11,293 matches
-
și azi în construcții, în Italia și Spania. Tinerii plecați din sat la studii, au adus și aduc contribuții importante în sport, învățământ, cultura, știința și arta. În cei aproape 300 de ani de când au sosit aici, lipovenii s-au străduit să-și păstreze identitate etnică prin limba, credința ortodoxă de riț vechi și obiceiuri din patria de origine. Dar vremurile n-au lăsat nealterate tradiția. Satul LIPOVENI, ca multe alte sate din România, îmbătrânit din cauza tinerilor plecați de lângă casa pentru
Lipoveni, Suceava () [Corola-website/Science/301966_a_303295]
-
capitulul bisericii fericitului arhanghel Mihail din Alba-Iulia Transilvaniei facem cunoscut tuturor cărora se cuvine că venerabilul părinte Petru, din mila lui Dumnezeu episcop al Transilvaniei, prelatul nostru, care cu o necurmată râvnă a sporit starea bisericii fericitului Mihail și se străduiește să-i sporească din zi în zi moșiile... și gândindu-se el la folosul ce l-ar aduce pământul și satul numit Lona [terra et villa Lonna vocata], ce se află între pământurile și moșiile episcopale Gilău și Florești [Gyalu
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
fi, măcar în parte, unul premeditat. În acest cadru, elementul evreiesc funcționează, în opinia lui Ilariu Dobridor, ca agent patogen, căci mergând înapoi, pe firul fiecărei idei dizolvante, dăm invariabil de unul sau mai mulți autori evrei care s-au străduit s-o impună ca atare(...) Ceea ce pare să-i scape lui Ilariu Dobridor, cu sau fără voie, este altceva: bivalența atitudinală a evreilor, care nu-s deloc atât de «degenerați» și de «dizolvanți» când e vorba de ei înșiși, de
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
("ǧihăd" جهاد) sau Djihad este un cuvânt de origine arabă, din rădăcina "jahada", care înseamna „a (se) lupta, a se strădui, a se zbate“. O definiție improprie, care a ajuns însă să înlocuiască semnificația originară, este aceea de „război sfânt“, împrumutată din vocabularul cruciaților. Sensul fundamental al cuvântului este străduința musulmanului în particular și a comunității musulmane în general de a
Jihad () [Corola-website/Science/298566_a_299895]
-
prin orice mijloace, "războiul sfânt" fiind alternativa viabilă, alternând ineficacitatea conversiei pașnice. Bernard Lewis susține că "marea majoritate a teologilor si juriștilor" au "căzut de acord că Jihadul e, printre altele, o obligație militară". Rădăcina cuvântului - JHD - înseamnă „a se strădui, a se zbate, a se sili”. În Coran (قرآن), cuvântul se regăsește în contexte diverse, traduse de obicei de Silvestru Octavian Isopescul, prin sintagma „luptă cu”: - „Nu asculta de cei necredincioși, ci te luptă (jahid) împotriva lor împreună cu el (Coranul
Jihad () [Corola-website/Science/298566_a_299895]
-
luptă cu”: - „Nu asculta de cei necredincioși, ci te luptă (jahid) împotriva lor împreună cu el (Coranul) cu luptă mare.” (XXV, 54) - „Și luptați-vă (jahidu) pentru Dumnezeu (Allah) cu lupta (jihadihi) dreaptă.” (XXII, 77) - „Și cel ce se luptă (se străduie, jahada), se luptă (yujahidu) numai pentru sine. Dumnezeu e prea avut, ca să aibă nevoie de lume.” (XXIX, 5) - „Iar cei ce s-au luptat (jahadu) pentru noi, pe ei îi vom ocârmui pe drumurile noastre; Dumnezeu (Allah) este cu cei
Jihad () [Corola-website/Science/298566_a_299895]
-
cod juridic neterminat. În acest sens, ijtihad-ul are un caracter universal și poate fi asemănat în principiu, mutatis mutandis, ecumenismului creștin. Al doilea cuvânt este mujahid, participiul activ al verbului (مجاهد), însemnând așadar „cel care (se) luptă, se zbate, se străduiește”, sau „participantul la Jihad”. Este, desigur, un cuvânt cu un referent particular, individual; iar aceste două cuvinte sugerează deja existența a două forme de Jihad. Unitatea lumii islamice este una stabilă și ea decurge, desigur, din unitatea mărturisirii de credință
Jihad () [Corola-website/Science/298566_a_299895]
-
Filologie la Universitatea din Wittenberg, redactează prima formulare științifică a principiilor Reformei în lucrarea ""Loci communes rerum theologicarum"" (1521), iar în 1540 redactează "Confesiunea de la Augsburg". El dorea ca răspândirea Protestantismului să se realizeze cu mijloace pașnice și s-a străduit să păstreze unitatea Bisericii apusene. Erasmus din Rotterdam, teolog și erudit olandez, este unul din cei mai eminenți umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, "primul european conștient" (Stefan Zweig). Prin poziția
Umanism () [Corola-website/Science/298679_a_300008]
-
aspectele sau explicațiile de ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-lea în Europa, cu privire la relația dintre autoritatea politică și religioasă și clasa superioară, trebuie să menționăm că, în Franța, Voltaire și aliații săi s-au străduit să impună valorile libertății și toleranței într-o cultură în care fortărețele gemene ale monarhiei și Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire și-a dedicat o mare parte din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
Adolf Brunner, a sosit din Bavaria in Bucovina ca functionar vamal . Corneliu a fost botezat într-o biserică ortodoxă odată cu părinții săi, care s-au convertit și ei, la credința ortodoxă. Corneliu și tatăl său, Ion Zelea Codreanu, s-au străduit să-și afișeze o origine neaoș-română, reclamându-se a se trage dintr-o veche familie de răzeși și arătând că numele Zelea ar fi provenit de la zale și nu de la Zelinski, care înseamnă în poloneză . A urmat cursurile școlii primare
Corneliu Zelea Codreanu () [Corola-website/Science/298726_a_300055]
-
într-un limbaj diferit de franceza modernă, „argoul hoților”, în dialectul Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi deci, ele sunt dificil de înțeles și de tradus chiar și pentru un specializat în limba franceză. Cercetătorii stilului villonian se străduiesc și astăzi să-i înțeleagă și să-i interpreteze corect opera. Prima publicare a poeziei lui Villon este cea a lui Pierre Levet, din 1489. Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită inițiativei regelui Francisc I și eforturilor
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
orașul natal el frecventă cursurile elementare de la „Burgschule” și studie între 1792 și 1795 dreptul, conform tradiției de familie. Încă din timpul școlii îl legă o prietenie trainică de Theodor Gottlieb von Hippel (1775-1843). Altfel decât colegii săi, care se străduiau conform uzanțelor de atunci să-și însușească o cultură cât mai vastă, frecventând prelegeri de istorie, filologie sau filosofie, Hoffmann se mărgini la studiile de drept. După primul examen de stat el a activat ca referendar la Kaliningrad, locuind încă
Ernst Theodor Amadeus Hoffmann () [Corola-website/Science/299534_a_300863]
-
înviere în mănăstirea de la Blaj. Fiindcă este cunoscut că, din bunătatea divină, eu am fost cel care am pus prima piatră și am ostenit pentru ea” (Scrisoare către Petru Pavel Aron, la 27 noiembrie 1756). „După putința mea, m-am străduit și am făcut, necăutând folosul meu: ci al poporului, până când nu am căzut în urgia pizmașilor” (Scrisoare, 1764). „Rog pe Preafericita Fecioară Maria (...), pe toți Sfinții și pe toți cetățenii Curții Cerești (...), ca în acea ultimă Luptă să fie de
Inocențiu Micu-Klein () [Corola-website/Science/299592_a_300921]
-
a primit Tolstoi cel dintâi îndemn de a scrie. Asemeni tuturor familiilor de nobili înstăriți, educația lui Tolstoi a fost încredințată unor profesori particulari, de naționalitate germană și franceză, care locuiau la conacul familiei în tot cursul anului și se străduiau să le asigure copiilor o educație demna de tinerii aristocrați. Primele opere literare citite de Tolstoi au fost poeziile lui Pușkin. Într-o zi, i s-a cerut să recite o poezie în fața unuia dintre prietenii tatălui său. În vârstă
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
pierdut popularitatea, datorită creșterii șomajului. Munca sa nu a fost dusă la sfârșit, Iugoslavia dezmembrându-se în anii 1990. Atitudinea permisivă a lui Gorbaciov față de Europa de Est nu s-a extins, inițial, și în teritoriul sovietic, chiar Bush, care s-a străduit să mențină relații de prietenie, a condamnat, în ianuarie 1991, crimele comise de trupele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne în Letonia și Lituania, avertizând, în particular, că relațiile economice vor fi înghețate, în cazul în care violențele vor continua. URSS
Războiul Rece () [Corola-website/Science/299017_a_300346]
-
orientat atunci spre misterele de origine orientală sau spre zeități precum Orfeu, Cybele, Sabazios, Dyonisios, în speranța atingerii unui prag superior al fericirii, prin inițiere sau într-o „viață de apoi”. Alții, însă, nu au încetat să caute răspunsuri raționale, străduindu-se să ajungă, prin abstractizarea gândirii, la principiile ce reglementau viața și moartea, existența Universului, destinul oamenilor. Pentru ei, știința, unită, pe atunci, cu filosofia, trebuia să suplinească religia oficială, acceptată doar ca un simplu exercițiu de ritual. Ionienii Thales
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
ideea de eficiență a acțiunii, antidogmatismul manifest. Învățați precum Protagoras din Abdera, Gorgias din Leontini, Prodicos din Cos, Hippias din Efest puneau omul în centrul reflecției filosofice, în locul zeilor și al „principiilor fondatoare”. Sofist și, totodată, antisofist, Socrate s-a străduit să „predice” îndoiala creatoare, să condamne superstițiile, incultura, viciile concetățenilor, să fundamenteze o metodă de gândire (rațională) și o etică în spiritul ideii că fericirea oamenilor stă în virtutea luminată de rațiune. În secolul IV î.Hr., Platon, filosof de la care ne-
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
toate capitolele, mai puțin în ceea ce privește numărul. În cele mai multe dintre luptele armate, armatele mai mari rusești le-au învins pe cele ale austriecilor, dar au fost înfrânte de cele ale germanilor. La declanșarea războiului, țarul Nicolae al II-lea s-a străduit să obțină numirea [[Marele Duce Nicolae|Marelui Duce Nicolae]] ca Șef al Marelui Stat Major al Armatei. Marele Duce, văr al țarului, era un individ competent, dar nu a reușit să participe la elaborarea strategiei sau la numirea comandanților. La
Istoria Rusiei, 1892-1917 () [Corola-website/Science/299170_a_300499]
-
zile marcate de tragedii, dar și de speranțe: „Îmi aduc aminte de primăvara anului 1939, când am obținut transferul la Moisei, meleaguri cu o natură îmbietoare la viață și la muncă, unde m-am alăturat câtorva cadre inimoase care se străduiau să ridice nivelul de pregătire al copiilor harnicilor gospodari. N-am reușit să-mi cunosc bine colegii, că peste noi au venit nenorocirile celui de-al doilea război mondial. Bărbații au fost concentrați, iar noi, femeile,“ lucram în două serii
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
ar fi: Marele Cartier General și, implicit, generalul Prezan, a fost acuzat de multe ori de inconsecvență, pe parcursul războiului. Totuși, având în vedere atât împrejurările concrete specifice epocii, cât și puterea reală de care dispunea, Marele Cartier General s-a străduit să imprime o notă de coerență și continuitate acțiunilor militare. E adevărat că a cedat uneori presiunilor „de jos” sau „de sus”, cum a fost, spre exemplu, intervenția generalului Averescu pentru continuarea ofensivei de la Mărăști sau intervenția regelui Ferdinand în
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
anii de domnie care au urmat morții împărătesei Eudoxia, Arcadius i-a încredințat puterea efectivă lui Anthemius, noul prefect pretorian al părților de răsărit ale Imperiului Roman (începând din anul 405). Anthemius a fost o persoană competentă; el s-a străduit să stăvilească abuzurile guvernamentale și să asigure apărarea hotarelor imperiului față de năvălirile barbarilor vizigoți și huni. De asemenea, el a continuat programul lui Arcadius de creștinare forțată a tuturor locuitorilor din imperiu, închizând sau chiar distrugând templele păgâne. Împăratul Arcadius
Arcadius () [Corola-website/Science/299890_a_301219]
-
III-lea. Cultul zeului soare, "sol invictus", este ridicat la rangul de religie a întregului imperiu. A efectuat o reformă monetară (emisiuni de aur, argint și aramă) care a înviorat schimburile comerciale. În politica externă Aurelian a înregistrat succese remarcabile, străduindu-se să apere imperiul de frecventele invazii barbare și să refacă unitatea acestuia, mult afectată în timpul lui Gallienus. În drum spre Orient, în vederea începerii unei campanii împotriva Imperiului Sasanid, Aurelian este asasinat de secretarul său, la Byzantion, ca urmare a
Aurelian () [Corola-website/Science/299881_a_301210]
-
puternic simbolism. Celsus în sec. al III-lea, Porfir în sec. al II-lea, împăratul Iulian, Partidul “păgân” al lui Symmachus și platonicienii Macrobius și Servius, la sfârșitul sec. al IV-lea, vor opune totalitarismului creștin o viziune religioasă pluralistă, străduindu-se să înglobeze și să recupereze toate credințele trecutului, chiar și acelea care, la prima vedere, repugnau rațiunii. Elita romană se va mai hrăni din aceste credințe până la căderea Imperiului, după care acestea își vor continua existența lor subterană în
Roma Antică () [Corola-website/Science/299887_a_301216]
-
a izbutit, totuși, să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care își împodobește butoniera cu flori de cartofi. Planta nu era apreciată în Franța decât pentru calitățile ei ornamentale. În secolul al XVIII-lea, Parmentier s-a străduit s-o introducă în alimentație și nu fără greutăți: primii cartofi aveau un gust acru. Parmentier a perfecționat metodele de semănat și a înmulțit speciile, ceea ce, în cele din urmă, i-a permis să obțină varietăți cunoscute în zilele noastre
Cartof () [Corola-website/Science/299951_a_301280]
-
o formă zdrobitoare decadenta moravurilor societății române. În secolul I p. Chr. apar povestirile lui Petronius Arbiter, grupate sub titlul ""Satyricon"", relatând aventurile a doi reprezentanți ai societății contemporane. Celebru este fragmentul intitulat "Ospăț la Trimalchio", în care gazdă se străduiește în zadar să abată discuțiile de la teme obscene, propunând convorbiri cu subiecte literare sau filosofice. Multe din producțiile literare medievale au conținut satiric: "Leș Fabliaus", fabulele din lumea animalelor și povestirile alegorice de tipul ""Român de la Roșe"" din secolul al
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]