10,956 matches
-
A la Douma qui, souveraine, Va, demain, pour votre bonheur À tout jamais briser vos chaânes.2 Deodată, mi-au sărit în ochi niște titluri mari, care se aflau deasupra versurilor: ABDICAREA LUI NICOLAE AL II-LEA. REVOLUȚIA: ANUL ’89 RUSESC. RUSIA DESCOPER| LIBERTATEA. KERENSKI - DANTON-UL RUS. C|DEREA ÎNCHISORII PETRU ȘI PAVEL, BASTILIA RUSEASC|. SFÎRȘITUL REGIMULUI AUTOCRATIC... Cele mai multe dintre cuvintele acelea nu-mi spuneau nimic. Dar înțelegeam esențialul: Nicolae nu mai era țar, iar știrea căderii lui provoca o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în mână. Fără să deschid ochii, pe pipăite, am recunoscut „Verdun”-ul. De acum înainte, era al meu. 4 La sfârșitul vacanței o părăseam pe bunica. Atlantida era voalată atunci de cețurile toamnei și de primele viscole - de viața noastră rusească. Căci orașul în care ne întorceam nu avea nimic în comun cu liniștita Saranza. Orașul acela se întindea pe cele două maluri ale Volgăi și, cu cei un milion și jumătate de locuitori ai săi, cu uzinele lui de armament
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu a trecut neobservat, nici măcar de noi. La fiecare reîntoarcere în Rusia, Siberia îi părea din ce în ce mai fatală - inevitabilă, contopindu-se cu destinul ei. Acum nu doar mormântul lui Norbert o lega de tărâmul acela de gheață, ci și tenebroasa viață rusească, a cărei otravă amețitoare o simțea strecurându-i-se în vine. Dintr-o soție de medic respectabil, cunoscut în tot orașul, Albertine se transformase într-o văduvă foarte ciudată - o franțuzoaică parcă încapabilă de a se hotărî să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
grațios. - Mergem la gară! a spus ea și l-a uimit și mai mult pe birjar cu sonoritatea vibrantă și foarte străină a vocii ei. La gară, a repetat fetița care-l chemase adineauri pe stradă. Ea vorbea foarte bine rusește, cu o urmă de accent siberian... Charlotte știa că apariția Albertinei pe trepte fusese precedată de o luptă lungă și dureroasă, întretăiată de mai multe recidive. Ca lupta bărbatului ce se zbătea printre sloiuri de gheață, într-o copcă neagră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Crucii Roșii se pregătea pentru o călătorie în regiunea Volgăi, unde foametea făcuse sute de mii de victime. Charlotte a fost primită ca infirmieră. Candidatura ei fusese reținută rapid: voluntarii pentru expediția aceea erau rari. Dar, mai ales, ea vorbea rusește. Acolo a crezut că a ajuns în iad. De departe, semăna cu pașnicele sate rusești - izbe, puțuri, garduri vii - cufundate în ceața marelui fluviu. De aproape, încremenea în instantaneele pe care le decupa în zilele acelea spălăcite fotograful misiunii: un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mii de victime. Charlotte a fost primită ca infirmieră. Candidatura ei fusese reținută rapid: voluntarii pentru expediția aceea erau rari. Dar, mai ales, ea vorbea rusește. Acolo a crezut că a ajuns în iad. De departe, semăna cu pașnicele sate rusești - izbe, puțuri, garduri vii - cufundate în ceața marelui fluviu. De aproape, încremenea în instantaneele pe care le decupa în zilele acelea spălăcite fotograful misiunii: un grup de țărani și de țărănci în cojoace, înțepeniți în fața unui morman de carcase omenești
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acelui viitor foarte apropiat... Viața Charlottei, mă gândeam eu, îi împăca, le oferea un teren neutru. Cu vârsta, am început să deslușesc un cu totul alt motiv al acelei predilecții franceze a dezbaterilor lor interminabile. Charlotte se ivea sub cerul rusesc ca o extraterestră. Ea nu avea nimic comun cu istoria crudă a acestui imens imperiu, cu foametea, cu revoluțiile, cu războaiele civile... Noi, rușii, nu aveam de ales. Dar ea? Cu privirea ei, cercetau o țară de nerecunoscut, fiindcă era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o străină, uneori naivă, adesea mai perspicace decât ei înșiși. În ochii Charlottei se oglindise o lume neliniștitoare și plină de un adevăr spontan - o Rusie insolită, pe care trebuia să o descopere. Îi ascultam. Și descopeream și eu destinul rusesc al Charlottei, dar în felul meu. Unele amănunte abia evocate se amplificau în capul meu, alcătuind un întreg univers secret. Alte evenimente, cărora adulții le acordau o importanță considerabilă, treceau neobservate. Astfel, curios, oribilele imagini de canibalism din satele de pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foarte intim, istoria familiei noastre. Am remarcat și că nu o povesteau niciodată când fiul Charlottei, unchiul Serghei, se afla printre musafiri. De fapt, dacă pândeam confidențele acelea nocturne, era mai ales pentru a explora trecutul franțuzesc al bunicii. Latura rusească a vieții ei mă interesa mai puțin. Eram asemenea unui cercetător care, examinând un meteorit, este atras, mai presus de orice, de mici cristale strălucitoare încastrate în suprafața lui bazaltică. Și, așa cum visezi la o călătorie îndepărtată al cărei țel
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ani... De ce se gândise oare la Președinte? Probabil că bărbatul acela frumos, impozant, cu mustață falnică și cu ochi mari și liniștiți a întruchipat brusc, prin vreun joc capricios al reveriei amoroase, prezența masculină prefigurată. Și ea a întrebat în rusește - parcă pentru a exprima mai clar misterul neliniștitor al acelei prezențe dorite în taină: „Și cu Félix Faure ce s-a întâmplat?” Charlotte mi-a aruncat o privire rapidă, colorată de un surâs. Apoi a închis cartea pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gloriei, celebrității mondene... Îmi imaginam un interior luxos, cu goblenuri, cu aurituri, cu șiruri de oglinzi. În mijlocul acelei splendori - un bărbat (președintele Republicii!) și o femeie, contopiți într-o îmbrățișare înflăcărată... Uluit, am început să traduc inconștient scena aceea în rusește. Adică să înlocuiesc protagoniștii francezi cu echivalenții lor naționali. O serie de fantome înțepenite în costumele lor negre se prezentau în fața ochilor mei. Secretari din Biroul Politic, stăpânii Kremlinului: Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev. Patru caractere foarte diferite, iubite sau urâte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui...” Mai mult ca oricând, Atlantida-Franța îmi părea o terra incognita unde noțiunile noastre rusești nu mai aveau nici o valoare. Moartea lui Félix Faure m-a făcut să devin conștient de vârsta mea: aveam treisprezece ani, ghiceam ce însemna „a muri în brațele unei femei” și, de acum înainte, se putea vorbi cu mine despre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
despre trup, despre dragoste, despre relațiile dintre un bărbat și o femeie - o misterioasă „privire franțuzească”. Dimineața, am plecat în stepă ca să visez singur la nemaipomenita schimbare adusă în viața mea de moartea Președintelui. Spre marea mea surpriză, revăzută în rusește, scena aceea nu mai era bună de spus. Ba chiar era imposibil de spus! Cenzurată de o inexplicabilă pudoare a cuvintelor, suprimată brusc de o ciudată morală ofuscată. Spusă, în sfârșit, ezita între obscenitatea morbidă și eufemismele care transformau perechea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu întâlnise vreun reprezentant al lumii capitaliste - o astfel de demonstrație, chiar și total falsificată, cerea o iscusință desăvârșită. Dar Fiodor nu ascundea nimic. Pașaportul Charlottei indica, negru pe alb, naționalitatea ei: franceză. Orașul ei de baștină, Neuilly-sur-Seine, în transcriere rusească, nu făcea decât să sublinieze că era străină. Călătoriile ei în Franța, verii ei „burghezi” care trăiau tot acolo, copiii ei care vorbeau franceza ca și rusa - totul era limpede. Mărturiile false care erau smulse de obicei sub tortură, după
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
chiar că, fără să și-o mărturisească, părinții noștri primeau liniștea înzăpezită și banală a primelor zile din ianuarie cu o oarecare ușurare. În orice caz, perioada de după sărbători era preferată de sora mea și de mine, sărbătorii înseși... Zilele rusești ale bunicii - zilele care, la un moment dat, deveneau pur și simplu viața ei și nu doar o „etapă rusească” înaintea întoarcerii în Franța - aveau pentru mine o tonalitate secretă, pe care ceilalți nu o deslușeau. Era un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o oarecare ușurare. În orice caz, perioada de după sărbători era preferată de sora mea și de mine, sărbătorii înseși... Zilele rusești ale bunicii - zilele care, la un moment dat, deveneau pur și simplu viața ei și nu doar o „etapă rusească” înaintea întoarcerii în Franța - aveau pentru mine o tonalitate secretă, pe care ceilalți nu o deslușeau. Era un fel de nimb invizibil purtat de Charlotte în tot acel trecut reînviat în bucătăria noastră afumată. Îmi spuneam cu o mirare plină
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cei tineri, născuți la vreo zece ani după Victoria lor. Și ca să nu pară patetici, mă gândeam eu, evocau trecutul cu dezinvoltura aceea puțin cam vulgară, fără să creadă nici în bunul Dumnezeu, nici în diavol, după cum spune un proverb rusesc. Abia cu mult mai târziu avea să-mi dezvăluie adevăratul lui secret tonul acela dezamăgit: un „samovar” era un suflet înhățat de o bucată de carne dezarticulată, un creier desprins de trup, o privire neputincioasă, încleiată în pasta spongioasă a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cel Înțelept și cum făcea el să ajungă hergheliile de cai de la Kiev la ginerele său francez atacat de războinicii normanzi. Și care era distracția zilnică a Annei Iaroslavna în întunecoasele castele medievale, unde regreta atât de mult lipsa băilor rusești... Nu mă mai mulțumeam cu povestea tragică a morții ducelui de Orléans sub ferestrele frumoasei Isabeau. Nu, acum porneam în urmărirea ucigașului său, a lui Ioan fără de Frică, căruia trebuia să-i reconstitui ascendența, să-i stabilesc faptele de vitejie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintr-o reproducere veche, în tonuri cenușii și negricioase. Ca și cum și-ar fi întors privirea ca să-și ascundă taina pe care tocmai o întrezărisem. Un alt crâmpei din trecut a fost femeia aceea. Femeia cu pufoaică și cu șapcă mare rusească, a cărei fotografie o descoperisem într-un album plin cu poze datând din perioada franceză a familiei noastre. Mi-am amintit că fotografia dispăruse din album imediat după ce-mi trezise interesul și îi vorbisem despre ea Charlottei. M-am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mele, sora mai mare a tatălui meu. Locuia într-un orășel muncitoresc, a cărui populație se scula la cinci dimineața și se revărsa la porțile uzinelor lui gigantice. Femeia aceasta a adus cu ea suflul apăsător și puternic al vieții rusești. O stranie îmbinare de cruzime, de înduioașare, de beție, de anarhie, de invincibilă bucurie de a trăi, de lacrimi, de sclavie consimțită, de încăpățânare obtuză, de gingășie neașteptată... Descopeream, cu o mirare crescândă, un univers altădată eclipsat de Franța Charlottei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a-și arăta indiferența, căscau chiar, din când în când. Renunțau la nepăsarea aceea prefăcută doar când găseau un pretext pentru jocuri de cuvinte. Numele de „Faure” a fost repede victima unui calambur: „a-i da lui Faure” însemna în rusește „a-i da un avantaj adversarului”. Au izbucnit râsete blazate de savant. Careva, tot râzând scurt, indolent, a lansat: „Ce mai forward, Faure ăsta!”, subînțelegând înaintașul de la fotbal. Un altul, făcând o mutră de om sărac cu duhul, a vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
le încredințase, pare-se, amănunte comice („haioase”, a afirmat unul) despre comportarea lui. Îi ascultam sperând ceva revelații erotice. Deodată, a fost menționat numele partenerului persiflat: Franțuzul... Era porecla mea, de care eram mai degrabă mândru. „Franțuzul” - un francez, pe rusește. Printre râsetele lor, am prins un schimb de replici aparte, între doi prieteni, în chip de conciliabul: „O să ne ocupăm de ea, în seara asta, după dans. Amândoi, de acord?” Am ghicit că era vorba despre ea. Am părăsit ungherul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lasă să trăiesc!” m-am gândit eu cu mânie. Et là nous dormirions Jusqu’à la fin du monde...2 Nu, nu mai puteam să aud cuvintele acelea! Am intrat în încăpere și am anunțat cu bruschețe voită și în rusește: - Iată-mă! Pariez că nu mă așteptai! Spre surprinderea și spre decepția mea, privirea pe care Charlotte a ridicat-o spre mine a rămas liniștită. Am ghicit în ochii ei acea infailibilă stăpânire de sine pe care o dobândești învățându
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cuvinte, a știut să explice tot, să aranjeze tot, reducând fuga mea de acasă la obișnuita noastră întânire de vară. „Încearcă să ne imite, m-am gândit eu, ascultând-o vorbind. Ne parodiază!” Calmul Charlottei și vocea aceea atât de rusească nu au făcut decât să-mi exacerbeze acreala. Am început să-i vânez fiecare vorbă. Una dintre ele trebuia să-mi declanșeze răbufnirea. Charlotte îmi va oferi „lapte de pasăre”, desertul nostru preferat, și atunci voi putea să mă leg
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
M-am repezit spre ea, întinzându-i mâna. Mi-a zâmbit, prinzându-mă de braț. Și, în timp ce eram aplecat, a murmurat câteva cuvinte scurte, al căror ton ferm și grav m-a surprins. Probabil că, mental, le-am tradus în rusește și le-am reținut așa. Asta a dat o frază lungă, pe când franceza Charlottei a rezumat totul într-o singură imagine: „samovarul” ciung este așezat cu spatele lipit de trunchul unui pin imens și privește tăcut sclipirea valurilor stingându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]