11,461 matches
-
probabil, pomeranieni) în bătălia împotriva ducelui Mieszko I al Poloniei, pe care l-a înfrânt în două rânduri și chiar i-a impus nivelul tributului. Pentru o scurtă perioadă, lui Wichmann i s-a permis să revină în Germania, pe moșiile soției sale, însă a fost încă o dată exilat de către unchiul său Herman, în timpul celei de a doua campanii a regelui Otto "cel Mare" în Italia. În 967, aflat în fruntea pomeranienilor, a fost înfrânt la Wolin de către o alianță formată
Wichmann cel Tânăr () [Corola-website/Science/325414_a_326743]
-
îi voi iubi pe ei în toată viața mea."" După destrămarea unirii și revenirea în țară în septembrie 1600 a domnitorului Ieremia Movilă și a celor trei episcopi ce l-au însoțit, Anastasie Crimca s-a retras din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, fostul episcop Anastasie Crimca a zidit o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din
Biserica Dragomirna Mică () [Corola-website/Science/325435_a_326764]
-
piatră. Ansamblul Conacului Cantacuzino-Deleanu din Deleni a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 la numărul 1366, având codul de clasificare . El este format din următoarele patru obiective: La începutul secolului al XVII-lea, proprietarul moșiei Deleni a devenit marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu (1635-1686), care s-a stabilit aici, fondând ramura boierilor Cantacuzino-Deleanu. El era fiul marelui spătar Iordache Cantacuzino (1581?-1663); acesta din urmă descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
acesta din urmă descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul dintre cei mai bogați boieri moldoveni ai vremii. Iordache Cantacuzino era cumnat cu domnitorul Vasile Lupu (1634-1653), soțiile lor fiind fiicele marelui boier Costea Bucioc, proprietarul moșiei Șerbești. În apropierea curții boierești, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu a construit din piatră și cărămidă în anul 1669 o biserică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Lăcașul de cult a fost reparat în 1722 de către nepotul ctitorului, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
cult a fost reparat în 1722 de către nepotul ctitorului, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759?), care a înzestrat-o “cu toate podoabele”, după cum scrie și în pisania bisericii. Nepotul acestuia, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759?) a construit în jurul anului 1730 un castel la moșia sa din Deleni, unde îl va găzdui pe domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733), cu prilejul primei logodne a fiului său cel mare, beizadea Scarlat Ghica, în 1730, cu Safta, fiica minoră a lui Iordache Cantacuzino-Deleanu. După moartea acestuia
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
din Deleni, unde îl va găzdui pe domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733), cu prilejul primei logodne a fiului său cel mare, beizadea Scarlat Ghica, în 1730, cu Safta, fiica minoră a lui Iordache Cantacuzino-Deleanu. După moartea acestuia, stăpânul moșiei a devenit Gheorghe (Iordache) Cantacuzino-Deleanu (1723?-1798). Fiica sa, Maria Cantacuzino (d. după 1819), s-a căsătorit la Deleni în 1778 cu marele logofăt Constantin Ghica (1758-1818), nepotul de fiică al fostului domnitor Grigore al III-lea Ghica (1764-1767, 1775-1777
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
Iordache) Cantacuzino-Deleanu (1723?-1798). Fiica sa, Maria Cantacuzino (d. după 1819), s-a căsătorit la Deleni în 1778 cu marele logofăt Constantin Ghica (1758-1818), nepotul de fiică al fostului domnitor Grigore al III-lea Ghica (1764-1767, 1775-1777), care era proprietarul moșiei Comănești (azi în județul Bacău). Costache Ghica s-a ocupat de restaurarea castelului, în timpul stăpânirii sale efectuându-se lucrări de extindere a conacului și de construire a zidului de incintă, azi prăbușit în parte. Lucrările au fost definitivate în anul
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
în timpul stăpânirii sale efectuându-se lucrări de extindere a conacului și de construire a zidului de incintă, azi prăbușit în parte. Lucrările au fost definitivate în anul 1802, inscripționat într-un cartuș deasupra blazonului porții masive de la intrarea în parc. Moșia Deleni a fost lăsată moștenire fiului său cel mai mic, Gheorghe (Iordache) Ghica-Deleni (1788-1854), „cu casele și toată pajijia casei de acolo, cu veniturile pietrelor de moară, cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni (1820-1865), Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) și Teodor Ghica-Deleni (1885-1958). Între anii 1888-1889, Grigore Ghica-Deleni a făcut unele reparații, clădirea fiind reamenajată la
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni (1820-1865), Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) și Teodor Ghica-Deleni (1885-1958). Între anii 1888-1889, Grigore Ghica-Deleni a făcut unele reparații, clădirea fiind reamenajată la începutul secolului al XX-lea de către arhitectul Nicolae Ghika-Budești, cu
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
se vorbește despre vătămanul/hotarnicul Simașco din Epotesci. Referirile din secolul XVII sunt însă mult mai numeroase. Astfel, un document din 1638 amintește de "megiașii" din Epotest, iar un altul din 1666, vorbește despre boierul Ursache care primea Ipoteștiul ca moșie. Hotarele satului Ipotești s-au fixat la 3 august 1716. Dintr-un alt document aflăm că Constantin Cantacuzino Măgureanul, care stăpînea numeroase sate, printre care și Horodnicenii și Ipoteștiul, s-a stabilit în curțile boierești de la Tișăuți. Din documentele ce
Ipotești, Suceava () [Corola-website/Science/324914_a_326243]
-
fie contele Wilhelm al II-lea, fie Wilhelm al III-lea de Weimar, iar mama sa se numea probabil Oda, fiind fiica markgrafului Thietmar al Saxoniei răsăritene. El a fost căsătorit cu Hadamut, fiică a contelui Weriand, care primise extinse moșii în Friuli și în Istria, pe atunci parte componentă a Ducatului de Carintia, din mâinile împăratului Otto al III-lea. Astfel, Poppo a moștenit drepturi asupra peninsulei Istria și a început să utilizeze titulatura de markgraf. După ce Împăratul Henric al
Poppo I de Carniola () [Corola-website/Science/324946_a_326275]
-
și animale de pe urma cărora supraviețuiau cu familia), pomeniți de pe la anul 1500 prin Carstoci și Cercei, și clăcașii-șerbii (majoritatea țăranilor) ce supraviețuiau din munca obligatorie cu întreaga familie (inclusiv a copiilor care la țărani și la săraci nu știu ce este copilăria) pe moșiile boierilor, ale mânăstirilor [[Mănăstirea Nămăiești|Nămăiești]] și [[Mănăstirea Râncăciov|Râncăciov]] care erau proprietari ai 99% din pământul și pădurile zonei muscelene/argeșene. Clăcașii au fost împroprietăriți în 1864, din moșiile boierilor dar și ale mânăstirilor ca urmare a legii secularizării
Dobrești, Argeș () [Corola-website/Science/324929_a_326258]
-
care la țărani și la săraci nu știu ce este copilăria) pe moșiile boierilor, ale mânăstirilor [[Mănăstirea Nămăiești|Nămăiești]] și [[Mănăstirea Râncăciov|Râncăciov]] care erau proprietari ai 99% din pământul și pădurile zonei muscelene/argeșene. Clăcașii au fost împroprietăriți în 1864, din moșiile boierilor dar și ale mânăstirilor ca urmare a legii secularizării averilor acestora. Ca urmare a acestei împroprietăriri 25 de familii de clăcași au primit circa 150 pogoane, deci cam 6 pogoane (3ha) de familie. Preotul Ioan N. Popescu a lăsat
Dobrești, Argeș () [Corola-website/Science/324929_a_326258]
-
de Sponheim, el fiind fiul contelui Engelbert I de Sponheim, cu soția sa Hedwiga (de descendență necunoscută, probabil fiică a ducelui Bernard al II-lea de Saxonia, din familia Billungilor). În jurul anului 1100, el a întemeiat comitatul de Kraiburg pe moșia preluată de soția sa în Bavaria. Spre deosebire de tatăl său, Engelbert al II-lea a fost un susținător loial al dinastiei Saliene. El a figurat ca garant al regelui german Henric al V-lea la încoronarea acestuia ca împărat romano-german din
Engelbert de Carinthia () [Corola-website/Science/324948_a_326277]
-
se încadrează într-un ansamblu valoros, amplasat în mijlocul comunității. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Catagrafiile de la 1808 și 1824 vorbesc despre o veche biserică de lemn în Piscu Calului, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, pe moșia Mănăstirii Cotmeana, ctitorită de Constantin Drăguț, administratorul mănăstirii. Tradiția susține că aceasta a fost adusă înainte de anul 1800 din Uda, unde a fost construită în 1715 de ctitorul Mihai Tureacu. Se cunoaște o cruce sculptată datată din anul "„7300 oct
Biserica de lemn din Morărești-Piscu Calului () [Corola-website/Science/324934_a_326263]
-
200 preșcolari, cuprinși în 8 grupe de grădiniță, de vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani, iar un numar de 529 de copii sunt elevi în clasele I-VIII, find de obicei câte trei clase per generație. În ceea ce privește părțile de moșie, situația stă altfel. Pentru numirea țarinilor, a pădurilor, a pâraielor, s-a folosit o varietate de noțiuni stabilite din punct de vedere istoric. Hotărniciile din 1744, 1768, 1783 ne dau denumirile vechi ale acestor țarini, păstrate până astăzi: Coltova, Apust
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
Fântâniței). Unele denumiri au dispărut astăzi sau nu mai sunt pe teritoriul actual al acestui sat: La Fântână Putreda, Poiana Grozăi, Poiana Trifului (numită în 1768 - „Unghiul lui Trif”), dar toate ne ajută să stabilim întinderea de altă dată a moșiei. În locul bisericii de lemn (Biserică de lemn din Putna), Ștefan cel Mare a construit între anii 1500 și 1502 o biserică de zid după cum atestă pisania în limba slavona, amplasată la intrarea în biserică: Dedesubtul pisaniei, s-a amplasat o
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
fără a mai fi subordonat familiei Welfilor. Fiind văr cu contele-palatin bavarez Otto al V-lea de Scheyern, Conrad era un vlăstar al casei de Wittelsbach. Prima referire la el ca "dux Dalmatiæ" are loc în 1153. Conrad deținea largi moșii în Bavaria apuseană, situate între râurile Lech și Isar. Nu se știe dacă domnia sa a stăpânit efectiv asupra "terra Marani", dat fiind că în acel moment coasta dalmată era deținută parte de către Regatul Ungariei (Croația aflându-se în uniune personală
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
a murit fără urmași în anul următor. Titlul de "duce de Merania" nu a mai fost utilizat, dat fiind că nu mai existau posesiuni rămase sub protecția Imperiului: mărcile de Istria și Carniola trecuseră sub dominația Patriarhatului de Aquileia, iar moșiile de origine ale Andechsilor fuseseră ocupate de către ducii de Bavaria. Casa de Andechs
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
cu Rusia, de care, însă, nu a profitat. În anul 1836 Bally a fost numit trezorier (cămăraș), fără salariu, al poliției (agiei) Țării Românești. funcție pe care a ocupat-o vreme de zece ani. În 1840 a luat în arendă moșii ale familiei boierești Manu.. După 1850, Bally a participat la mai multe inițiative de modernizare a capitalei, între care înființarea unei unități bine echipate de pompieri și pavarea principalelor străzi ale orașului A fost activ și în domeniul promovării culturii
Davicion Bally () [Corola-website/Science/324972_a_326301]
-
Șofronea, Arad. Pe baza unor documente se crede că data construcției castelului ar fi în jurul anului 1789. Totuși, o primă mențiune documentara există abia peste un secol, în 1889, cănd clădirea apare într-un document ce menționează un schimb de moșii. Baronul Janos Purgly este cel care a transformat vechiul castel dându-i înfățișarea actuala. El a fost un gospodar bun și satul a prosperat pe vremea lui. La moartea sa, fiul său, Laszlo Purgly, a moștenit întreg domeniul. Fiica sa
Castelul Purgly din Șofronea () [Corola-website/Science/325018_a_326347]
-
agoniseala mai multor generații. Autorul pune în opoziție tradiționalismul și cumpătarea lumii satului românesc cu lăcomia civilizației capitaliste orientată numai către profit. Tulburarea liniștii patriarhale de către mașinile „nemțești” produce o răzvrătire nu numai a oamenilor locului, ci și a naturii. Moșia Necșeni și pădurea Borzei din zona Vasluiului au fost stăpânite de generații întregi de boierii din familia Mavrocosti. Ei erau străini de aceste meleaguri, fiind urmașii unui crescător de oi nomad pe nume Costea Negru. Sosiți în Moldova, Mavrocosteștii ar
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
din familia Mavrocosti. Ei erau străini de aceste meleaguri, fiind urmașii unui crescător de oi nomad pe nume Costea Negru. Sosiți în Moldova, Mavrocosteștii ar fi slujit întâi la boierii Leca (originari din răzeși), cumpărând în timp o parte din moșia boierească și încălcând apoi abuziv hotarele Leculeștilor pe măsură ce foștii răzeși au sărăcit. Culoarea negricioasă a ultimilor descendenți ai familiei este explicată de prințul Lupu Mavrocosti prin faptul că strămoșii săi s-ar trage din migratorii pecenegi, dar adevărul este că
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
planurile de defrișare a pădurii. După semnarea contractului, prințul simte unele mustrări de conștiință. Un număr mare de oameni se opune tăierii pădurii: țiganii lingurari care trăiau în apropiere, feciorul boieresc Marandache, pădurarul Neculai Peceneaga, fostul răzeș Sofronie Leca (administratorul moșiilor boierești) și chiar sora prințului, Kivi Mavrocosti. În plus, în aceeași vară se obține o recoltă abundentă de grâu cu care s-ar fi putut plăti o parte importantă a datoriei. Din cauza faptului că localnicii refuză să participe la tăierea
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]