1,209 matches
-
iscodește încordat printre movilele de pământ și dărâmături după cea mai scurtă cale, dominat de gândul că dacă i-ar fi fost dat să aleagă, acum ar fi vrut să fie în cu totul altă parte. Cu un elan scurt zvâcnește înainte rapid, în volte strâmte, încercând să nu fie o țintă ușoară pentru lunetist. În urma lui, soldatul introduce cartuș pe țeavă și iese pe jumătate din adăpost. Nu mai are timp să tragă. Simte o izbitură puternică în cap, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
germanul încearcă să îndepărteze mâna ucigașă a adversarului său. Nu reușește. Vârful baionetei se îndreaptă încet, dar sigur, către pieptul lui. Realizează îngrozit că dacă slăbește strânsoare, fie și numai pentru o clipă, lama s-ar înfige exact în inimă. Zvâcnește din șolduri și lovește puternic cu pumnul bărbia lui Darie. Cu un geamăt slab, acesta cade pe spate. Rămâne fără cască și Wilhelm, cu ochii injectați de efort, vede un cap adolescentin acoperit cu păr scurt, blond cenușiu. Se aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
domnule locotenent, dar pentru mine sperietura de dinainte și mai ales cea de după, îmi arată că încă trăiesc. Rezemat de perete, soldatul Iovuț Florea face o cruce mare apoi deschide cu baioneta conserva nemțească pe care o ține între picioare. Zvâcnind din gâtul scurt, puternic, ridică ochii, agitând lingura în direcția lui Carol. Vino încoace, măi Suflețel și bagă ceva în tine. Avem nevoie de toată vlaga ca să o scoatem la capăt. Îi face loc alături de el. Scoate din sacul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
asemenea unor năluci. Parcă răspunzând dorinței generale, nori groși se adună pe cer până când lumina rece și indiferentă a astrului nopții nu mai poate trece, lăsându-i înfășurați în bezna cea mai profundă. În șoaptă, Marius transmite ordinul de înaintare. Zvâcnind, oamenii se ridică dintre copaci, tot lanțul uman pornește ca unul. În carnea și nervii lor pulsează groaza declanșării accidentale a unei capcane explozive. Oare avuseseră timp nemții să monteze mine? Experiențele trecutului arătaseră că băieții din față sunt cătane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
santinelele? S-au retras la căldură? Așa cum îi cunoaște el pe nemți, puțin probabil. Sigur trebuie să fie pe aici pe undeva. Mintea lui alcătuiește, cu înfrigurare, scenarii după scenarii, dar nici unul nu-i dă sentimentul siguranței și certitudinea reușitei. Zvâcnesc cu toții înainte. Se opresc gâfâind, întinși cu burta la pământ. O bobiță mică de foc trădează poziția santinelei. Iese din întuneric și pășește agale, prin fața clădirii. Se oprește și rezemat de zid, trage din țigara ascunsă în pumn. Pe muțește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu l-am regăsit pe lista celor Ť10 pentru Româniať, atîta timp cît mai fiecare dintre ei ține locul altcuiva". Ironia mordantă a memorialistului funcționează aproape fără intermitențe... Cîteodată adnotarea comică se dilată atingînd dimensiunea unei istorisiri. O vînă epică zvîcnește atunci în scrisul lui Niculae Gheran, oferindu-ne scenele unei comedii în stare naturală, înregistrată și indenegabil stilizată pe calapodul d-sale umoral. Nu fără conștiința că operează cu "personaje", deci cu entități "atrase involuntar într-o jenantă piesă de
O scriitură suculentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8378_a_9703]
-
Vibrațiile îl readuseră pe Gorman în universul realității și strigă la femeie. ― Ripley, ce dracu, faci? Ea nu-l băgă în seamă, concentrându-sc asupra comenzilor. Trecu într-a-ntâia și cele șase roți motoare patinară pe solul umed. Transportorul blindat zvâcni în direcția porții deschise a stației. Din clădire ieșea fum. Mașina derapă pe drumul alunecos. Ripley viră brusc și acceleră spre baza rampei descendente. Pasajul era destul de larg. Fusese conceput pentru a permite elevatoarelor mari și vehicolelor de serviciu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
roboților-santinelă. Se răsuci și, cu forțele dezlănțuite de teroare, trânti mobila de perete. Înțepenită, creatura se contorsiona nebunește. Își folosea picioarele și coada pentru a se degaja, timp în care fetița împingea cu toată greutatea ei pupitrul, gemând: ― Ripley! Mobila zvâcnea și se ridica datorită sforțărilor monstrului care-și degaja picioarele unul câte unul. ― Ripley! Dincolo de geamul de observare își făcu apariția o umbră, indistinctă din cauza aburirii. O mână deschise o lucarnă și se ivi figura lui Hicks. Bărbatul căscă ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aproape mulțumită că nu mai trebuia să care această povară. Coborârea liftului era prea lentă. Observă o scară lângă două tuburi de ascensor și urcă pe primele bare. În spate, Newt era ușoară ca un fulg. Un enorm braț negru zvâcni ca un piston și niște gheare tăioase ca briciul izbiră în podea și pătrunseră în metal, la câțiva centimetri de picioarele ei. Și acum încotro? Nu-i mai era frică. Nu avea timp să cedeze panicii. Era prea preocupată ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de fiecare dată când mă afundam în pernă. Pentru că totuși trebuia să mă odihnesc, găsisem o soluție: dădeam la o parte corpul, dar nu renunțam la minte. Dincolo de pleoape, creierul funcționa, ținut în priză de plasa gândurilor. Carnea picotea, mușchii zvâcneau rar, necontrolat, puteai să mă piști de degete și n-aș fi simțit. Cu nervii era mai greu, jumate încremeniseră, jumate transmiteau în continuare semnale electrice. Porneam micul meu electromotor neuro-economic, care mă ajuta să trec ca o fantomă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu puteam fi „relocați“, „implementarea“ nu reușea. Nimeni nu ne putea „fideliza“: planul pur și simplu nu devenea „sustenabil“. Mergeam mai departe, rupți, disfuncționali, frânți, ca micro-roboții din Los Alamos: dacă ne smulgeai un braț sau ne îndoiai un picior, zvâcneam înainte, fără întreruperi. Angrenajul arăta hârșâit, se autoregla ca televizoarele rusești cu lămpi, își deplasa masa de carne și tranzistori prin spațiu, ocolind obstacolele. Ne-am fi putut numi oricum, Androne sau Robotin, hackerii ne-ar fi spart circuitele mentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
laptop, patru: câte una-n fiecare colț al ecranului. Dormitorul, holul, bucătăria, intrarea din față. Păreau toate acolo, le recunoșteam fără probleme, până și pubela se-afla la locul ei, cu Brutus tolănit pe capac. I se zărea și coada, zvâcnind în ritmul viselor. „Mă rog...“, a mai lăsat Mihnea de la el, „Nu era pe dulap.“ „Și urmele de pe gât?“, am insistat, „Au apărut din senin sau te pomenești că sunt tot o iluzie? Și, apropo, de ce umblă Rapotan și Penciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ospătărița, blondă și indispusă. „Mai serviți ceva?“ Se uita direct la Cezar. Cezar râdea ca prostul, fata continua să se uite. Când s-a aplecat să ia farfuriile, i-am observat piercing-ul deasupra buzei de sus, în colț. Simțeai perla zvâcnind sub atingerea limbii. „Noi nu servim. Poate ne servește duduia ceva...“, a comentat Mihnea, cu ochii pe buzele fetei. Era urâțică și simplă, o victimă agreabilă. „Vorba lui Gigi Guță...“, am pus și eu sare pe rană, „Vă mai serviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar fi văzut pe băiat. Glasul acestuia pieri de emoție și inima-i zvâcni cu violență în piept. Încercă să-și adune puterile, când o voce cristalină se auzi de sus: - Dar, papa, e Felix! Felix privi spre capătul scării ca spre un cer deschis și văzu în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
Codrii Cosminului, fără Fântâna Albă și Albbovăț, fără deportările și masacrele făcute de regimul sovietic, fără poezia de început a lui Eminescu? Bucovina este toate acestea la un loc și alte asemenea, este neodihna și nedormirea românilor, brațul pierdut care zvâcnește în somn, calvarul și crucea creștinului părăsit până și de Dumnezeu. Cum a ajuns acest sanctuar al românilor în mâinile străine ale habsburgilor austrieci? Trebuie să amintim că acest colț de țară românească a fost punctul de plecare al primilor
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
cunoaște relația istorică a lui Niculae cu Bisisica poate Înțelege ce sentimente trăiește copilul atunci când rostește propoziția În cauză. În situația aflată În desfășurare, stimulul prezent care determină producerea enunțului este acela că, atunci când băiatul apucă oaie de picior, aceasta „zvîcni pe neașteptate și-l trânti pe băiat cu burta la pământ”. Încărcătura emoțională a enunțului provine Însă din situațiile anterioare În care cei doi s-au Întâlnit; Bisisica era „o oaie care mergea În fruntea celorlalte și totdeauna tîra Întreg
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
apoteotic, într-un tablou al „înfrângerilor necesare“, al eșecurilor eroice... Și, ca să revin la promisiunea mea, recitește, te rog, descrierea ciulinului, care deschide romanul... iar acum iată moartea lui Hagi-Murad, care-l închide: „Dar trupul, pe care-l credeau mort, zvâcni. El săltă întâi capul însângerat, descoperit și ras, apoi trupul; apucându-se cu mâna de trunchiul unui copac, Hagi-Murad se ridică în picioare. Avea o înfățișare atât de fioroasă, încât cei care se repeziseră spre el se opriră, înlemniți. Deodată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
Labirintică e societatea în care scriitorul trăiește "după alte legi decât majoritatea concetățenilor mei prizonieri în labirint. Diferența e că eu sunt liber, pe când ei au doar surogatul libertății" (5095). Organizarea lumii e tulbure și din comunism, "cheia tragismului nostru", zvâcnește "încercarea de salvare, efortul disperat de a ieși din ghearele hidrei labirintice" (5157): "[...] Poate că nu doar România socialistă e un monstru, poate că întreaga lume e la fel, același labirint fără ieșire" (3514). Însemnările de tinerețe din cărțile I-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a mediului la anularea lui, Măgura Odobești cu releul la cota 997 m ori 1001 m, douăzeci de km vest, val albăstrui pe coline, misterul și melancolia de Chirico din umbra bolovanului, șanțurile grapei, pînă și ghearele perechii de guguștiuci zvîcnite în sus, la trepidațiile masei feroviare, lunca mușuroaie de cîrtiță în versanți umbriți, sute de mușuroaie, deconcertant microrelief în desen social, garduri, goluri, ziduri, Mărășești soarele greu a urmat deasupra crucii de pe mausoleu, pe aici nu se trece! cîmpuri, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
IS 54 YSC Dacie albă, urcăm trei băieți, păianjen la colțul civilizare ceferistul rural, îl simt mai bine decît orășeanul antispațiile lui agresive, ramă rotundă la ochelari, cutele la pantaloni pe fișa postului, parazăpezi în mal uscat Rebricea, pisica albă zvîcnește din siguranța cărnii ei, largul de culme scăzută spinare peste vid, la orbul cerului două stele pînă acum, lumina din toate, nașterea Domnului în inima necredință, halta Rateș Cuza în toate părțile de punctul fixat, două clopote în avertisment, sfoara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de vector răsucit schematic de rectiliniu în veghea lui Roderic K Usher Barbu PO Nădejde Sat clădire dezafectată, biserica vechime în sens antic, rizibil, se confundă cu recentul, Mihăileni în geografie contactul cu depresiunea, la CFR rambleul de coastă, șoimul zvîcnit din brazde se lasă iar, nesigur cîmp fără om, în spate munte de exclusivități estetice, nu mai nimerești aterizînd în fapta ce ți se cuvine, stația Siculeni din satul Ciceu, tricolorul bisericuței ortodoxe tot coloritul ficțiunii, metodele constitutive Miercurea Ciuc, prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
făcut, hurdubaia nici vorbă să pornească. Musolin umblă la baterie, curăță bornele, mîinile îi tremură. Încearcă din nou, dar nici vorbă să pornească. Scoate bujiile, le curăță "ața", le suflă, le reglează distanțele. Bateria pierde din putere și abia mai zvîcnește. Musolin aleargă la cucoana Anica și este convins că este moartă. O să zică toți că am omorît-o, plînge Musolin. Camionul ăsta bea benzină cu polonicul și Musolin visa la camioanele cele noi, diesel, care se stricau mai rar. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lunecau și mai tare. Disperat, încearcă să scoată ciorapii. Rămîne cu un picior, tremurînd din genunchi, pe bîrnă și îl ridică ușor pe celălalt. Se apleacă să scoată ciorapul. Atunci se dezechilibrează și cade în gol, pe dalele de ciment. Zvîcnește spasmodic, sîngele curge pe gură, pe urechi. Doctorul de la salvare constată decesul. Ioana a asistat la scenă și țipetele ei disperate făceau scena și mai greu de suportat. De atunci a abandonat școala. Avea 13 ani și începuse să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai lung și cel mai greu drum! Și-am pornit-o la goană. Îmi scăpărau picioarele. Și inima mi se zbătea năvalnic, ca o pasăre prinsă-ntr-un laț, fără scăpare, gata să-mi spargă cușca pieptului! Și tâmplele-mi zvâcneau și ele, de-mi vâjâia capul! Nu mă încumetam să-mi contenesc galopul. Doar încercam, pe furiș, să trag cu coada ochiului, spre lighioana aceea spurcată, blestemată, care băgase frica-n mine, și-mi pusese picioarele pe spinare. Și când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cușca toracică. Era o acțiune tardivă, ineficientă, zadarnică. Oamenii în halat ne-au rugat s-așteptăm pe hol. După câtva timp am înțeles că nici un miracol nu mai era posibil. Timpul se oprise în loc. Inima-mi bătea năvalnic. Sângele-mi zvâcnea la tâmple. Întreaga ființă gemea în adâncuri, neputincioasă. Bițu fratele și prietenul cel mai apropiat, nănașul în seama căruia fusesem lăsat, specialistul în drumuri și poduri, care vreme de patru decenii fusese implicat în realizarea și modernizarea întregii rețele rutiere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]