10,832 matches
-
din București. Diamandi s-a deplasat la București, la scurt timp după ce s-a întâlnit cu Murnu, și împreună au participat la o întâlnire cu conducătorul României din acel timp, Mareșalul Ion Antonescu, și Ministrul de Externe Mihai Antonescu. Statutul Principatului Pindului a fost discutat. O opțiune favorizată de Diamandi a fost de a pune Principatul sub suveranitatea Coroanei României (ca stat liber asociat). O altă opțiune a fost de a pune Principatul sub suveranitatea italienească a Casei de Savoia. Niciuna
Alcibiade Diamandi () [Corola-website/Science/336050_a_337379]
-
cu Murnu, și împreună au participat la o întâlnire cu conducătorul României din acel timp, Mareșalul Ion Antonescu, și Ministrul de Externe Mihai Antonescu. Statutul Principatului Pindului a fost discutat. O opțiune favorizată de Diamandi a fost de a pune Principatul sub suveranitatea Coroanei României (ca stat liber asociat). O altă opțiune a fost de a pune Principatul sub suveranitatea italienească a Casei de Savoia. Niciuna din aceste opțiuni nu au fost realizate. În cel de-al doilea an de ocupație
Alcibiade Diamandi () [Corola-website/Science/336050_a_337379]
-
Antonescu, și Ministrul de Externe Mihai Antonescu. Statutul Principatului Pindului a fost discutat. O opțiune favorizată de Diamandi a fost de a pune Principatul sub suveranitatea Coroanei României (ca stat liber asociat). O altă opțiune a fost de a pune Principatul sub suveranitatea italienească a Casei de Savoia. Niciuna din aceste opțiuni nu au fost realizate. În cel de-al doilea an de ocupație italiană, au izbucnit în zonă războaie de gherilă, între Rezistența Grecească susținută de către Forțele Aliate și cele
Alcibiade Diamandi () [Corola-website/Science/336050_a_337379]
-
de la Iași la Alba Iulia și ulterior la castelul din Vințu de Jos. În 1601 arhitecții italieni Simone și Fulvio Genga au fost asasinați în temnița castelului de către generalul Basta, acuzați că s-ar fi implicat în afacerile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul. În 1680 mitropolitul Sava Brancovici a fost închis în temnița castelului, din ordinul principelui Mihai Apafi I. Tradiția orală susține că Martinuzzi ar fi fost asasinat de Castaldo pentru recuperarea unui tezaur de monede antice
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
inhabitabilă, în care se situa și orașul "Doclea" (Podgorița veche). Românii au cucerit această regiune în anul 90 d.Hr. Slavii au cucerit această regiune mai tarziu, între secolele V-VII, si au avut, până în secolul al X-lea, un principat semi-independent, numit Doclea, care era legat de Șerbia Medievală, și într-o mai mică măsură de Imperiul Bizantin și Bulgaria. Doclea și-a dobândit independența de Imperiul Bizantin în 1042. În următoarele decenii și-a extins teritoriile, anexând Rascia și
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
statale a Muntenegrului; când republică a fost succedata de Imperiul Austriac în 1797, guvernatorii au fost retrași de către Petar ÎI în 1832. Predecesorul său, Petar I a contribuit la unificarea Muntenegrului cu Ținuturile muntoase. Sub conducerea lui Nikola I, suprafața principatului s-a mărit de multiple ori în războaiele Turco-Muntenegrene, care au culminat cu independența acestei regiuni în anul 1878. După acest eveniment, s-au stabilit relații diplomatice cu Imperiul Otoman. Chiar dacă au existat incidente privind amplasarea hotarelor, relațiile între cele
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
și Vladislau al II-lea au fost încoronați în 1085 și, respectiv, în 1158, ca regi ai Boemiei ca un titlul acordat personal de împăratul Sfântului Imperiu Roman. Titlul, cu toate acestea, nu a fost ereditar. Boemia a fost singurul principat din Sfântul Imperiu Roman, care a fost ridicat la statutul de regat înainte de Războaiele Napoleoniene. Motivul acestei modificări de statut a fost puterea: de îndată ce conflictele civile din Boemia au fost înăbușite, ducele ceh a devenit principalul aliat al oricărui candidat
Dinastia Přemyslid () [Corola-website/Science/336125_a_337454]
-
de la Schönberg. Georg Friedrich Karl a încercat să-și recupereze drepturile după moartea tatălui său și a solicitat eliminarea acestui contract. Când Margraful Georg Wilhelm a murit în 1726 fără urmași pe linie masculină, Georg Friedrich Karl și-a asumat principatul de Bayreuth fără dificultăți. După ascensiunea sa, prioritatea cea mai mare a lui Georg Friedrich Karl a fost îmbunătățirea finanțelor teritoriilor sale și administrația locală. Spre deosebire de mulți dintre conducătorii săi contemporani, el nu avea ambiții politice sau militare. În schimb
Georg Friedrich Karl, Margraf de Brandenburg-Bayreuth () [Corola-website/Science/336216_a_337545]
-
A fost fiul cel mare al Margrafului Georg Friedrich Karl de Brandenburg-Bayreuth și a soției acestuia, Dorothea von Holstein-Beck. Născut ca membru minor al Casei de Brandenburg-Bayreuth, soarta lui Frederic s-a schimbat în 1726, când tatăl său a moștenit principatul de Bayreuth după o lungă dispută cu Prusia asupra drepturilor de succesiune. Frederic, în vârstă de 16 ani, a devenit margraf ereditar de Bayreuth. În 1735, la moartea tatălui său, Frederic devine noul Margraf de Brandenburg-Bayreuth. Are 24 de ani
Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth () [Corola-website/Science/336218_a_337547]
-
și secretar tânăr, Philipp Elrodt, a fost desemnat să se ocupe de aspectele financiare. Poziția lui în curând a devenit mai curând echivalentă cu "prim-ministru." În acest rol, Philipp a atacat corupția guvernului și clientelismul, nereguli descoperite în finanțele principatului, și a identificat noi surse de venit. Ca rezultat al acestei reforme fiscale, Frederic a fost în măsură să mărească venitul Wilhelminei, iar ea a cumpărat o reședință de vară numită "Eremitage". Margraful și-a arătat aprecierea pentru arte și
Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth () [Corola-website/Science/336218_a_337547]
-
Alexius Frederic Christian de Anhalt-Bernburg (12 iunie 1767-24 martie 1834), a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1796 până în 1807 el a fost prinț suveran al principatului de Anhalt-Bernburg, și din 1807 până în 1834 primul Duce al ducatului de Anhalt-Bernburg. Alexius Frederic Christian s-a născut la Ballenstedt. El a fost singurul fiu al Prințului Frederic Albert de Anhalt-Bernburg și a Prințesei Louise Albertine, fiica Ducelui Frederick
Alexius Frederic Christian, Duce de Anhalt-Bernburg () [Corola-website/Science/336246_a_337575]
-
vârstă de 29 de ani a moștenit Anhalt-Bernburg. Teritoriile Anhalt-Bernburg au devenit mai mari un an mai târziu odată cu diviziunea formală a Anhalt-Zerbst în 1797; Alexius Frederic Christian a primit orașele Coswig și Mühlingen, care a reprezentat o treime din principatul Anhalt-Zerbst. În 1812, odată cu dispariția Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym, o ramură a Casei de Ascania, el a moștenit Hoym și unele enclave prusace. Alexius a adus îmbunătățiri educației construind multe biserici și școli. El a demonstrat un interes deosebit în extinderea rețelei rutiere
Alexius Frederic Christian, Duce de Anhalt-Bernburg () [Corola-website/Science/336246_a_337575]
-
ramură a Casei de Ascania, el a moștenit Hoym și unele enclave prusace. Alexius a adus îmbunătățiri educației construind multe biserici și școli. El a demonstrat un interes deosebit în extinderea rețelei rutiere, în special în zonele nou dobândite ale principatului sau. Industria minieră și metalurgică, de asemenea, au beneficiat de atenția lui. Alexius Frederic Christian a inițiat o serie de proiecte majore de construcții, cum ar fi "Saalebrücke" în Bernburg (Saale), care ulterior a fost distrusă. În anul 1810 a
Alexius Frederic Christian, Duce de Anhalt-Bernburg () [Corola-website/Science/336246_a_337575]
-
a devenit vacant în 1521 odată cu moartea subită a fiului împăratului Hongzhi, Împăratul Zhengde, care nu a lăsat nici un moștenitor. În vârstă de 14 de ani, Zhu Houcong a fost ales pentru a deveni împărat, și a fost mutat de la principatul tatălui său în capitală, la Beijing. Jiajing era dezinteresat de putere, ocupat fiind de viața sa galantă și de căutarea elixirul nemuririi prin ritualuri taoiste. Sub domnia lui, părțile laterale și vestice ale Orașului Interzis s-au aflat în plină
Împăratul Jiajing () [Corola-website/Science/336336_a_337665]
-
Isabelle s-a căsătorit cu Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg (25 octombrie 1768 - 9 ianuarie 1816). Mirele era cu aproape 20 de ani mai în vârstă decât mireasa, care avea numai 16 ani. La acel moment el era încă moștenitorul principatului. Tatăl lui a murit la 28 noiembrie în același an iar Frederic l-a succedat. Frederic Wilhelm și Louise Isabelle au avut patru copii:
Louise Isabelle de Kirchberg () [Corola-website/Science/336441_a_337770]
-
a putut admira patrimoniul artistic al Italiei. Între 1722 și 1731, el a vizitat Rudolstadt doar de două ori. Cariera sa militară a fost încheiat din cauza problemelor pe care le avea la o ureche. În 1767, Louis Günther a moștenit principatul Schwaryburg-Rudolstadt, la vârsta de 59 de ani. Cele mai multe afaceri de guvern au fost tranzacționate de cancelarul său, Christian Ulrich von Ketelholdt, cu care a avut o bună relație de lucru. S-ar putea spune că regentul "de facto" era cancelarul
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]
-
Sigismund din Transilvania, de asemenea, doresc să-și unească forțele cu domnitorului muntean, pentru a creea un front unit împotriva unui eventual avans otoman mai adânc în Europa creștină. Era pentru prima dată în epoca medievală când armatele celor trei principate române luptau unite sub un singur comandant. Anterior, Moldova s-a aflat sub influența Rusiei, Țara Românească sub controlul otoman și Transilvania era un vasal al Regatului Ungariei. Filmările au avut loc în perioada 21 iunie - 30 decembrie 1976. Au
Buzduganul cu trei peceți () [Corola-website/Science/336674_a_338003]
-
și de către romani sub numele de Esculap ca zeu al medicinii), fiul zeului Apollo. Acesta acoperă evenimentele ce au avut loc în timpul Războiului Troian. În următorul roman, intitulat "Fanar" (1968), Stancu descrie istoria tulburărilor politice ce au avut loc în Principatele Române în contextul relațiilor dintre greci (simbolizați de Fanar, cartierul grecesc din Istanbul, de unde otomanii conduceau în anul 1798 regiuni întinse ale Europei, inclusiv Moldova și Valahia) și români la hotarul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Autorul
Horia Stancu () [Corola-website/Science/336718_a_338047]
-
mai veche revistă literară în limba română „Biblioteca românească”, apărută la Buda în 1821. Revista conținea materiale de istorie, literatură și de propagandă culturală și articole al căror scop era popularizarea științei, îndrumări practice și varietăți. Revista a circulat în principatele românești și în Transilvania, Zaharia Carcalechi beneficiind de un important suport financiar din partea lui Emanoil Gojdu, mare mecena al tipăriturilor în limba română din Buda.
Zaharia Carcalechi () [Corola-website/Science/336719_a_338048]
-
Solomon de Perpignan , 1249- c.1310) a fost un rabin catalan-provensal, unul din cei mai străluciți exegeți evrei ai Talmudului și al Bibliei din Evul Mediu. s-a născut în 1249 la Perpignan, care făcea parte în acea vreme din Principatul Cataloniei. a studiat la Narbonne, în Franța, cu Reuven ben Hayim. El a fost înrâurit de scrierile lui Moshe ben Maimon (Maimonide) și, atunci când Abba Mari din Lunel a chemat la interzicerea studiului filosofiei și al științelor, Hameiri s-a
Menahem Hameiri () [Corola-website/Science/336781_a_338110]
-
regiunii. În secolele ulterioare, locuitorii peninsulei au trebuit să lupte cu bizantinii, francii și sarazinii. După cea de-a Patra Cruciadă din 1204, cavalerii italieni și francezi (cunoscuți în general de greci ca franci) au ocupat Peloponezul și au înființat Principatul de Ahaia. Au construit cetățile Mystras, Passavas, Gustema (Beaufort) și Marea Maina. Regiunea a căzut sub dominația bizantină după 1262, făcând fac parte din Despotatul de Moreea. În 1460, după căderea Constantinopolului, Despotatul a fost ocupat de otomani. Mani nu
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
referitoare la dobândirea și conținutul cetățeniei (împământenire, indighenat) sunt cuprinse în Anexa Litera X, conform ediției citate. Aceleași prevederi se găsesc și în Regulamentul Organic al Țării Românești, art. 379. Însă, până la unificarea legislativă, politică și administrativă a celor două Principate, nu se poate vorbi de o cetățenie română, în sens strict. Anexa Litera X Pentru dritul împământenirei Art. I. Fieștecare strein de oricare credință creștinească, carile ar veni în țara această și ar dori să să folosească din dreptățile politicești
Cetățenie română () [Corola-website/Science/336886_a_338215]
-
a născut la Coburg, Saxa-Coburg și Gotha și a fost al șaselea copil al Prințului Heinrich al XIV-lea Reuss (1789-1867) și a Prințesei Adelheid Reuss de Ebersdorf (1800-1880). După decesul tatălui său, la 11 iulie 1867, a moștenit tronul principatului. În 1902 a devenit regent al celeilalte linii Reuss, din cauza disabilității fizice și mentale a Prințului Heinrich al XXIV-lea Reuss de Greiz (accidentat în copilărie). După decesul său, fiul său a continuat să fie regent până la abolirea monarhiei germane
Heinrich al XIV-lea, Prinț Reuss () [Corola-website/Science/337102_a_338431]
-
ei minor, Eric al V-lea al Danemarcei. Născută în jurul anului 1230 a fost fiica ducelui Sambor al II-lea și a soției acestuia, Matilda de Mecklenburg. Ei conduceau ținutul Pomerelia, care pe atunci era tratat ca un ducat sau principat. Bunicii paterni au fost Mściwój de Pomerelia și Swinislawa și bunicii materni au fost Henry Borwin II, Lord de Mecklenburg și Lady Kristina din Scania. Margaret și-a primit numele, care pe atunci era relativ rar în Germania de Nord
Margaret Sambiria () [Corola-website/Science/337308_a_338637]
-
a reușit în noiembrie 2008. La 12 decembrie 2008, la miezul nopții, Confederația Helvetică s-a integrat Spațiul Schengen. Totuși, mărfurile continuă să fie controlate întrucât Elveția nu a încheiat acord de Uniune Vamală cu Uniunea Europeană. Adeziunea Elveției privește și Principatul Liechtenstein întrucât Elveția se ocupă, din 1924, de controlul de la frontiera dintre Liechtenstein și Austria. În afară de aceasta, Liechtenstein a semnat la 28 februarie 2008 și un acord de integrare formală în Spațiul Schengen, care a fost ratificat la 7 martie
Convenția de la Schengen () [Corola-website/Science/337312_a_338641]