11,853 matches
-
nefericitul fiu al acelei brute, Petru I. O parte dintr-o escalier dérobé și Încă ceva de care nu-mi amintesc au fost păstrate În noua anatomie a clădirii. Am atins cu mâna acea balustradă și am văzut (sau am călcat pe) celălalt detaliu uitat. Din acel palat a fugit prințul, pornind pe șoseaua ce ducea spre Polonia și Austria, fiind Însă ademenit Înapoi tocmai din sud, din Neapole, În casa paternă de tortură, de către agentul țarului, contele Piotr Andreevici Tolstoi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la fiecare zece trepte (căci micul lift hidraulic al casei noastre din St. Petersburg refuza În mod constant și destul de jignitor să funcționeze), Mademoiselle susținea că se ciocnise de ea intenționat, o Împinsese, o doborâse și parcă-l și vedeam călcând În picioare trupul ei lungit pe jos. Pleca de la masă din ce În ce mai frecvent și desertul pe care-l rata era trimis diplomatic după ea. Din camera ei aflată la celălalt capăt al casei, Îi scria o scrisoare de șaisprezece pagini mamei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Dar este În același timp adevărat că evocând imaginea unei anumite poteci pe care mi-o amintesc În detaliu, dar aparținând unei veri de dinaintea acelui 1906, adică anterior datei de pe prima etichetă cu numele localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de aripă, nici o licărire de azur, nici o floare Împodobită cu fluturi, de parcă o piază rea s-ar fi abătut asupra coastei adriatice, făcând invizibile „lepidele“ (după cum se exprimă argotic unii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apa mică, hârjonindu-se și țipând, ignorându-mă cu totul, de parcă aș fi fost purtătorul imaterial al amintirilor mele actuale. Pe cealaltă parte a râului, o mulțime densă de fluturi masculi, albaștri, mici și strălucitori, care chefuiseră pe abundentul noroi călcat În picioare și pe bălegarul de vacă prin care mi-am târât tălpile, s-a ridicat deodată În văzduh ca un norișor de paiete, așezându-se din nou, de Îndată ce am dispărut. După ce mi-am croit drum prin pâlcuri de pini
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
frânghie de rufe. La adăpostul unei mici cabine, erai ajutat de un alt servitor să-ți lepezi costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea a lemn de pin. Servitorul, un cocoșat cu fața brăzdată de riduri, Îți aducea un lighean cu apă clocotită În care Îți Înmuiai picioarele. De la el am aflat și am păstrat de atunci
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am pomenit Într-o zi săpând alături de o fetiță franțuzoaică pe nume Colette. Urma să Împlinească zece ani În noiembrie, eu Împlinisem zece În aprilie. Privirile noastre erau Îndreptate spre o bucată zimțată de scoică de midie pe care ea călcase cu talpa piciorului ei Îngust cu degete lungi. Nu, nu eram englez. Ochii ei verzui păreau pistruiați, de parcă numeroșii ei pistrui ar fi debordat de pe fața cu trăsături ascuțite. Purta ceea ce azi s-ar putea numi un costum pentru joacă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sfârșit, ușa a cedat. În zorii celei de-a treia zile, la o scurtă oprire, am profitat de o perioadă de acalmie a acelei vesele activități, ca să iau o gură de aer curat. M-am deplasat Încetișor pe culoarul aglomerat, călcând peste trupurile bărbaților care sforăiau și am coborât din tren. O ceață lăptoasă plutea peste peronul unei gări anonime -eram pe undeva, În apropiere de Harkov. Purtam ghetre și o pălărie derby. Bastonul pe care-l țineam În mână, un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pierdeau Însă războiul În vest și veneau la Ialta În vârful picioarelor, zâmbind sfioși, o armată de fantome cenușii pe care un patriot o putea ignora cu ușurință, și ignorată era, cu excepția chicotelilor provocate de apariția timidelor plăcuțe cu „Nu călcați pe iarbă“ de pe peluzele parcurilor. Două luni mai târziu, după ce au reparat frumușel instalațiile de apă din diversele vile evacuate de comisari, germanii au dispărut și ei; Albii se scurgeau dinspre răsărit și În curând au Început să lupte Împotriva
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să spun În timp ce traversam odaia Întunecată, Îndreptându-mă spre locul unde ședea, lângă un foc plăcut. „Ia să vedem“, spuse el, Întorcându-se Încet În fotoliul scund, „Nu-mi prea dau seama...“. A urmat un trosnet Îngrozitor, o zăngăneală fatală: călcasem În serviciul de ceai așezat pe jos, lângă fotoliul lui de răchită. „O, da, desigur“, a rostit el, „știu cine ești“. Capitolul 14 1 Spirala este un cerc spiritualizat. În forma spirală, cercul, nedescolăcit, nedesfășurat, Încetează să fie vicios: este
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
TRUPURILE LOR 26 iulie 1476 Fugi Măria ta!!! Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe redută la Valea Albă fâlfâie steagul verde cu semilună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pierdut!!! Suntem înfrânți!!! Ajutați-mă....ajuta... În clipa aceea, coviltirul în flăcări al unui chervan răsturnat se prăbușește. Bătrânul a tăcut. Mihail se agață de cămașa de zale a Măriei sale, îl trage cu disperare: Pentru numele lui Dumnezeu!! E zadarnic!!... Calcă peste mâna unui mort, se împiedică, în cădere îl trage și pe Ștefan... Lasă-mă!! Ștefan se luptă să scape din brațele lui, îl lovește: ...Ai înnebunit Mihaile?!?! Lasă-mă!! Ștefan în patru labe se târăște prin mocirlă, prin bălți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu blândețe: Te chinui... Te zbați ca marea de maluri... Nu vezi? Ești frânt... Ești bolnav ... Ai trebuință de hodină... De pace... De... Ștefan izbucnește cu patimă agitându-se de colo-colo, șchiopătând, târșindu-și piciorul, dă ocol chiliei, răstoarnă un scăunel, calcă peste sfărmături de piatră. Și... și ce gândești Sihastre?! Crezi că într-o ulcică o să-mi găsesc pacea?!... Aleanul durerilor mele?!... Am strâns în mine amărăciune cât cuprinde! De m-ai cresta, numai fiere ar curge din mine... Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Val... ea... Va... Va... Cade cu capul pe masă. Să-ți fie somnul lin, "Năzdrăvane". Fie-ți îngerii aproape... Un tunet se stinge în depărtare... PARTEA ÎNTÂI IZBÂNDA PODUL ÎNALT VASLUI ianuarie 1475 "Auzind și văzând noi aiasta, i-am călcat în picioare, i-am biruit și i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre, la locul de-i zice Podul Înalt. Păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune, să vină în luna lui mai cu toată puterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aleargă năuc, nechezând, căutându-și stăpânul... Fulguiește ușor... De undeva, de la vreun schit, un clopot începe să bată rar, de îngropăciune și dangătul lui se îngână cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând ușor, se prelinge un cortegiu de călugări cu lumânări aprinse, cădelnițând, sfințind câmpia cu "Cântarea pentru prohodul morților". Se duc ușor-ușor, dar litania lor va dăinui mult timp, de departe, în surdină, grav, trist, ca orice cântare pentru mort, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prinși mânați din urmă cu harapnicul. Se apropie vitejii boieri ai Măriei sale clefăind prin clisa mocirloasă, cam sângerați, cam scărmănați, cu platoșele, cu scuturile stâlcite, dar altfel veseli, gălăgioși, bucuroși de izbândă, bucuroși de viață. Pășesc cu grijă să nu calce vreun mort, moldovan au turc. Vorbesc toți odată, cu aprindere, cu patimă, retrăind bătălia: Priceput-ai cum i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-o tras pe șfară cătinel-cătinel, unde-o pohtit Măria sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că sună Apocalipsa! adaugă Luca Arbure. "Ahaaa!!", și-au zis turcaleții!, hohotește hatmanul Șendrea, "acolo-i bârlogul ghiaurului!! Pe el!!! Înainte!!! Aiaia!! Allah!!! Allah!!!" Și s-or înglodat în mlaștină până la burta cailor, și-a fost o îmbulzeală de se călcau pe bătătură, nici să se scarchine turc pe turc!... "Înainte!!! Înapoi!!! Înapoi!!! Înainte!!!..." Mamăăă!!! Ce viermuială!! Ce bulucbășie!! își freacă mâinile cu bucurie vornicul Bodea. Taie!! Împunge!! Lovește!! Omoară!! Mamăăă!! Ce tăiere am făcut în turcime! luptă Mihail tăind văzduhul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dublă de ovăz! E o poruncă! Boierii stau cu capetele plecate, parcă atunci au înțeles că n-au prețuit îndeajuns pe cel mai apropiat tovarăș al omului. Și moldovanu-i blând, sare de colo Duma. Blând nevoie mare, zâmbește el. Da' calcă-l numai pe bătătură, leagă-te de "Moldova lui", că-i sare muștarul, de te miri ce zace în curu' blajinului!... Da... l-a costat scump pe moldovanu' ista "blajin, cu bătătura lui", dar am făcut o trebușoară pe cinste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i împământenim, slobozi să șadă și să trăiască fiecare după voia și credința sa. Bunicul meu, Alexandru, a căzut sub grea afurisenie din partea papistășimii pentru că oploșea pe toți boemii husiți persecutați ce pribegeau suferind pentru credința lor. Nu voi a călca această moștenire sfântă: toleranța și ospeția moldovenească. Cu o condiție, spune el, după ce face o pauză, cu vocea mai fermă, mai răspicată: să fie credincioși țării ce le-a deschis brațele și a cărei pâine o mănâncă! Să fie ajutați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Tăutul așteaptă cu peana în mână. Ștefan, cuprins de febră, se agită de colo-colo, clocotind în el: Așteaptă! Nu scrie! Să mă gândesc!... Tăutu lasă peana. Ștefan se adâncește în el, caută cuvinte potrivite, caută mormăind: "Mahomed ... Împărăția ... I-am călcat în picioare ... Le-am tăiat mâna cea dreaptă... Sub ascuțișul sabiei noastre... Vor să-și răzbune... Suntem "Poarta Creștinătății"... Jurăm să luptăm, până la moarte să luptăm... Veniți ca nu singuri să luptăm! Veniți! Vin turcii! Vin turcii!... Răsuflă adânc, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
toți fuseseră mâncați în lungul asediu. Înveșmântați în zdrențe ca cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială de hoit putrezit, miasmă puturoasă a Iadului: Apocalipsa pe Pământ. Maria! Te rog! Ajunge! Mi-ai povestit! Nu vreau mai departe! Știu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a ridicat și curți domnești în Târgul Hârlăului! mai spune și izbucnește în plâns. Țamblac, moale, împăciuitor: Maria... Hai să judecăm fără patimă. Hai, nu mai plânge. Ascultă-mă! Arată-mi un bărbat un bărbat adevărat care să nu mai calce, din când în când, pe de lături, ca, apoi, să se întoarcă acasă cu și mai multă dragoste. Toți voievozii, toți regii, și parcă numai ei? Mușatinii sunt celebri. Mare lucru! Se sfârșește lumea?! Îl urăsc!! Îl urăsc!! Îl urăsc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
clopoțel Voichița. Ce vrea mucosul acesta?! se stropșește Alexandru. Nu vezi?! E topit după tine! Ce vorbești? Suntem buni prieteni... Am auzit că-i bastardul lui Vodă. Și ce dacă? E... e un băiat drăguț... și... și-i un viteaz. Calcă pe urmele lui taică-su. Să-și șteargă întâi mucii, spune el cu răutate. Și ... și cum îți spuneam, Mangopul e un tărâm... Voichița ciupește o coardă cu vibrație acută. Pe tărâmul acela n-oi merge nicicând, principe... Cine-s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întoarcere, te oprești cu colindul și la Veneția, la Marele Consiliu, și la Buda, la craiul Mateiaș... Colindă-le și lor "Aiaiaaa corabia!" Zgâlțâie-i! La Adrianopole, turcaleții sunt pe picior de război! Să se miște! Ce dracu'! "Vin turcii!" Calcă pe niște pătrate trase cu cridă, un fel de șotron, în care țopăiseră odraslele Măriei sale, Olena și Petru. Întâi, le ferește să nu le calce, apoi, râde: Odinioară, la Borzești, eram campion, spune el și sare, apoi rămâne într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
La Adrianopole, turcaleții sunt pe picior de război! Să se miște! Ce dracu'! "Vin turcii!" Calcă pe niște pătrate trase cu cridă, un fel de șotron, în care țopăiseră odraslele Măriei sale, Olena și Petru. Întâi, le ferește să nu le calce, apoi, râde: Odinioară, la Borzești, eram campion, spune el și sare, apoi rămâne într-un picior, ca un cocostârc. Secretul e să nu-ți pierzi echilibrul chiar de stai într-un picior. Voichița năvălește cu un val de pânză în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
suspină: Mă... Măria ta... Slo... slobozenia... Ștefan o ridică și zâmbește din nou: Păsărica vrea să zboare? Oare se simte în robie la Curtea lui Ștefan Vodă? Dat-am poruncă să fiți cinstite ca oaspeții noștri cei mai de seamă. Călcat-a careva porunca?! E vreo pricină pentru care... Voichița, cu inima-n dinți, își șterge obrajii cu palmele: Nu... dar... dar pasărea... și-n colivie de aur, tot cu aripile frânte se cheamă... De doi ani, eu și maica adăstăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]