împărat, până și Soarele e palid, Clorofila, zâna frunzei verzi, fiica Regelui Razei
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
materiei brute care așteptă să fie transformată, „șlefuită”, condusă la un nivel de cunoaștere (sau de conștiință) superior. În sfârșit, este alegoria unei reînnoiri a ceva care așteaptă să fie extras și adus la suprafață, dintr-un adânc oarecare, unde zace ascuns asemenea unor minerale în viscerele pământului, ca înțelepciunea ascunsă în adâncul ini-mii omului, sau ca focul interior care locuiește în inima omu-lui. 3. Preotul și secretul măgarului. Semnificația ascunsă și pozitivă a identității măgarului ne este explicată metaforic în
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Cowlairs este o regiune istorică. Un cinematograf de pe stradă are o placă de granit pusă pe zid deasupra unei fîntîni astupate. Cîndva probabil că statea direct pe pămînt, pentru că inscripția zice că James Nisbet, care a fost martirizat în 1684, zace sub ea. Presupun că la vremea aceea, regiunea era o mlaștină sălbatică. A fost împușcat de trupele guvernului pentru că îl slăvea pe Dumnezeu fără carte de rugăciuni, compunînd cuvinte în timpul mersului.... O chestie nasoală? Nu, o problemă de lege și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
istorică le uită... „Orice bibliotecă e ca un câmp minat“, spunea, „fiindcă ascunde în ea întreaga gândire binecuvântată și ticăloasă a oamenilor. Iar dacă o idee pierdută prin cine știe ce broșură neluată în seamă de nimeni și-ar întâlni amorsa care zace în altă broșură la fel de ignorată, explozia ar fi în stare să zguduie tot universul...“. Mă plictisea. Îl și vedeam tremurând printre rafturile de cărți... Apoi, mă solicită ecoul unei promenade îngropate într-unul din textele mele vechi : noaptea, într-un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
atunci, de când s-a prăpădit aia albă. Dar să știi că se mai arată la unii și-și plânge soarta... Mai rău e când se arată ca uliu, cu pene, că te ciocănește în cap până la sânge, nu știi ce zace în ea...“. „Uite-o !“, am spus (râdea la mine, pe ostrov). Omul s-a uitat, pe urmă s-a întors spre mine. „N-o văd, ți se arată numai dumitale. Dacă e fără pene e de bine. Înseamnă că e
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]