KorAP: Find »[drukola/base=grec & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...430 431 432 ...437 >

10,924 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

Hermesxe "Hermes" Trismegistos, care Îi recomandă restrânsului cerc de discipoli, adunat Într-un loc sacru, tocmai să se reculeagă Într-o rugăciune tăcută, unica formă de cult cu putință pentru acești adepți ai purei religio mentis (Asclepius, 25). 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor, Între logos și misticătc "5. Ultimii greci \: religia neoplatonicienilor, Între logos și mistică" Denumirea convențională de neoplatonism acoperă o lungă și complexă tradiție de gândire, inspirată din Învățătura platonică, tradiție ce pornește de la Plotin (205-270 d.Hr.) și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
discipoli, adunat Într-un loc sacru, tocmai să se reculeagă Într-o rugăciune tăcută, unica formă de cult cu putință pentru acești adepți ai purei religio mentis (Asclepius, 25). 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor, Între logos și misticătc "5. Ultimii greci \: religia neoplatonicienilor, Între logos și mistică" Denumirea convențională de neoplatonism acoperă o lungă și complexă tradiție de gândire, inspirată din Învățătura platonică, tradiție ce pornește de la Plotin (205-270 d.Hr.) și, prin transformări, dintre care unele profunde, ajunge cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În Revue de l’Histoire des Religions, nr. 86, pp. 202-210. Cumont, F. (1949), Lux perpetua, Paris. Del Corno, D. (19882), Filostrato. Vita di Apollonio di Tiana, Milano. Dodds, E.R. (1959), The Greeks and the Irrational, Boston ștrad. it., I Greci e I’irrazionale, Florența, 1959ț. Dodds, E.R. (1965), Pagan and Christian in an Age of Anxiety, Cambridge ștrad. it., Pagani e cristiani in un’epoca di angoscia, Florența, 1970ț. Droysen, J.G. (1833-1843), Geschichte des Hellenismus, vol. I-III, Gotha (1877-18782

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai ales În timpul lui Artaxerxes II (405-359 Î.Hr.), dominat, pur și simplu, de figura lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", al cărui nume adevărat va reapărea În forma compusă Ahuramazd³xe "Ahuramazda>", care stă la originea lui Øromasd¶s al grecilor și al lui Ohrmazdxe "Ohrmazd" din faza medo-persană); În sfârșit, Herodot prezintă un politeism naturalist care, sub interpretarea greacă a lui „Zeusxe "Zeus"”, Îl ascunde, În mod verosimil, pe Ahura Mazd³xe "Mazda>" ca divinitate a bolții cerești și atestă cultul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fondul comun indo-iranian al ideilor și credințelor religioase din aria cosmografiei. De fapt, conform lui Herodot (I, 131), persanii din vremea sa nu obișnuiau să ridice statui sau să construiască temple și altare, considerându-i nebuni pe cei care, precum grecii, credeau că zeii aveau aceeași natură ca oamenii. În schimb, persanii obișnuiau să urce pe cele mai Înalte vârfuri ale munților pentru a aduce jertfe supremului lor zeu ceresc. Această informație este importantă pentru că indică faptul că munții considerați drept

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
II-lea Î.Hr., ar fi Împărțit instrucțiuni În diferitele provincii ale imperiului part cu scopul de a conserva Avesta și Zand care au supraviețuit, În tradiția scrisă și orală, În urma distrugerilor și haosului provocate de Alexandru și de jafurile grecilor (Madan ed., D¶nkard, p. 412 rr. 5-11: Baily, 1943, pp. 156 sq., 218 sq.; Zaehner, 1955, pp. 8, 31 sq.). Chiar și unele izvoare clasice confirmă existența unor texte scrise Înainte de epoca sasanidă: Pliniu cel Bătrân, care se referă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
una Într-un „tezaur regal”, iar cealaltă Într-un fel de arhivă (cf. Humbach, 1991, I, pp. 50-55). Din cauza pustiirilor și a jafurilor care au urmat invaziei lui Alexandru, Avesta s-ar fi distrus sau ar fi fost risipită, iar grecii nu ar fi tradus părțile care le-ar fi putut Îmbogăți cunoștințele. Se pare că un anumit Vologases din dinastia arsacizilor ar fi autorul unui prim efort de culegere, bazându-se pe continuitatea tradiției orale, iar mai apoi, patru suverani

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vital (j³n), la fel cum acestea le-au primit În timpul creației (pad bundahișnih). 5. Obiceiuri, rituri, sărbătoritc "5. Obiceiuri, rituri, sărbători" Zoroastrismul i-a uimit pe profani prin unele dintre trăsăturile sale caracteristice, mai ales În privința obiceiurilor, regulilor și riturilor. Grecii observaseră deja obiceiurile funerare speciale ale persanilor și ale magilor precum și regulile respectate cu scrupulozitate pentru a evita contaminarea elementelor naturale. Diversitatea comportamentelor persanilor În comparație cu obiceiurile grecești era consemnată scrupulos și explicit și, de multe ori, lămurită, chiar prin recurgerea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1974b și Gnoli, 1989a, p. 84, cu o poziție problematică). La fel de sigur e că putem lua În considerare posibilitatea ca factorul religios să nu fi fost străin de conflictul dintre Darius I și Gaum³ta, falsul Smerdi din tradiția preluată de greci (cf., printre alții, Wiesehöfer, 1978; Bickerman și Tadmor, 1978; Dandamaev, 1976, pp. 91 sqq.; 1989, pp. 83 sqq., 95 sqq., 103 sqq.): deși se poate reconstitui puțin, foarte explicită este, În inscripțiile lui Darius de la Bisutun (I, 35-71), referirea la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca Asiria și Babilon (Gnoli, 1974). Întâlnirea cu civilizațiile din Orientul Apropiat și, În special, cu Babilonul a fost o etapă hotărâtoare În evoluția culturii și religiei Iranului antic, care, la rândul său, a influențat gândirea filozofică și religioasă a grecilor (cf. West, 1971) și a evreilor (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastruxe "Zoroastru"”, subcapitolul 2.8). Influența babiloniană asupra Iranului s-a manifestat puternic În artă, scriere, În concepțiile politice, religie și știință (Gnoli 1989c). De asemenea, o Întâlnire

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
târziu integrată În zoroastrism, după cum se observă din poziția doctrinară a acestuia reflectată În textele de limbă pahlavi (cf. MacKenzie, 1964, Henning, 1942b), Însă difuzarea sa În lumea iraniană este cu siguranță mult mai veche, având În vedere faptul că grecii l-au reprezentat pe Zoroastru ca pe un astrolog sau mag caldeu (cf. mai ales Oracole Caldeene: Bidez și Cumont, 1938, I, pp. 158 sqq.). Astfel, au fost puse bazele unui sincretism cultural și religios de mari proporții, care s-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În general; este, mai degrabă, cel mai important Între zeii de a doua funcție și deține aceeași semnificație și valoare ca și Indraxe "Indra" În India. Această poziție importantă a lui Marte, care nu corespunde deloc cu aceea a zeului grec Aresxe "Ares", reiese clar din faptul că el, Împreună Jupiter (zeul major al primei funcții) și Quirinius (zeul major al celei de a treia funcții), era membru al triadei precapitoline, din care făcea parte reprezentantul cel mai important al fiecărei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
protecția zeilor În timpul călătoriei spre Troia, se pregătise să o jertfească pe fiica sa Ifigeniaxe "Ifigenia", salvată În ultimul moment printr-o miraculoasă intervenție divină: un final fericit datorat faptului că, Într-un anumit punct al evoluției conștiinței morale a grecilor, astfel de fapte nu mai puteau fi considerate admisibile. Însă finalul fericit nu apare și În Iliada (XVIII, 336 sqq.), unde Ahilexe "Ahile" sacrifică doisprezece prizonieri troieni lângă rugul lui Patrocluxe "Patroclu"; aici, absența finalului fericit se explică prin faptul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bine cunoscut cititorilor săi. Chiar și la Roma, În plină epocă istorică, se mai practicau sacrificii umane. Știm de la Plutarh că, În 288 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor, au fost sacrificați doi gali și doi greci. Uciderea galilor ar putea fi Încadrată În represaliile de război, Însă faptul că același tip de jertfă - doi gali și doi greci - este din nou Împlinită În 216, după bătălia de la Cannae, ne dovedește natura magico-religioasă și sugerează totodată că

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
288 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor, au fost sacrificați doi gali și doi greci. Uciderea galilor ar putea fi Încadrată În represaliile de război, Însă faptul că același tip de jertfă - doi gali și doi greci - este din nou Împlinită În 216, după bătălia de la Cannae, ne dovedește natura magico-religioasă și sugerează totodată că alegerea victimelor nu a fost Întâmplătoare, ci era codificată de tradiții rituale. În aceste condiții, ne uimește faptul că autorii greci și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
uită ceea ce se Întâmplase chiar la ei acasă și văd În jertfele umane practicate de celți și germani un semn al barbariei. De fapt, aceste popoare continuă, Într-o formă clară și repetitivă un obicei tipic indo-european, pe care inclusiv grecii și romanii l-au practicat În plină epocă istorică (Campanile, 1991). Am afirmat inițial că jertfa sângeroasă originară trebuie să fi fost cea umană și că jertfa animală reprezenta un substitut. Această substituire trebuie să fi Început Încă din epoca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
jurământ, este suficient pentru a susține contrariul. În Cronica Anuală, sunt amintite tratatele de pace pe care trei suverani ruși, Oleg, Igor și Svjatoslav (În 907, 945, respectiv În 971: deci Într-o epocă anterioară convertirii) le-au Încheiat cu grecii. În fiecare dintre acestea, partea rusă jură pe zeul Perenú, Însă În primul și În ultimul apare și Velesú În formula jurământului; sunt, de asemenea, importanți și termenii În care sunt amintiți acești zei: rușii jură pe „Perunúxe "Perunu^", zeul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
are un nume semnificativ: Tricefalul; Într-adevăr, la Szceczcin, statuia sa avea trei capete de argint, care, conform preoților, simbolizau cele trei lumi: cerul, pământul și infernul. Se pune Întrebarea dacă această divinitate nu a fost cumva modelată după tricefalul grec Hermesxe "Hermes" sau tracul Erosxe "Eros", tricefal și el, sau, mai probabil, prin intermediul sciților, după divinitățile preariene și ariene din India, reprezentate cu mai multe membre și capete (trebuie să se țină cont mai ales că, deja În Rig-Veda I

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu siguranță, În toată lumea celtică, figura unei divinități indo-europene străvechi. Într-adevăr, În aceste biografii se Întâlnesc o serie Întreagă e elemente care sunt caracteristice Aurorei, așa cum era concepută ea În lumea greacă și indo-iraniană: Brigitta se naște În zori (grecii o numeau Herigèneia Auroraxe "Aurora"); tatăl ei se numea Întunericxe "Întuneric", iar bunicul Negru-și-Întunecat (ea provine, de fapt, din Întunericul nopții); mama sa o naște pe pragul casei, unde se Întâlnește Întunericul dinăuntru cu lumina de afară; de pe fruntea sfintei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tem ei cel mai mult, socotind, de bună seamă, că Îl vor numi pe el; dar aceștia i-au răspuns că nu se tem de nimic altceva decât ca nu cumva să cadă cerul peste ei1. Această temere, pe care grecii trebuie să o fi considerat irațională, se potrivea bine cu Îndrăzneala celților, la fel de irațională În ochii lor. Însă lucrurile stăteau destul de diferit. În cultura indo-europeană se credea că cerul este făcut din piatră, iar urme lexicale ale acestei concepții ajung

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
insubrilor; or, În toate aceste trei cazuri, comandantul roman și-a decapitat dușmanul mort. Acesta nefiind un obicei roman, este legitim să ne gândim că decapitarea avea motivații sacrale antice, asemănătoare cu cele ale celților. În fața acestor date, romanii și grecii ar fi trebuit să fi fost mai prudenți În ceea ce privește condamnarea „barbariei” celților. De fapt, ne aflăm În fața unei situații tipice: celții păstrează obiceiuri străvechi care, În lumea clasică, sunt fie dispărute, fie pe cale de dispariție; după părerea noastră, nu există

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
indo-europeană. O dovadă În acest sens este faptul că fenomenul În cauză este atestat pe o arie foarte largă, care acoperă atât lumea indo-iraniană, cât și pe cea germanică. În acest câmp, celții reprezintă doar faza conservării, În timp ce romanii și grecii pe cea a inovării, Însă cu urme care trădează situația originară. 6. JERTFA UMANĂTC "6. JERTFA UMANĂ" Pentru a-i discredita pe martorii gali, adversari ai lui Fonteius, Cicero, considerând-o ca pe o culme a infamiei, amintește faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și când se vor curma aceste urgii atât de cumplite. Între timp s-au adus și câteva jertfe, ieșite din comun, potrivit Îndrumărilor date de cărțile Ursitei; Între acestea au fost Îngropați sub pământ un gal și o gală, un grec și o grecoaică, jertfirea acestora fiind făcută În târgul de vite, Într-un loc Împrejmuit cu pietre, loc care fusese Însângerat dinainte de jertfe omenești, datină foarte puțin practicată la romani (Titus Livius, De la fundarea Romei, XXII, LVII). După cum se vede

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sale, la Roma se aduseseră jertfe umane În Împrejurarea respectivă, dar și În trecut. Se poate și mai rău: știm de la Plutarh că, În 228 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor insubri, au fost jertfiți doi greci și doi gali. Există impresia clară că guvernul roman Împlinea astfel de sacrificii În momente de mare dificultate și că acestea nu erau mereu publice, ci numai atunci când era considerată necesară Întărirea poporului: nu mai avem Însă nici o informație clară

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din Provence practicau ritul pharmakòs. Este vorba despre un rit necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus că acesta ar fi fost Împrumutat, la urma urmelor, din Asia Mică, prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau nu greci contează mai puțin. Mai interesant este că nici un autor grec sau latin care se referă la celți nu dă vreodată informații despre acest obicei, deși trebuie să fi fost foarte cunoscut dacă despre el vorbește o persoană ca Petronius care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]