12,392 matches
-
de asociere comercială cu Vasile Brașoveanu și Ioan Sobanul. Tot un Comșa Răuț vinde muntele Radiba cumnatului său Oprea Florea, printr-un act de vânzare - cumpărare care indică o origine munteană a familiei. De asemenea, se întâlnesc în documente mulți boieri din secolul al XVIII-lea care poartă numele de Lecca, ce vând sau cumpără terenuri și moșii în Târgoviște, Argeș sau București, fără a se putea face vreo legătură filială cu pictorul Lecca. Componența istorică a familiei acestuia din Brașov
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
cu circa 15.000 de locuitori, în care tronau casele boierești ale Glogoveilor, Obedeanilor, Coțofenilor, Vlădoienilor, Bibeștilor, Casele Băniei și casa lui Hagi Stan Jianu. La Craiova, Lecca a fost foarte bine primit de către marii negustori ai locului și de către boieri. A cunoscut-o astfel pe Victoria, fiica Ecaterinei și a lui Grigore Otetelișanu, cu care s-a căsătorit în anul 1836 și cu care a avut șase copii. Paul Rezeanu menționează însă șapte copii după cum urmează: Cleopatra, Alecsandru, Gligorie, Gheorghe
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
ai pământului românesc, au mai existat în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea puțini artiști cu studii în străinătate. Nicolae Iorga a afirmat că în jurul anului 1740 au existat în Veneția doisprezece tineri, fii ai unor boieri români, care au studiat artele plastice, probabil pictura. De asemenea, au rămas istoriei mențiunile lui Anton Maria Del Chiaro care a amintit de omul de casă al familiei Cantacuzinilor care uimea lumea cu desenele lui și de fiul unui negustor
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
Se poate menționa în acest sens lucrarea lui Grigore Zugravul din 1787 care a înfățișat pe Nicolae Mavrogheni alături de trupele sale și lucrările unui anonim cu scene din răscoala lui Tudor Vladimirescu, în care sunt înfățișați clerici, panduri, țărani și boieri. Gheorghe Asachi a pus să se realizeze o litografie cu portretul al lui Ștefan cel Mare în anul 1810. Informațiile despre începuturile artistice ale pictorului Constantin Lecca sunt confuze și destul de puține. Nicolae Țîncu, care a fost un prieten bun
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
Ei se mai întâlnesc și în alte tablouri ale lui Lecca, precum ar fi "Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia". Pictorul a dat importanță reprezentării personajelor indiferent de clasa socială din care făceau parte. A fost egal în reprezentarea boierilor ca și în cea a țăranilor sau a voievozilor. Pe de altă parte, unele dintre compoziții sunt prea schematice și de câte ori a înfățișat caii ei au ieșit nereușiți, cu picioarele "înțepenite" și capetele "lipite" de trup, fără a da senzația
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
Costin precizează că Vasile Lupu i-a adus trupul neînsuflețit în țară, fără a preciza unde l-a îngropat. După cum scrie în cronică, "trupul după perire au stătutŭ înaintea curții împărătești pănă îndesară. Apoi, au învățat veziriul să sloboadză un boier in, care va hi fostŭ chihaia lui, care slujbă să prinde la turci, cum este postelniciia cea mare la noi în țară. Deci, au slobodzit pre Costin postelnicul, care era postelnic mare la Barnovschii-vodă. Au mărsŭ și au luat oasele
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
spunŭ să hie adus oasele aicea în țară". Arhidiaconul Paul de Alep (secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei) susține însă că ar fi fost înmormântat în prima încăpere a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în care au fost înmormântați și mai mulți boieri (tradiția menționând pe hatmanul Velicico Costin, pe cronicarul Nicolae Costin și pe spătarul Iordache Cantacuzino). În anul 1998, s-au efectuat o serie de săpături arheologice în biserică, fiind descoperită, sub pardoseala din mijlocul naosului, o criptă boltită, din cărămidă
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
a patriarhilor din Orientul ortodox aflați în trecere prin Moldova. În pomelnicul bisericii scris pe lemn și recopiat la 14 februarie 1835 pe lângă domnitorii Moldovei care au sprijinit biserica (Miron Barnovschi, Alexandru Coconul, Moise Movilă și Vasile Lupu) și ale boierilor binefăcători, sunt trecute numele a 19 patriarhi ai Ierusalimului. Mănăstirea Barnovschi a fost administrată de către călugări greci până la secularizarea averilor mănăstirești (1863) din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. După cum precizează N.A. Bogdan, mănăstirea a fost înzestrată cu șapte moșii
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
Născătoare de Dumnezeu, în anul 7136". Arhidiaconul Paul de Alep (secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei) susține că domnitorul Miron Barnovschi-Movilă ar fi fost înmormântat în prima încăpere a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în care au fost înmormântați și mai mulți boieri (tradiția menționând pe hatmanul Velicico Costin, pe cronicarul Nicolae Costin și pe spătarul Iordache Cantacuzino). În peretele sudic al pronaosului se află o nișă boltită care a fost folosită pe post de gropniță. Cronica lui Ion Neculce menționează înmormântarea în
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
Velicico Costin, pe cronicarul Nicolae Costin și pe spătarul Iordache Cantacuzino). În peretele sudic al pronaosului se află o nișă boltită care a fost folosită pe post de gropniță. Cronica lui Ion Neculce menționează înmormântarea în această biserică a marelui boier Iordache Cantacuzino (c. 1581 - 1663), fost mare vistiernic în timpul domniei lui Vasile Lupu (1631-1652), cu care era cumnat, și mare spătar în timpul domniei lui Eustratie Dabija (1662-1663), cu care era cuscru. Acesta a fost fondatorul ramurii moldovenești a Cantacuzinilor. Despre
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
ș-au murit Iordachi spătarul, care cu multă pofală și cu mare jele despre toți pemintenii l-au îngropat înǔ Bărnovschii, că, măcar că era grec, omǔ strein, dar era om bun; să punè tare pentru peminteni la domnie". Printre alți boieri înmormântați în Biserica Barnovschi sunt menționați și Maria Cantacuzino (+1676?), soția marelui vistiernic Gheorghe Ursache, și Anica Bogdan (1773-1852), soția marelui logofăt Iordache Rosetti-Roznovanu. În anul 1998, în biserică s-au efectuat o serie de săpături arheologice sub conducerea arheologului
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
mai era domn de două luni, iar noul domnitor, Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623), l-a trimis cu Dumitru pe postelnicul Butnaru (Gheorghe Dinică) cu o oaste de 200 de lefegii. Căpitanul Andrei se duce în vale să discute cu boierul Butnaru, care condusese cavaleria lui Mihai Viteazul. Andrei îi spune că vrea să ridice poporul la luptă și să facă o altă armată cu care să pornească la război împotriva năvălitorilor, dar Butnaru este sceptic și îi răspunde că țara
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
Vătășianu) au lansat ipoteza că această cetate ar fi fost ridicată de Petru I Mușat, după luarea Pocuției de la regele polon mai sus-amintit . Cea mai veche atestare documentară a Țeținei se regăsește în textul omagiului depus de Ștefan I, împreună cu boierii lui, regelui Vladislav al Poloniei, la 6 ianurie 1395. Cetatea, sub forma „Ceciun”, este menționată în "Lista orașelor rusești îndepărtate și apropiate", în categoria „orașelor volohe”. Primele cercetări ale ruinelor cetății au fost realizate în anul 1908 de Wladimir Milkowicz
Cetatea Țețina () [Corola-website/Science/312408_a_313737]
-
trei pustnici, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. După circa 30 ani, în anul 1684, paharnicul Constantin Balș a construit cea de a doua biserică de lemn, aproape de malul Jijiei. Biserica de zid a fost construită de către boierul Vasile Balș, în anul 1732, pe valea Cozancea. Schitul a fost închis de către comuniști în anul 1960, fiind redeschis în anul 1983. De-a lungul timpului, mănăstirea a păstorit și schiturile Coșula, Balș, Zosin și Șoldana. Într-această mănăstire și-
Mănăstirea Cozancea () [Corola-website/Science/312414_a_313743]
-
și o frumoasă catapeteasmă de secol 18. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . este o biserică călătoare. Vechimea ei merge probabil până în secolul 18. Ea a fost întâi ridicată în satul Pomârla, pe moșia boierilor locali. Fiind înlocuită între 1811-1813 de o biserică nouă de zid, boierul Ioniță Bașotă a mutat-o din nou, în satul Corjăuți, aflat în proprietatea sa. Cu biserica a fost adusă la Corjăuți și valoroasa catapeteasmă, unde a fost reînnoită
Biserica de lemn din Corjăuți () [Corola-website/Science/312425_a_313754]
-
listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . este o biserică călătoare. Vechimea ei merge probabil până în secolul 18. Ea a fost întâi ridicată în satul Pomârla, pe moșia boierilor locali. Fiind înlocuită între 1811-1813 de o biserică nouă de zid, boierul Ioniță Bașotă a mutat-o din nou, în satul Corjăuți, aflat în proprietatea sa. Cu biserica a fost adusă la Corjăuți și valoroasa catapeteasmă, unde a fost reînnoită în 1859 și 1892. Fostul protopop de Dorohoi, Constantin Ciocoiu, a lăsat
Biserica de lemn din Corjăuți () [Corola-website/Science/312425_a_313754]
-
reînnoită în 1859 și 1892. Fostul protopop de Dorohoi, Constantin Ciocoiu, a lăsat scris că biserica a fost adusă în Pomârla din satul Hliboca-Velnița, astăzi incorporat în Pomârla. Tradiția locală susține în schimb că biserica de lemn a fost cerută boierului Ioniță Bașotă atât de locuitorii din satul Hliboca cât și de cei din Corjăuți, amândouă în proprietatea sa. Cei din urmă au avut câștig de cauză, mutând biserica pe locul actual, se spune, peste noapte. Anii 1899, 1908, 1913 și
Biserica de lemn din Corjăuți () [Corola-website/Science/312425_a_313754]
-
XVII-lea. Ansamblul Conacului Cantacuzino-Pașcanu se află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Iași din anul 2004, având și fiind format din 3 obiective: La sfârșitul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591) a dat boierilor Ureche satul Ceplenița "„pentru 12 cai buni, dați în slujba țării”". Familia Ureche, atestată încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, vindea cai de rasă Curții domnești și avea în arendă stărostia Rohatinului în Polonia. După cum relatează istoricul ieșean Gheorghe
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
Nestor Ureche. Acestea trec ulterior (în 1647) în proprietatea fiului său, Vasile Ureche, care la rândul său a vândut această proprietate lui Pascu Lupașcu-Buhuș, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci, moșia și conacul au devenit proprietatea boierilor cantacuzini. Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758), logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), vistiernicul Iordache Cantacuzino și apoi Mihalache Cantacuzino. În jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Pașcanu a construit un frumos palat pe ruinele curții boierești pe care
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
de conservarea monumentelor istorice pentru a opri acest dezastru.”" Întrebat de reporterul de la ziarul "Ziua", primarul Ioan Ungureanu a confirmat faptele sesizate de profesor , el declarând următoarele: "„În '96, când am fost ales primar, pereții exteriori și interiori ai curții boierului Grigore Ureche erau în mare parte distruși. Oamenii au furat piatra din zidurile exterioare, întinse pe o lungime de 120 de metri. Pot spune că zidurile interioare erau distruse în proporție de 100%. Apoi a fost furată piatra și din
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
Se construiesc chilii, trapeză, bucătărie și un un paraclis cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva". Pe lângă mănăstire se dezvoltă activitatea școlară, astfel că anul 1793 aceasta avea pe Ieromonahul Vissarion ca și copist. În timpul Revoluției de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu boierii buzoieni și, în special cei de origine grecească credincioși Eteriei, și-au căutat aici loc de refugiu. Între anii 1916-1918 când Muntenia era ocupată de trupele germane, pe aici se făcea - cu ajutorul călăuzelor - trecerea către Moldova liberă. Lăcașul a fost
Mănăstirea Găvanu () [Corola-website/Science/312440_a_313769]
-
satul Jimnicu care era a mănăstirii. La 16 aprilie 1625, mănăstirea Coșuna vinde mănăstirii Jitianu funia de pământ cu opt mii de aspri galbeni. Teodor Bulat, într-un articol publicat în revista "Mitropolia Olteniei", a afirmat că întemeietorii mănăstirii sunt boierii Craiovești - Banoveți (Barbu, Radu, Pârvu, Danciu). El a făcut această afirmație deoarece mănăstirea a fost sub îngrijirea urmașilor Craioveștilor: Radu Șerban, Constantin Brâncoveanu și chiar Ștefan Cantacuzino. Din alte documente rezultă că înainte de doamna Bălașa, se găsesc menționați drept ctitori
Mănăstirea Jitianu () [Corola-website/Science/312450_a_313779]
-
1700, deoarece alături de actuala biserică, spre sud se distinge locul unei foste biserici și există vechea sfântă masă din cărămidă și pământ a acelei biserici, ce se menține și astăzi. Locuitori acestui sat erau toți argați și muncitori la moșia boierilor. Azi satul "Fântânele" numără 271 de familii cu 933 de suflete. Actuala biserică a fost începută a zidi în anul 1791 de către Safta Cănănău . Biserică este construită pe temelie de piatră , pe cărămidă și a fost acoperită până în anul 1927
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Fântânele () [Corola-website/Science/312858_a_314187]
-
I.L. Caragiale ș.a. În anul 1993 se transferă ca actor la Teatrul „Satiricus” din Chișinău. Printre rolurile interpretate în teatru de Curagău menționăm următoarele: Precupețul din "Ce e viața omului?" de Arcadii Arkanov, Polibiu din "Hercule" de Friedrich Durrenmatt, Despot, Boierul Vulpe, Sfetnicul Veveriță în "Moțoc" (colaj după operele lui Grigore Ureche, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri), Slabul din "Beethoven cânta din pistol" de Mircea M.Ionesco, Sălbaticul I din "Care-s sălbaticii?" de Iulian Filip, Jean-Baptiste Poguelin
Mihai Curagău () [Corola-website/Science/312895_a_314224]
-
este numele unei vechi familii nobiliare, de origine armeană, din Moldova. Un anume Alsan din Spărieți, Putna, este ridicat boier în jurul anului 1740 de căpitanul Gheorghe , fiul Catrinei Aslănoaie, strănepoata logofătului Dimitrașcu Ciauru. În anul 1822 este pomenit de documente căminarul Constantin Aslan ce numește ca vornic de aprozi pe fiul său, Alecu, hatman de Prut și pe cel de-
Aslan () [Corola-website/Science/312984_a_314313]