11,545 matches
-
din Timișoara iar până în anul 2006 actor invitat la Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Timișoara. A apărut în peste 250 de emisiuni televizate de varietăți, preponderent pe postul național, la emisiunile secțiunilor din limba română, germană și maghiară. În domeniul cinematografiei a fost distribuit în mai multe producții românești. A publicat ""Careul de ași"", în anul 1994, "" Încântătoarea viață a lui Buju Ternovits, actor și fantezist"" în anul 2001, ""Campionii"" în anul 2003 și are în lucru volumul "50 de ani
Alexander Ternovits () [Corola-website/Science/310261_a_311590]
-
sale (care nu a amenințat să umbrească aspectul artistic) precum și a talentului sau înnăscut de actrița. Începând cu 1956 interpretează și în limba engleză producțiile filmate în SUA. În timp, se va afirmă din ce in ce mai mult ca o adevarată diva a cinematografiei italiene în lume; definitivă consacrare că actrița va veni cu Premiul Oscar câștigat în 1961 pentru interpretarea din filmul său simbol "La ciociara" de Vittorio De Sica într-un rol care fusese refuzat de Anna Magnani. Împărțită între Italia și
Sophia Loren () [Corola-website/Science/309202_a_310531]
-
be zoo be zoo" interpretată de Sophia. În februarie 2009, în noaptea decernării Oscarului, a înmânat lui Kate Winslet, râvnita statueta la categoria Cea mai bună actriță în rol principal. În același an, după o absență destul de mare din lumea cinematografiei, este invitată de Rob Marshall pentru a o interpreta pe mama protagonistului în Nine, omagiu muzical "8½ de Fellini". În 2010 se reîntoarce în lumina reflectoarelor și devine protagonista miniseriei La mia casă è piena di specchi , inspirată din cartea
Sophia Loren () [Corola-website/Science/309202_a_310531]
-
ocazional, în filme precum ar fi "Crucea de piatră - Ultimul bordel", "Terente - Regele bălților", "Tancul" și "Bored". La Prima ediție a Festivalului Internațional de Film București, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelență pentru contribuția sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenți l-au aplaudat în picioare minute in șir. Ilarion Ciobanu a decedat în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, răpus de cancer faringian . Potrivit propriei dorințe, corpul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești
Ilarion Ciobanu () [Corola-website/Science/309224_a_310553]
-
se referă, evident, la tragedia Titanicului. Filmul arată destinul unui om obișnuit și onest intrat, fără voie, în malaxorul electoral al vieții politice românești interbelice, care-l manipulează aducându-l în starea de victimă. Filmul rămâne unul de referință în cinematografia românească. Filmul a fost vizionat de 2.800.970 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul
Titanic vals (film) () [Corola-website/Science/309225_a_310554]
-
a fost vizionat de 2.800.970 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Tudor Caranfil în "Dicționar de filme românești" scrie că "„Viața lui Spirache, funcționar al primăriei din Câmpulung, familist pașnic, e răscolită de lupta electorală. Împins de familie în arena politică, el le declară alegătorilor că nu poate face nimic pentru
Titanic vals (film) () [Corola-website/Science/309225_a_310554]
-
apelat la mai mulți consilieri: Nicolae Stoicescu (istoric), Ion Apahideanu (hipic) și Lucian Purdea (lupte). Regizor secund a fost Nicolae Corjos, iar operator filmări combinate ing. Alexandru Popescu, fratele regizorului Ion Popescu-Gopo. Muzica a fost interpretată de Orchestra Simfonică a Cinematografiei dirijată de Constantin Bugeanu. Înregistrarea muzicii a fost efectuată de ing. Valentin Bude. Filmul "" a avut parte de un mare succes la public, fiind vizionat de 5.302.273 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a
Răpirea fecioarelor () [Corola-website/Science/309267_a_310596]
-
public, fiind vizionat de 5.302.273 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Analizând evoluția filmului românesc în perioada 1950-1975 în studiul „Un sfert de veac de film românesc” (1975), criticul Ecaterina Oproiu considera că filmele cu haiduci au urmat modelul filmelor de capă și spadă, cărora le-au adăugat elemente specific naționale
Răpirea fecioarelor () [Corola-website/Science/309267_a_310596]
-
filmele color, ce erau o noutate pentru acea vreme, atrage publicul de orice vârstă. Se poate spune că începutul filmelor de animație color a fost favorizat de dorința celor de la Warner Bros. de ține pasul cu noile tendințe în arta cinematografiei și de a face față studiourilor animatorilor celebri precum Walt Disney (cu seria Silly Symphonies) și Ub Iwerks (cu ComiColor), care își lansau de ceva timp desenele animate color. După al doilea desen animat produs în Cinecolor, seria Merrie Melodies
Looney Tunes () [Corola-website/Science/310514_a_311843]
-
antiproletcultistă a resurecției și paradoxismului. Liceean fiind, debutează în anul 1950, cu poeme în spiritul epocii proletcultiste, în revista "Tînărul scriitor". În 1952, este absolvent al unui liceu din Galați, urmând în aceiași ani școlari staliniști (1952-1954) cursurile Institutului de Cinematografie din București, cursuri abandonate, spre a se înscrie, în 1955, la Facultatea de Filologie, Universitatea din București. A fost redactor la diferite ziare și reviste: "Drum nou, Luceafărul" etc. După debutul editorial cu "Autoportret în august" (București, Editura pentru Literatură
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
de compoziții. De multe ori el se îndepărtează radical de la tradiția muzicală. Alți compozitori care l-au influențat pe Stockhausen au fost Olivier Messiaen, Edgard Varèse, și Anton Webern. De asemenea, alte surse importante de inspirație au fost reprezentate de către cinematografie (Stockhausen 1996b) și de către artiști vizuali, cum ar fi Piet Mondrian (Stockhausen 1996a, 94; Texte 3, 92-93; Toop 1998) și Paul Klee (Maconie 2005, 187). 1951 Kreuzspiel (pentru oboi, clarinet bas, pian și trei percuționiști) 1952 Klavierstücke I - IV (pian
Karlheinz Stockhausen () [Corola-website/Science/310692_a_312021]
-
() este un scriitor francez. A studiat la Universitatea din Paris literatura franceză, engleză și americană și a fost lector la Universitatea Charlottensville din Virginia, Statele Unite. Din 1999, predă istoria artelor și a cinematografiei la un liceu din departamentul Hauts-de-Seine, Paris. "Teoria norilor" este primul său roman, pentru care a fost onorat în 2005 cu "Grand Prix du Style", "Grand Prix du Livre des Dirigeants" și "Prix Maurice Genevoix" (Academia Franceză). Pentru romanul "Fils
Stéphane Audeguy () [Corola-website/Science/310849_a_312178]
-
un actor, pedagog și regizor român. Născut în orașul Călimănești, Vâlcea, Florin Zamfirescu a frecventat și absolvit atât școala generală cât și liceul în localitatea natală. În anul 1967 a intrat pe primul loc la "Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie Ion Luca Caragiale" din București la Facultatea “Artă Actorului”, clasa Profesor Constantin Moruzan, absolvind-o 1971 ca șef de promoție. Fiind repartizat la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, s-a mutat după doi ani la București, în noiembrie 1973
Florin Zamfirescu () [Corola-website/Science/308910_a_310239]
-
care observă tabloul pot să o observe pe Venus admirându-și propria reflexie în oglindă. Totuși, cum observatorul vede fața ei în oglindă, Venus l-ar vedea pe acesta în loc să se vadă pe ea. Acest truc psihologic este folosit în cinematografie, când un actor este arătat uitându-se aparent într-o oglindă, cu camera afară din raza de observație. De fapt, actorul se va uita la camera și se va preface doar că se oglindește. Numeroase motive ale oglinzii sunt transpuse
Oglindă () [Corola-website/Science/308900_a_310229]
-
Camere de legătură" (1970), dar cariera ei a început să stagneze din nou. La începutul anilor '70 Davis a fost invitată la New York pentru a apărea într-o prezentare scenică — "Great Ladies of the American Cinema" (rom. "Mari doamne ale cinematografiei americane"). De-a lungul a cinci seri succesive, câte o vedetă avea să discute cariera ei și să răspundă întrebărilor adresate de către public; Myrna Loy, Rosalind Russell, Lana Turner și Joan Crawford au fost celelalte participante. Davis a fost invitată
Bette Davis () [Corola-website/Science/308844_a_310173]
-
și Jessica Simpson. Același trofeu a fost ridicat de Knowles și în anul precedent - 2003 - pentru șlagărul său „Crazy in Love”, „Naughty Girl” concurând și la categoriile „Cea mai bună coregrafie”, „Cel mai bun videoclip dance” și „Cea mai bună cinematografie”. „Naughty Girl” a debutat pe locul șaizeci și opt în Billboard Hot 100 și a obținut poziția cu numărul trei, zece săptămâni mai târziu. Acest lucru i-a adus lui Knowles cel de-al cincilea șlagăr de top 5 consecutiv
Naughty Girl (cântec de Beyoncé) () [Corola-website/Science/308939_a_310268]
-
Teatrului muzical-dramatic "A.S.Pușkin" din Chișinău (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu”). În anul 1953 a primit titlul de Artist al poporului. În teatru a jucat cu precădere roluri de comedie, interpretând circa 100 roluri. În anul 1955 a debutat în cinematografie cu filmul muzical "Leana", realizat de către studioul "Maxim Gorki" din Moscova. A jucat în aproximativ 50 de filme, interpretând roluri principale, episodice, dar de o mare densitate artistică. Printre aceste roluri menționăm următoarele: Tulburel din "Zece ierni pe-o vară
Constantin Constantinov () [Corola-website/Science/309969_a_311298]
-
pe mijloace proprii, colaborarea cu investitori străini a fost adesea păguboasă. Totuși, între filmele realizate în acea perioadă se înscriu câteva titluri importante, unele fiind chiar apreciate ca situându-se între cele mai semnificative producții mondiale din primele decenii de cinematografie. La finele anilor patruzeci, a apărut un nou obstacol pentru creatorii români: implicarea politicii în toate artele și obligația de a ataca numai subiecte favorabile regimului comunist. La 2 noiembrie 1948 a fost semnat un decret care anunța naționalizarea industriei
Filmul românesc () [Corola-website/Science/309321_a_310650]
-
unui comis-voiajor de Arthur Miller (Willy Loman), Mamouret de J. Sarment, Nu se știe niciodată de G. B. Shaw (chelnerul William), Baia de Maiakovski (Teribilov), "Take, Ianke și Cadâr" de V. I. Popa (Ianke). A avut o bogată activitate în cinematografie, radio și televiziune și a fost profesor la Institutul de artă teatrală și cinematografică “I. L. Caragiale” din București. A primit distincția de Artist al poporului și a fost laureat al Premiului de Stat. În ultima parte a vieții a dorit
Jules Cazaban () [Corola-website/Science/309451_a_310780]
-
medie în satul natal, în 1967 și Facultatea de Filologie (specializarea jurnalistică) a Universității de Stat din Moldova (1972). Între 1976 - 1978, a urmat studii post-universitare la Cursurile Superioare de Scenaristică și Regie ale Comitetului de Stat al URSS pentru Cinematografie din Moscova, specializarea dramaturgia filmului de ficțiune. Alte date: Membru al Uniunii Scriitorilor, membru al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova Distincții de stat: Medalia “Meritul civic” (1996), Medalia “Mihai Eminescu”(2000), Ordinul de Onoare (2011), Ordinul Republicii (2012) - “Drumul trece prin
Mihai Poiată () [Corola-website/Science/309462_a_310791]
-
și ca interpret de muzică ușoară pentru șlagăre ca „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng...”, „Rugă”, „Durere” ș.a. În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească. Mihai Volontir s-a născut la data de 9 martie 1934, în satul Glinjeni din raionul Rezina (Regatul României, astăzi în raionul Șoldănești, Republica Moldova). Numele său de familie la naștere era de fapt Volintir, care apoi i-a fost
Mihai Volontir () [Corola-website/Science/304959_a_306288]
-
rol i-a adus Premiul de Stat al Uniunii Sovietice (1980), Premiul Frații Vasiliev (1980) și titlul de Artist al Poporului (1984). În anul 1990 în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, Volontir a vorbit pentru utilizarea „limbei moldovenesti culte”. Pe lângă cinematografie, Volontir a devenit la fel de apreciat și ca interpret de muzică ușoară, fiind cunoscut mai ales pentru cântecele „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng...”, „Rugă”, „Durere” ș.a. Mihai Volontir a fost bolnav de diabet și afecțiuni ale sistemului
Mihai Volontir () [Corola-website/Science/304959_a_306288]
-
de onoare al municipiului Bălți, iar în 2014 titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău. În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat de către Academia de Științe a Moldovei cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească. La 30 aprilie 2009, cu ocazia jubileului de 75 de ani, prin decizia CSȘDT al Academiei de Științe a Moldovei, lui Mihai Volontir i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei pentru
Mihai Volontir () [Corola-website/Science/304959_a_306288]
-
Cocoșul decapitat), publicat în Austria, la Editura Paul Zsolnay din Viena, și distribuit în întregul spațiu germanofon. Cartea a avut un succes considerabil, fiind reeditată de mai multe ori și tradusă în opt limbi, iar ulterior a fost adaptată pentru cinematografie. Filmul Cocoșul decapitat a apărut pe marile ecrane în anul 2007, în cadrul manifestărilor organizate în orașul Sibiu, Capitala culturală europeană a anului 2007. Filmările s-au făcut la Sibiu, sub conducerea regizorului Radu Gabrea, filmul fiind o coproducție româno-germano-austriaco-ungară, cu
Eginald Schlattner () [Corola-website/Science/305996_a_307325]
-
pe marile ecrane în anul 2007, în cadrul manifestărilor organizate în orașul Sibiu, Capitala culturală europeană a anului 2007. Filmările s-au făcut la Sibiu, sub conducerea regizorului Radu Gabrea, filmul fiind o coproducție româno-germano-austriaco-ungară, cu finanțare din partea Centrului Național al Cinematografiei și a Societății Române de Televiziune, iar din străinătate de la Fondul EURIMAGES al Consiliului Europei. Acțiunea romanului se petrece într-o singură zi, 23 august 1944, la Făgăraș, în casa povestitorului (care avea pe atunci 15 ani), care dă o
Eginald Schlattner () [Corola-website/Science/305996_a_307325]