KorAP: Find »[drukola/base=mira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...429 430 431 ...473 >

11,805 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

semn, pe sub masă, prim-secretarul, să fie calm. Tovarășe director, spun eu, ridicat deja în picioare, ar trebui să știți că orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile. Cu-atît mai mult beția alcoolică, tovarășe Vlădeanu, intervine Brîndușa. Poftim?! mă mir eu, privind-o. Ești beat! exclamă încet Brîndușa, aruncîndu-mi o privire plină de ură. Într-un fel, spune secretarul Comitetului P.C.R., uitîndu-se spre prim-secretar, comportarea tovarășului Vlădeanu e... "justificată". Azi a fost certat de tovarășa Roman pentru că s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o prind" și s-o înțeleg; a făcut din mine exact ce și-a impus: m-a dresat, oferindu-se noapte de noapte pe sine, cum dresorul oferă zahăr din belșug calului care i-a ascultat comenzile; nu m-am mirat deloc, peste cîțiva ani, cînd am aflat că Doamna Ana fusese una dintre tinerele frumuseți ale lumii interlope în Bucureștiul interbelic; vestea aceasta nu m-a rănit; știam că italienii au o vorbă: "toate femeile sunt curve, afară de mama"; așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
l-am întrebat de bucătăreasă de fapt venisem pentru ea, dar mi-a fost rușine să întreb de la început. A plecat și ea anul trecut, la începutul toamnei, mi-a spus bucătarul. Și-a reluat meseria. Ce meserie?! m-am mirat eu. Profesoară de istorie. Zăăău?! Da. Nu știai? Vorbind despre istoria României, a spus elevilor, la o oră, mai mult decît scria în manual... Cînd a ieșit din închisoare, s-a angajat aici, ca bucătăreasă... Unde să se ducă?! Soțul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Roman a spus că mai avem gaze pentru zece-douăsprezece ore... De-atunci, tu știi că poți porni instalația, altfel nu ți-ai fi permis să te comporți așa cum te-ai comportat. Ce amestec are comportarea mea în pornirea separatorului?! mă mir eu, surprins de explozia Tamarei, simțind-o dintr-o dată în tabăra adversă, acuzîndu-mă. Are! exclamă Tamara. Discuția de-aici, din sala asta, e ca un joc: miza e foarte mare. Și tu o știi, și ești atît de conștient ca să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și nici în manșetă, să le scot la momentul oportun. Nu-mi place să vînez clipa. Tamara își sprijină amîndouă mîinile de marginea mesei și se reașază pe scaun, parcă topindu-se. Nu înțeleg cui folosește toată discuția asta! se miră prim-secretarul. Mie, îi răspund. La ce? Să-mi fie clare niște lucruri înainte de-a le enunța. Este ora șaisprezece și douăzeci de minute, spun, uitîndu-mă la ceas. La ora douăzeci și două, separatorul va funcționa normal. Cîteva secunde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
zece, la noapte, separatorul va funcționa, repet eu. Deci e-adevărat, arată directorul cu privirea spre Tamara, aveai soluția... Ți-a plăcut doar să faci așa... teatru. Las' că știm noi! Dacă știți, de ce m-ați mai adus aici?! mă mir eu. Un atotștiutor trebuie să știe și soluția la care mă gîndesc eu acum și încerc s-o verific în gînd... Privirea mea se plimbă rapid între director și Brîndușa: îi văd cum ar vrea să reacționeze, dar se înfrînează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ca tovarășul Vlădeanu să repete... Încep să repet, rar și cu lux de amănunte, încercînd să-mi amintesc exact ce-am spus prima oară; am spus atunci lucruri care mi-au venit pe moment în minte, iar acum, repetîndu-le, mă mir cum de m-am putut gîndi la ele. Mai degrabă aș crede că sînt ale altcuiva, nu ale mele. "Jocul" cu gazele mi se pare deosebit, dar totodată mă înfior, gîndindu-mă la momentul cînd voi trece de pe amestecul de gaze

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de la etajul întîi, urmată îndeaproape de Tamara. Eu mă întorc și-mi continuu drumul spre ieșire. Ce naiba ai făcut, dom'le?! îl aud pe Don Șef strigîndu-mi cînd mă ajunge din urmă. Cînd dracu' ți-a crescut clonțul așa?! se miră el, oprindu-se în fața mea. Trebuia să-ți ții gura, spune încet parcă încurcat de tonul folosit. Să văd ce-am să pot face..., mormăie, întorcîndu-se spre scări. Am să încerc să-i temperez, să le spun că, în astfel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Brîndușa. Mi-era mie rușine de rușinea care ar fi trebuit să-ți fie ție. Nu credeam c-ai să ajungi... Voi m-ați făcut să ajung! îi strig, atingîndu-i brusc pieptul cu degetul arătător îndreptat spre ea. Eu? se miră ea. Ce ți-am făcut eu?! Ce ți-a făcut doamna Brîndușa?! Spune-mi, o întreb pe un ton de zeflemea, spui "doamna Brîndușa" pentru că vezi în ea o doamnă, ori numai pentru că poartă fustă și nu mai este fecioară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cobor în grabă, mă uit la ceas e cinci fără cîteva minute -, pornesc pe culoar, bat de două ori la ușa biroului în care stă Graur și intru. Vă salut! le spun, înaintînd pînă la mijlocul încăperii. Ce naiba cauți aici?! se miră Graur. Nu știi că-n situații de astea trebuie să stea toți la locurile lor de muncă, să poată fi găsiți imediat dacă sînt căutați? Bine, lasă, știu, îi răspund. Am nevoie de tine, Petre... Atențiune, se aude brusc în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
stăm mult și bine în stație; am de luat copiii de la grădiniță, de la creșă... Un moment! zice domnul Luchian, oprindu-ne pe toți lîngă ușă. Eu mă duc cu dom' Mihai la separator. Cine mai merge? Ce să facem?! se miră Graur. Dacă treaba se-ntinde, îl putem schimba pe dom' Mihai, ori pe Vlad, spune Luchian. Cum să-i înlocuiești?! se miră Graur. Nici n-ai văzut tabloul de comandă, nu știi comenzile... Mare scofală! face un gest larg cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
toți lîngă ușă. Eu mă duc cu dom' Mihai la separator. Cine mai merge? Ce să facem?! se miră Graur. Dacă treaba se-ntinde, îl putem schimba pe dom' Mihai, ori pe Vlad, spune Luchian. Cum să-i înlocuiești?! se miră Graur. Nici n-ai văzut tabloul de comandă, nu știi comenzile... Mare scofală! face un gest larg cu brațele Luchian. Mă uit o jumătate de oră, cel mult o oră, învăț ordinea comenzilor și-i pot înlocui. Așa-i, Dane

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că directorului general îi plac oamenii fermi, siguri pe ei. Așa, ca tovarășa Roman, mormăi eu, supărat, făcînd o grimasă de durere din cauza artrozei. Da-da, află că tovarășa Roman este foarte apreciată. De ce? întreb eu plictisit. Cum de ce?! se miră inginerul Luchian. Ți-am spus doar că directorului general îi plac oamenii care nu se împiedică în propriile lor picioare. De altfel, cred că este sătul de oameni care să-i aștepte părerea, ca imediat să-l aprobe. Și-atunci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la loc. Mai durează pînă e gata. Lăsați, că nici gudronul ăla nu-l fac bătînd din palme. Păcat că n-a venit Televiziunea!... Succes! îmi zice, săltîndu-și casca, plecînd în grabă. Marinescu se mai uită o dată în jur, se miră văzînd grinzile de beton, strînge din umeri ca la un lucru pe care nu-l înțelege și pleacă spre rezervoare. Don Șef vine în grabă, cu șuba descheiată la piept, roșu de oboseală: Ce facem, dom' Vlădeanu, cu ventilatorul acela

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
anume, nu. Dar, ca orice operație făcută prima oară... încearcă Vlad să-și explice neîncrederea. I-am spus și tovarășului director general că e bine să se lucreze în paralel la repararea turnurilor. Aici ar putea să dureze... Cît?! se miră inginerul-șef al Zonei Doi. E greu de spus. Pornirea asta trebuia făcută în timp, nu forțat. Lăsați, tovarășe Vlad, aud vocea Brîndușei, care a intrat între timp în încăpere, și dumneavoastră ați forțat lucrurile la Sinteză, și ați reușit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
merg săptămîna viitoare să mă botez, iar tu, acum... Ascultă, tovarășe Vlad! i-o taie fata scurt. Religia e una, protecția muncii e alta! Bine, dar ce contează pentru forța divină o supapă de siguranță pe traseul de azot?! se miră Vlad. Fata ridică brațul să-l plesnească, dar Vlad îi prinde mîna, i-o sucește brusc, astfel că fata face o rotație, scăpînd dosarul de sub braț, în timp ce Vlad îi ține cu dreapta mîna răsucită, iar cu stînga îi prinde celălalt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
complice, de-aceea lasă impresia că poate trăi fără, surîde Vlad molcom, parcă să-mi alunge gîndurile rele, prinzîndu-mă prietenește de braț. Nu, Vlade. Nu teama de complicații m-a făcut să fiu astfel, ci dezgustul, spune Dinu. Dezgust?! se miră Vlad. Exact! confirmă Dinu. Pentru mine, dragostea are un înțeles mare, văd în dragoste frumusețe și puritate: un suflet întîlnind un altul pe măsura lui... Închipuie-ți ce frumos mi-ar sta să fiu prieten cu nu știu care femeie neconsolată: bărbatul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vorba lui William Gibson pe post de "cîrpă în care-și suflă nasul", iar eu să văd în ea "madona pura"... Scuzați, domnilor! Nu-mi place să fiu rezerva nimănui... Bine, Dinule, la atît se reduce dragostea pentru tine?! mă mir eu dezgustat. La "atît" se reduce în capul... altora, surîde el. Adică în capul nostru! pufnește provocator Vlad. Măi Dinule, eu tot îți boțesc mutra într-o zi! Dinu se uită calm la Vlad, îl măsoară cu privirea și strînge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de zăpadă. Un pic mai tare dacă viscolește, îți intră în circuit și ultima rezervă. O să dureze pilotarea pînă mîine la prînz... N-ai nici o idee? îl întreb. Ți-ar trebui o pompă mai mare, cu viteză reglabilă. De unde?! mă mir eu, mișcîndu-mă greoi în jurul scaunului, ca un pinguin; așa arăt în costumul de azbest. Gata supapa! strigă maistrul Cornea din ușă. Dați-i zor cu încălzirea separatorului că-i gata acuși legătură cu pompa de aer... Bine, mulțumesc! îi strig

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mereu aceleași comenzi și-o să facem pe noi de frig. Vorba ceea: scoală-te, bea apă; culcă-te, fă pipi. Am eu un prieten care-și tachinează băiețelul cu vorbele astea. Știi ceva bancuri noi? De bancuri îți arde?! mă mir eu, potrivind scaunul în fața pupitrului. Cum crezi c-o să ne alungăm somnul?... Că de bîrfit, nu prea mai avem ce... Am aranjat amîndoi scaunele, apoi ne uităm unul la altul; am vrea să ne zîmbim de felul cum arătăm așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
foc, Mihai. Și-așa, ea nu te avea la suflet. În șaptezeci, cînd ea era șefă de secție, i-ai făcut praf o propunere de invenție; se chema "rezervoare de recuperare"... Rezervoare de recuperare?! Al ei era studiul ăla?!! mă mir eu. Vlad clătină îndelung din cap. Eu rîd încet, ștergîndu-mi nasul cu mîneca hainei de azbest. Ce revelație!... Brîndușa era autoarea acelui dosar ce mi-a fost dat spre a-mi spune părerea, ca fizician, în 1970. Abia terminasem de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de închidere, lăsîndu-l să cîrîie înfundat. Cînd terminăm comenzile de pilotare a unui ciclu, deschid interfonul. Sînt Graur, aud în interfon. Mihai, spune-mi relația de la separator dintre tensiunea în filtrare și cîmpul electromagnetic. Ce te-a apucat, Petre?! mă mir eu. Nu ești la film? Ei, film... Am văzut vremea asta umedă și mi-am dat seama că, dacă-ți intră uscătoarele de rezervă în circuit, n-ai presiune la trecerea pe aer și nu poți porni. M-am întors

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
rece. Și dacă o atrag eu pe Livia de partea mea? Dacă o fac să iubească teatrul? Să iubească literatura... Vlad surîde: Taci, măi Mihai. Tu nu ai îndrăznit nici măcar să o inviți unde locuiești... De unde știi?! tresar, întorcînd privirea mirată spre el. N-am știut, rîde Vlad. Am bănuit, iar tu te-ai dat de gol. Livia! Livia!! exclam eu. Ați înnebunit cu toții. Nu-i chip să existe o femeie mai deosebită că i se și găsesc bube în cap

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cap... De ce?! Pentru că ați observat că ne înțelegem bine. Vlad mă măsoară îndelung cu privirea. O întrebare, apropo de acest "ne înțelegem bine": cîte pagini ai scris de cînd sînteți împreună? Poftiiim!?!... Ce-i așa deosebit în întrebarea mea?! se miră Vlad. Existența ta se concretizează în paginile scrise, tot așa cum a mea înseamnă invenții ori probleme tehnice rezolvate. Află că cele mai bune invenții le-am făcut cît am fost prieten cu Brîndușa. Brîndușa cealaltă, care știa să mă stimuleze

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și pînă la... Interfonul începe să cîrîie. Îl deschid. Alo, Mihai, îl aud pe Graur, ai timp să discutăm noua variantă? Nu, răspund scurt. Vă sun eu peste cîteva minute, adaug și închid interfonul. De ce nu l-ai ascultat?! se miră Vlad. Acum te ascult pe tine... Ești nebun! îmi strigă Vlad, făcînd un gest larg cu brațele. Ascultă-i propunerea și dacă nu-i bună, pune-l să găsească altă soluție; doar nu vrei să degerăm aici!... Propunerea lui Graur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]