12,392 matches
-
o parte din satul „Băimăceani”, pe Jijia, pe care o pierduse „în hiclenie”. Petrești, sat desființat și înglobat la satul Buimăceni în 1968, apare pentru prima dată într-un document din 18 aprilie 1581, când Iancu Sasu întărește mai multor boieri un loc numit „Fundătura dintre satul Petreștilor și dintre satul Băbicanilor”. La fel, într-un document din 15 martie 1509 era amintit un anume Marcu din Petrești. Satul Mășcăteni, numit în vechime și Măcicăteni, Moșcoteni sau Mășcățeni este atestat documentar
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
1509 era amintit un anume Marcu din Petrești. Satul Mășcăteni, numit în vechime și Măcicăteni, Moșcoteni sau Mășcățeni este atestat documentar la 1 august 1583, când Petru Șchiopul a întărit un schimb de sate între mănăstirea Galata din Iași și boierul Gavril Albotă cu rudele sale. Satul Albești este menționat pentru prima dată într-un act din 24 mai 1602, când Ieremia Movilă întărește fiilor vornicului Cârstea Balș satul Albești, împreună cu alte sate, deoarece și-au pierdut ispisoacele „"când au intrat
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
situri arheologice, fiind descoperite o cetate dacică la Gruiu Dării (lângă Pietroasa Mică), un castru roman la Pietroasele, precum și un celebru tezaur gotic. Cele șase sate care o alcătuiesc au apărut după secolul al XVI-lea, pe pământurile moșnenilor și boierilor din zona satului învecinat Bădeni, și au fost împărțite în trei comune: Pietroasa de Jos, Pietroasa de Sus și Șarânga, care au fost unificate în 1968. Deși inițial era un centru pentru extragerea de piatră pentru materiale de construcție, astăzi
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
într-un hrisov al lui Vlad al IV-lea Călugărul, se acorda unor slujitori ai voievodului drept de proprietate asupra unei moșii în zona satului Bădeni. Pe aceste moșii, împărțite la început între una moșnenească (la vest) și alta aparținând boierilor (la est), s-a dezvoltat satul Pietroasa de Sus. Aici, el a fost populat și cu refugiați din Transilvania și din Câmpia Dunării. În 1901, pe locul comunei actuale funcționau trei comune distincte în plasa Tohani a județului Buzău. Astfel
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
1865, unde notează: Devotat convingerilor sale politice a dat el însuși un exemplu împărțind gratuit moșia Gropnița sătenilor, fapt care i-a adus frumoasa etichetă „Amicul țăranilor”, făcându-l să se lepede de blazonul unei faimoase și vechi familii de boieri ai Moldovei, îmbrăcând straie țărănești tradiționale. A condus periodice botoșănene - „Opiniunea” - 1867, „Cucoșul în pragul ușii”, „Curierul de Dorohoi”. A îndeplinit funcția de decan al Baroului din Botoșani, precum și de profesor la Liceul „A.T. Laurian” din Botoșani. Într-o
Dimitrie Scarlat Miclescu () [Corola-website/Science/310314_a_311643]
-
decembrie 1868), muzician autodidact, a venit din Viena și s-a stabilit la Iași, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violoncelist pe lângă trupele de teatru franceză și germană. După ce s-a făcut cunoscut predând muzica unor copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înființatei școli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul de muzică și declamațiune. . Bunicul său, Filip Caudella, a publicat în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece
Eduard Caudella () [Corola-website/Science/310312_a_311641]
-
un tradițional drum de transhumanță, „"Calea Oilor"”, astăzi o importantă arteră a orașului unde se află sediul poliției municipale. La fel de bine se poate ca acești primi locuitori să fi fost și țărani, fugiți de prin satele lor de răul vreunui boier mai hrăpăreț. Și asupra numelui așezării, legenda s-a confruntat cu părerea unor cercetători. Unii dintre ei susțin - părere care apare ca o ipoteză și în Dicționarul geografic al județului Prahova (1897) - ca numele orașului vine de la ploaie, „căci odată
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
claritate, despuiat de poezie. În toamna lui 1597, ploieștenii, chiar dacă mai erau liberi, libertatea lor era serios amenințată și n-ar fi avut niciun interes să se opună planurilor lui Mihai, iar moșia nu le aparținea lor ci unor mici boieri. Ploieștenii nu s-au mutat nicăieri, ci doar au beneficiat de eliberare sau, în orice caz, de obținerea unor mici moșii în jurul așezării. Sprijinit de domnie și sediu al căpitanului de Ploiești, Ploieștii se dezvoltă continuu pe parcursul secolului al XVII
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
avea târg în aceeași zi cu Ploieștiul. În timp de un secol, Ploieștiul a reușit să-i treacă mult înainte, să-l împingă pe un loc modest între târgurile țării, restul având să-l facă în secolul al XVIII-lea boierii Muruzești, până ce el va cădea în rândul satelor. După 1700 a venit rândul Gherghiței - târg vechi și renumit - să fie întrecută de Ploiești. Treptat, Gherghița a sărăcit, negustorii au început să se mute aiurea, însemnătatea sa a scăzut și, odată cu
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
o „căsuță țărănească". Dar Ploieștiul, în aceste aproape două secole, a fost nu numai un nou centru economic, ci și unul ostășesc, garnizoană de „"roșii"” și „"călărași"”. Mai puțini, dar mai vechi, erau roșii, „"breasla de curteni"”, recrutați dintre micii boieri sau dintre urmașii acestora, unii dobândind pentru diverse merite titlul și funcția de mic dregător (pe care nu le puteau transmite urmașilor) și care luptau, în timp de război, cu echipamentul și calul lor, în cetele boierești sau domnești, în
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
de pace, unii ajungând stegari sau chiar iuzbași. Pentru a trăi, foloseau pământ din moșiile domnești sau boierești, fiind obligați la toate prestațiile feudale, dar rămânând oameni liberi și scutiți de biruri. De aici o serie de nemulțumiri față de marii boieri și de unii domnitori, nemulțumiri care degenerau uneori în răscoale. Astfel, în 1623—1624 s-au ridicat împotriva domnitorului Alexandru Coconul călărașii din Ploiești, Gherghița și Rușii de Vede, care au fost, însă, până la urmă, înfrânți într-o aprigă ciocnire
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
pentru că a găsit această moșie Ploiești, numită înainte Târgșor, „slobodă”, i-o dăruiește, împreună cu cele două târguri, obligând „"lăcuitorii de casă și de prăvălie"” să plătească adet și să nu mai aibă voie să vândă vin sau rachiu fără aprobarea boierului. Ploieștenii, conștienți de marea primejdie care îi pândea, au încercat de la început să o prevină, dar nu au avut la îndemână (se pare că le amanetaseră) documentele și întăririle pe care le primiseră de la Mihai Viteazul și Matei Basarab. Ei
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
au avut la îndemână (se pare că le amanetaseră) documentele și întăririle pe care le primiseră de la Mihai Viteazul și Matei Basarab. Ei nu s-au resemnat însă și au început un lung proces, împotrivindu-se, în același timp, astfel încât boierul nu a reușit să stăpânească efectiv târgul. În 1781, deși o parte a orășenilor, urmașii celor „"ce se trag din neamul roșiilor, călărașilor și cămărașilor celor vechi"”, s-au desolidarizat de ceilalți, cerându-și separat drepturile, ploieștenii au reușit să
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
ceilalți, cerându-și separat drepturile, ploieștenii au reușit să determine judecarea procesului și au câștigat o victorie parțială. Prin actul pe care îl capătă la 18 octombrie, Ploieștiul era declarat târg slobod, în schimb moșia rămânea în stăpânirea efectivă a boierului și acesta capătă chiar dreptul să-și ridice case în oraș, în perioada următoare începând să-și strângă și să-și aducă materialele. Muruz nu s-a resemnat însă și, la schimbarea domnitorului, profitând de faptul că, în 1781, orășenilor
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
scutite numai neamurile de roșii și călărași. Orășenii continuând să se împotrivească, Muruz a cerut și a obținut o nouă întărire de la Mihai Suțu (1783), odată cu porunca dată ispravnicilor de a pune în aplicare cartea domnească. Se pare că acum boierul a putut să se instaleze mai temeinic în stăpânirea orașului și chiar, terminându-și casele, să se așeze aici. La schimbarea domniei, orășenii „"au venit cu mulțime de norod"” în fața lui vodă, „"cerând slobozenia lor după privilegiul ce au avut
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
-și casele, să se așeze aici. La schimbarea domniei, orășenii „"au venit cu mulțime de norod"” în fața lui vodă, „"cerând slobozenia lor după privilegiul ce au avut"”, iar Nicolae Mavrogheni a eliberat orașul în condițiile hrisovului din 1781. De astădată boierul nu a respectat hotărârea, uneltind pe lângă divan, iar după începerea ocupației austriece a încălcat-o fățiș. Plângerile ploieștenilor adresate administrației militare austriece și apoi domnitorilor Mihai Șuțu (1791 - 1793) și Alexandru Moruzi (1793 - 1796) au rămas zadarnice, stăpânirea boierească asupra
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
au bătut și alungat pe slujitorii acestora, apoi s-au strâns la isprăvnicie, au izgonit paznicii, au spart porțile pușcăriei și au eliberat pe cei închiși. Ei au cerut să le fie predat Costache Caradja, el fiind cauza tuturor necazurilor. Boierul, prinzând de veste, a reușit să se refugieze la un vecin al său, pe moșia Bereasca, dar „zurbagiii", negăsindu-l, „"se năpustiră toți și dărâmară casele boierești"” care începuseră să fie din nou ridicate. Abia după terminarea ocupației rusești, Costache
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Patriarhiei, era acoperit cu viile domnului și viile călugărilor de la Mitropolie. Ideea de a avea în mijlocul mitropoliei sediul forului legislativ nu este pur întâmplătoare, acest aspect este rezultatul unor cutume ale vremurilor. Conform acestor cutume Mitropolitul era de drept președintele boierilor, singurii cetățeni cu drept de vot, reuniți în adunarea deputaților. Necesitatea de a avea sediul legislativului în dealul mitropoliei este și rezultatul faptului că prin tradiție Mitropolitul nu putea să-și părăsească locuința. Prin urmare obiceiul de a organiza adunarea
Palatul Camerei Deputaților () [Corola-website/Science/309033_a_310362]
-
a justificat această închinare prin faptul că Mănăstirea Dobrovăț se afla părăsită de călugări și într-o stare de ruină. Mănăstirea Dobrovăț a fost prădată de tătari în anul 1658. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, familia boierilor Racoviță a început să exercite un protectorat benefic asupra mănăstirii. Boierii Racoviță au efectuat lucrări de restaurare a complexului monahal după anul 1663. În cea de a doua jumătate a sec. al XVII-lea a fost construit zidul de incintă
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
părăsită de călugări și într-o stare de ruină. Mănăstirea Dobrovăț a fost prădată de tătari în anul 1658. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, familia boierilor Racoviță a început să exercite un protectorat benefic asupra mănăstirii. Boierii Racoviță au efectuat lucrări de restaurare a complexului monahal după anul 1663. În cea de a doua jumătate a sec. al XVII-lea a fost construit zidul de incintă și turnul de intrare, din acesta din urmă doar primul nivel
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
moldoveni a unor privilegii suplimentare. Cert este ca stăpânirea cetății și a domeniilor se perpetuează de la Ștefan cel Mare la fiii săi până la Petru Rareș. Și pentru prima oară Ciceul își îndeplinește efectiv în 1538 rolul de refugiu. Trădat de boieri, cu Moldova ocupată de Soliman Magnificul, Petru se adăpostește cu familia la Ciceu. Urmează cunoscutele eforturi diplomatice pe lângă Poartă pentru redobândirea tronului și în 1541 familia domnească părăsește Ciceul. Pentru cetate sfârșitul era aproape. Devenită un risc pentru Ardeal în
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
impărăteasa lui, anume Ecaterina. Dumitrașcu-Vodă, domnitorul Moldovei, l-a primit cum se cuvenea pe impărat, care a stat la Iași trei zile. Apoi au tras la tabăra pe care o avea pe Prut, chemănd acolo și pe domn și pe boierii săi și cu ei au șezut la masă și i-au cinstit bine și frumos și mai pe urmă a inchinat impăratul cu niște vin de-al lui, de la franțuzi, care indată cum au băut au mărmurit cu toții de beți
Vin spumant () [Corola-website/Science/309160_a_310489]
-
pe urmă a inchinat impăratul cu niște vin de-al lui, de la franțuzi, care indată cum au băut au mărmurit cu toții de beți bănd acel vin și n-au mai știut cum au dormit intr-acea noapte și domnul și boierii". Vinul „de la franțuzi” nu putea fi altul decât șampania. Totuși, vinurile spumante au mai așteptat 100 de ani înainte de a începe a fi produse și în România. Deschizător de drumuri a fost profesorul Ion Ionescu de la Brad, care, în 1841
Vin spumant () [Corola-website/Science/309160_a_310489]
-
de la tron, bandele lui Pazvanoglu, pașa de Vidin, atacă fără milă satele, răpind fete. Haricleea își trimite fiul la adăpost, la o mănăstire, dar haiducii lui Amza îl răpesc, pentru a-l da în schimbul încetării jafurilor. În timp ce haiducii urmăresc un boier, care vrea să fugă din țară cu averea, Pazvanoglu atacă din nou. La rândul lor, haiducii, ajutați de Anita, pătrund în palatul pașei și eliberează fetele. În haosul creat, fiul Haricleei este ucis. Realizatorii filmului au apelat la mai mulți
Răpirea fecioarelor () [Corola-website/Science/309267_a_310596]
-
(n. 28 ianuarie 1901 la Fălticeni, d. 11 ianuarie 1985 la Fălticeni) a fost un pictor, scriitor, publicist și avocat român. face parte dintr-o familie vestită încă din secolul al XIX-lea. Bunicul său, boier cu moșii la Hârtop, a ajuns deputat în Divanul ad-hoc. Copiii boierului Țâțos, Davidel, Iacob, Gabriel, Jenică și Zinca au jucat un rol important în viață orașului Fălticeni, numărându-se printre personalitățile urbei. Familia Țâțos se înrudește cu o altă
Teodor Tatos () [Corola-website/Science/310500_a_311829]