10,832 matches
-
Prutul.” Îmbrăcînd masca protectorului creștinilor din componența Imperiului Otoman, Rusia întreprindea către anul 1827 măsuri energice pentru a declanșa războiul și a-și asigura victoria în acest diferend. În acest scop, la începutul aceluiași an generalul Kiselev îl trimite în Principatele Române pe colonelul Ivan Liprandi cu misiunea de a spiona și a colecta informații utile despre forțele inamice. Acesta, la rîndul său, a reușit să organizeze o rețea bine organizată de spioni care au informat armata rusă despre efectivul și
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
de a spiona și a colecta informații utile despre forțele inamice. Acesta, la rîndul său, a reușit să organizeze o rețea bine organizată de spioni care au informat armata rusă despre efectivul și dislocarea trupelor turcești, despre situația din ambele Principate. Activitatea acestuia a fost întreruptă de Ioan Sandu Sturza, care l-a expulzat din țară din moment ce a aflat despre scopul real al șederii în Principate. Sultanul otoman, Mahmud al II-lea aflînd despre intențiile reale ale Imperiului Rus, la 20
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
care au informat armata rusă despre efectivul și dislocarea trupelor turcești, despre situația din ambele Principate. Activitatea acestuia a fost întreruptă de Ioan Sandu Sturza, care l-a expulzat din țară din moment ce a aflat despre scopul real al șederii în Principate. Sultanul otoman, Mahmud al II-lea aflînd despre intențiile reale ale Imperiului Rus, la 20 decembrie 1827, declară în fața poporului său că Rusia a organizat răscoala grecească și este vinovată de toate greutățile prin care trece Imperiul Otoman. Tot el
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
întocmite în 1827 de către Șeful Statului-major baronul I. Diebici, care le va transmite Comandantului suprem al armatei a II-a generalului Wittghenstein . Planul definitiv a fost emis abia la 22 martie 1828. Conform acestora, pentru început urmau să fie ocupate Principatele Române în trei direcții, după care urma trecerea Dunării, în scurt timp ocuparea Balcanilor Mici, apoi ocuparea Adrianopolului și în cele din urmă semnarea unui tratat de pace la Constantinopol. Paradoxul constă în faptul că comandamentul armatei a II-a
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
Caucaz urmau să asigure din spate frontul din Balcani și să slăbească forțele inamicului, în special la Dunăre. Ofensiva în Caucaz urma în direcția Caras - Erzerum . Campania din 1828 pe frontul din Balcani În ce privește de intervenția trupelor ruse pe teritoriul Principatelor române, atitudinea poporului român poate fi rezumată prin celebra frază a domnitorului Ioniță Sandu Sturza: „Nici n-am rîs cînd am venit și nici n-oi plînge cînd s-or duce” . Operațiile militare încep la 25 aprilie 1828 prin trecerea
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
poporului român poate fi rezumată prin celebra frază a domnitorului Ioniță Sandu Sturza: „Nici n-am rîs cînd am venit și nici n-oi plînge cînd s-or duce” . Operațiile militare încep la 25 aprilie 1828 prin trecerea Prutului în Principatele Române a trei coloane armate din corpul 6 și 7 armat: • Prima coloană, sub comanda generalului Kreiț a trecut prin Sculeni și în aceeași zi a ocupat Iașul, iar la 30 aprilie au ajuns la Focșani; Coloana a II-a
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
a III-ea coloană trece Prutul prin Vadul-lui-Isac. Sub comanda generalului Geismar la 26 aprilie trece Siretul la Maximen și trecînd prin Buzău la 30 aprilie la ora 14.00 a ocupat Bucureștiul . Pe parcursul lunii mai rușii au invadat întreg teritoriul Principatelor Române. Baronul Meitani scria consulului austriac Blutte că toți turcii au fost cuprinși de o mare frică și, departe de a se mai gîndi la o invazie în Țara Românească, li se părea că-i văd deja pe ruși la
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
era repartizată la prea mare depărtare una de alta, fără a putea veni în ajutor. Astfel, o parte era îndreptată spre cetățile Macina, Tulcea, Chirsova și Chiustendji (Constanța), corpul al VI-lea, ce constituia ¼ din efectivul armatei, se afla în Principate, corpul al VII-lea, care număra ⅓ din armată, era îndreptat pentru asediul Brăilei, iar corpul al II-lea și al IV-lea nu aveau cum să ajungă la timp . Pentru imperiul Rus, de o importanță strategică era cetatea Brăila, al
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
cetate bine fortificată. În luna septembrie războiul trece în faza celui de poziții . În timp ce principalele forțe armate țariste erau repartizate între trei cetăți - Șumla, Varna și Silistra, în iunie generalul Rot trece Dunărea, iar generalul Borozdin primește ordinul să supravegheze Principatele . Luptele încruntate pentru cetatea Giurgiu încep la 21 iunie și deși timp de 9 ore armata comandantului turc Cuciuc-Ahmed-pașa care a atacat prima a fost distrusă, armata rusă s-a limitat la „șederea sub cetate”, fără a trece în ofensivă
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
dintre țările cu tradiție în domeniul secretului bancar. Odată cu criza financiară din 2008, țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au stabilit impunerea de sancțiuni țărilor care nu respectă standardele OCDE în privința taxelor. În septembrie 2009, conducerea principatului Liechtenstein a anunțat că a încheiat un acord cu autoritățile germane privind schimbul de informații financiare secrete din sectorul bancar, pentru a evita evaziunea fiscală. Este un stat cu taxe mici, maximum 20% pentru firme cu o cotă unică de
Economia Liechtensteinului () [Corola-website/Science/335850_a_337179]
-
armată și se desființau practicile feudale în agricultură. Aceștia recurgeau adesea la măsuri mai represive împotriva supușilor lor creștini, iar povara fiscală asupra țărănimii predominant creștine era într-o constantă creștere. Rebelii au fost ajutați cu arme și voluntari din principatele autonome Muntenegru și Serbia, ale căror guverne au declarat în cele din urmă război otomanilor la 18 iunie 1876, ceea ce a dus la declanșarea Războiului Sârbo-Turc (1876-1878) și a celui Otomano-Muntenegrean (1876-1878), și care la rândul lor au condus la
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
dar conflictul s-a terminat repede. Marele Duce al Lituaniei Alexandru Jagiellon a trimis la Moscova o solie să negocieze pacea. S-a încheiat o pace „veșnică” la 5 februarie 1494. Acordul marca primele pierderi teritoriale ale Lituaniei în fața Moscovei: principatul Veazmei și o regiune importantă pe cursul superior al râului Oka. Zona pierdută a fost estimată la 87.000 km. Cu o zi înaintea confirmării oficiale a tratatului, Alexandru Jagiellon s-a logodit cu , fiica lui Ivan al III-lea
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
unei flote în extindere și cu proximitatea porturilor livoniene peste îngustul Golf al Finlandei. Suedia mai căutase să se extindă în Livonia și înainte de , dar intervenția țarului rus amânase aceste eforturi în din 1554-1557, încheiat cu din 1557. Prin înglobarea principatelor Novgorodului (1478) și (1510), Țaratul Rus devenise vecinul estic al Livoniei și crescuse în putere după anexarea hanatelor Kazanului (1552) și Astrahanului (1556). Conflictul între Rusia și puterile occidentale a fost exacerbat de izolarea Rusiei față de comerțul maritim. Noul port
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Prințul Heinrich al XXII-lea Reuss de Greiz (28 martie 1846 - 19 aprilie 1902) a fost suveran de Reuss, un mic principat al statelor germane, din 1859 pînă la moartea sa, în 1902. Heinrich a fost al treilea copil și al doilea fiu al lui Heinrich al XX-lea, Prinț Reuss de Greiz și a celei de-a doua soții, Prințesa Caroline
Heinrich al XXII-lea, Prinț Reuss de Greiz () [Corola-website/Science/335890_a_337219]
-
a doua soții, Prințesa Caroline de Hesse-Homburg. Fratele său mai mare a murit la numai patru luni, cu doi ani înainte de nașterea lui Heinrich, iar din prima căsătorie tatăl său nu a avut copii, așa încât Heinrich era prinț moștenitor al principatului. După decesul tatălui său, la 8 noiembrie 1859, Prințul Heinrich i-a succedat ca Prinț Reuss de Greiz. Cum Heinrich avea doar 13 ani, mama sa Caroline a servit ca regentă până la majoratul său, la 21 de ani, în 1867
Heinrich al XXII-lea, Prinț Reuss de Greiz () [Corola-website/Science/335890_a_337219]
-
trebuit să plătească o compensație de 100.000 de taleri și să adere la Confederația Germană de Nord la 26 septembrie 1866. La 28 martie 1867, Heinrich a luat puterea guvernării în mâinile sale. Având putere deplină el a dat principatului său prima sa constituție. La fel ca părinții săi, Heinrich a rămas anti-prusac toată viața, respingând în mod repetat măsuri prusace ca Kulturkampf și stabilirea căsătoriilor civile. Heinrich, precum și supușii săi din Reuss, a refuzat să accepte pe deplin că
Heinrich al XXII-lea, Prinț Reuss de Greiz () [Corola-website/Science/335890_a_337219]
-
orice demonstrații de doliu, fie oficiale fie particulare în cazul deceselor împăraților Wilhelm I și Frederic al III-lea, și a interzis orice sărbătoare a aniversărilor victoriilor germane. Prințul Heinrich a fost foarte bogat, cea mai mare parte din teritoriul principatului fiind proprietatea sa privată. La sfârșitul domniei sale, Reuss conținea puțin peste 70.000 de oameni și cuprindea o suprafață de 122 de mile pătrate. Prințul Heinrich a murit de inimă la 19 aprilie 1902. Moartea sa însemna ca singurul său
Heinrich al XXII-lea, Prinț Reuss de Greiz () [Corola-website/Science/335890_a_337219]
-
la dezvoltarea unității de la o gardă corporală imperială la o instituție puternică și influentă a guvernului implicată în activități de siguranță publică, administrație civilă și mediere politică; aceste schimbări au avut un impact de durată asupra evoluției situației politice din principat. Pe parcursul anilor '20, Sejanus a acumulat treptat tot mai multă putere prin consolidarea influenței sale asupra lui Tiberius și prin eliminarea potențialilor adversari politici, inclusiv a fiului împăratului, Drusus Iulius Caesar. Atunci când Tiberius s-a retras la Capri în anul
Sejanus () [Corola-website/Science/335893_a_337222]
-
în Franța, unde a fost instruit la o școală militară franceză. S-a distins ca ofițer rus în campania militară din 1814. În 1821 a izbucnit în Moldova o rebeliune greacă condusă de , de care au beneficiat în mod indirect principatele Moldova și Valahia. În 1821 a plecat în Moreea, unde tocmai izbucnise Războiul Grec de Independență. El a fost unul dintre cei mai cunoscuți conducători fanarioți în primele etape ale revoltei, deși acțiunile sale au fost mult stânjenite de conducătorii
Dumitru Ipsilanti () [Corola-website/Science/335958_a_337287]
-
durat timp de mai mulți ani și în cele din urmă a condus la falimentul ducatul. Ducele a menținut o armată permanentă careera disproporționat de mare pentru populația sau pentru resursele financiare ale ducatului. Unii dintre soldați au fost închiriați Principatului Saxoniei sau împăratului Sfântului Imperiu Roman. Mania lui Ernst August pentru construcții a dus la construirea la Kleinode a micului palat Belvedere și a palatului rococo din Dornburg, reședința luxoasă a ducelui. Pasiunea lui pentru vânătoarea a fost, de asemenea
Ernest Augustus I, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach () [Corola-website/Science/335993_a_337322]
-
a faptului că regii creștini din Danemarca, Suedia și Livonia nord-germană, ca și cavalerii teutoni, s-au luptat pentru stăpânirea regiunii în războaiele ce au devenit cunoscute mai târziu sub numele de Cruciadele Nordice. Porțiuni din estul Letoniei (în special principatele Koknese și Jersika) au intrat în scurt timp sub influența conducătorilor vikingi din dinastia Rurik, care adoptaseră creștinismul ortodox încă din secolul al XII-lea. După ce Letonia a căzut sub dominația Ordinului Livonian în secolul al XIII-lea, influența Bisericii
Religia în Letonia () [Corola-website/Science/336020_a_337349]
-
Günther Sizzo, Prinț def Schwarzburg (3 iunie 1860 - 24 martie 1926) a fost șeful Casei de Schwarzburg și pretendent la conducerea principatelor de Schwarzburg-Rudolstadt și Schwarzburg-Sondershausen. S-a născut la la Rudolstadt și fost fiul Prințului suveran de Schwarzburg-Rudolstadt, Friedrich Günther și a celei de-a doua soții, contesa Helena de Raina. Contesa Helene a murit la trei zile după nașterea Prințului
Sizzo, Prinț de Schwarzburg () [Corola-website/Science/336031_a_337360]
-
Schwarzburg-Rudolstadt, el fiind creat Prinț de Leutenberg la 21 iunie 1860. În ciuda faptului că nu i s-a permis să folosească titlul de Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt, lui Sizzo i s-au recunoscut în cele din urmă drepturile de succesiune în principatul Schwarzburg-Rudolstadt, după ce linia masculină a dinastiei s-a stins. La 21 aprilie 1896 drepturile de succesiune ale Prințului Sizzo au fost recunoscute de către toți membrii Casei Schwaryburg și în plus a devenit un membru cu drepturi depline al Casei și
Sizzo, Prinț de Schwarzburg () [Corola-website/Science/336031_a_337360]
-
al Casei și capabil să utilizeze titlul de Prinț de Schwarzburg. Ca urmare a acordului, Prințul Sizzo a devenit moșenitor prezumtiv al Schwaryburg-Rudolstadt. După decesul Prințului Karl Günther de Schwarzburg-Sondershausen la 28 martie 1909, ramura Sondershausen s-a stins și principatele Schwarzburg (Schwarzburg-Sondershausen și Schwarzburg-Rudolstadt) s-a unit sub Prințul Günther Victor de Schwarzburg-Rudolstadt. Prin urmare, Prințul Sizzo a devenit moștenitor prezumptiv al celor două principate. Șansele la sucesiune totuși au luat sfârșit la 22 noiembrie 1918, când Prințul Günther a
Sizzo, Prinț de Schwarzburg () [Corola-website/Science/336031_a_337360]
-
Prințului Karl Günther de Schwarzburg-Sondershausen la 28 martie 1909, ramura Sondershausen s-a stins și principatele Schwarzburg (Schwarzburg-Sondershausen și Schwarzburg-Rudolstadt) s-a unit sub Prințul Günther Victor de Schwarzburg-Rudolstadt. Prin urmare, Prințul Sizzo a devenit moștenitor prezumptiv al celor două principate. Șansele la sucesiune totuși au luat sfârșit la 22 noiembrie 1918, când Prințul Günther a abdicat în urma Revoluției Germane care a detronat toate monarhiile germane. După moartea Prințului Günther la 16 aprilie 1925, Prințul Sizzo i-a succedat la șefia
Sizzo, Prinț de Schwarzburg () [Corola-website/Science/336031_a_337360]