11,679 matches
-
Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!" 23. Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult, și a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său. 24. Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pîrîseră pe Daniel. Și au fost aruncați în groapa cu lei, ei, copiii lor și nevestele lor; și, pînă să ajungă în fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
a renunța la plăcere, Înainte ca ea să te părăsească. Nu mâine, poimâine va veni Petre, aștept cu multă nerăbdare sosirea lui, mă voi simți doar atât de bine lângă el... Îl aștept ca pe un balsam liniștitor pe o rană deschisă, trebuie să vină, Îl iubesc. Azi am luat un 10 la rusă. Petre, oare tu poți Înțelege că eu azi am avut o victorie? Nu, desigur nu. Tu nu vrei să știi nimic, tu te mulțumești cu prezentul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
depășește limitele conștiente ale judecății. Viața mea, idealul ei se concentra În acele momente În omul din fața mea, care În acele clipe mă iubea. Obrajii Îmi ardeau mai rău ca oricând, buzele lui erau reci, ca un balsam peste o rană deschisă. Nu-mi venea să cred că cel care mă sărută e Petre. Nu puteam realiza că-l am lângă mine pe Petre, dragostea mea atât de Înfocată... Toate acestea au durat cam un sfert de oră, apoi a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
neînțeleasă! Ce n-aș da ca Petre să nu mai vină niciodată! Dar de spus mi-ar fi imposibil să i-o spun, Îl iubesc doar! Dar dacă el ar renunța la mine, aș suferi puțin, mi-ar deschide o rană nespus de dureroasă, Însă aș Închide În mine iubirea, așa cum am făcut totdeauna, și aș putea Învăța În același timp. Ce prostii scriu! Petre drag, nu, niciodată să nu pleci de lângă mine, chiar dacă ești un manechin; ce, o stană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dar de ce nu mă revolt? Oare nu m-a lovit În propria mea mândrie? M-a lovit, e adevărat, Însă prea tare și mi-a amorțit mintea, deocamdată. Dar știu sigur că voi simți din plin durerea Încă a unei răni, a unei răni mai adânci decât toate celelalte, a unei răni ce nu se va putea cicatriza mult timp, poate niciodată... Dar, gândind logic, e mai bine ca ruptura să se producă acum, decât să-mi leg viața de Petre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă revolt? Oare nu m-a lovit În propria mea mândrie? M-a lovit, e adevărat, Însă prea tare și mi-a amorțit mintea, deocamdată. Dar știu sigur că voi simți din plin durerea Încă a unei răni, a unei răni mai adânci decât toate celelalte, a unei răni ce nu se va putea cicatriza mult timp, poate niciodată... Dar, gândind logic, e mai bine ca ruptura să se producă acum, decât să-mi leg viața de Petre și să Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
propria mea mândrie? M-a lovit, e adevărat, Însă prea tare și mi-a amorțit mintea, deocamdată. Dar știu sigur că voi simți din plin durerea Încă a unei răni, a unei răni mai adânci decât toate celelalte, a unei răni ce nu se va putea cicatriza mult timp, poate niciodată... Dar, gândind logic, e mai bine ca ruptura să se producă acum, decât să-mi leg viața de Petre și să Îmi distrug viitorul. Deocamdată Îmi distrug sufletul. Poate timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
până unde nu s-a mai putut Ce se mai văietau visele mele tuberculoase sinucigându-se În aerul stătut Mi-am pipăit gândurile șubrede, depășindu-le poate cam trist Apoi, din milă, mă regăseam eu cel de la Început Cu toate rănile sângerând par délicatesse j’ai perdu ma vie Le zdrobeam dur, speriat că nu pot fi brutal În absolut cântăream izbânda că am ieșit din sămânță Din atâtea-ncercări un zar norocos Culori nenumite curgeau din gesturi care parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fiu un val rătăcitor și mereu În primejdie de a se sfărâma de vreo stâncă, aș vrea ca atunci când sufletul se chinuiește și se zbate de dorul unui ideal ce trei ani mi-a fost lege și acuma e o rană, aș vrea ca În aceste momente să existe ceva În care să mă strâng, să mă Închid și să uit. Dragostea? Dureros subiect, zdrobit și el și intangibil, de frica unei dureri prea mari. M-a părăsit, poate e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
făceau decât să mă consume zadarnic. Marin e un fulger În viața mea, dar aș vrea să nu se stingă niciodată. Dar chiar dacă Îl voi iubi, această iubire nu va fi Întreagă, urmele dureroase ale trecutului nu au Închis Încă rana primei iubiri nefericite. 6 februarie 1962 (marți) Intelectualul are marea proprietate de a se autoobserva. În ceea ce mă privește, această autoanaliză duce la rezultate care mă uimesc. Iată de ce: Înainte, mă duceam la gheață numai pentru a patina, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
textului, presată pe suprafața neutră a paginii scrise. Frânturile ce se ridică din foile și caietele răsfoite aruncate pe masă, pe jos și pe fotoliile din cameră transcriu un câmp de bătălie ars de liniștea finală; sfârâie doar gâturile tăiate, rănile deschise, membrele dezmembrate ale unor corpuri Încă vii, Încă aburind de viață, bolborosesc izvoare Închise violent să-și caute alte traiecte de manifestare. Când scriitorul a vizitat câmpul de la Waterloo după bătălie, a fost cuprins de o bruscă dereglare, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pentru tine. Cu o sinceritate imprudentă, ou ochii pierduți, ți-am mărturisit-o toată. A fost un zâmbet unicul răspuns; de izbândă? De răutate? Îți plăcea nespus să mă vezi zdrobită de micile tale gesturi, dar durerea mea era o rană a corpului pe care a vindecat-o o simplă și banală operație. Acum, când indiferența mi-a coborât din nou În priviri, Îmi dau seama ce monstruos te-ai purtat. Cât de multe mai am de-nvățat!... 26 mai 1965
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
imagini ale lui Botticelli, delitti d’amore. Ea stă spășită, renunțând la orice Împotrivire, când ogarii Însetați de sânge ai seniorului castelului sar s-o devore (nu sar, au și sărit deja, căci, iată, pe pulpa ei, se vede o rană adâncă, iar sângele țâșnește În stropi mari, pătând carnea neverosimil de albă); mă avânt să opresc sacrilegiul, deschid gura să strig; În aceeași clipă, mă trezesc... Unde ești? De ce m-ai păcălit? Ah, sunt o victimă a vicleanului vis, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
răspunse: ― Apoi vezi, pământurile oamenilor, asta e chestia țărănească!... Pămînturile! Nu prea sunt, și unde au fost s-au cam spulberat... Dar asta-i altă poveste! Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. 2 ― Bine-ai venit, tinere, și să te simți la noi ca acasă! zise Miron Iuga, întrerupînd prezentarea ce o începuse Grigore și înăbușind răspunsul emfatic pe care Titu și-l pregătise încă din tren. Intr-un halat de casă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ai grijă matale! scrâșni flăcăul ieșind brusc din casă, parcă n-ar mai fi putut asculta. Chirilă Păun stătu până ce se așezară la cină. Și plecă mai împăcat. Orice cuvânt de mângâiere era acum pentru dânsul un balsam pe o rană proaspătă. De aci încolo cu cine se întîlnea îi spunea pățania Gherghinei. Primarul îl îndemnă să fie răbdător, că poate s-or îndrepta cumva lucrurile. Luca Talabă, după ce îl compătimi puțin, începu a-l descoase despre arendaș: oare ce preț
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gata parcă și ele să moară. Dintr-o vatră de jăratic în care mâini puternice parcă zvârleau mereu hrană nouă focului, limbile de flăcări țâșneau, se zvârcoleau, se împleteau neîncetat, ca niște șerpi apocaliptici, lingeau și înțepau poalele cerului, zugrăvind răni în toate culorile, ștergîndu-le pe toate cu imense șomoioage de fum și lăsând pentru fiecare câteva clipe numai câte o zdreanță purpurie zvăpăiată care fâlfâia ca un amenințător steag roșu... In luminile biruitoare ale focului umbre mari jucau și se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu-și facă inimă rea deloc. De altfel oamenii de aici nu sunt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți... Nadina o asculta și nu pricepea bine, dar glasul ei o mângâia și-i alină în suflet rănile spaimei. Apoi deodată aruncă la o parte plapuma și zise pripit: ― Atunci să mă îmbrac, să mă găsească gata... Dă-mi tu, fetițo, halatul, repede și pe urmă... Se răsuci pe marginea canapelei, își potrivi tălpile în papucii moi, se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Altele îi luară locul, înăbușite însă și ele: "Asta nu se poate!" La stânga se deslușea mai bine incendiul de la Lespezi, parcă s-ar fi apropiat și s-ar fi înviorat. Între cele două focuri însă bătrânul Miron descoperi o nouă rană purpurie pe orizont, mărindu-se văzând cu ochii și înălțîndu-se pe cer. ― Într-acolo vine Cantacuzu... Vasăzică și la căpitanul Grădinaru au început! murmură privind cu atenție și examinând limbile de flăcări ce se îngroșau. Învîrtindu-se spre stânga în direcția
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aminti numai atunci că și-a luat barda. O învîrti deasupra capului, sări pe pat și izbi cu toată puterea. Zgomotul sticlei zdrobite păru o tânguire prelungă și înțepătoare. Cioburile împroșcau din locul loviturii ca stropii de sânge dintr-o rană. Câteva țăndări îl plesniră peste obraji, zgîriindu-l ca niște gheare de pisică. Petre lovea repede, gâfâind lacom. Trupul Nadinei, ciopârțit, se scoroji în zdrențe de carton, dar ochii rămaseră disprețuitori și galeși, chiar când figura se umplu de crestături. ― Dați
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu mai e politică!... Hoții vor să ne bea sângele, onorate domnule prefect!... Vedeți, domnule prefect? Calul îl învîrtea într-un cerc, înnebunit de vociferările mulțimii. Trâmbița sfârteca aerul cu o insistență, parcă ar fi răsucit un cuțit într-o rană vie. Buimăciți de glasul de alarmă, grupuri de țărani, cu bețe, furci și coase, ca și când s-ar fi apărat de lupi, se avântau spre frontul trupelor. Maiorul Tănăsescu ridică cravașa. Două comenzi lacome fură subliniate de două zgomote metalice, simple
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
obosind. O sută de bețe banditului! Imediat!... Și pe urmă în lanțuri! Trifon Guju lipsea. Cineva spuse că a fost împușcat de boierul cel bătrân și că acuma zace acasă. Fu adus degrabă pe sus. Toată fața îi era o rană neagră. Rămase întins pe pământ, gemând. ― Sus! în picioare, tîlharule! urlă maiorul, izbindu-l cu botul cizmei în coaste. Țăranul se ridică. Ochii îi erau umflați și închiși. Se clătina, parcă în fiece clipă ar fi fost să se prăbușească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dumnealui, nu-i așa?... Ai vrut să-l omori, ai?... Tu ai fost capul ucigașilor! Trifon gemu ceva neînțeles. ― Dar plutonierului de ce i-ai smuls arma?... De ce I-ai lovit?... Spune, tîlharule! Îl plesni cu cravașa peste capul ciuruit de răni vii. Omul scoase un urlet înfiorător, ca și când i s-ar fi dezghiocat carnea, și se prăvăli ca o buturugă găunoasă. Mai furios, maiorul îl călcă în picioare, necontenind cu "hoțule" și "tîlharule". Apoi deodată se retrase câțiva pași și ordonă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Iuga dăinuia o liniște resemnată. Gânduri multe îi fulgerau prin minte, se ciocneau, se alungau fără încetare și fără a se cristaliza, ca niște crâmpeie fără rost, vânturate de întîmplare. Numai în inimă îi stăruia un simțământ apăsător ca o rană deschisă, care te doare fără să-ți mai dai seama. Nici nu băgă de seamă când s-a isprăvit slujba, când au pornit spre cimitir. De-abia ajungând în uliță, șopti lui Titu Herdelea: ― Poate c-ar fi trebuit să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căci Baloleanu, de îndată ce nu mai era într-un loc de răspundere directă, reîncepu teoriile radicale și sporovăia iarăși despre chestia țărănească cu frazele goale, care pe Grigore îl supărau. ― Prima noastră lege are să fie o amnistie generală, care să vindece rănile nenorocirilor recente și să aducă adevărata pace în suflete! declară într-o zi Baloleanu cu mândrie seniorială. Noi, care am sângerat până în fundul inimii când a trebuit să facem ordine în țară, știm să facem și dreptate, dragă Grigoriță! Miile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Stăteam ghemuiți în vârful patului, cu frunțile plecate și brațele strânse în jurul genunchilor. Nici măcar nu ne puteam acoperi urechile cu palmele, lucru zadarnic, căci zgomotul nu se auzea prin urechi, îl simțeam vibrând prin porii pielii, prin rădăcina părului, prin rănile neînchegate. Pe urmă, dintr-odată, nu l-am mai auzit. El continua să curgă, fără îndoială, ca o apă freatică, dar mă obișnuisem. Așa cum mă obișnuisem cu mâncarea sleită, cu bătăile în miez de noapte ori cu jegul care mi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]