108,186 matches
-
de filozofie și un savant în etnografie, populează planeta sa cu popoare asemănătoare romanilor, grecilor, nativilor americani, vikingilor și cu alte culturi. În romanele "Gor", aceste diferite grupuri de oameni au fost aduse de pe Pământ cu ajutorul unor nave spațiale de către conducătorii din umbră ai planetei, preoții-regi (Priest-Kings), o specie extraterestră cu aspect insectoid. Oamenilor de pe Gor le sunt permise de către acești preoți-regi abilități arhitecturale, agricole și medicale avansate (inclusiv prelungirea duratei de viață), dar sunt obligați să rămână primitivi în transporturi
Gor () [Corola-website/Science/337379_a_338708]
-
chestiuni. În luna martie 1919 se mai aflau în arealul siberian - incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea de Vânători Ardeleni și Bucovineni", între 10.000 - până la 15.000 de prizonieri de origine română. Această cifră varia în funcție de estimarea conducătorului Misiunii Militare Franceze în Siberia a Consiliului Suprem Aliat - generalul Maurice Janin sau de cea a "Comitetului Național Român" din Siberia - coroborată cu alte informații. Însărcinat ca efect al negocierilor duse în timpul Conferinței de Pace de la Paris cu organizarea, coordonarea
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
informați concret despre contextul politic și militar din zonă. De asemenea, cei doi au avut în capitala Japoniei întrevederi cu colonelul Filippi, șeful Comisiei Militare Italiene din Siberia și cu atașatul naval englez - amiralul Lay. În luările sale de cuvânt, conducătorul Comisiei - Victor Cădere, a solicitat intervenția oficialităților japoneze și engleze pe lângă reprezentanții acestora din zonă, spre a i se facilita misiunea. Este de menționat că la momentul tranzitării Japoniei de către cei doi, doctorii Nicolae Nedelcu și Simion Gocan - membri ai
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
În 637, Persia este cucerită de armatele califului Umar după câteva mari bătălii, care Persiei a dus la sfârșitul dinastiei Sassanide și la sfârșitul Zoroastrismului. De-a lungul timpului, majoritatea iranienilor s-au convertit la Islam, iar calendarul adoptat de conducătorii musulmani a fost de asemenea impus. În secolul al XI-lea, apare însă prima versiune a calendarului actual iranian, calendarul Jalali, de la numele celuia care a ordonat o reformă calendaristică în Persia acelei vremi. Punctul de plecare al acestui calendar
Calendare iraniene () [Corola-website/Science/337422_a_338751]
-
nu mai era Rusia și că ea ieșise din istorie pentru a se bloca într-o cămașă de forță ideologică alienantă, într-o „paranteză a istoriei sale”. După reîntoarcerea sa pe pământ francez, în decembrie 1917 Janin a fost numit conducător al Misiunii Militare Franco-Cehoslovace, preluând comanda unităților cehoslovace de infanterie care au dorit să implice în luptă de partea Aliaților în Franța, Italia și Rusia. Pe august 1918, Guvernul Franței l-a desemnat pe Janin comandant al Legiunii Cehoslovace din
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
un post care a devenit mai mult sau mai puțin redundant, dat fiind că Legiunea Cehoslovacă a părăsit frontul și puterea politică și militară a fost din ce în ce mai mult centralizată sub autoritatea amiralului rus. Relațiile generalului francez cu generalul-maior Alfred Knox - conducătorul Misiunii Militare Britanice și cu Kolceak - comandantul trupelor albe au fost încordate (Kolceak având în același timp o relație mult mai bună cu Knox - care a devenit cea mai importantă figură dintre străinii care se aflau în Siberia). Bazându-se
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
socialiști, care au preluat puterea în Irkutsk. Pe 5 ianuarie 1920 Janin - aflat la 250 de km de Irkutsk la Ulan-Ude, și-a angajat cuvântul în ceea ce privește protecția amiralului. Imobilizat , la 6 ianuarie 1920 Kolceak a demisionat din poziția sa de conducător suprem în favoarea generalului Denikin și s-a pus sub protecția aliaților. La 7 ianuarie convoiul în care se afla a pornit spre Irkutsk sub protecția militarilor cehoslovaci, într-un climat de tensiune extremă, Punctul culminant a fost atins la Irkutsk
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
Louis Dembitz Brandeis (13 noiembrie 1856 Louisville, Kentucky - 5 octombrie 1941) a fost un jurist american, evreu de origine, judecător cu concepții liberale la Curtea Supremă a Statelor Unite între anii 1916-1939, cunoscut și că unul din conducătorii mișcării sioniste din Statele Unite. A fost activ în apărarea dreptului la protecția vieții private, a dreptului la expresie și a luptat pentru limitarea exceselor marilor monopoluri. Născut la Louisville, Kentucky, din părinți evrei imigranți din Boemia care i-au dat
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
dreptului comun. Mulți ani mai tarziu, după ce adevenit judecător în Curtea Supremă, Brandeis a analizat dreptul la viață privată în faimoasa să opinie minoritara în sentința din procesul Olmstead vs.Statele Unite Având o conștiință socială ascuțită, Brandeis a devenit un conducător în „Mișcarea progresista” care milită contra corupției și a folosit legea ca instrument al schimbărilor sociale. Între anii 1897-1916 s-a aflat în centrul multiplelor cruciade reformiste care au afectat societatea americană. S-a luptat pentru asigurarea unor franșize cinstite
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
să faci o supă bună în Palestina...nu e o contribuție adevărată să pui pe altul să-ți facă supă . Nici să primești salariu pentru planificarea facerii supei” În anul 1920 a izbucnit o criză între Brandeis și Hâim Weizmann, conducătorul Organizației Sioniste ]n legătură cu rolul acesteia în conducerea economică a construirii căminului național evreiesc în Palestina. Deși era văzut în Statele Unite că un om cu vederi de stânga, Brandeis se opunea conducerii economice centralizate în mâinile Organizației Sioniste Mondiale
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
Orașul Vechi) s-a prăbușit în 1496, după ce unul dintre piloni a coborât, fiind subminat de apă (reparațiile au fost terminate în anul 1503). La un an după Bătălia de la Muntele Alb, la 21 iunie 1621, atunci când cei 27 de conducători ai revoltei anti-habsburgice au fost executați, turnul din Orașul Vechi a servit ca un loc de expunere a capetelor retezate ale victimelor pentru a-i descuraja pe cehi să continue rezistența armată. La sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani, în
Podul Carol () [Corola-website/Science/335843_a_337172]
-
1875. Otomanii i-au încarcerat pe preoții din Prijedor, ceea ce a mărit presiunea asupra populației, locuitorii din , Čitluka, Petrinje, , Pobrđani și i-au atacat pe turci la Dvorište în 15 august. Răscoala s-a declanșat, liderul ei fiind Ostoja Kormanoš. Conducătorii răscoalei s-au întors din Muntenegru în 1875 și și-au continuat planurile de luptă. Ei intenționau eliberarea regiunii , după care să se extindă în restul Herțegovinei. Între timp, turcii îl căutau pe haiducul Pera Tunguz, care atacase un convoi
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
început să dea castele fără a se consulta cu țarul. Când Kokenhusen (Koknese) i s-a supus lui Magnus pentru a evita o luptă cu armata lui Ivan al IV-lea, țarul a jefuit orașul și i-a executat pe conducătorii lui germani. Campania (, Võnnu), „inima Livoniei”, fostă capitală a Ordinului Livonian și care avea nu doar importanță strategică, ci și simbolică. În 1576, principele ardelean Ștefan Báthory a devenit rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei după o alegere
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
pietrișului din curte pentru a înlătura frunzele căzute și pentru a menține liniile trasate în valuri și cercuri. , sau , este clădirea principală din zona Saitō. Clădirea originală a fost arsă în 1671 de către armata lui Oda Nobunaga. În 1596 alt conducător militar, Toyotomi Hideyoshi, într-o confruntare cu mănăstirea Mii-dera (o altă mănăstire a școlii Tendai), a ordonat dezasamblarea clădirii principale („Miroku-dō”) a acesteia și transportarea ei la Enryaku-ji. Astfel, clădirea actuală, construită la Mii-dera în 1347, este cea mai veche
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
devenit la vremea ei cel mai mare și mai important centru evreiesc din întreaga Diasporă a acestui popor. Din acest motiv, comunitatea din Babilon era denumită în vremuri vechi, de către evrei, pur si simplu Diaspora, în ebraică „Golá” (גולה), iar conducătorii ei se numeau, în limba arameică „Resh Galuta” (Conducător al Exilului, adică al evreilor din exil) (în ebraică Rosh Hagolá) Evreilor din Babilonia li se datorează compilarea Talmudului babilonian. Sub stăpânirea persană - a parților și a Sasanizilor -comunitatea evreiască din
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
important centru evreiesc din întreaga Diasporă a acestui popor. Din acest motiv, comunitatea din Babilon era denumită în vremuri vechi, de către evrei, pur si simplu Diaspora, în ebraică „Golá” (גולה), iar conducătorii ei se numeau, în limba arameică „Resh Galuta” (Conducător al Exilului, adică al evreilor din exil) (în ebraică Rosh Hagolá) Evreilor din Babilonia li se datorează compilarea Talmudului babilonian. Sub stăpânirea persană - a parților și a Sasanizilor -comunitatea evreiască din Babilonia a fost centrul principal al gândirii și teologiei
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
halaha și a tradiției de legende și povestiri - agada - care s-au desfășurat în marile școli - ieșive din orașele mesopotamiene cunoscute în arameică ca Sura, Pumbedita, Nehardea etc. Sefii obstei evreiesti babiloniene se numeau in aceasta epocă Resh Galuta, adica conducători ai Exilului. Sasanizii au ferit pe evreii din imperiul lor de pericolul Imperiului Bizantin devenit creștin, a cărui politică era profund ostilă evreilor, precum și de amenințarea arabo-islamică. Mesopotamia sub Sasanizi a continuat să servească drept tărâm de refugiu ospitalier pentru
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
cunoscută ca response (Shot = chestiuni și răspunsuri) În secolul al VII-lea teritoriul Mesopotamiei a fost cucerit de către arabi. Și sub stăpânirea musulmană arabă a fost reluată la un moment dat activitatea academiilor religioase - ieșive - de la Sura si Pumbedita, iar conducătorii lor, geonim, au atras învățăcei evrei de pe tot cuprinsul lumii islamice. Dominația arabă islamică, la început unitară, întinsă pe un teritoriu foarte mare, a ușurat un timp legăturile dintre comunități evreiești aflate la mare distanță una de cealaltă în Asia
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
carait (karait) opus celui rabinic. Caraiții au respins Talmudul - așa numita Tora orală și prin aceasta s-au separat de majoritatea comunităților evreiești care au adoptat iudaismul rabinic. Din când în când autoritatea în comunitățile evreiești a trecut din mâinile conducătorului mirean, Resh Galuta, în cele ale conducerii religioase - geonim. Sub califii arabi situația comunităților evreiești a depins de bunăvoința suveranilor, o bună parte din timp bucurându-se de protecția acestora și de un grad de siguranță. În alte cazuri au
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
ai obștii, precum David Sasson, să aleagă calea exilului în Persia și India. În 1884 numărul evreilor din Bagdad era de 30,000, iar în 1900 - 50,000, adică un sfert din populația orașului. S-au distins în rândurile lor conducători comunitari și lideri și cărturari religioși precum rabinul Yossef Haim ben Eliyahu Mazal Tov cunoscut și sub numele Ben Ish Hay (1834-1909). Majoritatea evreilor irakieni era activă în domeniul comerțului. Revoluția Junilor Turci a trezit speranțe în rândurile popoarelor din
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
timpul au ajuns în locuințe permanente. Cu emigranții evrei au sosit în Israel toți rabinii, cu excepția rabinului Sasson Kaduri. Autoritățile irakiene au anulat puterile tribunalelor religioase ale evreilor și le-au transmis tribunalelor de stat, care s-au ajutat de conducători ai comunităților în probleme de stare civilă. Ultima nuntă evreiască locală despre care se știe, a avut loc în Irak în anul 1978. În timpul regimului Baas în Irak, mai ales în anii 1968-1973, evreii locali au suferit de numeroase persecuții
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
a părăsit Portugalia cu o flotă formată din 22 de corăbii și 1500 oameni. În 13 septembrie, Francisco de Almeida a ajuns în insula Anjadip, unde a trecut imediat la construirea Fortului Anjediva. În 23 octombrie, a început, cu permisiunea conducătorului prieten, Kōlattiri, construirea fortului St. Angelo din Cannanore, lăsat în grija căpitanului Lourenço de Brito, cu 150 de oameni și două corăbii. Francisco de Almeida a ajuns apoi în Cochin, în data de 31 octombrie 1505, cu doar 8 vase
Francisco de Almeida () [Corola-website/Science/335910_a_337239]
-
Almeida, a interceptat flota sultanului la intrarea în golful Cannanore, provocându-i pierderi importante. Lourenço de Almeida a explorat apele din zona de coastă, spre sud, până la Colombo, actualul stat Sri Lanka. Între timp, sultanul a reușit să îl convingă pe conducătorul din Cannanore de adevăratele intenții ale portughezilor în Kerala. Acesta fusese deja descumpănit și înfuriat de comportamentul portughezilor, care le garantaseră accesul nestigherit comercianților musulmani din Cannanore. Kōlattiri a organizat și o rezistență armată împotriva portughezilor, asediind fortul din Cannanore
Francisco de Almeida () [Corola-website/Science/335910_a_337239]
-
fiind unul din pionierii grefărilor de rinichi în Israel. Reuven (Tommy) Pfeffermann s-a născut în 1936 la Timișoara ca cel mai tânăr dintre cei doi fii ai dr. Jenő (Eugen) Yona Pfeffermann, medic obstretician și de familie, unul din conducătorii mișcării sioniste din Transilvania și Banat. Fratele său mai mare, Eran, s-a născut, conform dorinței părinților săi, la Ierusalim, cu un an și jumătate mai devreme. Familia s-a întors apoi la Timișoara. Tatăl a murit subit de inimă
Reuven Pfeffermann () [Corola-website/Science/335929_a_337258]
-
dar podul rutier și cel feroviar al Citadelei (inaugurate în 1875 și, respectiv, în 1908) erau considerate ca fiind unul singur);. prin urmare, a fost poreclit „al treilea pod” (în ) de către locuitorii orașului, deși numele său oficial a fost „Podul conducătorului nostru cel milostiv, Țarul Nicolae al II-lea” (Varșovia făcea parte atunci din Imperiul Rus, în urma împărțirii Poloniei din secolul al XVIII-lea). Podul a fost redenumit în aprilie 1917 după prințul Józef Poniatowski și a dobândit o nouă poreclă
Podul Poniatowski () [Corola-website/Science/335940_a_337269]