13,496 matches
-
avut o treabă atât de ușoară În a pune o surdină sau chiar În a-i destabiliza pe unii nemulțumiți sau chiar protestatari; puterea știa, cu un bun instinct, că În jurul lor se va crea un gol, dintr-o extrem de ciudată - poate cu rațiuni istorice?! - reacție a masei mai Înguste sau mai largi a opiniei publice, indiferent de nivelul intelectual sau social... Poate mai acuzată, această reacție, În mediile intelectuale, medii și psihologii relativ recente În secolele turmentate și confuze ale
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mea, „ochii minții” mele, după o expresie a lui Hamlet, nu numai că au cuprins, dar au și suportat! Deoarece rostul nostru ascuns, tăcutul nostru eroism, al celor care „creăm din nimic!” este acela de a suporta ceea ce, În fulgerări ciudate, scurte, uneori teribile, Întrevedem din uriașul mister, fenomen, uragan, ce se cheamă viață!... Sau ființă! Am mai amintit acel citat din Nietzsche pe care l-am pus În exergă la romanul meu Îngerul de gips, apărut În ’73 și care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ale tradiției istorice românești, În esență: Biserica, Țăranul - proprietar de pământ, de vite și mândru de autoritatea sa locală - și Cultura. Această contradicție grotescă, dacă nu i-a grăbit sfârșitul, i-a oferit lui și soaței sale - căreia, printr-o ciudată slăbiciune sau neîncredere tipică și bolnăvicioasă ca a oricărui dictator În faza finală, i-a acordat, mai ales după ’71, puteri enorme În stat - un sfârșit ce, Încă o dată, ne duce cu gândul la medievalitatea târzie și la felul abrupt
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care le trăim; Goethe are o frază care pentru mulți dintre noi, ieșiți dintr-un sistem opresiv care a făcut din muncă, conceptul de muncă, o formă de discreditare și Înjosire socială, o frază ce ne sună azi cu o ciudată paradoxalitate: „ Munca este singura mare satisfacție a acestei existențe!”. Sigur, este o frază de coloratură protestantă, rigidă, extrem de austeră, dar, În același timp, ea valorizează Încă o dată munca - la fel ca meseria În arte, despre care vorbeam mai sus! -, dar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
arabă; odată cu răsturnarea sahului Iranului și cu formidabila Întoarcere a „mulahului” Khomeini În Iran, cu umilința pe care a Încasat-o Jimmy Carter vrând să-i elibereze pe diplomații americani Încarcerați În propria lor ambasadă și, mai ales, pornirea acelui ciudat fundamentalism musulman, un nou război al religiilor, o provocare adusă Vestului bogat și orgolios era de natură să alarmeze pe șefii diplomației occidentale și să caute aliați pe unde Îi găseau, uitând nu rareori de principiile frumoase ale democrației și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
delegație de scriitori francezi, la un amplu simpozion literar. Atunci, În acele puține zile cât am Întârziat În capitala Românilor, m-am speriat cu adevărat: lumea, lumea literară adică, vârfurile ei păreau mai resemnați ca niciodată; ba apăruse un simptom ciudat pe care puțini Îl vor mai recunoaște azi și mult mai puțini și-l vor reaminti: o stare de apatie psihică, un fel de „lehamite voioasă”, de „acceptare fatalistă” a „realității”, o apatie despre care citisem În Der Spiegel și În
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cu care Împărțeam dominația sovietică. Dar, până la această ultimă vizită a mea, În toamna lui ’88, În lumea pe care o cunoșteam bine, cea literară, artistică, existau Încă semne ale luptei, ale Împotrivirii sub diverse forme și chiar ale unei ciudate speranțe că „s-ar putea Întâmpla ceva!”. Nimeni nu știa prea bine ce - moartea dictatorului, o presiune mai clară din partea Rușilor, ba, unii amici, naivi și nu prea, mă asigurau că În unele convorbiri pe care le avuseseră cu Nicu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ideologic Goebbels imaginaseră ceva asemănător, dar În forme mult mai firave, care s-au „aplicat” și În ultimul deceniu ceaușist: portarul de bloc era angajat al GESTAPO-ului și raporta intrările și ieșirile tuturor persoanelor, plus „informații” despre locatarii mai „ciudați”. Ca și - tot o invenție nazistă și stalinistă, copiată și de ideologii ceaușiști! - „educarea” copiilor școlari și chiar preșcolari, nu În cultul părinților de sânge, ci În cel al „părinților patriei”, mergându-se până acolo Încât copiii erau Îndemnați să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
falanga” pozitiviștilor”, a romanticilor, a „naționaliștilor”, având bineînțeles grijă de a mă demarca Întotdeauna de cei care abuzează de idealurile naționale, de ceaușiștii de ieri sau de politicienii demagogi și profitori de azi! Revenirile mele pe teritoriul național, repetate și ciudate sau incomode pentru mulți, mai ales În vechiul regim, ca și sângele meu ardelenesc o dovedesc cu prisosință. Și pot să mă mândresc cu faptul că am plătit cu vârf și Îndesat și „Înainte” și „după” credința mea că aparțin
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ci altceva! - și cu vidul lor de Timp (deoarece Timpul suntem noi!Ă, Calea Lactee, pierdută și ea În alte mii de galaxii și lumi În perpetuă mișcare, creație și distrugere - și toate acestea, brusc, cu o surpare iute și nedureroasă, ciudată, ni se interiorizează! „Ele” sau „ei”, cosmosul și universurile glaciale și aproape infinite ne devin viscere, iar Misterul, din depărtat, din neînțeles și inexistent, ne devine intim, ca o pulsiune gravă, aproape de neîndurat și din ființele cele mai umile și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și de diverse tipuri de emigrație, ne vor propulsa Încă o dată Într-o criză nu numai a ideii de Națiune, dar și a celei de Valoare. Și, cu siguranță, unii dintre noi vor trăi exilul, de data aceasta un exil ciudat, cel al prezentului care va năvăli asupra noastră din toate părțile, obligându-ne, ca’ntr-o inundație sau un potop magnific - pe care, În plus, Îl și așteptăm, visăm, dorim! -, să ne refugiem În grabă În unica barcă de salvare ce
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ianuarie 1998 Zoe DUMITRESCU-BUȘULENGA "Demitizarea" lui Eminescu? Va intra, oare, Eminescu, așa cum s-ar putea crede astăzi, citind unele pagini așa-zis critice despre el, într-un con de umbră? Sau, mai degrabă, mințile noastre, supuse unei traume necontenite de către ciudatele, nenumăratele tentative de zdruncinare a scării valorilor românești în toate tărâmurile sunt pe cale să intre într-un con de beznă? Înclin, fără să șovăi nici o clipă, spre cea de-a doua ipoteză, care atinge, în esență, problema receptării poetului la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de către o anumită categorie de intelectuali oportuniști și cosmopoliți deopotrivă. "Steaua", nr. 6, iunie 1998 Ion FILIPCIUC O pagină eminesciană întreagă Citind și recitind cartea prof. Theodor Codreanu, Dubla sacrificare a lui Eminescu (Ed. Macarie, Târgoviște, 1997), încerc un sentiment ciudat, o stare de neliniște amestecată cu bucuria descoperirii unui făgaș neașteptat și nebănuit, la care se adaugă abia o firavă dumerire asupra modului cum și-a sfârșit viața poetul Mihai Eminescu, mod parcă prea logic justificat și explicat în termenii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
civilă" a poetului, ziarist la "Timpul", să înceteze. Urma ca "existența civilă" a poetului (prima sacrificare) să fie înlocuită cu mitul poetului, prin ceea ce avea să fie poezia lui Eminescu, apărută în primul volum, îngrijit de Maiorescu. Ciudățeniile destinului (sau ciudate aranjamente, după opinia istoricului) fac ca această exilare a poetului din cetate să fie explicată de către unii din contemporanii acestuia, implicați, printr-o nobilă dorință de salvare, în ceea ce s-ar putea numi o adevărată conjurație în care poetul însuși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
hipersensibile și hiperlucide: "Mă rătăceam, astfel, în hățișul presupunerilor ca într-un labirint. Iar eu aveam nevoie de certitudini", afirmă profesorul Dimitrie Cristea. Funcția iconică, însă, a cărții este intersectată de funcția imaginară cu acea "smintire a formelor" generată de ciudata băutură crospec, de viziuni coșmărești (o extraordinară pagină despre intrarea în oglindă!). Învățătorul Rebega, deținătorul miraculoasei plante, explică: " Schimbarea cea mai derutantă pricinuită de băutură privește Timpul. Altminteri cro e particula lui Cronos". În acest mod tiranii "tot din viitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ce plutea deasupra Varvarei și, de-acolo, asupra lumii întregi". Nici mai mult, nici mai puțin! În ce consta, totuși, pericolul iminent care amenința atât satul Varvara, cât și întreaga lume ? Dimitrie Cristea apucase să observe niște simptome ale unei ciudate maladii, când "vorbele varvarienilor nu se potriveau cu gândurile lor", apoi mai băgase de seamă că "în Varvara oamenii se ascundeau nu știu de ce, nu numaidecât față de mine, cât față de ei înșiși (...), că se aflau sub stăpânirea unor forțe necunoscute
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
psihiatric, de unde se întoarce și își vinde gospodăria, mutându-se la oraș și angajându-se la un combinat siderurgic. Respectivul fenomen a fost și el "teoretizat" de literatura despre "viitorul luminos al întregii omeniri", în esență explicația fiind redusă la ciudata situație în care țăranul devenise simultan hoț și păgubaș, adică Săsărman își fură propria căciulă, situație, de altfel, cunoscută foarte bine în subtext de către toți cei trecuți prin malaxorul social al regimului totalitar al "dictaturii proletariatului". Încă o ciudățenie a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de divorț, proces intentat de soția acestuia. Inițial, cazul i se pare unul dintre cele mai banale soțul își părăsise familia după ce eșuase într-o aventură erotică. Dar, din discuția cu judecătorul, află că pârâtul dădu dovadă de o psihologie ciudată, acesta pretinzând "că este descoperitorul unei "cetăți" dezmățate urmașă târzie a Sodomei și Gomorei (evident, având în vedere satul Varvara) și care ar amenința omenirea cu o invazie asemănătoare proliferării canceroase a celulelor vii". Printre probele propuse de reclamantă fusese
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
obține ceaiul de crospec și de a pătrunde prin oglinda neagră (din casa lui Rebega) în Labirint, necazurile năboiesc asupra lui Dimitrie Cristea fără a-și da rând: printre varvarieni prind a circula zvonuri că este afectat de o sminteală ciudată, apoi îl găsește o boală de rinichi, ajunge și la spital, riscă să fie destituit din postul de director... El însă rezistă tuturor încercărilor până când în școala din Varvara vine o nouă profesoară de limbi moderne. E vorba de Cora
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ficțională, poate un alter-ego, poate un celălalt mai lucid, purtătorul de cuvânt, "mesagerul" omniscient și omnipotent, un interlocutor metafizic, categoric foarte cultivat. La un moment dat, în subsolul paginii, autorul plasează discret o însemnare blândă, ironic-sarcastică: "Varvarienii sunt niște locuitori ciudați, care nu vor să piară de pe Terra decât în ziua de apoi. În literatura română există un roman, Varvarienii, datând de prin 1980, aparținând unui autor ignorat, pe nume Theodor Codreanu. Întâmplător, semnează și Fragmentele lui Lamparia. Lamparia este un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și alți comentatori care au intuit ecourile abisale ale părintelui Titircă Inimă Rea. Cioculescu a trecut, cu grație, pe lângă, dar investigația lui Theodor Codreanu țintește direct în miezul problemei, și din acest motiv, lectura cărții sale are un aer de ciudată prospețime și autenticitate. Să spicuim câteva din premisele autorului. Caragiale e emul al lui Eminescu, ca o consecință a "complementarității antitezelor"? Nimic mai plauzibil! Puterea de contaminare a geniului este irepresibilă, numai că, în contact cu ea, marile personalități precum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
reușit să realizeze o extraordinară sinteză între epopee (de ce nu tragedie?, n.n.) și comedie. lar Călinescu îl considera unicul "geometru" din literatura noastră (poate o poantă la adresa lui Ion Barbu). Iar argumentația "divinului critic" e formală și minoră. Interesantă și orișicum ciudată ne apare acum terminologia polemică (poate filosofică) a lui Caragiale: moftangii, spanac, categorie a "strănutului" (?), o acustică a zgomotului, marea trăncăneala, langa-danga, sucituri, s-ar zice că totul este privit prin oglinzi deformate, așa cum stă bine oricărui caricaturist sau unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu) este prima "cădere", internarea forțată, cu imobilizare în cămeșoiul cu mâneci lungi, izolarea în spitalul condus de dr. Al. Șuțu, cu diagnostic (de intrare) "manie acută". Un diagnostic de pronostic rezervat, la care, în completare, numai după câteva zile (ciudată scurtare a intervalului de espectanță!), Maiorescu, "competent" în speță, avea să adauge întregirea riscată: "ce merge spre demență". Prima și poate cea mai profundă eroare!... Să nu fi știut marele instruit (cel care se credea foarte bine informat tocmai în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de a stăpâni materia, dovedindu-se un maestru al conexiunilor. Informații disparate, de circulate, totuși, sunt cercetate acribios în ramă contextuală și ordonate cu o logică detectivistică. Încât "probele" se limpezesc și demonstrația crește coerent. Surprinzător, exegetul ne anunță o ciudată rocadă a criteriilor amuzându-se (amar, firește) "cum evoluează denigratorii". Dacă părintele Grama, cel care publica la doi ani de la moartea poetului o primă carte defăimătoare despre Eminescu acuzându-l de antiromânism, fiind în plus și "stricător de morală publică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
devenit "erou eponim" (cf. Ilie Bădescu) este azi un obstacol, țintuindu-ne "la porțile Europei". De unde și tăcerea, întinsă pe lungimea măcar a unui deceniu, pe care o recomandă profesoral E. Negrici, supunându-l pe poet și gazetar (îndeosebi) unui ciudat embargou. În fond, canonicul de la Blaj punea în discuție, cu "furie iconoclastă" (Th. Codreanu, lucr. cit., p. 323) tocmai cultul pentru cel care nu era "nice barem poet". Eminescu, "geniu impus", un biet poetastru era beneficiarul presiunilor venite dinspre noua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]