11,111 matches
-
În afara timpului” (A. Falassi). Spre deosebire de alte asemenea Întreruperi ceremoniale, În carnaval, suspendarea sistemului temporal uzual ocupă mai multe zile și aduce o mare varietate de manifestări. În plus, temporalitatea carnavalului inversează ritmurile obișnuite, profane sau sacre: În antiteză cu majoritatea ceremoniilor, manifestările carnavalești au loc noaptea. În ciuda caracterului ludic și a manifestărilor de contestare a ordinii comune, carnavalul are profunde semnificații religioase - calendarul său este ancorat În calendarul sacralității creștine: Timpul carnavalului este caracterizat de relația dintre Dumnezeu și oameni și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și gravă: „Există oare charivari?”. Interogația și neîncrederea În valoarea conceptuală a acestui termen se explică prin „plasticitatea extemă” (p. 367) a riturilor etichetate cu acest nume, care au la un pol un ansamblu de manifestări zgomotoase, hilare, licențioase, asociate ceremoniilor matrimoniale, și la celălalt pol un sistem de exprimare a oprobiului public și de sancționare a persoanelor care au Încălcat anumite norme sau și-au manifestat nemulțumirea și revolta față de o anumită autoritate. Atestat mai ales În Europa (În epoca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cel mai Înțelept este să râzi și de obicei asta fac toți oamenii. Acest lucru reprezintă și mijlocul cel mai sigur de a Împiedica un charivari să dureze nouă zile (N. Belmont, 1981, p. 16). În antiteză cu o asemenea ceremonie veselă și carnavalescă, alți autori menționează charivari mult mai violente. În Franța medievală, persoanele adultere erau puse să defileze, dezbrăcate, prin oraș: În Coutumes de Clermont-Dessus (1262) se spune că „cei vinovați vor parcurge orașul dezbrăcați, femeia mergând Înainte, trăgând
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
așa că mi-au ucis pisicuța” (R. Darnton, 2000, pp. 92-94). Avem de-a face cu o Înscenare carnavalească, În care lucrătorii manipulează diverse coduri simbolice și reguli ceremoniale pentru a se răzbuna pe stăpâni. Batjocorirea sau pedepsirea pisicilor era o ceremonie veselă (și crudă) destul de răspândită În Europa postmedievală (R. Darnton, 2000, pp. 77-79). Pisica avea o aureolă simbolică negativă - Întrupare a diavolului, purtătoare a puterilor oculte și agent al vrăjitoarelor malefice; simbol al gospodăriei, fiind singurul animal domestic care Împarte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
permit nenumărate excese, „ca și cum ar fi fost regii vreunui carnaval”, iar omorârea pisicilor pare a fi „echivalentă cu torturarea de pisici În Mardi Gras” (p. 88). În profunzime, ritul anunță o sancționare simbolică a cupidității stăpânilor: Executarea pisicilor În cadrul unei ceremonii atât de elaborate echivala cu condamnarea casei și declararea vinovăției burghezului. ș...ț Provocându-l cu false mieunături, ei Îl determină să autorizeze masacrul pisicilor, de care profită pentru a-l judeca simbolic pentru administrarea incorectă a atelierului. Masacrul urmărea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unui charivari În mișcare de protest ori revoltă armată este frecvent menționată În literatura de specialitate (E.P. Thompson, 1981, pp. 276-280). De asemenea, riturile de tip magic (divinația, purificările prin lustrații sau foc, magia verbală etc.) sunt prezente În numeroase ceremonii politice. În această situație este greu de spus dacă o anumită manifestare este un rit politic „În sine” sau o adaptare la un context politic a unui tip de ritual existent (această glisare Între categorii este vizibilă și prin circulația
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mai mult yam (legumă comestibilă, cultivată mai ales de femei - n. M.C.), tribut obligatoriu oferit de frații soțiilor sale. Cantități mari de yam erau aduse În satul șefului și expuse În locuri speciale. O parte se dăruia cu ocazia unor ceremonii complexe, În care șeful Își confirma poziția de „mare distribuitor”, În timp ce restul era folosit pentru a hrăni constructorii de canoe, artizanii, magicienii și slugiile și familiile lor - toți aceștia devenind astfel dependenți de puterea șefului. (M. Harris, 1991, pp. 197-198
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a riturilor politice acționează pe două planuri: acela al instituirii politicului și acela al legitimării puterii politice. Funcția riturilor politice de a menține și valida ordinea socială și politică existentă este afirmată de numeroși antropologi, prin extrapolarea rolurilor sociale ale ceremoniilor stabilite de teoria funcționalistă construită de É. Durkheim. Spre exemplu, D. Kertzer (2002, p. 87) susține că „ritul politic satisface patru scopuri politice importante: integrarea organizațională, legitimarea, construirea solidarității, inocularea unor convingeri ideologice”, iar S. Lukes (1977, p. 68) afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 61) afirmă: „Acum, Națiunea se oferă ca reprezentare ei Înseși, Într-o sărbătoare laică, ce are drept accesorii diversele simboluri ale libertății și identității naționale”, iar ca un ecou al tezei durkheimiene, un reputat istoric scrie cu referire la ceremoniile curțiilor domnești din secolul al XVIII-lea: „Sărbătoarea este, așadar, ocazia În care capătă formă o imagine ideală și idealizată a societății, ce devine astfel vizibilă și lizibilă” (vezi și G. Balandier, 1992, p. 19; G. Koziol, 1992, p. 305
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
23) susține că ritul este cosubstanțial actului politic, deoarece reprezintă atitudinea fundamentală prin care cineva se recunoaște drept inferior În fața unei puteri și exprimă public acest lucru. S.F. Moore arată, În studiul mitingurilor politice din Kenya, că ...forma dramatizată a ceremoniilor oferă un instrument puternic pentru a dezvălui un anumit construct social. Riturile colective pot dramatiza postulatele politice. Să vezi Înseamnă să crezi. Mitingurile politice din Kilimanjaro dau viață noilor funcții, noilor organizații și noilor ideologii, prezentându-le În plină acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
copaci cu ocazia finalizării unui proiect (baraj, canal navigabil, autostradă, sediu guvernamental, public sau cultural, monument artistic etc.), demonstrațiile și mitingul politic. În aceeași categorie intră și riturile de trecere asociate cu viața liderilor politici (căsătorii, nașteri ale urmașilor legitimi, ceremonii funerare) sau cu viața sistemelor politice (alegerile ca rit de trecere). Deși sărbătorile politice și comemorările sunt strâns legate (sărbătorile politice includ referirea la un moment fondator, evocat sau chiar În Întregime comemorat), din rațiuni didactice le vom aborda separat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ocuparea centrului orașului (sediul puterii politice) și decorarea lui cu simboluri partizane, precum și prin umplerea lui cu partizanii acelui partid” (J. Van Geldern, 1993, p. 45) În planul gestual Întâlnim același sincretism dintre solemn și destins. Pe de-o parte, ceremonia trebuie să fie organizată impecabil, să reliefeze stabilitatea și legitimitatea grupului aflat la putere, să educe În spiritul valorilor promovate de acesta. Prin acțiuni, cuvântări și etalarea simbolurilor, sărbătoarea canalizează imaginarul social În sensul dorit de grupul dominant, instituind o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
citată, P. Connerton (1995, p. 65) consideră că reconstituirea comemorativă se Întemeiază pe o articulare calendaristică, pe una verbală și pe una gestuală. Din punctul meu de vedere, comemorarea poate fi definită prin spațiul de referință (instituirea locului consacrat al ceremoniei comemorative), decupajul asupra timpului (crearea memoriei comemorative), actorii și acțiunile lor. Dimensiunea spațială Comemorările creează spații de referință, fie prin evocarea și sacralizarea locului unde s-a desfășurat evenimentul primordial, fie prin ridicarea unui monument care evocă momentul, locul și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ozouf, 1976, p. 200). Astfel, Încă din primii ani de după 1789, un ansamblu ceremonial articulat Începe să se contureze și să se generalizeze, având În centrul său comemorarea evenimentelor din 1789 și impunerea elementelor simbolice care evocă semnificațiile acelui moment: Ceremonia cunoaște diferite variante, dar liturghia laică se modelează progresiv, prin cortegii alegorice, cântece, embleme, psihodrame. Cântecele au revelat gestul civic: vehicule ale noului credo, ele exprimă aspirațiile comunitare. Alegerea acelorași atribute și a acelorași Însemne a Întărit unitatea națională. ș
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de comemorare dau viață legăturilor sociale prin folosirea unor amintiri care transcend interesele și conflictele, instaurările și inaugurările afirmă noutatea, folosind Însă simbolurile deja consacrate” (C. Rivière, 2005, p. 27). Afirmația cunoscutului antropolog francez subliniază modul subtil În care aceste ceremonii afirmă, În chip predominant, noutatea, mizând pe dialectica dintre vechi și nou, continuitate și schimbare, valori consacrate și valori novatoare. După A.M. Potter (apud Ph. Abbott et alii, 2002, p. 208), acest tip de rituri (pe care el le numește
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
predominant, noutatea, mizând pe dialectica dintre vechi și nou, continuitate și schimbare, valori consacrate și valori novatoare. După A.M. Potter (apud Ph. Abbott et alii, 2002, p. 208), acest tip de rituri (pe care el le numește „de succesiune”) cuprinde ceremonii ce accentuează continuitatea unui anumit tip de conducere și ceremonii care evidențiază beneficiile schimbării. Inaugurările Deși implică o referire la valorile constitutive ale unui sistem politic și la tradițiile sale, aceste ceremonii scot În prim-plan capacitatea Puterii de a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și schimbare, valori consacrate și valori novatoare. După A.M. Potter (apud Ph. Abbott et alii, 2002, p. 208), acest tip de rituri (pe care el le numește „de succesiune”) cuprinde ceremonii ce accentuează continuitatea unui anumit tip de conducere și ceremonii care evidențiază beneficiile schimbării. Inaugurările Deși implică o referire la valorile constitutive ale unui sistem politic și la tradițiile sale, aceste ceremonii scot În prim-plan capacitatea Puterii de a generea noul, de a produce schimbări benefice, de a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe care el le numește „de succesiune”) cuprinde ceremonii ce accentuează continuitatea unui anumit tip de conducere și ceremonii care evidențiază beneficiile schimbării. Inaugurările Deși implică o referire la valorile constitutive ale unui sistem politic și la tradițiile sale, aceste ceremonii scot În prim-plan capacitatea Puterii de a generea noul, de a produce schimbări benefice, de a-și concretiza și imortaliza eficiența În realizări memorabile. În felul acesta, inaugurarea Își trage seva simbolică din „obiectul” inaugurat, din valoarea acestuia pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
M. Truesdell, 1997, p. 83). În esență, inaugurarea din riturile politice moderne reproduce scheme ceremoniale consacrate de sistemul regalităților medievale (vezi L. Bryant, 1986; S. Willentz, 1985) cuprinde câteva elemente (momente) ritualice: deplasarea liderului și a suitei sale la locul ceremoniei, primirea protocolară și fastuoasă, performarea unor acțiuni plasate Între ritual și eticheta politică - depunerea unei coroane de flori, tăierea panglicii, dezvelirea unei plăci care marchează momentul, vizitarea obiectivului inaugurat, alocuțiuni solemne etc. (D. Fleurdorge, 2005, p. 95; vezi și J.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
eticheta politică - depunerea unei coroane de flori, tăierea panglicii, dezvelirea unei plăci care marchează momentul, vizitarea obiectivului inaugurat, alocuțiuni solemne etc. (D. Fleurdorge, 2005, p. 95; vezi și J.W. Dereymez et alii, 1998; A. Young, 2003). Inaugurarea reprezintă o ceremonie extrem de flexibilă: ea se poate referi la clădiri de utilitate publică (muzee, școli, sedii ale organismelor statului, gări și aeroporturi, complexuri de apartamente etc.), la obiective economice mărețe (canale care leagă fluvii și mări, tuneluri, poduri de anvergură, porturi, fabrici
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prezența văduvei acestuia), a rostit un discurs, a decorat o femeie care, În ciuda unui handicap, era o prezență activă În viața comunității și a răspuns Întrebărilor presei. După cum observă M. Abélès (1990a, p. 132), vectorii simbolici ai unei astfel de ceremonii sunt Încărcați de ambivalență: Atunci când analizăm vizita lui F. Mitterand, dubla dimensiune a ritualului apare cu claritate: pe de-o parte, un grad Înalt de formalism, pentru că toate acțiunile sunt codificate, de la tăierea panglicii, la depunerea coroanelor de flori, la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
L. Bryant, 1986). Nevoia de a etala prezența materială a regelui a condus la un calendar peripatetic complex, care făcea ca, periodic, regele să străbată Întreg teritoriul stăpânit. Concretețea umană a Puterii era ritualic etalată (mai rar Însă) și În cadrul ceremoniilor de botez, căsătorie, Încoronare, Înmormântare sau chiar În programul vieții de zi cu zi: În ampla descriere a sistemului ceremonial instituit la curtea regală franceză de la Versailles, E. Pommier (1986, pp. 224-225) scrie: Locuința regelui este acum pregătită pentru etalarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
era Întâmpinat la porțile orașului de clerici și autorități laice, care Își arătau supunerea prin faptul că Îi predau „cheia” orașului, adică Însemnele puterii de a stăpâni orașul. Suita regală și somitățile orașului defilau pe străzi, Îndreptându-se către locul ceremoniei supreme - catedrala unde se ținea o slujbă solemnă. Orașul era Împodobit cât mai strălucitor, iar pe traseul procesiunii erau instalate podiumuri unde se jucau scenete biblice sau se intonau cântece de preamărire. Comentând același sistem simbolic, așa cum apărea el În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
probele prin care viitorul rege Își dovedește iscusința, campania electorală prin care viitorul președinte Își dezvăluie calitățile) confirmă parcurgerea unui traseu consacrator. Ambele rituri subliniază dialectica dintre trecut și prezent, ruptură și continuitate, meritele individuale și valorile sistemului (politic). Analizând ceremoniile de Încoronare din Marea Britanie, din perioada 1820-1977, D. Cannadine (1983, pp. 106-107) consideră că, pentru evaluarea constructelor rituale și a impactului lor social, trebuie să se combine mai multe serii de factori determinanți: a) amploarea puterii politice exercitate de monarh
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
serii de factori determinanți: a) amploarea puterii politice exercitate de monarh; b) personalitatea celui/celei care, prin ritul de Încoronare, va primi puterea supremă; c) structura economică și socială a țării, În perioada respectivă; d) atitudinea mass-media față de monarhie și ceremonia Încoronării; e) nivelul tehnologic și diversele tendințe ale modei (importante În alegerea mijloacelor de deplasare și a vestimentației); f) imaginea despre sine a națiunii pe care o va conduce monarhul respectiv; g) caracteristicile urbanistice și arhitecturale ale metropolei unde are
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]