15,033 matches
-
potrivind scaunul în fața pupitrului. Cum crezi c-o să ne alungăm somnul?... Că de bîrfit, nu prea mai avem ce... Am aranjat amîndoi scaunele, apoi ne uităm unul la altul; am vrea să ne zîmbim de felul cum arătăm așa, în costumele de azbest, dar ne mulțumim să clătinăm din cap. Nu știu dacă mi-e teamă și nici lui Vlad nu cred că-i este. Mi-e ciudă pe vremea asta umedă... Pe cai, Mihai! îmi șoptește Vlad. Pe cai, Vlade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acum? Sincer să fiu, în ultima vreme n-am mai scris nimic. Va trebui să-mi ordonez timpul mai bine... Vlad se ridică de pe scaun și se întinde mult-mult, mai să atingă plafonul cu brațele. Începe apoi să-și dezbrace costumul de azbest. Găsește în buzunarul pantalonilor cheia de la ușa încăperii și mi-o pune în față. Iau cheia, o bag în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite, apoi încerc să mă ridic de pe scaun: constat că am înțepenit. Îmi dezbrac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
azbest. Găsește în buzunarul pantalonilor cheia de la ușa încăperii și mi-o pune în față. Iau cheia, o bag în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite, apoi încerc să mă ridic de pe scaun: constat că am înțepenit. Îmi dezbrac încet costumul de azbest, îl împăturesc, i-l dau lui Vlad și-i mulțumesc, apoi îmi scutur haina de velur și pantalonii de scamele albe. Vlad bagă costumele în sacul de hîrtie, leagă sacul la gură cu o sîrmă și-l ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi încerc să mă ridic de pe scaun: constat că am înțepenit. Îmi dezbrac încet costumul de azbest, îl împăturesc, i-l dau lui Vlad și-i mulțumesc, apoi îmi scutur haina de velur și pantalonii de scamele albe. Vlad bagă costumele în sacul de hîrtie, leagă sacul la gură cu o sîrmă și-l ia sub braț. Coborîm împreună treptele, ne oprim în mijlocul încăperii și ne rotim privirea: în tăcerea nopții, punctată de luminile tabloului de comandă, se aud pașii mecanicilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
documentația tehnică, murdară toată de ulei și ruptă la margini de cît a fost întrebuințată la montaj. Mulțumesc pentru ajutor, Dinule! îi spun, strîngîndu-i mîna. Ce ai acolo în sac? arăt eu cu privirea spre sacul de hîrtie. Probabil două costume de azbest, strînge el din umeri, dînd un șut sacului. Vreau să-i spun că ăsta e sacul lui Vlad și să-l întreb de unde îl are, dar mă grăbesc să scot la repezeală batista din buzunar, strănut în ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
săptămîni, invitația pentru premiera de alaltăseară de la teatru, invitația pentru vernisajul expoziției prietenului meu Cetină și cîteva scrisori băgate de poștaș pe sub ușă. Arunc mănușile pe masă, peste cărțile de lîngă perete, îmi dezbrac haina de velur cu tot cu haina de la costum și le agăț în cuierul de pe bucățica de perete de lîngă ușă, îmi desfac nodul cravatei, apoi îmi deschei cămașa la gît. Observ cutia de celofan în buzunarul din dos al hainei de velur, o iau, scot din ea crenguța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
seara, în pripă, nu a fost caritabil... nu. Și mai ales ce m’a indignat e că pretindea că o sufocă mediul „Profesorului“ - și alerga după mediu și „profesor“. Respir; am spus ce aveam de spus. Astăzi pe plaje, scosesem costumul - costumul tău gofrat - și vântul mi-a smuls rochia, rămânându-mi numai o mânecă îmbrăcată, atât bate vântul de tare; la dejun mi-a ridicat până la brâu rochia écrue (cea transformată din matasa de la Cairo); astă-seară mi-am pus foile
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în pripă, nu a fost caritabil... nu. Și mai ales ce m’a indignat e că pretindea că o sufocă mediul „Profesorului“ - și alerga după mediu și „profesor“. Respir; am spus ce aveam de spus. Astăzi pe plaje, scosesem costumul - costumul tău gofrat - și vântul mi-a smuls rochia, rămânându-mi numai o mânecă îmbrăcată, atât bate vântul de tare; la dejun mi-a ridicat până la brâu rochia écrue (cea transformată din matasa de la Cairo); astă-seară mi-am pus foile bleumarin
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vorbit admirabil. Un program cu poezii rusești spuse de elevele de la Școala Centrală; și liceul nostru a recitat poezii de Maiacovski și o poezie, Lenin. Au urmat dansuri rusești, jucate de elevele noastre, elevele Școalei Centrale și ortodoxe internat, cu costume impecabile, de casă mare (dirijate aceste din urmă de Floria Capsali) și apoi liceul nostru cu hore românești, cu zăvelci de Amaradia, negre bătute în argint, dar nicio zăvelcă nu era mai frumoasă ca a ta. Nu-ți mai spun
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vreun crâmpei. E 9½; am luat cafeaua cu André - la urmă a apărut și Irena - la Muedin. Cunoști amestecul din zilele cenușii. Cei care doresc totuși să profite de zi, mergând îndrăsneț la plaje, cu o jachetă de lână peste costum (ordin ca costumele [de baie] să fie foarte decente, ca să nu jicnim (sic) muncitorii ce nu știu încă ce e nudismul și felul de a se îmbrăca la mare), ceilalți, vechii mangalioți ori sindicaliștii, îmbrăcați oarecum de oraș. Și vântul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
9½; am luat cafeaua cu André - la urmă a apărut și Irena - la Muedin. Cunoști amestecul din zilele cenușii. Cei care doresc totuși să profite de zi, mergând îndrăsneț la plaje, cu o jachetă de lână peste costum (ordin ca costumele [de baie] să fie foarte decente, ca să nu jicnim (sic) muncitorii ce nu știu încă ce e nudismul și felul de a se îmbrăca la mare), ceilalți, vechii mangalioți ori sindicaliștii, îmbrăcați oarecum de oraș. Și vântul bate proaspăt și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o mai fi și schinduful ăsta?), ușor plină de mine. Adevărul e că eu și Luke nu am avut aproape nici o problemă de când locuim împreună. (Poate, cu excepția incidentului când eu am zugrăvit baia și niște vopsea aurie a nimerit pe costumul lui cel nou. Dar asta nu se pune, pentru că Luke a recunoscut pe urmă că a exagerat total, că orice om cu minim simț de observație ar fi văzut că vopseaua nu se uscase încă.) Acum că stau să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aici cu cine știe ce rochie de grădinărit hidoasă? zice Suze. Pe tine o să te asculte. Sunt sigură. — Păi... OK, spun cu îndoială în glas. O să încerc. În clipa în care ies din cameră, îl văd pe Luke apărând în hol, în costumul de zi. — Ești foarte frumoasă, spune cu un zâmbet. — Nu-i așa? Fac o piruetă. E o rochie superbă, nu? Și îmi vine atât de bine... — Eu nu vorbeam de rochie, spune Luke. Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
duc țintă spre șifonier. Deschid larg ușile acestuia, pregătindu-mă pentru un șoc - și rămân cu gura căscată de uimire. Nu-mi vine să cred. E cea mai extraordinară colecție de îmbrăcăminte pe care am văzut-o în viața mea. Costume de călărie, rochii de bal, croieli din anii ’30 se luptă pentru spațiu cu sariuri indiene, ponchouri mexicane... și o expoziție incredibilă de bijuterii tribale. — Doamne, cum pot să fie hainele astea! spun, cu respirația întretăiată. — Știu. Caroline se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de vite din toată Europa, a fost provocată de o mână de porumbei amărâți? — Amărâți? Graham, ăștia sunt otravă curată! Mami și tati! Cobor în grabă ținându-mă de balustradă și iată-i, în picioare lângă șemineu. Tati e în costum de zi, cu un joben sub braț, iar mami e îmbrăcată cu un sacou bleumarin, o fustă înflorată și pantofi roșu aprins, care nu sunt chiar același roșu cu pălăria. — Mami! — Becky! — Mami! Tati! Cobor în fugă și-i îmbrățișez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Am așteptat ziua asta atâta timp și uite că, în fine, a venit. Parcă ar fi Crăciunul. De fapt, e mai bine decât de Crăciun. Prin ușa deschisă de la intrare se văd invitații trecând pe pietrișul acoperit de zăpadă, în costume de zi și pălării elegante. În depărtare, clopotele de la biserică încep să bată și e o atmosferă plină de freamăt și nerăbdare. Și unde e mireasa noastră? spune tati. Aici sunt, se aude glasul lui Suze. Ridicăm privirile cu toții - și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și nu mă pot opri să nu mă holbez la unele dintre rudele lui Suze. Bunica ei iese din biserică foarte încet, cu un aer regal și un baston în mână, și e urmată de un tânăr foarte îndatoritor, în costum de zi. O fată subțirică și palidă cu ochii imenși are pe cap o pălărie neagră uriașă, un mops în brațe și fumează țigară de la țigară. Lângă poarta bisericii se află o armată de frați aproape identici, îmbrăcați în kilt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că îi plac cu adevărat. De fapt, nici nu cred că se uită vreodată măcar la unul dintre ele. — Bună seara. Gândurile îmi sunt întrerupte de o voce și îmi dau seama că am ajuns în față. O femeie în costum negru cu pantaloni, cu un clipboard în mână, îmi zâmbește protocolar. — Cum vă numiți, vă rog? — Rebecca Bloomwood, spun cu modestie, așteptând sa facă ochii mari sau cel puțin să aibă un licăr de recunoaștere în ochi. — Bloomwood... Bloomwood... Femeia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
plăcere. — Te rog, totuși, să n-o aduci la faliment. Trăiește doar din salariul de avocată. — O să încerc, spun, râzând. Tu n-ai nevoie de ajutor, înțeleg. Nu știu, am? — Sinceră să fiu, arăți deja mult prea bine. Arăt spre costumul lui gri închis impecabil, care sunt sigură că se învârtește undeva în jurul la trei mii de dolari. — Întotdeauna am grijă cum mă îmbrac când știu că mă întâlnesc cu oameni cu pretenții, spune Michael. Se uită în jur amuzat, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spune Suze, ridicându-și privirea din Brides. Ce-ar fi să-ți iei o rochie care nu e de fapt rochie de mireasă? De altă culoare! — Uau! O fixez, și imaginația începe să-mi lucreze. De exemplu, roșie. Sau un costum cu pantaloni! sugerează Suze, arătându-mi o fotografie din revistă. Uite ce șic sunt pantalonii ăștia! Dar ți-ai găsit deja rochia! intervine Cynthia, cu glasul ușor strident. N-ai nevoie să mai cauți! Asta e Rochia! — Mmm... Am o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o perfuzie atașată de mână și alt tub merge de la pieptul lui la un aparat cu luminițe. Are chipul palid, tras și pare... extrem de vulnerabil. Nu-mi place chestia asta. Nu l-am văzut niciodată pe Michael altfel decât în costume scumpe, ținând în mână un pahar de băutură scumpă. Ditamai omul, liniștitor și indestructibil. Și nu zăcând într-un pat, în halat de spital. Mă uit la Luke, și el îl fixează pe Michael, alb ca varul. Pare că din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și dau repede la pagina menționată. Citesc titlul, CUM POȚI COMBATE OBOSEALA MUNCII DE BINEFACERE. Sub el este o fotografie a lui Elinor cu un surâs înghețat, pe treptele unei clădiri impozante și înmânându-i un cec unui tip în costum. Privirea mi se îndreaptă automat spre cuvintele scrise sub poză. Elinor Sherman s-a luptat cu apatia pentru a strânge bani pentru o cauză în care crede. Dar nu trebuia ca Luke să fie cel care înmânează cecul în poză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tupeu pe capul ei? — Laurel, zic stresată. Nu vrei să încerci asta mai târziu? Mă uit neajutorată în jur după ceva solid și foarte zdravăn cusut, cu care aș putea să înlocuiesc rapid rochia. O haină de tweed, sau un costum de schi, ceva. Dar Laurel mă ingoră cu grație. — Avocații ei zic că am împiedicat-o să-și satisfacă dreptul ei fundamental de a-și împlini dragostea, alături de persoana pe care o iubește. Și mă acuză de agresiune nemotivată. Îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe fratele lui, Randall, traversând etajul, spre noi. Mă întreb pentru a mia oară cum naiba de Randall și Danny au ieșit atât de diferiți, din aceiași părinți. Danny e slab ca o scobitoare și mereu agitat, Randall umple perfect costumul la două rânduri și are mereu pe față aceeași încruntătură dezaprobatoare. — Bună, Daniel, zice și mă salută din cap. Becky. — Bună, Randall, zic și îi trântesc un zâmbet, sper cât mai natural posibil. Ce mai faci? Uite! spune Danny victorios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe geam și observ, pentru prima oară după foarte mult timp, lumea de afară. Pentru prima oară, observ că a venit vara. Că e o superbă zi cu soare. Că în vitrina de la Saks a fost expusă noua colecție de costume de baie. Mici lucruri pe care n-am mai fost în stare să le văd, ca să nu mai spun să le apreciez la justa lor valoare, din cauza miilor de gânduri negre și a stresului. Mă simt de parcă în ultimul timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]