11,461 matches
-
întreg satul Țibănești din Ținutul Vasluiului. Marele ban Gheorghe Carp era strănepotul armașului Carp Lungul, nepotul paharnicului Gheorghe Carp și fiul jitnicerului Toader Carp. El s-a căsătorit cu Safta Nacu și au dus o existență îmbelșugată, stăpânind printre alte moșii și răzășii din Bucovina și o parte din Țibănești. A murit în 1802, moșia trecând prin moștenire la fiul său, biv vel aga Ion Carp. Acesta era căsătorit cu Safta Pătrașcu și aveau împreună o stare materială înfloritoare. Conacul Carp
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
Lungul, nepotul paharnicului Gheorghe Carp și fiul jitnicerului Toader Carp. El s-a căsătorit cu Safta Nacu și au dus o existență îmbelșugată, stăpânind printre alte moșii și răzășii din Bucovina și o parte din Țibănești. A murit în 1802, moșia trecând prin moștenire la fiul său, biv vel aga Ion Carp. Acesta era căsătorit cu Safta Pătrașcu și aveau împreună o stare materială înfloritoare. Conacul Carp de la Țibănești a fost construit în jurul anului 1820, de către Ion Carp, având inițial doar
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
statul român, fiind de două ori prim-ministru (1900-1901 și 1911-1912). În 1873 Petre P. Carp s-a căsătorit la Viena cu Sevastia, fiica moșierului Ion Cantacuzino, fost ministru. În anul următor, bătrânul Petrache Carp moare, lăsându-i moștenire și moșia de la Țibănești. Deși era implicat în viața politică a României, P.P. Carp a continuat să se implice în administrarea moșiei părintești. Petre P. Carp petrecea mult timp la moșia sa din Țibănești, preferând să și-o administreze personal în loc de a
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
Viena cu Sevastia, fiica moșierului Ion Cantacuzino, fost ministru. În anul următor, bătrânul Petrache Carp moare, lăsându-i moștenire și moșia de la Țibănești. Deși era implicat în viața politică a României, P.P. Carp a continuat să se implice în administrarea moșiei părintești. Petre P. Carp petrecea mult timp la moșia sa din Țibănești, preferând să și-o administreze personal în loc de a arenda pământul unui intermediar. El era corect în relația cu țăranii: obișnuia să le dea loc de casă, uneori și
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
În anul următor, bătrânul Petrache Carp moare, lăsându-i moștenire și moșia de la Țibănești. Deși era implicat în viața politică a României, P.P. Carp a continuat să se implice în administrarea moșiei părintești. Petre P. Carp petrecea mult timp la moșia sa din Țibănești, preferând să și-o administreze personal în loc de a arenda pământul unui intermediar. El era corect în relația cu țăranii: obișnuia să le dea loc de casă, uneori și "merinde" sau o parte dintr-o pădure tocmai pentru
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
în mausoleul de la Țibănești. După război, Petre P. Carp a murit la 19 iunie 1919 la Țibănești și a fost înmormântat într-un sarcofag de marmură din mausoleul familiei, aflat în parcul conacului. După moartea lui Petre P. Carp, de moșia din Țibănești s-a ocupat soția sa, Sevastia (1853-1947) și fiul său, Nicolae Carp, care a continuat să locuiască acolo până la naționalizarea conacului. Cu prilejul reformei agrare din 1921, țăranii din Țibănești au fost împroprietăriți cu peste o mie de
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
s-a ocupat soția sa, Sevastia (1853-1947) și fiul său, Nicolae Carp, care a continuat să locuiască acolo până la naționalizarea conacului. Cu prilejul reformei agrare din 1921, țăranii din Țibănești au fost împroprietăriți cu peste o mie de hectare din moșia familiei Carp. În urma reformei agrare din 1945, moștenitorii familiei Carp au păstrat conacul și acareturile, plus 69 de hectare de teren. În martie 1949, proprietatea familiei Carp a fost confiscată de stat, printre clădirile preluate de autorități, conform procesului verbal
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
a fost format din 160 de oameni, membri ai unui număr de 40 de familii (între care învățătorul Teodor Zaharescu în monografia sa amintește de familia Cristeștilor, familia Cocioc, Popa, Săuleștii, Pătuleștii, Sănduleștii, Stoiceștii); aceștia s-au așezat la marginea moșiei boieresei văduve Anica Filipescu, pe malul unui lac și au înființat satul Siliștea Nouă. După câțiva ani, Anica Filipescu i-a chemat pe moșia ei, aproape de conacul aflat pe drumul dintre Mizil și Călărași, în locul denumit acum "Crucea Batatului", unde
Glodeanu-Siliștea, Buzău () [Corola-website/Science/316390_a_317719]
-
de familia Cristeștilor, familia Cocioc, Popa, Săuleștii, Pătuleștii, Sănduleștii, Stoiceștii); aceștia s-au așezat la marginea moșiei boieresei văduve Anica Filipescu, pe malul unui lac și au înființat satul Siliștea Nouă. După câțiva ani, Anica Filipescu i-a chemat pe moșia ei, aproape de conacul aflat pe drumul dintre Mizil și Călărași, în locul denumit acum "Crucea Batatului", unde sătenii și-au făcut bordeie. În primăvara următoare, însă, bordeiele au fost inundate, iar Anica Filipescu i-a ajutat să își construiască de această
Glodeanu-Siliștea, Buzău () [Corola-website/Science/316390_a_317719]
-
primele sale acțiuni de guvernare, inversând voia tatălui său și privând-o pe văduva Anna Sophie, a doua soție a lui Frederick al IV-lea, de o mare parte din averea moștenită. În cele din urmă a exilat-o la moșia Clausholm, casa ei din copilărie. Pentru primii zece ani de guvernare, el s-a consultat foarte mult cu vărul său, Contele Cristian Ernst de Stolberg-Wernigerode care avea să ia parte la aproape totul, de la concedierea bucătarilor reginei până la politicile de
Christian al VI-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/316482_a_317811]
-
s-au înregistrat cu numele reale care figurează pe cărțile de identitate, ci cu porecla călugărească). La încorporarea Bucovinei în Austria în 7 mai 1775, aceasta a găsit în noua provincie o mare bogăție formată din păduri, fânețe și pajiști, moșii și sate, bogăție ce se afla în proprietatea Episcopiei de Rădăuți, a mănăstirilor și schiturilor. Această avere ocupa două treimi din suprafața Bucovinei și provenea din daniile făcute acestor așezăminte religioase de către domnitorii Moldovei, clerul și boierii români, începând cu
Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei () [Corola-website/Science/322350_a_323679]
-
pierde în timp, undeva pe la începutul veacului al XVI-lea. Se cunosc destul de puține date legate de prima ctitorire dar, se pare, că ea se datorează familiei boierești a Buzeștilor. Se știe că la 1437, anul atestării documentare a satului, moșia Mamul se afla în stăpânirea boierilor Rutas, Coica, Novac și Strațimir. Mai târziu, ea a devenit proprietatea lui Constantin Brâncoveanu. Denumirea de Lungești apare prima dată într-un document din 23 noiembrie 1586. De atunci și până în zilele noastre, satul
Mănăstirea Mamu () [Corola-website/Science/322372_a_323701]
-
în partea din dreapta ușii, și purtând înscris anul 1699, aflăm numele stareței sfintei mânăstiri la acea dată: "„Platonida, care au fostu stariț(ă) cându s-au făcut mănăstirea.”" Domnitorul Constantin Brâncoveanu a înzestrat mânăstirea cu odoare de preț și cu moșii. La refacerea ctitoriei de către domnitor au fost construite și corpurile de chilii care se păstrează până în zilele noastre. Conform documentelor și inscripțiilor păstrate în sfântul lăcaș, în toate etapele existenței ei, mânăstirea a fost chinovie de maici. Viața de obște
Mănăstirea Mamu () [Corola-website/Science/322372_a_323701]
-
el a fost inițiat în masonerie (Marea Lojă a Angliei) la Haga în casa ambasadorului britanic, Philip Stanhope, al 4-lea Conte de Chesterfield. În timpul unei vizite ulterioare în Anglia, Francisc a fost făcut Maestru Mason la Houghton Hall, pe moșia Norfolk a prim-ministrului britanic, Robert Walpole. Maria Tereza a aranjat pentru Francisc să devină "Lord Locotenent" al Ungariei în 1732. El n-a fost prea entuziasmat de această poziție însă Maria îl voia în apropierea ei. În iunie 1732
Francisc I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/322401_a_323730]
-
cu pantă moderată, platourile dispersate teritorial și separate de diferențe altimetrice apreciabile nu au permis constituirea unor mari sate cu structură adunată. Ca urmare, pe Platforma Luncanilor sunt predominante satele risipite, cu textură neregulată, cu gospodăriile situate fiecare în mijlocul propriei moșii agricole sau grupate mai multe la un loc în crânguri. Fac excepție satele Grădiștea de Munte și Luncani, care sunt răsfirate, cu textură lineară, dedublată de drum, și Ponor, cu morfostructură adunată.
Platforma Luncanilor () [Corola-website/Science/316828_a_318157]
-
în august 7180 (=1672) în codrii Iașilor, la Buciumi. Mănăstirea Clatia a fost închinată de către ctitor Mănăstirii Plumbuita, care era la rândul ei metoc al mănăstirii atonite Xiropotamu. Domnitorul Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683) a dăruit nou-înființatei mănăstiri mai multe moșii. După ce la 1 septembrie 1671 i-a donat întregul teren din jurul satului Dancu, la sud de Iași, printr-un act din 8 aprilie 1672 i-a mai dăruit întregul teritoriu cuprins între pârâul Socola, Vlădiceni și înălțimea de la obârșia Vasluiețului
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Păun () [Corola-website/Science/316893_a_318222]
-
surse spun că numele ar proveni de la o familie boierească (Mirea sau Mereuță) pe al cărei teren sau în apropierea căreia a fost construită biserica. Această ultimă teorie este susținută de o mențiune într-un protocol austriac de delimitare a moșiilor din 1785 pentru zona în discuție, prin care Andrei a Sandi a primit ca zestre un teren și o casă de la socrul său, Vasile Mereutza. („Andrei a Sandi habe sei Haus mit seiner gaftin... welche is von ihren Vater Vasili
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască case. O parte dintre săteni s-au mutat peste râul Râșca, la mai mult de 1 km de mănăstire, iar egumenul Chiril le-a construit acolo Biserica "Sf. Voievozi" (în prezent aflată în satul Praxia
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava () [Corola-website/Science/316951_a_318280]
-
Moldovei a înființat, pe cheltuiala sa, circa 30 de școli primare, iar în anul 1906, Vasile Stroiescu a oferit 200.000 ruble pentru construirea unei mari catedrale ortodoxe la București. Pentru a ușura situația țăranilor basarabeni și-a arendat acestora moșiile, la prețuri foarte mici. Pentru marile sale merite de sprijinitor al culturii românești, în anul 1910 (mai) a fost ales membru onorific al Academiei Române iar ca semn de prețuire a fost ales ca senator al Transilvaniei în Parlamentul României Mari
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
frica „robiei moscălești”, au început treptat să se întoarcă la vetrele lor după ce autoritățile au promis că vor respecta vechile datini și obiceiuri moldovenești. De asemenea, în ținut au fost atrași nobili și ofițeri ruși, cărora li s‐au acordat moșii întinse. Astfel, contele Bekendorf și contele Kankrin au primit câte 28 mii desetine de pământ, contele Nesselrode și generalul Sabaneev câte 10 mii desetine etc. În total, nobililor ruși le‐au fost repartizate terenuri în ținuturile Ismail, Bender și Akkerman
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
răspândeau diferite „zvonuri”, „știri false” („sluhi”) precum că Basarabia „are un pământ de aur”, „este un pământ de rai”, „de paradis”. De aceea, acești țărani șerbi nu mai vroiau să lucreze gratis, degeaba la boierii ruși. Ei lăsau casele lor, moșiile boierilor și se refugiau în alte gubernii, inclusiv în Basarabia. Numai în 1810-1811 au venit în Bugeac peste 15.000 de țărani fugari ruși, dar și ucraineni. Dacă în 1812 în 12 sate rusești din Bugeac locuiau 312 familii, apoi
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
volumul ""Memoriile lui Sherlock Holmes"" (în ) editat în anul 1894 de George Newnes Ltd din Anglia. În 1927, Conan Doyle a clasat "" pe locul 12 în lista celor 12 povestiri favorite cu Sherlock Holmes. Watson se deplasează cu Holmes la moșia unui vechi prieten, colonelul Hayter, de lângă Reigate, în comitatul Surrey. Scopul deplasării îl constituia faptul că detectivul avea nevoie de odihnă după un caz destul de obositor, pe care l-a investigat în Franța. Ajuns acolo, Holmes constată că serviciile sale
Enigma din Reigate () [Corola-website/Science/325397_a_326726]
-
furat un sortiment ciudat de lucruri, printre care și un ghem de ață, dar niciunul dintre acele lucruri nu avea valoare mare. Apoi, într-o dimineață, majordomul colonelului le aduce vestea că a avut loc o crimă la o altă moșie aflată în vecinătate, cea a judecătorului de pace Cunningham. Victima este vizitiul William Kirwan. Inspectorul Forrester este cel care se ocupă de investigație și găsește un indiciu fizic: o bucată ruptă de hârtie aflată în mâna lui Kirwan, care conține
Enigma din Reigate () [Corola-website/Science/325397_a_326726]
-
era folosit ca unitate de măsură oficială pentru suprafețe de teren. Valoarea ei a variat în decursul timpului. De asemenea, termenul era folosit pentru a desemna o bucată de teren agricol, de regulă, o fâșie îngustă. Prin extensie, sfoara de moșie desemna o moșie de mici dimensiuni. Termenul se întâlnește în expresia sfoară de ploaie, ce desemnează o aversă (de ploaie) cu localizare restrânsă, atât temporal, cât și spațial, care se poate deplasa pe o distanță mică, fiind specifică perioadelor de
Sfoară () [Corola-website/Science/325417_a_326746]
-
unitate de măsură oficială pentru suprafețe de teren. Valoarea ei a variat în decursul timpului. De asemenea, termenul era folosit pentru a desemna o bucată de teren agricol, de regulă, o fâșie îngustă. Prin extensie, sfoara de moșie desemna o moșie de mici dimensiuni. Termenul se întâlnește în expresia sfoară de ploaie, ce desemnează o aversă (de ploaie) cu localizare restrânsă, atât temporal, cât și spațial, care se poate deplasa pe o distanță mică, fiind specifică perioadelor de vară. Folosirea sforilor
Sfoară () [Corola-website/Science/325417_a_326746]