108,186 matches
-
al Imperiului Otoman, ce a slujit ca ofițer în Armata Imperială Rusă din Moldova și a fost numit primul mareșal al Greciei moderne de către Ioannis Kapodistrias, erou al Războiului de Independență al Greciei. Ipsilanti a fost fratele lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul organizației Filiki Eteria. A fost membru al importantei familii fanariote Ipsilanti, fiind al doilea fiu al domnitorului Constantin Ipsilanti al Moldovei. El a fost trimis în Franța, unde a fost instruit la o școală militară franceză. S-a distins ca
Dumitru Ipsilanti () [Corola-website/Science/335958_a_337287]
-
izbucnit în Moldova o rebeliune greacă condusă de , de care au beneficiat în mod indirect principatele Moldova și Valahia. În 1821 a plecat în Moreea, unde tocmai izbucnise Războiul Grec de Independență. El a fost unul dintre cei mai cunoscuți conducători fanarioți în primele etape ale revoltei, deși acțiunile sale au fost mult stânjenite de conducătorii militari locali și de fruntașii civili conduși de prințul Alexandru Mavrocordat; ca urmare, organizarea unei armate regulate a fost încetinită, iar operațiile militare au fost
Dumitru Ipsilanti () [Corola-website/Science/335958_a_337287]
-
principatele Moldova și Valahia. În 1821 a plecat în Moreea, unde tocmai izbucnise Războiul Grec de Independență. El a fost unul dintre cei mai cunoscuți conducători fanarioți în primele etape ale revoltei, deși acțiunile sale au fost mult stânjenite de conducătorii militari locali și de fruntașii civili conduși de prințul Alexandru Mavrocordat; ca urmare, organizarea unei armate regulate a fost încetinită, iar operațiile militare au fost limitate. La 15 ianuarie 1822 a fost ales președinte al Adunării Legislative. Cu toate acestea
Dumitru Ipsilanti () [Corola-website/Science/335958_a_337287]
-
țării). A devenit secretar al Cominternului în 1935, deținând acest post până la dizolvarea organizației, în 1943. După Acordul de la München din 1938, Gottwald a petrecut următorii șapte ani în exil la Moscova. Începând din 1939 el a fost unul dintre conducătorii Rezistenței Cehe. În martie 1945, Edvard Beneš, care fusese președinte al Cehoslovaciei în perioada 1935-1938 și șef al guvernului Cehoslovaciei aflat în exil la Londra începând din anul 1941, a fost de acord să formeze un guvern al Frontului Național
Klement Gottwald () [Corola-website/Science/335935_a_337264]
-
și pe unii lideri comuniști. Conducători comuniști importanți au devenit victime ale acestor epurări și au fost judecați în Procesele de la Praga, printre ei aflându-se Rudolf Slánský, secretarul general al partidului, Vlado Clementis (ministrul de externe) și Gustáv Husák (conducătorul organismului administrativ responsabil pentru Slovacia), care au fost înlăturați din funcții în urma acuzațiilor de „naționalism burghez”. Slánský și Clementis au fost executați în decembrie 1952, iar sute de alți oficiali guvernamentali au fost trimiși la închisoare. Husák a fost reabilitat
Klement Gottwald () [Corola-website/Science/335935_a_337264]
-
închisoare a făcut parte întotdeauna din cetatea Špilberk. Orașul Brno a cumpărat castelul în 1560 și l-a transformat într-o fortăreață municipală. În anul 1620, după ce au fost înfrânți în Bătălia de la Muntele Alb în data de 8 noiembrie, conducătorii moravi ai insurecției antihabsburgice au fost închiși în castelul Špilberk timp de mai mulți ani. Fortificațiile și bastioanele castelului Špilberk au contribuit la apărarea orașului Brno împotriva incursiunilor suedeze din cursul Războiului de Treizeci de Ani, iar ulterior castelul a
Castelul Špilberk () [Corola-website/Science/335963_a_337292]
-
oficial, Wilhelm Ernst era cel care deținea puterea în ducat. Numai după decesul lui Wilhelm Ernst în 1728, Ernst August în vârstă de 40 de ani, a început să exercite o adevărată autoritate în Saxa-Weimar. Ernst August a fost un conducător care iubea luxul iar extravaganțele sale au contribuit la ruinarea financiară a ducatul. Având nevoie disperată de fonduri, el a recurs la practica arestării supușilor bogați fără motiv, și îi elibera numai după ce renunțau la averile lor în favoarea ducelui sau
Ernest Augustus I, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach () [Corola-website/Science/335993_a_337322]
-
George de Kunštát și Poděbrady (23 aprilie 1420 - 22 martie 1471), cunoscut, de asemenea, sub numele de George de Poděbrad sau Podiebrad (în ; în ), a fost un rege al Boemiei (1458-1471). A fost un conducător al husiților. El este cunoscut pentru ideea și încercarea lui de a stabili instituții europene comune și însemne supranaționale. Aceasta este considerată prima viziune istorică a unității europene. George a fost fiul lui Victor de Kunštát și Poděbrady, nobil din
George de Poděbrady () [Corola-website/Science/335977_a_337306]
-
Boemia l-au ales în unanimitate pe George ca rege. Chiar și adepții partidului papal au votat pentru el, unii datorită opiniilor moderate pe care le avea, iar alții din respect pentru dorința poporului, care s-a opus alegerii unui conducător străin. George a încercat să domnească într-o manieră moderată pe baza cartei "Compacta din Praga". El a câștigat loialitatea unor catolici, dar a trebuit să se confrunte cu opoziția papei Pius al II-lea, care s-a dovedit unal
George de Poděbrady () [Corola-website/Science/335977_a_337306]
-
cu Roma printr-o măsură radicală, ceea ce unii consideră că a fost o propunere timpurie a constituirii unei Uniuni Europene. El a propus un tratat între toate puterile creștine, cu Germania (ce includea pe atunci Boemia), Franța și Italia și conducătorii lor ca membri fondatori, cărora urmau să li se alăture mai târziu statele hispanice. Statele membre urmau să-și ia angajamentul de a soluționa toate divergențele exclusiv prin mijloace pașnice. Trebuia să fie constituit un parlament european și alte instituții
George de Poděbrady () [Corola-website/Science/335977_a_337306]
-
pe deplin împărtășită ideea că ibadismul s-a desprins din kharigism, fiind în prezent singura ramură a acestuia care a supraviețuit testului timpului. Prima structură statală înființată de ibadiți a fost un imamat în zona muntoasă a Omanului de astăzi. Conducătorul era ales, iar conducerea nu era dobândită ereditar. Ideologia ibadită conform căreia toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu a fost îmbrățișată de berberi, cu precădere în timpul răscoalelor lor împotriva omeyazilor. Astfel se explică existența și astăzi a unor puternice
Ibadism () [Corola-website/Science/335997_a_337326]
-
la Partidul Comunist din Cehoslovacia (KSČ), care a fost interzis din 1938 până în 1945. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost arestat periodic de guvernul slovac al lui Jozef Tiso pentru activități comuniste și a fost unul dintre conducătorii Revoltei Naționale Slovace din 1944 împotriva Germaniei Naziste și a lui Tiso. Husák a fost membru al Prezidiului Consiliului Național Slovac în perioada 1-5 septembrie 1944. După război, el a început o carieră de funcționar al guvernului din Slovacia și
Gustáv Husák () [Corola-website/Science/336007_a_337336]
-
-i pe oponenții săi (susținători ai opoziției împotriva Uniunii Sovietice) unde se așteptau să-i găsească pe acei „prieteni” ai Cehoslovaciei (țări din Europa) care ar veni să sprijine țara (împotriva trupelor sovietice). Susținut de Moscova, el a fost numit conducător al Partidului Comunist din Slovacia în august 1968 și i-a succedat lui Dubček ca prim-secretar (titlu schimbat în cel de secretar general în 1971) al Partidului Comunist din Cehoslovacia în aprilie 1969. El a anulat reformele lui Dubček
Gustáv Husák () [Corola-website/Science/336007_a_337336]
-
și jurnalist ceh. S-a născut în Brumov, Vlahia Moravă. Scriitor proeminent de literatură de tip samizdat, el a fost cel mai bine cunoscut în calitate de autor al Manifestului celor două mii de cuvinte din iunie 1968. Antonín Novotný, președintele Cehoslovaciei și conducătorul Partidului Comunist, și colegii săi conservatori au inițiat o abordare mai represivă față de intelectuali și de scriitori după Războiul de Șase Zile din iunie 1967. În luna următoare, Vaculík, pe atunci membru al Partidului Comunist, a participat la cel de-
Ludvík Vaculík () [Corola-website/Science/336008_a_337337]
-
membrii mai moderați ai conducerii de partid, conflict ce va contribui la căderea ulterioară de la putere a lui Novotny. Vaculík a fost printre cele mai progresiști membri ai Partidului Comunist și, astfel, mai radical decât Alexander Dubček, care a devenit conducător al partidului în ianuarie 1968. Prin urmare, Vaculík și alți membri de partid au considerat că reformele prevăzute în Programul de acțiune din aprilie sunt minimul necesar și că ele ar trebui să fie aplicate repede și ferm. În speranța
Ludvík Vaculík () [Corola-website/Science/336008_a_337337]
-
desuetudine în multe locuri din lipsă de preoți. Pentru a preveni conflictele dintre el și fratele său mai mic, Boleslau, cei doi și-au împărțit țara între ei, Venceslau atribuindu-i fratelui său un teritoriu întins. După destrămarea Moraviei Mari, conducătorii Ducatului Boemiei au trebuit să facă față atât incursiunilor maghiarilor, cât și celor ale oștilor ducelui Saxoniei și regelui Franciei Răsăritene Henric Păsărarul, care au inițiat mai multe campanii militare înspre răsărit în teritoriile adiacente slavilor polavieni, țara de origine
Venceslau I, Duce al Boemiei () [Corola-website/Science/336000_a_337329]
-
Kazimierz Bartel de la Politehnica din Lvov. Inițial, lui Piłsudski i s-a oferit funcția de președinte, dar el a refuzat în favoarea lui Ignacy Mościcki. Piłsudski a rămas, cu toate acestea, cel mai influent om politic din Polonia și a devenit conducătorul de facto al țării până la moartea sa în 1935. În noiembrie 1925 guvernul condus de Władysław Grabski a fost înlocuit de guvernul lui Aleksander Skrzyński, care a obținut sprijinul mișcării Democrația Națională și al Partidului Socialist Polonez ("PPS"). Generalul Lucjan
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
fiul lui Bejta Galica, un patriot care a murit luptând împotriva Imperiului Otoman și pentru separarea Albaniei de statul sârb. Azem a continuat lupta tatălui său și a luptat mai întâi împotriva Regatului Serbiei în 1912. a fost unul dintre conducătorii rezistenței armate împotriva statului sârb în Kosovo în anii 1912-1914. Împreună cu luptătorii Kacak, el s-a opus armatei sârbe care a invadat provincia Kosovo în timpul Războaielor Balcanice și la începutul Primului Război Mondial. În iarna dintre anii 1915-1916, în timpul Primului Război Mondial, armata sârbă
Azem Galica () [Corola-website/Science/336022_a_337351]
-
poliției regale sârbe. Albanezii kosovari nemulțumiți, care s-au adunat în jurul lui Hasan Prishtina, au format un Comitet pentru Apărarea Națională a provinciei Kosovo la Shkoder în 1918, principala lor revendicare fiind unirea provinciei Kosovo cu Albania. Cei mai cunoscuți conducători ai luptătorilor Kachak au fost Bajram Curri, Hasan Prishtina și Azem Galica. A izbucnit o revoltă generală cunoscută sub numele de mișcarea Kachak (haiduc), condusă de Azem Galica, împotriva încorporării provinciei Kosovo în Iugoslavia. Luptele au atins apogeul la Drenica
Azem Galica () [Corola-website/Science/336022_a_337351]
-
în timpurile preislamice un templu al focului zoroastrian. În anul 713, templul a fost dărâmat și înlocuit cu o moschee care a fost la rândul ei demolată și reconstruită de-a lungul timpului din cauza războaielor. În anul 1127, Arslan Han, conducătorul Hanatului Karakhanid, a renovat edificiul adăugându-i un mare minaret. Înalt de 45,6 metri, minaretul a fost numit "Po-i-Kalyan" ("Piciorul celui Măreț"), de unde și numele moscheii. De asemena, minaretul mai este poreclit și "Turnul morții", deoarece de aici erau
Moscheea Kalyan () [Corola-website/Science/336034_a_337363]
-
este o moschee din orașul Tabriz, Iran. Aceasta este cea mai importantă și mai cunoscută moschee din acest oraș, fiind monument național. a fost construită din ordinul lui Jahan Shah, conducătorul dinastiei turkmene Kara Koyunlu. Dorința sa a fost ridicarea unui măreț edificiu religios în capitala regatului său pentru a-și arăta influența și pietatea. După asasinarea sa din anul 1457 de către rivalul său Uzun Hassan, membru al dinastiei Aq Koyunlu
Moscheea Albastră din Tabriz () [Corola-website/Science/336017_a_337346]
-
(în sârbă chirilica: Никола Пашић, ; 18 decembrie 1845 - 10 decembrie 1926) a fost un politician și diplomat sârb și iugoslav, care a fost cel mai important lider politic sârb timp de aproape 40 de ani si conducător al Partidului Radical al Poporului. El a îndeplinit mai multe funcții politice de prim rang, fiind de două ori primar al Belgradului (1890-1891 și 1897), de mai multe ori prim-ministru al Regatului Șerbiei (1891-1892, 1904-1905, 1906-1908, 1909-1911, 1912-1918) și
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
Đura Knežević, care a fost condamnat la moarte, a încercat să-l asasineze pe fostul rege Milan în iunie 1899 (în sârbă: "Ивандањски атентат"). În aceeași seară, Milan a declarat că Partidul Radical a încercat să-l omoare, iar toți conducătorii Partidului Radical au fost arestați, inclusiv Pašić care tocmai fusese eliberat din închisoare după pedeapsă anterioară. Acuzațiile antiradicale ale lui Milan au fost nefondate și chiar Austro-Ungaria, principalul său aliat, a recunoscut că Partidul Radical nu a fost implicat, în ciuda
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
Petru I Karađorđević, numind această numire ca fiind ilegală. Pašić s-a răzgândit mai tarziu după ce a văzut cum oamenii l-au acceptat de bună voie pe noul monarh și cum regele Petru I, educat în Europa de Vest, a fost un conducător democrat, spre deosebire de ultimii doi suverani despotici și imprevizibili. După cum se va dovedi în următoarele două decenii, principalul conflict între rege și primul ministru l-a reprezentat refuzul lui Pašić de a crește refuzul de a crește alocația regală. Nikola Pašić
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
și în estul Bosniei), Armata Austriacă s-a retras. Situația s-a schimbat la 5 iulie 1914, atunci când bătrânul rege Petru I a renunțat la îndatoriri în favoarea moștenitorului sau, Alexandru, făcându-l regentul sau. La 17 septembrie 1914 Pašić și conducătorul albanez Essad Pasă Toptani au semnat la Nis un tratat secret de alianță sârbo-albaneză. Tratatul a avut 15 puncte, care s-a axat pe înființarea unor instituții politice și militare sârbo-albaneze comune și pe o alianță militară între Albania și
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]