10,924 matches
-
Întâmplare nici faptul că izvoarele clasice nu vorbesc despre ritualul decima, bine atestat de diferite inscripții galice din Galia Narbonensis (unde apare formula dede bratou dekanten - „dedit grate decimam”), ritual care, după toate probabilitățile, a fost cunoscut de gali de la grecii din Marsilia și care avea inconvenientul de a nu sugera nimic nepotrivit sau necivilizat. 8. LUMEA DE „DINCOLO”TC "8. LUMEA DE „DINCOLO”" După cum am văzut, Cezar amintește că druizii gali predau teoria metempsihozei; Însă, dacă această Învățătură ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a unor simple povestiri, se conservă elemente ale unor credințe care nu puteau fi declarate explicit. Avem, așadar, ciclul călătoriilor (imrama) și cel al aventurilor (echtrài), care au o tematică esențialmente comună: un erou ajunge Într-un loc pe care grecii l-ar fi numit Insulele Fericiților. Diferența dintre cele două genuri literare constă În faptul că Într-unul dintre ele accentul cade pe peripețiile trăite până acolo, iar În celălalt, pe descrierea acelor locuri minunate. Aceste insule, care În tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
totul imprevizibil, Însă este inimaginabilă că preotul ar trebui să scrie versuri și că poetul ar trebui să fie și jurist. Aflându-se În fața unei tradiții care Îi prezenta ca druizi, barzi și poeți inspirați, era aproape inevitabil ca un grec sau un roman să nu ajungă la concluzia că era vorba despre trei activități diferite, ca, de exemplu, preoți, poeți și profeți. Realitatea era Însă mult mai diferită. Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ramsidă: o religiozitate mai umană 97 19. Deir El Medina și religia populară 100 20. Magia și prevederea 102 21. O teocrație 104 22. Experiența nubiana: reinstituirea ortodoxiei 105 23. Epoca saitică Între arhaic și modern 106 24. Egiptenii și grecii 107 25. Egiptul se deschide lumii 108 Bibliografie 111 Religia Mesopotamiei (Luigi Cagni) 113 1. Primele mărturii: din paleoliticul mijlociu până la sfârșitul calcoliticului 113 1. Credințele oamenilor din Mesopotamia În paleoliticul mijlociu (cca 120 000-35 000 Î.Hr.): Înhumarea În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eleniste (Giulia Sfameni Gasparro) 395 1. Coordonatele problemei: tradiție și inovații 395 1. Cadrul istoric 395 2. Elenismul: caractere generale și linii de orientare 396 3. Cosmopolitism și individualism 398 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasă 400 2. Grecii Între Orient și Occident: continuitate și noi experiențe religioase 403 1. Observații preliminare 403 2. Religia polisului și cultele străine 405 3. Misterii grecești și misterii orientale 413 4. Cultul suveranilor elenistici și cultul imperial: de la oameni la zei 416
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oracolul teologic și literatura hermetică 418 2. Oracole, vise și zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristides 422 3. Alexandru din Abonotichos: un profet și fondator religios 424 4. „Omul divin” și religio mentis pură: Apollonius din Tyana 427 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor Între logos și mistică 429 Bibliografie 435 ZOROASTRISMUL Religiile Iranului antic și Zoroastru (Gherardo Gnoli) 441 1. Iranul antic 441 1. Probleme de interpretare 441 2. Comparația indo-iraniană 447 2. Zoroastru și mesajul său 455 1. Zoroastru și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inventivitate și fantezia tinerilor - o consemnează astfel și unele basme populare românești-, g. a căpătat, cu vremea, funcții predominant distractive. În Grecia antică, la mesele filosofilor, era folosită frecvent ca mijloc de întrecere. Latinii au cultivat-o mai puțin decât grecii. Între g. românească și cele întâlnite mai ales la popoarele din Peninsula Balcanică există mari asemănări. Nu rezultă de aici că trebuie căutate neapărat anume canale de influențe, pentru că g., ca și alte specii folclorice, a putut apărea independent la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287258_a_288587]
-
mișcări de avansare către un punct determinat sunt prezente în semantismul cuvintelor ce aparțin familiilor create pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc de excepție a putut căpăta acest scenariu lingvistic în viața unui popor ca cel grec? Itineranța grecului, într-o vreme când mijloacele de strămutare erau mediocre, a fost prodigioasă. Sofiștii peregrinau dintr-o cetate în alta, aventurierii politici de tipul lui Alcibiade parcurgeau de mai multe ori într-o viață distanța între Grecia, Asia Mică
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
avansare către un punct determinat sunt prezente în semantismul cuvintelor ce aparțin familiilor create pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc de excepție a putut căpăta acest scenariu lingvistic în viața unui popor ca cel grec? Itineranța grecului, într-o vreme când mijloacele de strămutare erau mediocre, a fost prodigioasă. Sofiștii peregrinau dintr-o cetate în alta, aventurierii politici de tipul lui Alcibiade parcurgeau de mai multe ori într-o viață distanța între Grecia, Asia Mică și sudul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aceea, preponderent inclus într-un vocabular care dezvoltă o strategie a navigației. Până și verbul „a vinde“ (perao), care la prima vedere nu are nimic comun cu un verb de mișcare, aparține formațiunilor în *per-, pentru simplul motiv că la greci „vânzarea“ era o operațiune legată nemijlocit de traversarea mării, era o desfacere a mărfii „pe țărmul celălalt“. Să examinăm, în primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *perși născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care „limita“ este prezentă în cadrul unei gândiri cosmologice pozitive, preocupată deci de limitele reale ale corpurilor planetare, aici ea devine un indice poetic al depărtării. Pentru Thucydide, perșii, întrucât sunt o apariție insolită față de raza geografică pe care se mișcau grecii în mod obișnuit, par să vină de la „capătul lumii“, la fel cum misteriosul personaj al lui Alceu, cu sabia sa de aur și de fildeș, se desprinde din alt spațiu decât cel al experienței curente, își are obârșia în ținuturi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Heidegger, op. cit., p. 46.</ref> Însă peras gândit într-un context atât de abstract - ca limită a corpurilor în general - apare în gândirea greacă doar târziu, la câte un sofist ca Prodicos, la Platon sau la Aristotel. În primă instanță, grecii au gândit limita într-o formă care se situează la jumătatea drumului între intuiție și abstracție, deci ca limită care, deși concretă, nu putea fi experimentată sub forma unei percepții directe și simultane. Acesta este - am văzut - cazul limitei ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
dimpotrivă, de satisfacția unei împliniri. Dacă în orice sferă există o beție a limitei, atunci în ființa parmenidiană, această uriașă monadă cosmică, este vorba de însăși bucuria finitului celebrată la scară cosmică. Se vorbește îndeobște despre proasta întâlnire pe care grecii au avut-o cu infinitul. Acest lucru nu se referă, desigur, la faptul că ei nu ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât la atitudinea care rezultă dintr-o excelentă întâlnire cu limita. Dacă existența limitei reprezintă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sferică, noi nu trebuie de aceea să căutăm o reprezentare spațială, ci doar un simbol pentru o gândire care face din limită un principiu ontologic suveran, respectiv o cale către determinarea ființei înseși. Nu numai că peras nu este la greci un concept de rând, dar el reprezintă o modalitate de raționalizare a lumii, bazată pe detectarea elementului primordial al organizării ei. Postularea unei „limite ultime“, a acelui peiras pymaton, nu este rezultatul opțiunii arbitrare sau indiferente pentru o lume a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mai poate fi percepută direct, ne aflăm în situația incomodă și paradoxală de a transforma în reper limita unui obiect care cade în afara percepțiilor noastre și care abia urmează să fie cunoscut, prin străbaterea suprafeței care desparte de limitele lui. Grecii au făcut experiența acestei cunoașteri, în care străbaterea apare ca element obligatoriu, sub forma marilor călătorii maritime. Dar dacă ființa mării nu putea fi cunoscută decât prin străbaterea ei, mai însemna oare atunci că limita ei era dată? Oare nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
limitelor date și care, pentru cei ce se complac în preajma lor, generează, corespunzător, o mare lene a spiritului. În orice călătorie „planetară“ (planao, „a rătăci din țărm în țărm“), în care era vorba de „limitele mării“ și de „limitele pământului“, grecii erau confruntați cu ființa unui peisaj a cărui linie de orizont era inexistentă sau care, mai precis, lua forma fictivă a limitei unde marea se întâlnește cu cerul. Acest peisaj care se anulează constant în propria lui ficțiune este resimțit
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
limitei, ci limita însăși introdusă în sistemul proiectiv al călătoriei. Limita este țărmul celălalt, regiunea situată „de partea cealaltă“ în raport cu țărmul de pe care călătoria începe. Limita nu este nici o clipă resimțită în negativul ei (și, anticipând, putem spune că la greci ea nu a fost niciodată resimțită astfel), și tocmai de aceea ea nu este de depășit, ci de atins. Determinarea limitei ca „dincolo“ explică de ce depășirea, la rândul ei, nu viza niciodată limita, ci doar obstacolul care desparte de atingerea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
căii către atingerea unei limite greu accesibile și, în mod paradoxal, ea devine astfel o modalitate supremă de afirmare a limitei, strădania de a o atinge, și nu de a o contesta. Depășirea ca transgresare a limitelor nu avea la greci nimic din conotațiile eroice pe care noi ne-am obișnuit să i le atribuim în modernitate. Dimpotrivă, în varianta aceasta, depășirea termina prin a întâlni variantele proaste ale lui „dincolo“. Depășirea limitelor unui corp obișnuit echivala cu pierderea identității lui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vizat, cu căderea în „dincolo“-ul prost al rătăcirii. Ciclul întoarcerilor acasă ale eroilor greci după războiul troian, din care episodul odiseic este cel mai faimos, reprezintă în mare măsură povestea unor peregrinări nesfârșite datorate pierderilor repetate ale limitei-reper. Pentru greci, așadar, nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. „Încercarea“ limitei ca limită care trebuie atinsă este elementul dinamic al scenariului peratologic în momentul nașterii lui. Această marcă a începutului va rămâne o constantă în universul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Einführung in die Metaphysik (Introducere în metafizică) din 1935. Iată cum sună ea: „... faptul de a sta înălțat în sine însuși (das in sich hoch gerichtete Da-stehen), de a ajunge la o situare-fermă (Stand) și de a rămâne în situare-fermă, grecii îl înțeleg drept ființă. Ceea ce ajunge în felul acesta la situare-fermă și devine ferm-și-constant (ständig) în sine însuși se eliberează în chip violent, pornind de la sine, pentru a ajunge în necesitatea propriei sale limite, peras. Aceasta nu e defel ceva
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fi“. Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobândi o limită, a ieși din vagul neființei. Drumul către ființă stă sub năzuința către o limită. Între peras („limită“) și ființă există cea mai intimă legătură. Iar dacă pentru greci ființa este, după cum Heidegger spune în atâtea rânduri, Anwesung, „ajungere-la-prezență“, atunci limita presupune tocmai această „ființă-ajunsă lapropria-ei-prezență“ (An-wesen). „Ceea-ce-e prezent de fiecare dată în propria lui zăbovire (das jeweilig Anwesende), ta eonta, ființează (west) în limită (peras).“<ref id=”1
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
începutul ființei presupune sfârșitul delimitării. Cât de adevărată este pentru lumea greacă interpretarea pe care Heidegger o dă limitei - ca limită benefică, ce împlinește și dă statut de ființă - se poate lesne vedea evocând exemplul tragediei eline. Într-adevăr, pentru greci nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. Tragicul elin se explică printr-un exces în cultivarea limitei, și nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sunt sublimi prin persistența în limita care-i determină
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Nietzsche a scris-o în anul 1884: „Der Mensch ist das noch nicht festgestellte Tier.“ („Omul este animalul încă neașezat.“) Înseamnă că, spre deosebire de alt mod de a fi, omul nu are o limită. Însă această propoziție sună modern. Căci, pentru greci, omul are o limită; ea este destinul. Să lăsăm acum textul lui Heidegger deoparte, pentru a glossa, doar, în spirit heideggerian. Poate că lui Heidegger însuși i ar fi plăcut să observe că moira, numele grec al destinului, trimite, etimologic
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fost cel care a încercat mai mult ca oricine să ofere României argumente istorice solide pe lîngă dreptul evident la autodeterminare. În timpul marilor migrații, aproape o duzină de hoarde barbare au năvălit în zona aceasta. Românii aveau legături și cu grecii bizantini, dar și-au păstrat totuși o mare parte a caracterului lor latin. Apoi, ungurii s-au deplasat spre cetățile românești din munții Transilvaniei: Românii i-au suportat și au supraviețuit. Prin secolele al XIII-lea și al XIV-lea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
principate românești: Valahia (Țara Românească) și Moldova (care includea Basarabia și Bucovina). Românii s-au creștinat printre primii. Datorită poziției lor geografice, au adoptat creștinismul prin intermediul Bizanțului, devenind singurii latini care nu sînt de rit romano-catolic. După căderea Constantinopolelui, mulți greci bizantini s-au refugiat în principatele române, care, ajungînd la o înțelegere cu turcii, și-au păstrat într-o oarecare măsură independența. Principatele române au luptat împotriva turcilor, dar, dîndu-și seama de diferența de forțe, Valahia și apoi Moldova au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]