KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...431 432 433 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320

sălbatic și tandru, nu vrea să-mi aducă ceai ca Anna Smitkina pe birou ori să umble după mine pe coridoare cînd monologhez, chiar dacă n-am avut niciodată nicăieri coridoare mai lungi de trei metri, trăsături rafinate contrazise de un rîs neașteptat de puternic, plus ceva indefinit și Încărcat de-o nostalgie de noapte albă, echilibrată În dezechilibru, cu o fortifiantă absență a sentimentului renunțării, o splendidă luptătoare care iubește animalele și copiii, nu seamănă cu majoritatea femeilor pe care le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
i s-a mai găsit cadavrul. CÎțiva savanți au sugerat că acei fossilis colegi de cameră cu pictorul au anticipat părerea lui Lenin despre artiști și, deși nu comunicau prin cuvinte, au comunicat cu maestrul care le făcea grota de rîs prin cîteva gesturi tăioase, aproape magice, și omul s-a cărat de tot din vizuină, fără să mai lase-n urmă nici umbră de os. De ce i-a rezistat Însă opera rămîne o Întrebare pentru artiști. Poate din pricina uscăciunii. 17

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
să stai prin spitale Înconjurat de domnișoare cu părul Împletit. Care te ajută ori te distrează cu figuri de balet, șpagatul pe noptieră, cu umbre chinezești, lupul, vulturul, iepurașul, Îți Întind plosca și-ți explică că există două tipuri de rîs, cel pur și simplu, cînd rîzi de lup, și cel contaminat de disperare, ură, oligofrenie, frică. De multe ori rîd pentru că mă simt bine, am o cravată nouă, și nu o pot purta fiindcă am gîtul fin, Îmi paralizează omușorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
În picioare iei pastile și-odată te trezești că te dai cu capul de scrin. Trebuie să-ncerci să te menții la nivelul de dramatică imbecilitate al lumii, acolo unde, de arunci o singură privire rotundă, te poți strica de rîs. Chiar dacă-ți vine să te spînzuri. De altfel, două acțiuni pe care le poți executa simultan. Cel mai bine-ar fi să le efectuezi Într-o altă țară, de pildă Germania. Dorința mea viscerală de ordine explică alegerea, o simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
de priză la real a unei cărți ce se vroia, dimpotrivă, adînc vîrÎtă acolo. Miza romanului fiind descrierea realității cu dezvăluiri, cu uite adevărul, Într-un mod paralizant eroii făptuiesc niște chestii abradacabrante, ce justifică pînă azi accese acute de rîs la loc de cinste, de dat cu capul, În ușă. Cred că pînă și-n cea mai liberă scriere trebuie să existe cîteva reguli minime care, odată nerespectate, duc barca epică la naufragiu, că despre stil nici nu poate fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
capăt consecvent cu sine Însuși, nu s-ar mai holba la pădure Înfiorat În finalul filmului, ci ar spune ceva clasic, să zicem ie-te, dom’le, tîmpitu’, face vapoare la munte. Și-ar pleca-n trombă de jeep, de rîs tirolez. Însă e doar o părere fără importanță, ceea ce are cu adevărat greutate fiind faptul că dacă regizorul și-a propus să surprindă fotogramele României În anul la care s-a făcut filmul, cu iradieri letale În specificul național, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
recomandat amatorilor de telenovelă cu gaze de eșapament, iar finalul cînd Barkin este supărată pe el, merge țeapăn pe stradă, Pacino o ajunge din urmă vorbindu-i Întruna, plin de un haz disperat, și ea nu mai rezistă, izbucnește-n rîs și traversează Împreună fericiți strada pînă la adînci bătrîneți e identic cu cel din Tootsie, doar că În loc de Pacino e Hoffman și-n loc de Barkin, Jessica Lange, care-i mai Înaltă. Faptul că, pînă la urmă, chiar dacă regizorul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
la Amanții muzicii este faptul că lipsa completă a umorului nu-i scade Întru nimic valoarea. Abia În Germania am realizat că umorul nu are nici o legătură cu filozofia ori cu muzica. Simplitatea gravă a lucrurilor esențiale se află În afara rîsului. Doar În literatură sau viață o asemenea absență poate deveni catastrofală. Pentru exemplificare, a se urmări cum ceea ce la Thomas Mann plictisește pînă la holeră, cum am mai spus, la Bach atinge În chip firesc perfecțiunea. Și din nou Finale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
deja pomenită Atracție fatală, Încît atunci cînd fetița-blondă-cîștigătoare-de-premii-de-biobotanică (depășind o concurentă cu mult mai dotată, ce fiersese o pisică Într-un agent cumva chimic) Își găsește animalul de casă lat pe carpetă, te poate apuca un sughiț animalic sau crampa rîsului deși fetița zice „mama”, În brațele căreia am urmărit drama. Motivul acesta cu iepurele martirizat În filme americane a devenit extrem de răspîndit, a ajuns chiar leit-motiv, cu toate că nu-i văd subsolul, Îi văd blana și mă gîndesc că-i gustos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Gras, păros, scărpinîndu-se pe burtă, fumînd trabuc și pîndind cu un constant interes trecerea fie și evanescentă a unei cît de miniaturale femei prin fumul atîtor secole de aprige dispute teologice legate de Întrebarea cu acul. De undeva se auzi rîsul dantelăresei. Michael Își strînse aripile uriașe dar cam jumulite și, Înainte de a plonja spre Andy McDowell, care semăna cu Isabelle Hupert În imaginația-i Înfierbîntată, spuse: „RÎsul este singura cale spre adevărata iubire”. Și plonjă. Ceilalți tăcură. Dacă Michael avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
de aprige dispute teologice legate de Întrebarea cu acul. De undeva se auzi rîsul dantelăresei. Michael Își strînse aripile uriașe dar cam jumulite și, Înainte de a plonja spre Andy McDowell, care semăna cu Isabelle Hupert În imaginația-i Înfierbîntată, spuse: „RÎsul este singura cale spre adevărata iubire”. Și plonjă. Ceilalți tăcură. Dacă Michael avea dreptate, devenea greu dacă nu imposibil să mai poată răspunde cineva la Întrebarea de ce n-a rîs Iisus niciodată. Că, pe de o parte, motive ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Teorema lui Pasolini. Se poate Însă și presupune că informațiile pe care le-am primit cu toții nu-s complete, omițîndu-se cu obstinație chicotitul Învățătorului. Miracolele n-ar mai fi avut nimic miraculos de-ar fi fost Însoțite de hohote de rîs. E drept că știind prea bine ce-avea să urmeze, cunoscînd pe dinafară din școala divină primară ori pur și simplu genetic, bestialitatea creaturilor pe care se pregătea nu se va ști niciodată de ce să le salveze sufletul sau ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
documentarele despre primele experimente ale omului de la-nceputul secolului XX cu aripi de carton, elice și caschetă de biciclist Înspăimîntător picînd În cap din turnuri de doi metri, filmate live acum o sută de ani și tot de-atunci stîrnind rîsul, Împiedică tragicul să-și ia avînt. De exemplu, e dificil să mai iei În calcul posibilul pericol În care se găsesc personajele cînd, după o prăbușire cu icarul, Faye, aflată-n perioada de recuperare, se balansează pe-un scaun c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
felicitări membrelor, „coloana vertebrală fără de care Frontul n-ar exista”. Nu se spune coloană vertebrală, domnule. Mai citește și tu anatomie, mai vezi un film, roag-o pe-o membră să ți-o arate, trage o poză. Că te faci de rîs. Despre Radu Câmpeanu, altă ziaristă lasă mărturie, urme, ceva. „Eu trăgeam la sapă, la cucuruz, el trăgea ciubuc În prispa conacului.” Păcat că nu suflă o vorbă despre felul pervers În care viola tractoristele pe prispă și-i bătea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
anului, ci al Întregii perioade post-revoluționare, a cărei durată doar istoricii o vor stabili.” (Urlete.) „Această propunere, pînă la ora actuală, nu a fost semnată decît de mine. Rog secretariatul să o arhiveze.” (Tăvăleli, sufocări, tropăit. Camera se zgîlțîie de rîs. Preopinentul coboară, demn, de la tribună.) Azi am Întîlnit-o pe Fairuza Balk În autobuzul 137. Ei, și a venit frigul, frunzele mor, iar voi, copii, tot aia ați votat, ba chiar mai mult decît atît. Și asta datorită faptului că-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
picioare sau trăgeau În frunți cu surdină. Tarantino a adăugat violenței un plus de umor, ajungînd la cel curbat. Face-n așa fel Încît la scena În care i se zboară cuiva creierii pe lunetă, spectatorul să se strice de rîs. Și se strică. Dar primul În domeniu rămîne filmul coreean The Isle, unde un coreean se hotărăște să se sinucidă Înghițind un cîrlig de undiță după care trage de sfoară, cu tot cu esofag. Puțin mai tîrziu, același procedeu Îl utilizează iubita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
noi, românii, lăsăm altora faptele eroice, ratînd astfel parțial Împărăția cerurilor. Simțim că este suspect curajul atît de apreciat de Steinhardt. Te gîndești automat la Miorița, unde se eternizează-n rimă lipsa curajului, corect, dar și, În chip nefiresc, a rîsului. CÎnd tocmai tradiționala zeflemea ne mai colorează puțin În oameni. Miștoul, ce ne apără de fantome. De fanatisme. Din nefericire, a degenerat și ăsta. A rămas doar bleaga resemnare, Miorița Forever. După ce primește informația - cel mai important lucru În era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
nu abreviat sau desemnat prin nevrednicele sinonime de aici) și de 112 ori, deoarece poetul era obișnuit cu varietăți de p., descriind Într-un mod magistral cum se face sex cu cinci femei pe zi la 1836 și explicîndu-ne că rîsul provoacă convulsii În vulvă. Printre labii, sînt inserate texte ce provoacă rîsul cu pricina și unde artistul reflectează asupra creației și a destinului tragic al poeților ruși, cum ar fi acela În care ne spune că a posedat-o pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
ori, deoarece poetul era obișnuit cu varietăți de p., descriind Într-un mod magistral cum se face sex cu cinci femei pe zi la 1836 și explicîndu-ne că rîsul provoacă convulsii În vulvă. Printre labii, sînt inserate texte ce provoacă rîsul cu pricina și unde artistul reflectează asupra creației și a destinului tragic al poeților ruși, cum ar fi acela În care ne spune că a posedat-o pe N. (soția) În timp ce sforăia ușor, sau cum l-a excitat priveliștea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

Karen zîmbi și Îl conduse prin iarbă, șovăind pe tocurile ei Înalte. Tunete, fulgere, ploaie... Karen Își lepădă pantofii și o luă la fugă desculță. Jack o ajunse din urmă lîngă veranda casei Învecinate, ud și gata să izbucnească În rîs. Karen deschise ușa. Lumina din hol era aprinsă. Jack se uită la tînără - tremura și i se făcuse pielea ca de găină. Karen Își scutură apa din păr. — Pisicile sînt la etaj. Jack Își scoase sacoul. — Nu, vreau să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
doi făceau dragoste. Karen Îi zicea cenușiului Asfalt, celui tărcat Tigru, iar pe cel slăbănog l-a poreclit Ellis Loew. Jack se resemnă cu anturajul. Pisicile o făceau pe Karen să chicotească și el Își Închipui că fiecare hohot de rîs o Îndepărta tot mai tare de Dublu Perkins. Au făcut dragoste, au stat de vorbă, s-au jucat cu pisicile. Karen a Încercat să fumeze o țigară, dar aproape că-și scuipă plămînii. L-a implorat să-i spună povești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Dar, În paranteză fie spus, polițiștii care nu-s În stare să-și Înfrîneze pornirile nu prea au ce să mai caute printre noi, iar faptele reprobabile comise de cei de afară au făcut Departamentul Poliției din Los Angeles de rîsul curcilor. Acest lucru nu poate fi tolerat. Trebuie să pice niște capete. Trebuie să avem niște martori, niște polițiști cooperanți, care să compenseze daunele de imagine suferite de departamentul - o imagine care s-a Îmbunătățit imens În timpul conducerii șefului Parker

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
dreapta.“ „Fața la perete.“ „Fața la oglindă.“ „Pe loc repaus, domnilor.“ Apoi liniște și deodată: „Paișpe identificări de căciulă pentru Doherty, Stensland, Vincennes, White și Brownell, patru pentru Huff. Uf, băga-mi-aș, l-am uitat deschis!“ Stens izbucni În rîs. Frank Doherty spuse: — MÎnca-mi-ai curu’, labagiule! Fața lui White nu arăta nimic - de parcă ar fi fost deja la pîrnaie, protejîndu-l pe Stens de negrotei. Difuzorul din nou: — Sergent Vincennes la camera 114! Polițistul White să se prezinte la biroul șefului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Îi rămîneau rigola sau tomberoanele de gunoi, aproape de limita de umplere. Poate așa marele Jack Tomberon reușea să mai identifice vreunul dintre protagoniștii din reviste. Jack ieși pe trotuar și se Înfipse În tomberoanele de gunoi, Însoțit de hohotele de rîs ale unui cîrd de puști. Unul, două, trei, patru, cinci. Au mai rămas două pînă-n colț. Ultimul tomberon n-avea capac. Din el se ițea o hîrtie neagră, lucioasă. Jack se duse glonț acolo. Chiar deasupra: trei reviste cu futaiuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
lui. Astea sînt toate informațiile demne de relatat. — Ai terminat? Nu. Nu am nici o informație despre celelalte fete ale lui Dwight și tot ce știu despre Nite Owl e ce am citit În ziare. Mulțumit? Bud mai că izbucni În rîs. — Tu și cu Patchett ați avut o grămadă de vorbit. Te-a contactat azi-noapte? — Nu, dimineața asta. De ce? — Nu contează. — Domnul polțist White, corect? — Spune-mi Bud. Lynn rîse. — Bud, crezi ce ți-am spus eu și Pierce? — Da, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]