14,286 matches
-
prețuri mici, agitația noroioasă a multor politicieni și gazetari sar în ochi. Îți vine să le spui, mai prietenos sau mai răstit: ridicați-vă, măcar pentru o clipă, din mlaștina intereselor voastre imediate. Luați un pic de înălțime! Luați un pic de distanță față de harța zilnică, față de combativitatea partizană și față de voi înșivă! Desprindeți-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiosincrazii, vorbe grele, obsesii și nevroze. Respirați mai amplu, priviți, scurt, spre mijlocul cerului, reînvățați să surâdeți. Încercați să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
politically correct“? Mă tem că nu, căci corectitudinea politică nu pare să iubească statuile, cu iradierea lor „elitistă“, cu prestanța lor muzeală. În ce mă privește însă, am o suspectă simpatie pentru ceea ce nu este întru totul corect politică Un pic de desuetudine, o fărâmă de elitism scăpătat, o mică inadecvare nu pot decât să atenueze excesele geometrice ale virtuților, perfecțiunea lor mecanică. În doză homeopatică, abaterea de la regulă face parte, în definitiv, din farmecul inconfundabil al firescului și al umanității
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
spre promiscuitate. Dacă ajunge, în ceasul al doisprezecelea, la vreo demnitate lucrativă (cu secretară, mașină, indemnizație și pașaport), el vrea, în sfârșit, să profite. S-a chinuit destul, a aspirat, perdant, la purități utopice. Merită și el, în final, un pic de confort. Nu-i este ușor. Urme încăpățânate ale vechilor idealuri îl șicanează mocnit, îl încurcă. Se străduiește, din răsputeri, să-și confecționeze alibiuri, să-și cosmetizeze portretul. Își ambalează ticăloșia ca luciditate, ca imparțialitate înțeleaptă, ca probă de „independență
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nu iau niciodată în calcul, fie și măcar de ochii lumii, „d’un pamplezir“, posibilitatea, dacă nu chiar necesitatea strategică, de a se lua nițeluș în râs și pe ei înșiși: o țâră de modestie (chiar și de fațadă), un pic de dezacord (chiar prefăcut) cu sine, nițel dubiu de sine, două-trei glumițe pe socoteala propriului portret, ceva, cât de cât, ceva din arsenalul mereu la îndemână când trebuie terfeliți alții. Aș! Nu e cazul! Ce să mai spunem de politicieni
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
când reflectează, când stă de vorbă, când tace, când râde, când se roagă. În rest, aproape totul este permis, dacă dozajul e corect. În materie de lectură, sunt bune și nițică gurmandiză, și ceva amor deștept pentru literatură, și un pic de antrenament de specialitate, și oarecare zel sistematic, și, mai ales, focalizarea tenace asupra unui set de întrebări. Sin gura lectură cu adevărat inutilă și vinovată este lectura suspicioasă: profesionistul ei are psihologia mis tre țului, lăsat liber într-o
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
descoperit încă vreo țară după care zelu-i și avuția-i risipită să ducă dorul, după ce a trebuit să-și sacrifice aici două treimi din averea cuvenită rangului și educației sale. Maiestatea Sa a binevoit să-i spună: Aș fi un pic răbdător, căci situația din Valahia e tulbure din pricina Porții, iar Înălțimea sa dorește să facă prin uzanța dată ca drepturile dumitale să fie recunoscute în aceste țări, aș accepta [în locul dumitale] o funcție cu prestigiu și deosebite avantaje, de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
dovedește pe celălalt, dar între ele există o analogie frapantă. Poate că unii vor protesta împotriva acestei paralele. Totuși, ce diferență esențială există între calea orală și cea sangvină, între ingerare și injectare, pentru a introduce într-un organism un pic din substanța semenului ? Unii vor spune că pofta bestială de carne omenească face canibalismul să fie oribil. Ei vor trebui atunci să restrîngă această condamnare la cîteva cazuri extreme și să scoată din definiția canibalismului alte cazuri atestate în care
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
rămân „clasicii” acestui gen de poezie, le memorau, le spuneau și altora, încât ele deveneau un fel de folclor poetic. „Aveam hârtie de la cutiile de carton care fuseseră cu medicamente, le băgam la apă, le lăsam să se zvânte un pic și după aia scoteam foi din ele, le călcam cu gamela, cu cana de apă sau cu sticlă și se făceau bune de scris. Scriam cu hipermanganatul pe care mi-l da pentru ciupercă sau pentru infecții. Scriam și pe
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
vedea în înaltul cerului, pomul binecuvântat al Sfântului Prooroc Ilie. Dar pentru aceasta, Maia le spunea răspicat copiilor săi că n-ai voie să bagi în gură măr de la înfloritul pomilor și până la 21 iulie. A plecat să moară un pic, la zi mare, în ziua de Paști a anului 1988, 10 aprilie 1988. Cu o zi înainte, mama revenise de la Pașcani, unde n-a zăbovit decât o noapte, venise să-mi aducă bucate de Paști, iar pe 11 aprilie era
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
în perimetrul nostru de joacă. Adi cred că l-a moștenit în proporție de nouăzeci la sută, implicit i-a moștenit slăbiciunea pentru științele exacte și tot ceea ce ar consuma latura pragmatică a lucrurilor. La mine lucrurile au stat un pic diferit, în sensul că spectrul meu formativ era în fapt o mixtură între disciplinele socio-umane și cele exacte. Poate de aceea am și cochetat mult timp în liceu cu ideea de-a face medicină. Tata a fost cel care ne-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
ascundeam sub pătuțul meu cu tăbliile metalice, trăgând bine cearceaful dantelat așezat cu mare grijă de mama. Stăteam acolo preț de câteva zeci de minute, timp în care socoteam eu c-a ieșit de pe strada noastră teleguța lui Păcurel. Un pic mai târziu am înțeles ușor cum stau lucrurile și tata m-a ajutat să-mi depășesc această frică, prezentându-mi-l. M-a luat de mânuță și-am ieșit pe stradă la momentul apariției teleguței. Tata era prieten cu toată lumea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
văd volănașele în apă, așa am vrut. - Gigi, mă omori cu atitudinea ta. Într-un final intervenea și mama care în astfel de situații era extrem de directă și împăciuitoare: - Ia veniți amândouă aici, pe scăunele. Amândouă ați greșit, poate un pic mai mult tu Gigi pentru c-ai speriat-o și nu se cade așa ceva. Tu mamă, nu trebuia să te duci afară, spunându-ți doar să nu ieși din curte. - Uite, tanti vine cu o propunere. Mi-a mai rămas
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
ia aminte un lucru, se întâmplă adesea în viață ca întâlnirea cu un om să-ți răstoarne deciziile și evident visele. Și mai este ceva, de-ți vei alege model și virtute în persoana cuiva anume, caută să stai un pic mai mult, să zăbovești alături de acel om, învață și ia-ți apoi zborul pentru că de cele mai multe ori profesionalismul acestora riscă să te strivească și nu poți prinde rădăcini proprii la umbra acestor „stejari”. Cam așa se finalizau discuțiile purtate cu
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
înregistrați aproximativ 40 de concurenți. La prima probă chiar țin minte că s-a prezentat în fața noastră din postura de supervizor al examenului de admitere, domnul profesor Hârjoabă, care prin maniera prestației domniei sale, tăioase și radicale ne-a scurtcircuitat un pic elanul, devenind mult mai pragmatici: - Domnilor, vă rog serozitate totală, nici o mișcare care v-ar putea costa anularea examenului; gândiți-vă că din cei prezenți aici în acest amfiteatru, doar 1, cel mult 2 vor fi declarați admiși. Așadar, e
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
că de o parte și de alta erau prăpăstii, pe atât de ușor le-am urcat. ─ Mai poți?mă întreba fiică-mea din când în când. Mai pot. Nicio problemă. Poți să mai stai puțin. Nu este cazul. Încă un pic și am ajuns sus, mă stimula ea. După câteva scări, am intrat într-un mic tunel care traversa muntele, după care am urcat până la intrarea în mănăstire. Dacă erau scările de frânghie, cele dinainte, ai fi avut curajul să urci
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
precum spunea Stendhal, este greu de surprins atmosfera senină, îngerească prin care trec doi copii când își povestesc unul altuia; cu auzul numai și numai la ce spune celălalt, dereticând din automatism cine știe ce interior de Vavilon, copilul ia aminte fără pic de invidie la tot ce se spune. Atunci el, Ca pasări ce sboară/ De-asupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului:/ În ramurile gândului, / În sfintele lunci,/ Unde pasări ca el/ Se-ntrec în cântări 102. Comunicarea este absolută, iar imaginația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de neuitat la constituirea României moderne. I-am citit cele 12 volume de memorii, scrise cu modestie, la persoana a III-a. Sunt de-a dreptul emoționante, zecile de pagini consacrate războiului din 1877, respirând un eroism reținut, autentic, fără pic de fanfaronadă, pus în slujba unui ideal (independența României) pe care regele și l-a însușit pe deplin și l-a slujit cu credință. Nu cred, însă, că remarcabilul Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzolern-Sigmaringen, căruia poporul i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
eseuri, depășind cu mult dimensiunile textului supus aprobării. Cantitatea de muncă investită este impresionantă, dar eficiența trudei rămâne incertă, câtă vreme se îndoiește chiar Antonescu: "...se înmormântează și această rezoluție, ca atâtea altele" (oct. 1942). Pentru nostalgicii ce jinduiesc "un pic de Antonescu", așez câteva dintre rezoluțiile mareșalului într-un vizavi cu realități ale zilelor noastre. Sigur că-i mai degrabă un joc; nu se pot compara mere cu prune, nici nu-i putem acorda atât credit lui "dacă" (dacă baba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ades, doar prilejul unor relatări ("strict secret!") de genul " Aici au servit o prăjitură și bere timp de 20', după care au ieșit..." Scrumierele vorbitoare încă nu se inventaseră și nefericiții filatori erau obligați să raporteze numai "mișcarea obiectivului", fără pic de... sonor. De tot hazul sunt notele ce înfățișează urmărirea pas cu pas a "obiectivelor" aflate... într-o excursie studențească. Filatorul, ne având acces în vagonul special atașat când la un tren, când la altul, sărea din accelerat în accelerat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
doi porni a spune Minuni din viața lui Iisus. Dar ca un mag pe când înșiră Creștinul sfintele minuni Ca arși de foc cei doi răcniră Minciuni creștine, spui minciuni ! . Nimic nu v-a putut aduce Că n-a avut un pic de har. Murind între tâlhari pe cruce Iisus n-a fost decât tâlhar. Și pentru ca minciuni de-acestea Să nu mai poți grăi și mâine Noi credem că mai bine este Să mori și tu acuma, câine!”. Și-nfuriați peste
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
mamă, Călina s-a îmbolnăvit și mai rău și a decedat. Eu eram plecată și nu mai știu cine și cum a dus-o la Casa de veci. Așa fac bieții părinți sacrificii, o bună parte dintre ei fără un pic de recunoștință din partea celor care le-au dat viață, cu gândul și speranța că la nevoie le va fi de ajutor, măcar cu prezența la înmormântare. Desigur, sunt în general situații destule în care se ocupă conducerea căminului și primăria
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
aproape, fără lentile, erau plini de bunătate, înțelegere și cu o anumită tristețe. Avea un păr bogat, ușor buclat deasupra frunții. Și era cu vreo cinci ani mai în vârstă decât Ea. Era însă un tip atletic, cumpătat, fără nici un pic de burtă, semn al unui anumit ascetism bine chibzuit, deși în funcția pe care o deținea și la câte protocoale avea nu se putea zice că nu i se potriveau versurile lui Arghezi: "toate bunătățile / i-au mânjit mustățile!". Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
prea vine să se miște. — La ora asta, orișicât, ar cam trebui... — Bea-ți cafeaua liniștit, mă Îndeamnă În timp ce pipăie concentrat, cu mâna băgată până la umăr În gura godinului, până scoate o sticlă de o jumătate de litru. N-are pic de cenușă pe ea, constată satisfăcut și-și Înfige colții de jos În capsă și-o smulge. Bine că n-am lăsat-o printre fiare ca să dea dobitocu’ ăla peste ea. Hai să trăiești, Relule! E rom, din cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe negândite. Cu cât Întârzii mai mult asupra gândurilor, cu atât se Împuținează șansele să te eliberezi. Cum altfel, părințele, cum? Când te văd cum te miști de când am luat camionul În primire, mă apucă somnul. Și tocmai, că un pic de odihnă ne prinde bine la amândoi după ce ne-au pățit oasele la tuburi. La ce să ne mai mișcăm? La o adică ar trebui să ne pară bine că nu se gândiră ăsta și cu fii-su și ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mută să mă duc dincolo cu ea pe dormeză. — Ia-ți-o. Și chiar mă gândeam că dacă asta l-ar mai liniști, să-și petreacă noaptea cu ea În cealaltă cameră, aș mai avea și eu parte de un pic de tihnă până ar da Andrei de Pepino ori i s-ar face ăluia să se-ntoarcă acasă. Și ia-o ușor, vere, c-a adormit. Și ai grijă să n-o defectezi. — Ei, chiar ești culmea... — Ți-am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]