12,062 matches
-
otomane din sudul Moreei. După cum avea să recunoască mai târziu Alexei Orlov, ar fi fost mai potrivit un atac în interiorul Moreei. Un asemenea atac ar fi dus la capitularea fortărețelor de pe litoral, supuse blocadei flotei ruse și fără ajutorul corăbiilor otomane, blocate în Dardanele și la Constantinopol . Înfrângerea rebeliunii elene a avut consecințe dramatice asupra populației Peloponezului. Această provincie bogată a Greciei a fost devastată de război, iar numeroși locuitori au căzut victime ale violențelor și terorii. Multe localități au fost
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
fost uciși, au părăsit țara sau au fost vânduți ca sclavi, adică aproximativ 15% din populația Moreei. Pe de altă parte, în ciuda înfrângerii tactice suferite în Moreea, Alexei Orlov a reușit să-și îndeplinească misiunea principală - mobilizarea a numeroase forțe otomane în Grecia, ceea ce a permis lui Piotr Rumianțev-Zadunaiski să obțină o ofensivă încununată de succes în sudul Dunării. După ce a ajuns în patrie, Alexei Orlov a încercat într-o scrisoare aderesate împărătesei Ecaterina cea Mare să explice eșecul expediției dând
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
instituirea terorii nu numai împotriva populației elene, dar și împotriva celei musulmane. Reprezentanții grecilor și turcilor din Peloponez s-au adresat într-o petiție comună sultanului, cerând încetarea atacurilor albanezilor. A fost nevoie de aproximativ un deceniu până când forțele regulate otomane au reușit să curețe regiunea de bandele de albanezi. Războiul ruso-turc din 1768 - 1774 s-a încheiat cu semnarea tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi de pe 10 iulie 1774. Vakalopulos caracterizează acest tratat drept „o mare realizare a diplomației ruse”, care
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
conform căreia grecii au plătit un preț mare fără să fi câștigat nimic. Fotiadis amintește de tratatul de la Kuciuk-Kainargi, de dreptul obținut de Rusia să intervină în favoarea populației ortodoxe și de dreptul pe care l-au primit corăbiile grecilor supuși otomani să abordeze drapelul rus. Prin toate acestea, grecii și-au putut forma o flotă puternică, care a jucat un rol important în timpul Războiului de Independență din 1821 - 1829. Războiul ruso-turc din 1787-1792 rușii i-au atras din nou în luptă
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
sa, „Mu'adjam al Buldan”. In cursul istoriei Araba a fos o așezare agricolă, care se baza în primul rând pe pământul roditor al văii Beit Netufa (Sahl al Batuf). In anul 1596 Araba este menționată în registrele de impozite otomane ca facand parte din raionul )nahiya) Tabariya (Tiberiada), din provincia (liwa) Safed (Tzfat). Era populată de 125 de familii musulmane si doi celibatari musulmani, și plătea impozite pe grâu, orz, fructe, bumbac, pe caprei și stupuri de albine. La sfârșitul
Araba, Galileea () [Corola-website/Science/326046_a_327375]
-
inscripția greacă: (în traducere liberă) „Prin puterea Domnului, cu ajutorul lui Iisus și prin bunăvoia Sfântului Duh, s-a facut această lucrare și a fost săvârșit mozaicul sub auspiciile episcopului Grigorios”. S-au păstrat și un număr de case din perioada otomană, între care un teasc de ulei, și una din reședințele lui Dahr al Omar al Zeidani. Lângă intrarea în cimitirul musulman din sudul localității se afla un mormânt cu capac de sarcofag. pe care localnicii îl numesc Nabi Rubin, și
Araba, Galileea () [Corola-website/Science/326046_a_327375]
-
arheologic, ce a avut loc câteva sute de ani mai târziu. Odată cu dezvoltarea istoriei critice moderne, Troia și Războiul Troian au fost considerate ca fiind legende. În perioadele 1871-1873 și 1878-1879, Schliemann a excavat un deal numit Hissarlik din Imperiul Otoman, în apropierea orașului Chanak (Çanakkale) din nord-vestul Anatoliei. Aici a descoperit ruinele unei serii de orașe antice, datând din Epoca Bronzului și până în perioada romană. Schliemann a susținut că unul dintre aceste orașe — mai întâi Troia I, apoi Troia II
Comoara lui Priam () [Corola-website/Science/326095_a_327424]
-
Atena, ca urmare a morții tatălui ei. Comoara conține mai multe obiecte după cum urmează: Aparent, Schliemann a scos clandestin Comoara lui Priam din Anatolia. Oficialii guvernamentali au fost informați abia atunci când soția lui, Sofia, a purtat bijuteriile în public. Funcționarul otoman desemnat să supravegheze excavarea, Amin Effendi, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. Guvernul otoman i-a revocat lui Schliemann permisiunea de a săpa și l-a dat în judecată pentru a obține partea sa din comoară. Schliemann a
Comoara lui Priam () [Corola-website/Science/326095_a_327424]
-
a scos clandestin Comoara lui Priam din Anatolia. Oficialii guvernamentali au fost informați abia atunci când soția lui, Sofia, a purtat bijuteriile în public. Funcționarul otoman desemnat să supravegheze excavarea, Amin Effendi, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. Guvernul otoman i-a revocat lui Schliemann permisiunea de a săpa și l-a dat în judecată pentru a obține partea sa din comoară. Schliemann a continuat săpăturile la Micene. Acolo, cu toate acestea, Societatea Arheologică Greacă a trimis un agent pentru
Comoara lui Priam () [Corola-website/Science/326095_a_327424]
-
a dat în judecată pentru a obține partea sa din comoară. Schliemann a continuat săpăturile la Micene. Acolo, cu toate acestea, Societatea Arheologică Greacă a trimis un agent pentru a-i monitoriza săpăturile. Mai târziu, Schliemann a cedat guvernului Imperiului Otoman unele comori în schimbul permisiunii de a săpa din nou la Troia. Acestea se află astăzi în Muzeul de Arheologie din Istanbul. Restul comorii a achiziționat în anul 1881 de către Muzeul Regal din Berlin "(Königliche Museen zu Berlin)", unde a rămas
Comoara lui Priam () [Corola-website/Science/326095_a_327424]
-
februarie 1837 - d. 27 aprilie 1918) nepot al profesorului Costache Moroiu de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, pionier al învățământului național, a fost un ofițer al Armatei Regale, cu gradul de căpitan. A participat la Războiul Ruso-Turc împotriva Imperiului Otoman. A fost unul dintre cei mai de seamă masoni din România și de asemenea un foarte activ filatelist. a marcat istoria modernă a României și a Masoneriei Naționale, fiind părintele și fondatorul primei Mari Loji din România. Fratele său George
Constantin Moroiu () [Corola-website/Science/326109_a_327438]
-
heder, si apoi beit midrash. A invatat însă și câteva limbi cu profesori particulari. Atras de ideile sioniste ale renașterii naționale evreiești în Palestina,(Eretz Israel),la vârsta de 19 ani a emigrat în Palestina, aflată pe atunci sub cârmuire otomană,împreună cu un grup de 156 de emigranți evrei care aveau să înființeze așezarea Zihron Yaakov. La început i-a urmat pe aceștia în pregrinările cu vaporul de la Jaffa la Haifa apoi la Beirut și apoi înapoi la Jaffa, după ce autoritățile
David Judelovitch () [Corola-website/Science/326108_a_327437]
-
împreună cu un grup de 156 de emigranți evrei care aveau să înființeze așezarea Zihron Yaakov. La început i-a urmat pe aceștia în pregrinările cu vaporul de la Jaffa la Haifa apoi la Beirut și apoi înapoi la Jaffa, după ce autoritățile otomane nu le dăduseră autorizația de a debarca în Palestina. În cele din urmă, cu sprijinul unei asociații numite Tehiyat Israel (Renașterea Israelului) fondate de Ben Yehuda și Yehiel Michal Pines, s-a stabilit împreună cu niște membri ai mișcării Bilu într-
David Judelovitch () [Corola-website/Science/326108_a_327437]
-
evreiești, inclusiv cele francofone ale Alianței Israelite Universale. În timpul Primului război mondial Judelovitch a reușit să recruteze sprijinul evreilor locali și al autorităților egiptene pentru primirea și ajutorarea a 11000 de evrei ce fuseseră expulzați din Palestina de către autoritățile militare otomane. În biroul său din Alexandria a avut loc întâlnirea care a dus la înființarea batalionului cu catari (Zion Mule Corps) inițiat de Zeev Jabotinski care a participat în cadrul Legiunii evreiești la efortul de război britanic contra Turciei. Întors la Rishon
David Judelovitch () [Corola-website/Science/326108_a_327437]
-
a fost o subdiviziune administrative a Imperiului Otoman. Termenul este uneori tradus ca „provincie” sau „guvernorat”. În funcție de rangul administratorului subdiviziunii administrative, eyaleturile au fost numite și pașalâcuri, beylerbeilicuri sau kapudanlicuri. Între 1453 și începutul secolului al XIX-lea, organizarea locală otomană era structurat în mod incosistent. Imperiul a
Eyalet () [Corola-website/Science/326141_a_327470]
-
a fost o subdiviziune administrative a Imperiului Otoman. Termenul este uneori tradus ca „provincie” sau „guvernorat”. În funcție de rangul administratorului subdiviziunii administrative, eyaleturile au fost numite și pașalâcuri, beylerbeilicuri sau kapudanlicuri. Între 1453 și începutul secolului al XIX-lea, organizarea locală otomană era structurat în mod incosistent. Imperiul a fost împărțit în provincii numite „eyaleturi”, conduse de un pașa cu trei tuiuri.. Marele vizir era responsabil pentru numirile funcționarilor de prim rang ai statului, atât în capitală cât și in provincie. urile
Eyalet () [Corola-website/Science/326141_a_327470]
-
desființate între 1861 - 1866, iar teritoriul a fost împărțit din punct de vedere administrativ în vilayeturi. Eyaleturile erau în subîmpărțite în districte numite liva sau sanjak, aflate sub controlul unui pașă cu un singur tui, numit „mira-lira” sau „sanjak-bey”. Provinciile otomane au fost numite de obicei de europeni pașalâcuri. Pașii erau investiți cu puteri absolute de conducere în provinciile de care erau responsabili, fiind investiți drept conducători ai trebuirilor administrative, financiare, judiciare și militare Pașii (în Asia și Buda și Kapudan
Eyalet () [Corola-website/Science/326141_a_327470]
-
Klefți (în limba greacă: κλέφτης, pl. κλέφτες - "kleftis", "kleftes", cuvânt care însemna la origini „brigand”) erau insurgenți antiotomani din regiunile muntoase și rurale ale Greciei Otomane. Ei erau descendenții grecilor care se retrăseseeră în munți în timpul secolului al XV-lea pentru ca să scape de opresiunea otomană. Ei s-au aflat într-o continuă stare de război cu autoritățile otomane și au rămas activi ca briganzi până în secolul
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
κλέφτης, pl. κλέφτες - "kleftis", "kleftes", cuvânt care însemna la origini „brigand”) erau insurgenți antiotomani din regiunile muntoase și rurale ale Greciei Otomane. Ei erau descendenții grecilor care se retrăseseeră în munți în timpul secolului al XV-lea pentru ca să scape de opresiunea otomană. Ei s-au aflat într-o continuă stare de război cu autoritățile otomane și au rămas activi ca briganzi până în secolul al XIX-lea. Termenii cleptomanie și cleptocrație sunt derivatele aceleiași rădăcini grecești, "κλέπτειν" ("kleptein"), „a fura”. După cucerirea Constantinopolului
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
antiotomani din regiunile muntoase și rurale ale Greciei Otomane. Ei erau descendenții grecilor care se retrăseseeră în munți în timpul secolului al XV-lea pentru ca să scape de opresiunea otomană. Ei s-au aflat într-o continuă stare de război cu autoritățile otomane și au rămas activi ca briganzi până în secolul al XIX-lea. Termenii cleptomanie și cleptocrație sunt derivatele aceleiași rădăcini grecești, "κλέπτειν" ("kleptein"), „a fura”. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, iar mai apoi a Mystrasului și despotatului Moreei, cea
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
cleptocrație sunt derivatele aceleiași rădăcini grecești, "κλέπτειν" ("kleptein"), „a fura”. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, iar mai apoi a Mystrasului și despotatului Moreei, cea mai mare parte a câmpiilor grecești s-au aflat sub controlul ferm al Imperiului Otoman. Singurele teritorii care nu s-au aflat sub controlul otoman au fost regiunile muntoase, greu accesibile forțelor regulate și administrației otomane, și câteva insule și posesiuni litorale aflate sub controlul Republicii Venețiene. Această situație a rămas relativ neschimbată până în 1821
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, iar mai apoi a Mystrasului și despotatului Moreei, cea mai mare parte a câmpiilor grecești s-au aflat sub controlul ferm al Imperiului Otoman. Singurele teritorii care nu s-au aflat sub controlul otoman au fost regiunile muntoase, greu accesibile forțelor regulate și administrației otomane, și câteva insule și posesiuni litorale aflate sub controlul Republicii Venețiene. Această situație a rămas relativ neschimbată până în 1821, deși și după această dată unele regiuni precum Macedonia sau
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
Mystrasului și despotatului Moreei, cea mai mare parte a câmpiilor grecești s-au aflat sub controlul ferm al Imperiului Otoman. Singurele teritorii care nu s-au aflat sub controlul otoman au fost regiunile muntoase, greu accesibile forțelor regulate și administrației otomane, și câteva insule și posesiuni litorale aflate sub controlul Republicii Venețiene. Această situație a rămas relativ neschimbată până în 1821, deși și după această dată unele regiuni precum Macedonia sau Epirul au rămas sub stăpânirea otomană până la începutul secolului al XX
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
accesibile forțelor regulate și administrației otomane, și câteva insule și posesiuni litorale aflate sub controlul Republicii Venețiene. Această situație a rămas relativ neschimbată până în 1821, deși și după această dată unele regiuni precum Macedonia sau Epirul au rămas sub stăpânirea otomană până la începutul secolului al XX-lea. Această perioadă istorică poartă denumirea de „Turcocrație” ("Τουρκοκρατία"). Teritoriile cucerite de otomani au fost împărțite din punct de vedere administrativ în pașalâcuri (provincii). Pe teritoriul Greciei de astăzi au fost formate două pașalâcuri - Moreea
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
căror terenuri erau împărțite în ferme (în limba turcă "çiftlik", în limba greacă "τσιφλίκι", "tsifliki"). Toți militarii eleni, indiferent dacă au fost membri ai trupelor regulate bizantine, milițiilor locale sau unităților de mercenari, au fost obligați să se alăture armatei otomane ca ieniceri, să se angajeze ca soldați privați pe lângă notabilitățile otomane sau să încerce să se descurce pe cont propriu. Mulți greci au dorit să își păstreze identitatea culturală și religioasă ortodoxă și au ales să ducă o viața grea
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]