KorAP: Find »[drukola/base=continent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...429 430 431 ...433 >

10,825 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

patru ani mai târziu 11.643 de voturi (14%) În două districte din Oldham, un fost oraș industrial din Lancashire, unde, cu puțin timp Înainte de alegeri, avuseseră loc incidente rasiale. Aceste rezultate erau neglijabile față de ce ceea se petrecea pe continent: PNB nu amenința să câștige un loc În parlament. Însă, cum preocupările sale păreau să reflecte (conform sondajelor de opinie) neliniști generalizate, dreapta conservatoare a reușit să-l Împingă pe Tony Blair spre Înăsprirea măsurilor, și așa nu prea generoase

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
corupția care, la Începutul anilor ’90, părea să macine chiar temeliile sistemului european. Nu doar În România sau Polonia sau (mai ales) Rusia, unde putea fi considerată o pagubă colaterală În tranziția spre capitalism, ci chiar În inima democratică a continentului. În Italia, unde creștin-democrații au avut după război relații strânse și profitabile cu bancherii, oamenii de afaceri, antreprenorii, mai-marii orașelor, funcționarii de stat și - se zvonea insistent - Mafia, o nouă generație de tineri magistrați a Început să Înlăture curajos crusta

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Europa eram asiatici, pe când În Asia suntem și noi europeni. Feodor Dostoievski Când comunismul a căzut și Uniunea Sovietică a făcut implozie, ele au antrenat În cădere nu numai un sistem ideologic, ci coordonatele politice și geografice ale unui Întregul continent. De 45 de ani - cei mai mulți europeni nici nu apucaseră acele vremuri sau nu și le mai aminteau - rezultatul incomod al celui de-al doilea război mondial era neschimbat. Divizarea accidentală a Europei, cu toate consecințele ei, ajunsese să pară un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
deodată vulnerabil, Între presiunea așteptărilor Înșelate ale viitorilor „cetățeni europeni” din Est și relația deloc evidentă cu marea putere de peste ocean. Cum planurile pentru un viitor european comun Îi obligau din nou să țină cont de Întinsele hotare estice al continentului, occidentalii s-au Întors, de nevoie, la trecutul european comun. Anii 1945-1989 au căpătat astfel un caracter parantetic. Războiul deschis dintre state, o trăsătură a vieții europene timp de 300 de ani, atinsese Între 1913 și 1945 un nivel apocaliptic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
atinsese Între 1913 și 1945 un nivel apocaliptic: circa 60 de milioane de europeni au murit În războaie sau uciși la comanda statului În prima jumătate a secolului XX. Apoi, Între 1945 și 1989, războiul dintre state a dispărut de pe continent 1. Două generații de europeni au crescut cu impresia până atunci de neconceput că pacea era ordinea firească a lucrurilor. Ca prelungire a politicii, războiul și confruntarea ideologică au fost exportate În așa-zisa Lume a Treia. Acestea fiind spuse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Europa sunt de veacuri nu numai linii trasate pe pământ, ci și ziduri mentale. Pentru că până nu demult cea mai mare parte a Europei nu a fost Împărțită În state, ci cuprinsă În imperii, este mai util să concepem marginile continentului nu ca granițe, ci ca regiuni de frontieră nedeterminate - zone limitrofe, limes, Militärgrenze, krajina: zone cucerite și populate de un imperiu, care, deși au o topografie variabilă, marchează o importantă limită politică și culturală. De la Marea Baltică până În Balcani, aceste regiuni

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cai, cu fântâni și opinci, cu tăceri vaste și nopți de catifea neagră”5. Identificarea cu Europa nu ținea de un trecut comun, dispărut acum fără urmă. Era revendicarea (oricât de nefondată și nerealistă) a unui viitor comun. țările de pe continent nu erau singurele care se temeau că vor rămâne În afara Europei. Din perspectiva moldovenilor vorbitori de română, vecinii lor de la vest aveau o șansă istorică. Spre deosebire de locuitorii Republicii Moldova, românii erau văzuți de Occident ca niște candidați perfect legitimi, deși indolenți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În fostele țări comuniste, aproape toate cuprinse În zona de mici națiuni pe care o anticipa Tomáš Masaryk Între Capul Nord și Capul Matapan din Peloponez. Dar nu a fost Întotdeauna așa. În vremuri nu foarte Îndepărtate, celelalte extremități ale continentului erau la fel de periferice - din punct de vedere economic, lingvistic, cultural. În 1901, poetul Edwin Muir, pe atunci copil, s-a mutat de la Orkneys la Glasgow: „150 de ani străbătuți În două zile”, avea să-și amintească el, iar senzația nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
accentuată decât În anii ’50. și În Marea Britanie, contrastul dintre regiunile bogate din sud-est și fostele zone industriale de la nord se amplificase În ultimul timp. Londra Înflorise, cu certitudine. Deși În afara zonei euro, capitala britanică devenise centrul financiar incontestabil al continentului, animat de o energie scânteietoare și high-tech care făcea alte orașe europene să pară terne și Învechite. Plină de tineri educați și deschisă la fluxul cosmopolit al culturilor și limbajelor, Londra părea să-și fi recăpătat la sfârșitul secolului XX

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care sfidau diviziunile geografice sau economice convenționale. De o parte se afla o elită sofisticată de europeni: bărbați și femei, de obicei tineri, umblați prin lume și educați, care Își făcuseră studiile la două sau chiar trei universități diferite de pe continent. Calificările și profesiile lor le permiteau să Își găsească de lucru oriunde În Uniunea Europeană: de la Copenhaga la Dublin, de la Barcelona la Frankfurt. Veniturile mari, biletele ieftine de avion, granițele deschise și rețeaua integrată de cale ferată (vezi infra) favorizau mobilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de avion, granițele deschise și rețeaua integrată de cale ferată (vezi infra) favorizau mobilitatea. În interes de serviciu sau pentru a cheltui bani și a se distra, această nouă clasă de europeni călătorea cu ușurință În lungul și În latul continentului - comunicând, precum cărturarii medievali ce rătăceau Între Bologna, Oxford și Salamanca, Într-o lingua franca: atunci latina, acum engleza. De cealaltă parte se aflau - și erau Încă net majoritari - cei care nu puteau face parte din minunata Europă nouă sau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ofereau voiaje În Europa mai ieftine decât prânzul Într-un pub), o nouă generație de britanici, nu mai educați decât părinții lor, au pășit În secolul XXI ca europenii cei mai umblați prin lume, dacă nu chiar cosmopoliți. Cei de pe continent nu puteau decât să constate perplecși ciudata juxtapunere a disprețului și neîncrederii englezilor față de instituțiile și ambițiile „Europei” și a dorinței naționale de a-și petrece timpul liber și a cheltui banii acolo. Secretul este că britanicii - ca și irlandezii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nici nu aveau de gând să Încerce: „Europa” nu mai era un proiect francez. Ca să Înțelegem cum era Europa la sfârșitul mileniului, e tentant să urmărim, În continuare, diviziunile ei interne, faliile și rupturile - ce reflectă inevitabil istoria modernă a continentului, profund schismatică, și varietatea incontestabilă a comunităților, identităților și istoriilor sale Întrepătrunse. Dar identitatea europenilor și modul lor de viață erau modelate nu numai de ce Îi despărțea, ci și de ce Îi unea - și ei erau acum mai uniți ca oricând

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
intraeuropean (poduri, tuneluri, șosele, trenuri și feriboturi) se dezvoltase incredibil În ultimele decenii ale secolului. Europenii aveau acum cel mai rapid și (cu excepția rețelei britanice, pe bună dreptate desconsiderată) cel mai sigur sistem de cale ferată din lume. Pe un continent aglomerat, unde distanțele relativ mici favorizează transportul terestru mai mult decât pe cel aerian, căile ferate au beneficiat clar de investiții publice susținute. țările incluse În spațiul Schengen cooperau acum - cu un sprijin apreciabil din partea UE - pentru a crea, de la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de mare viteză, care urma să se extindă apoi spre nord până În Scandinavia și spre est, În Europa Centrală. Chiar dacă nu toate țările și regiunile se puteau mândri cu un TGV, ICE sau ES10, europenii puteau călători acum pe tot continentul - nu neapărat mai repede decât cu un secol În urmă, dar cu mai puține impedimente. Ca și În secolul al XIX-lea, noile căi ferate europene au avut victimele lor: orașele și districtele nedeservite, ce riscau să Își piardă piața

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Unii europeni rămâneau, evident, mai egali decât alții. La două secole și jumătate după ce Voltaire schița contrastul dintre o Europă care „cunoaște” și o Europă ce „așteaptă să fie cunoscută”, distincția nu Își pierduse nimic din precizie. Geografia morală a continentului - Europa din mintea europenilor - consta Într-un nucleu de state europene „adevărate” (deși unele, ca Suedia, erau periferice din punct de vedere geografic), ale căror valori culturale, legale și constituționale erau erijate În model pentru europenii aspiranți, mai puțin importanți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
SIDA), dar aceasta era În primul rând grija rușilor. Pentru viitorul apropiat, Rusia era evident absorbită de propriile probleme. Pe termen mai lung, simpla proximitate a Rusiei, cu dimensiunile ei gigantice și rezervele-i inegalate de combustibil, umbrește viitorul unui continent european sărac În energie. Deja În 2004 jumătate din gazul natural al Poloniei și 95% din petrolul său proveneau din Rusia. Dar, deocamdată, autoritățile ruse și rușii ca indivizi voiau de la Europa un singur lucru: „respect”. Moscova dorea să fie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era o scăpare. Islamul nu figura În palatul memoriei franceze, iar a-i atribui retrospectiv un loc ar fi contrazis Însăși logica proiectului. Dar omisiunea ilustra dificultățile care pândeau Franța și pe vecinii ei În legătură cu milioanele de noi europeni de pe continent. Dintre cei 105 membri ai Convenției Europene care aveau misiunea de a redacta Constituția Europei, nici unul nu avea origini neeuropene. Ca și restul elitei politice a continentului, din Portugalia până În Polonia, ei reprezentau În primul rând Europa albă și creștină

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care pândeau Franța și pe vecinii ei În legătură cu milioanele de noi europeni de pe continent. Dintre cei 105 membri ai Convenției Europene care aveau misiunea de a redacta Constituția Europei, nici unul nu avea origini neeuropene. Ca și restul elitei politice a continentului, din Portugalia până În Polonia, ei reprezentau În primul rând Europa albă și creștină. Sau, mai exact, Europa ex-creștină. Deși varietățile de creștinism din Europa rămâneau numeroase - de la uniații ucraineni la metodiștii din țara Galilor, de la greco-catolicii din Transilvania la luteranii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În 40 de ani, antisemitismul se accentua În Europa. Văzut de peste Atlantic, antisemitismul din Franța, Belgia sau Germania a devenit un laitmotiv În discursul politicienilor eurofobi și al experților neoconservatori, fiind echivalat spontan cu o Întoarcere la trecutul sumbru al continentului. În mai 2002, influentul editorialist George Will scria În Washingon Post că recrudescența sentimentelor antievreiești În Europa e „a doua - și ultima? - fază a luptei pentru o «soluție finală la chestiunea evreiască»”. Ambasadorul american la UE, Rockwell Schnabel, afirma În fața

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
accese de entuziasm sau de indignare. Raymond Aron Europa era, la sfârșitul mileniului, de o diversitate proliferantă: geometria variabilă a regiunilor, a țărilor și a Uniunii Europene; perspectivele și dispozițiile contrastante ale islamismului și creștinismului, cele două mari religii de pe continent; viteza fără precedent a comunicațiilor și a schimburilor În interiorul și În afara granițelor Europei; multitudinea diferențelor care estompează vechile distincții sociale și naționale; incertitudinile cu privire la viitor, dar și la trecut - toatea acestea ne Împiedică să discernem cu ușurință o formă a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de provincialisme separate? Întrebarea nu se rezumă la paginile de artă din Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) sau Financial Times. Acestea, Împreună cu Le Monde și, În mai mică măsură, La Repubblica, erau acum ziare europene, disponibile pretutindeni și citite pe tot continentul. Presa de scandal cu tiraj mare rămânea Însă ferm circumscrisă de limba și frontierele naționale. Dar numărul cititorilor de tabloide era În scădere (cel mai ridicat În Marea Britanie, cel mai scăzut În Spania), așa că diferitele tradiții naționale În jurnalismul popular

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tendințelor din presa scrisă, reducând mult proporția știrilor externe. În consecință, televiziunea europeană prezenta la sfârșitul secolului XX un paradox curios. Programele de divertisment variau foarte puțin de la o țară la alta: constantele programului, de la un capăt la altul al continentului, erau comediile și filmele străine, „reality show-urile”, jocurile și concursurile. Diferea doar traducerea emisiunilor importate: dublate (În Italia), subtitrate sau difuzate În original (În statele mici sau multilingve). Stilul de prezentare - la jurnalele de știri, de exemplu - era remarcabil

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Günther Grass sau Régis Debray), dar Își pierduse obiectul muncii. Moraliștii publici tunau și fulgerau Împotriva unor păcate individuale, dar nu aveau un ideal sau un scop general care să le mobilizeze discipolii. Fascismul, comunismul și războiul fuseseră eliminate de pe continent, Împreună cu cenzura și pedeapsa capitală. Avortul și contracepția erau la Îndemâna tuturor, homosexualitatea era permisă legal și practicată deschis. Ravagiile pieței capitaliste nerestricționate, fie ele globale sau locale, continuau să atragă criticile intelectualilor de pretutindeni, dar, În absența unui contraproiect anticapitalist

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Dar și Lyndon Johnson suscitase mânia europenilor spre sfârșitul anilor ’60, Însă părerile lor despre războiul din sud-estul Asiei nu s-au transformat atunci În aversiune față de americani sau America În general. Patruzeci de ani mai târziu, exista pe tot continentul (și nu În ultimul rând printre britanici, Înfuriați de identificarea entuziastă a premierului cu aliații americani) o impresie generală că America a luat-o pe calea greșită - sau, cum insistau unii, că fusese dintotdeauna pe o cale greșită. Mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]