24,313 matches
-
treilea prag, propriu-zis al «stresului», atinge intensitatea anxietății sau panicii în fața pericolului iminent. În fine, ultimul prag, cel al «epuizării», ne oferă tabloul deznădejdii, al prăbușirii totale. Este vorba, deci, de acele stări afective care sunt legate de percepția unei amenințări a integrității organismului, a eului, amenințare care provoacă mobilizarea energiei și îndreptarea ei spre protecția individului. Atât suprasolicitarea, conflictul, cât și situațiile ambigue provoacă aceste stări de alarmă. Constatăm și aici că stările stresante și anxioase sunt aproape invariabil legate
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
intensitatea anxietății sau panicii în fața pericolului iminent. În fine, ultimul prag, cel al «epuizării», ne oferă tabloul deznădejdii, al prăbușirii totale. Este vorba, deci, de acele stări afective care sunt legate de percepția unei amenințări a integrității organismului, a eului, amenințare care provoacă mobilizarea energiei și îndreptarea ei spre protecția individului. Atât suprasolicitarea, conflictul, cât și situațiile ambigue provoacă aceste stări de alarmă. Constatăm și aici că stările stresante și anxioase sunt aproape invariabil legate de atitudinea față de sine a persoanei
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrantă; la fel, persistența pentru o perioadă mai lungă, de timp a situației obiective de frustrare, sau creșterea intensității ei, dă naștere stării de stres. Toate aceste trei fenomene constituie trepte diferite ale unei scări de rezistență psihofiziologică, individuală la „amenințare și implică o coloratură afectivă, specifică: a) situației neașteptate exterioare, care exprimă, conflictul dintre aspirațiile individuale si cerințele exterioare,îi corespunde treapta de „instigatie”, care dă naștere unei activități de explorare/investigare; b) persistența, sub forma unui obstacol, sau a
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
exterioare, care exprimă, conflictul dintre aspirațiile individuale si cerințele exterioare,îi corespunde treapta de „instigatie”, care dă naștere unei activități de explorare/investigare; b) persistența, sub forma unui obstacol, sau a unui pericol, a situației provocatoare dă, naștere pragului de „amenințare” sau de „frustrare”, care se traduce prin sentimentul de alarmă, de teamă, legat de integritatea eului; la acest prag se produce o intensificare a motivației și a tensiunii emoționale, care poate determina o schimbare în orientarea, comportamentului: de la rezolvarea problemei
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unei blocuri include doar câteva forme primitive și simple de emoții care se desfășoară ca sete impulsive, în cazul omului - ca urmare a realizării procesului de evaluare, de apreciere de regulă realistă a obstacolului frustrant și de anticipare a pericolului amenințării - frustrația este trăită în special ca o stare internă de „conștiintă” deosebit de complexă, exprimată printr-o mare varietate de forme și nuanțe ale proceselor afective (printre ele predominând sentimentele complexe, care includ elemente de ordin intelectual și voluntar). În sfârșit
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
tipuri de conflicte interpersonale; ultima sursă alcătuiește categoria „frustrărilor interne” care au la bază, în primul rând, conflictele motivaționale de tipul celor descrise de K. Lewin. În categoria „frustrărilor externe” intră o gamă foarte diversă de situații, de obstacole și amenințări: la cele simple ale mediului fizic, cu efect mai mult material, angajând unilateral personalitatea subiectului, până la cele complexe, ale mediului social, care afectează profund întreaga personalitate a subiectului (determinând tulburări afective sau, uneori, chiar o traumatizare a „eului”). Obstacolele și
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la cele simple ale mediului fizic, cu efect mai mult material, angajând unilateral personalitatea subiectului, până la cele complexe, ale mediului social, care afectează profund întreaga personalitate a subiectului (determinând tulburări afective sau, uneori, chiar o traumatizare a „eului”). Obstacolele și amenințările aparținând mediului social, cuprind de regulă situații de genul: absența condițiilor necesare îndeplinirii unui obiectiv sau a uneia activități (ex. a unei ambianțe agreabile, tonifinte pentru persoana obișnuită cu aceasta); pierderile (ex. a unei prietenii, a serviciului, etc.); interdicția de
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
diversitate de răspunsuri: de la reacții de apărare mai mult sau mai puțin inconștiente și instinctuale, la reacții conștiente de prevenire și înlăturare a „pericolului”, precedate de examinarea situației și alegerea răspunsului adecvat. Se știe, astfel, că cu cât gradul de amenințare presupus de frustrare este mai mare, anxietatea și deprinderea mai accentuate, iar sentimentul prpșriei incapacități mai viu, cu atât consecințele psihologice sunt mai evidente: procesele adaptive devin mai primitive, posibilitățile de a aprecia realist situația, de a-și valorifica experiența
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
asociat cu o fază depresivă, constituită din stări de gelozie, din decepții și deziluzii, care mai pot fi totuși — spune Cleramboult — intersectate, din când în când, de speranță. Faza a treia, de ură profundă, determină revolta, care se exprimă prin amenințări, invective, șantaje, scrisori anonime insidioase, scandaluri, agresivitate; se pot dezvolta chiar idei de persecuție, generate de convingerea erotomanului că persoana adulată este, în realitate, o ființă mediocră, incapabilă să aprecieze meritele reale ale unui semen. Delirul mistic / religios. Acest delir
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la lua drumul mării cu trupele sale și se va întoarce la căminul său, preferând „o bătrânețe obscură unei glorii nemuritoare”. Va trebui ca un alt eveniment să rănească și mai brutal amorul său propriu, pentru ca Achille să renunțe la amenințări și să-l facă să reia lupta: este vorba de uciderea în luptă, de către Hector, a lui Patroclu, față de care Achille nutrea o prietenie absolută. Dar, din păcate, influența devastatoare a orgoliului său exagerat nu se va opri aici: Achille
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
doar după realizarea primei diviziuni majore a muncii între păstori și agricultori, când a devenit disponibil un surplus de mărfuri ce puteau fi schimbate pentru alte produse sau puteau fi comercializate. Pe lângă schimbul de mărfuri, au generat relații intercomunale și amenințările din exterior, mai ales războaiele de pradă. În decursul secolelor și mileniilor, relațiile dintre comunitățile umane au devenit tot mai distincte de relațiile sociale și politice din interiorul acelor comunități. În termeni mai clari, să subliniem că relațiile internaționale diferă
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
diferite, care au tendința de a se extinde pe arena internațională, iar pe de altă parte, elementele comune națiunii (teritoriul, limba, economia, cultura etc.) constituie la rândul lor impulsuri spre unitate și coeziune națională, mai ales atunci când din exterior apar amenințări, pericole sau acte ostile la adresa națiunii. Aceste tendințe antagonice - una acționând spre diviziune și scindare, alta spre coeziune și unitate - caracterizează dialectica vieții interne a națiunii. De aceea, prin integrare la nivel național înțelegem capacitatea unei comunități politice naționale de
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
în respingerea Constituției europene în 2005. Dat fiind accentul pe care-l punem în acest studiu pe puterea națională, ca obiect major al integrării supranaționale, este cazul să ne oprim și asupra habitudinii ei de a folosi forța militară sau amenințarea cu folosirea acesteia, precum și sancțiunile economice ca modus operandi în viața internațională. În prezent are loc o vie controversă între politologi în jurul chestiunii dacă politica forței continuă să fie și în zilele noastre un instrument eficace al politicii externe. Unii
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
a declarat după actele teroriste din 11 septembrie 2001: „În timp ce Washington se va strădui constant să obțină sprijinul comunității internaționale, noi nu vom ezita să acționăm singuri, dacă va fi necesar, prin exercitarea dreptului nostru de autoapărare, acționând preemptiv împotriva amenințării cu care se confruntă națiunea, de fapt lumea”. În documentul National Security Strategy publicat în 20 septembrie 2002, la un an după atacul terorist care a zguduit America, lovită pentru prima dată la ea acasă, se trecea de la strategia stăvilirii
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
an după atacul terorist care a zguduit America, lovită pentru prima dată la ea acasă, se trecea de la strategia stăvilirii și descurajării la strategia prevenirii și chiar a preempțiunii: „Statele Unite susțin de mult opțiunea preempțiunii actelor pentru a contracara o amenințare suficient de însemnată la adresa securității noastre naționale. Cu cât mai mare este amenințarea, cu atât mai mare este riscul inacțiunii - și cu cât mai urgentă acțiunea anticipată pentru a ne apăra, chiar dacă rămâne o incertitudine cu privire la timpul și locul atacului
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
ea acasă, se trecea de la strategia stăvilirii și descurajării la strategia prevenirii și chiar a preempțiunii: „Statele Unite susțin de mult opțiunea preempțiunii actelor pentru a contracara o amenințare suficient de însemnată la adresa securității noastre naționale. Cu cât mai mare este amenințarea, cu atât mai mare este riscul inacțiunii - și cu cât mai urgentă acțiunea anticipată pentru a ne apăra, chiar dacă rămâne o incertitudine cu privire la timpul și locul atacului inamic”. Criticii administrației Bush argumentează că nu se face o distincție clară între
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
preempțiune este inițiat când o țară străină este în mod clar pe punctul de a ataca. Decizia Israelului de a porni războiul în iunie 1967 contra vecinilor arabi este un exemplu clasic. În ceea ce privește războiul preventiv, acesta este lansat înainte ca amenințarea de atac să se fi produs. Argumentul vicepreședintelui Cheney că Irakul trebuie să fie lovit înainte de a obține arme nucleare este un caz de război preventiv. Școala neoconservatoare, care stă în spatele administrației Bush, consideră că războiul contra Irakului era cerut
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
se fi produs. Argumentul vicepreședintelui Cheney că Irakul trebuie să fie lovit înainte de a obține arme nucleare este un caz de război preventiv. Școala neoconservatoare, care stă în spatele administrației Bush, consideră că războiul contra Irakului era cerut nu numai de amenințarea reprezentată de armele de distrugere în masă, pe care s-a dovedit că Sadam Hussein nu le avea, ci și de necesitatea de a extinde principiile libertății și democrației în țările arabe, începând cu îndepărtarea de la putere a lui Sadam
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
Și așa-i? a adăugat brusc. Îți este de-ajuns să-ți asumi totul? Pictorul a ridicat din umeri. — O să știu când o să-mi termin treaba, a spus, și chiar și lui i-a sunat ciudat răspunsul dat, pe când absurda amenințare cu moartea plutea Între ei. Celălalt a tăcut o vreme, gânditor, apoi a spus că și el Își făcea propriul tablou. Așa a spus: peisajul lui de război. Văzând zidul, a adăugat, Își dăduse seama ce Îl adusese până acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca pe un animal. - Nu știu ce frumusețe le găsesc oamenii zorilor, a spus deodată Markovic. Ori apusului de soare. Pentru cine a trăit un război, zorii sunt semnul cerului tulbure, ai nehotărârii, ai temerii de ce-o să fie. Iar amurgul e amenințarea umbrelor ce vin, a Întunericului, a inimii terorizate. Așteptarea nesfârșită, mort de frig Într-o vizuină, cu chiulasa armei lipită de față. A continuat să dea din cap, afirmativ. Amintirile păreau să-i susțină argumentele. Țigara din gură se clătina
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
periculoasă, căci supravegherea nu se mai mulțumește să ofere doar protecție, ci își mobilizează resursele în numele unui atac temut ori al unei eventuale subversiuni ce trebuie prevenită. Supravegherea se exercită în raport cu o posibilă încălcare a Legii impuse sau cu o amenințare pe care, în mod legitim sau nu, puterea vrea să o preîntâmpine. Cel ce „veghează” îndeplinește o misiune cu conotații materne pe lângă ființa pe care ține să o ocrotească, pe când cel ce „supraveghează” vede în această ființă un potențial inamic
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
democrație nu este, prin definiție, un stat polițienesc, ea se consideră o posibilă pradă a unor adversari gata oricând să o infiltreze și împotriva cărora trebuie să-și ia măsuri de apărare. Pentru o democrație, supravegherea este legată de o amenințare concretă și identificată. Supravegherea generalizată dispune astăzi de imensele resurse oferite de accesul la Internet, la această rețea de informații a căror explorare permite cunoașterea mișcărilor subterane, a inițiativelor periculoase, a provocărilor secrete de orice fel. Numeroși regizori de film
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
supravegherea „dură”, cea „moale”, „blândă” nu se exercită în numele unei puteri exterioare și nu este însoțită - cel puțin în acest mic univers - de sancțiuni drastice. Iată de ce, la Goldoni, ea rămâne o sursă de socialitate, lipsită de primejdiile și de amenințările asociate de obicei supravegherii ordonate de autoritățile politice. Supravegherea de proximitate se regăsește în numeroase piese bulevardiere, numai că aici situația își pierde deseori mobilitatea și, devenită rigidă, fixează personajele în tipare, reducându-le la o funcție precisă. Să cităm
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ochiului... nu divin, ci politic. Arătând cu degetul, divulgând, marcând pe o hartă focarele de rezistență cuibărite în cotloane crezute sigure sau în adăposturi răzlețe, puterea le dezintegrează inoculând spaima și nesiguranța în conștiințe și ținându-le sub o veșnică amenințare. Supravegherea ostentativă are un rol profilactic, de prevenție. Este o armă a puterii totalitare. O altă practică, încă și mai utilizată, constă în plasarea explicită a unor „informatori” pe lângă persoanele sau în mediile vizate. Oamenii se văd astfel constrânși să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
titlul cărții lui Stelian Tănase ce analizează acest simptom, „acasă se vorbește în șoaptă”. Fiecare se gândește cum să inventeze o soluție, o portiță de scăpare, cum să evite, să ocolească, să se țină cât mai departe, să scape de amenințările văzute și nevăzute ce vin din partea neîncetatei supravegheri. Toate acestea generează adevărate nevroze, iar efectele lor rămân de neînțeles pentru cei ce nu au cunoscut o asemenea experiență. Poetic vorbind, pragul este un interstițiu, o zonă intermediară între spațiul public
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]