11,461 matches
-
În general, se consideră că el s-a întreținut financiar lucrând ca vicar în Much Hoole, lângă Preston în Lancashire, dar sunt puține dovezi în acest sens. Conform tradiției locale din Much Hoole, el a trăit la casa Carr, pe moșia Bank Hall, Bretherton. Casa Carr era o proprietate întinsă, deținută de familia Stone, o familie de negustori și fermieri prosperi, iar Horrocks i-a fost meditator unuia din copiii familiei. Este posibil ca, din punct de vedere religios, să fi
Jeremiah Horrocks () [Corola-website/Science/324410_a_325739]
-
anul 1931, când primește actuala denumire. Momentul exact al înființării localității nu este cunoscut cu exactitate, dar cel mai probabil este vorba de anul 1858. Atestarea oficială a satului este legată de apariția în zona teritoriului comunei a unei noi moșii a Eforiei Spitalelor Civile, care era situată în prelungirea moșiei Filiu. Primul arendaș al noii moșii este Ioan Avram (variante Ioana Avram, Ióna Avram), care întemeiază satul clăcașilor noii moșii la vre-o 10 kilometri nord-est de Filiu, pe drumul
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
localității nu este cunoscut cu exactitate, dar cel mai probabil este vorba de anul 1858. Atestarea oficială a satului este legată de apariția în zona teritoriului comunei a unei noi moșii a Eforiei Spitalelor Civile, care era situată în prelungirea moșiei Filiu. Primul arendaș al noii moșii este Ioan Avram (variante Ioana Avram, Ióna Avram), care întemeiază satul clăcașilor noii moșii la vre-o 10 kilometri nord-est de Filiu, pe drumul mare al Brăilei, lângă cârciuma „La Bordeiul Verde”, loc de
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
dar cel mai probabil este vorba de anul 1858. Atestarea oficială a satului este legată de apariția în zona teritoriului comunei a unei noi moșii a Eforiei Spitalelor Civile, care era situată în prelungirea moșiei Filiu. Primul arendaș al noii moșii este Ioan Avram (variante Ioana Avram, Ióna Avram), care întemeiază satul clăcașilor noii moșii la vre-o 10 kilometri nord-est de Filiu, pe drumul mare al Brăilei, lângă cârciuma „La Bordeiul Verde”, loc de popas binecunoscut de pe acest drum. Cârciuma
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
legată de apariția în zona teritoriului comunei a unei noi moșii a Eforiei Spitalelor Civile, care era situată în prelungirea moșiei Filiu. Primul arendaș al noii moșii este Ioan Avram (variante Ioana Avram, Ióna Avram), care întemeiază satul clăcașilor noii moșii la vre-o 10 kilometri nord-est de Filiu, pe drumul mare al Brăilei, lângă cârciuma „La Bordeiul Verde”, loc de popas binecunoscut de pe acest drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
unei noi așezări, viitorul sat Vintilești, în partea de est a satului Bordei Verde. Satul a fost creat pentru stabilirea locuitorilor din zona montană a județelor Prahova și județul Buzău, care au fost împroprietăriți cu loturi de teren, în urma exproprierii moșiei Bordei Verde, aparținând Eforiei Spitalelor Civile Satul Vintilești a început să se populeze efectiv abia după 1930, când locuitorii împroprietăriți încep să renunțe treptat la naveta sezonieră către localitățile lor de origine și să se stabilească definitiv aici. Primul locuitor
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
care rezultă că satul avea o suprafață de 826 de hectare unde erau menționați proprietarii terenurilor învecinate cu ale satului Șuletea. Legenda întemeierii satului s-a transmis din generație în generație, sătul Braițeni de Jos a fost ars de proprietarul moșiei Șchiopu Epureanu chiar în noaptea de paste când toți oamenii erau strânși la biserică (anul fiind undeva între 1500-1600)iar locuitorii alungați de pe moșia lui s-au așezat în alte sate majoritatea formând satul Brăițeni de Sus zis Șuletea. Aici
Șuletea, Vaslui () [Corola-website/Science/324456_a_325785]
-
s-a transmis din generație în generație, sătul Braițeni de Jos a fost ars de proprietarul moșiei Șchiopu Epureanu chiar în noaptea de paste când toți oamenii erau strânși la biserică (anul fiind undeva între 1500-1600)iar locuitorii alungați de pe moșia lui s-au așezat în alte sate majoritatea formând satul Brăițeni de Sus zis Șuletea. Aici era un bordei al lui Jan Sulete care păzea pădurea și denumirea de Șuletea s-ar trage de la acest Jan Sulete. Numele de Șuletea
Șuletea, Vaslui () [Corola-website/Science/324456_a_325785]
-
nou Bari. Mai tîrziu, în 1070, el este menționat ca aflându-se în luptă deopotrivă cu contele Geoffroi și cu Robert Guiscard. În jurul anului 1076, potrivit cronicarului Bryennios, Maurex l-ar fi găzduit pe viitorul împărat Alexios I Comnen la moșia sa din Heraclea. La acea vreme, Alexios era încă general participant la campaniile împotriva turcilor selgiucizi, iar Maurex l-ar fi sprijinit cu trupe recrutate din rândul numerosului său personal armat. Maurex este în continuare amintit de cronica redactată de
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
în sud-estul județului. Istoria satului Călărași este strâns legată de bătrânul sat Ciornohal, înființat în anul 1821, și cu care formează un singur trup. În anul 1879, Guvernul a trimis un inginer, pe nume Neculcea, care a măsurat și parcelat moșia Ciornohal și a mărit satul cu încă trei sute de locuitori, veniți din alte comune și care erau lipsiți de pământ. Satul înființat în 1880 cu noii împroprietăriți însurăței, pe moșia Ciornohal. Avea o suprafață de 1436 hectare și o populație
Călărași, Botoșani () [Corola-website/Science/324489_a_325818]
-
un inginer, pe nume Neculcea, care a măsurat și parcelat moșia Ciornohal și a mărit satul cu încă trei sute de locuitori, veniți din alte comune și care erau lipsiți de pământ. Satul înființat în 1880 cu noii împroprietăriți însurăței, pe moșia Ciornohal. Avea o suprafață de 1436 hectare și o populație de 193 familii, cu 10-12 suflete. Locuitorii din acest sat au venit din comunele Salcea și Călinești din plasa Siret, cei mai mulți fiind la origine ruși. Comisia de împroprietărire compusă din
Călărași, Botoșani () [Corola-website/Science/324489_a_325818]
-
începută în anul 1901 și se sfințește în anul 1905.Biserica este zidită din piatră și cărămidă, fiind acoperită cu tablă.Zidurile bisericii sunt formate din două părți de zidărie, la mijloc fiind umplute cu pământ. Ctitorii bisericii sunt boierii moșiei Ringhilești: Gheorghe, Jan și Bogdan Goilav, precum și pe locuitorii satului Călărași în frunte cu preotul lor paroh- Alexandru Băncilă. Biserica este mare, monumentală, în formă de navă, cu turn mare pătrat, unde se află clopotnița, fiind împărtită în patru încăperi
Călărași, Botoșani () [Corola-website/Science/324489_a_325818]
-
au aplicat-o însă inconsecvent, textele administrative fiind singurele care nu converg la aplicarea regulilor de scriere corectă, literară, la nomenclatura geografică, numele localității rămânând Gherăești și nu Gherăiești. Textul primului document păstrat, care se referă în mod direct la moșia Gherăești: Satul are câteva monumente memoriale neclasificate ca monumente istorice la niciun nivel:
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
poate fi întâlnită în zonele mlăștinoase din împrejurimi. Prima mențiune a numelui se află într-un hrisov din 12 martie 1437, care este un act domnesc de danie către Mănăstirea Neamț, prin care Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul moșiei „Munții”, arătând că: „hotarul am inceput a alege din gură pârâului Muștei, în sus de Cetatea Neamțului, până la drumul Neamțului..., până la gură Peperigului, apoi drept în Slatina, apoi obcina către obârșia Largului și a Farcașei..., până la muntele de sub Halăuca și
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
de la Mănăstirea Neamț să-și apere „Muntele Farcașa până la Gură Largului, precum și ceilalți munți ai lor și să-și ia venitul cuvenit de la cei ce vor să pasca vitele, sau să vâneze în braniștele lor”. Pipirig făcea parte integrantă din moșia Mănăstirii Neamț, fiind un loc de o frumusețe rară, unde câțiva călugări locuiau și se ocupau cu creșterea vitelor. Aici era stana mănăstirii, unde, pentru călugări era construită o capelă în care slujeau și se rugau cei ce îngrijeau turmele
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
țărânilor conduși de Horia, Cloșca și Crișan (1784) - întreaga Transilvanie era în zbucium. Unii răsculați au plătit cu viața, alții n-au vrut să sufere persecuțiile grofilor și ale nemeșilor, luând astfel calea pribegiei peste munți, ajungând și pe teritoriul moșiei Mănăstirii Neamțului din Depresiunea Pipirigului. Un document oficial privind existența unei populații pe actuala arie a comunei Pipirig, este "Catagrafia Moldovei" din anii 1772 - 1773 în care sunt menționate 38 de case sau 38 de birnici. Birnicii fiind de gospodărie
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
Satul Stînca își trage denumirea de la mulțimea stâncilor existente în culmea Dobreanului și nu numai. În trecut i se mai spunea și „Codru”. Pe teritoriul acestui sat se găsesc mai multe familii de țigani lingurari care provin din robii de pe moșiile Mănăstirii Neamț și Secu, așezați aici la începutul secolului al XVI-lea și locuiesc grupați în cătunul „Iepărie”. În luna martie 2002 satul era format din 364 gospodării și 1.499 locuitori, având cel mai ridicat spor natural de creștere
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
sumară a numeroșilor stăpâni care s-au perindat, din veacul al XV-lea până în preajma secolului al XX-lea, pe la Cordăreni, încercându-se reconstituirea cât mai exactă a filiațiilor, dar și surprinderea, pe de o parte, a relațiilor dintre stăpânii moșiei, iar, pe de altă parte, a relațiilor stăpâni și talpa țării. Dintr-unul din ultimele documente emise de Bogdan al III-lea, într-una din primele zile ale anului 1517, aflăm, pentru prima oară, de existența satului Cordăreni. Documentul ne
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
în Polonia sau Transilvania, se reîntoarce în Moldova după 1527, Petru Rareș iertându-l și restituindu-i proprietățile. Moare cândva pe la mijlocul veacului al XVI-lea. Pe lângă alte sate, a stăpânit, ca singur proprietar, și în Cordăreni. Având trei copiii, împarte moșia în trei părți aproximativ egale, numite de acum și până în secolul al XIX-lea, „partea de sus”, „partea de mijloc” și „partea de jos”. Cei trei copii ai lui Dragotă devin astfel bătrânii așezării, cei la care se vor raporta
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
nu fie loc de cosit și de arat, să aibă a primi (de la) carele va afla, tot loc bun să primească”. E, această întâlnire, un bun exemplu de reglementare pe cale amiabilă a neînțelegerilor care, inevitabil, apăreau între diverșii stăpâni ai moșiei. În legătură cu Toader Gherman, unul din cei patru „frați” de la 1643, e de amintit că acesta apare des în documente la jumătatea veacului al XVII-lea în calitate de uricar; nu ne surprinde astfel să-l aflăm, la 1648, proprietar al unui exemplar
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
exemplar care, după 1800, va ajunge în Transilvania. Dintre urmașii celor patru stăpâni de la 1643 se remarcă Gligorașco Gherman, pârcălab și vornic mai multe decenii după 1650, om de nădejde pentru mulți domni, fiind trimis să hotărnicească numeroase și importante moșii din nordul Moldovei. Acest Gligorașco se va căsători cu Chelsia, fata unui alt răzeș (în sens de coproprietar!) din Cordăreni, Grigore Tăutul, unul dintre fiii personajului amintit mai sus. Se încerca, probabil, limitarea, și prin aceste mijloace, a pătrunderii străinilor
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
se întâmplau la Cordăreni. Astfel, în toamna anului 1749 medelnicerul Dimitrie Hudici, sesiza caimacamilor Moldovei o stare de lucruri care dura de câțiva ani; potrivit medelnicerului, țăranii săi din Cordăreni „s-au împrăștiat din săliști cu șidere lor pe toată moșia”, pricinuindu-i „pagubă, stricându-i locul țarinilor și a fânețelor cu bucatile lor”. În plus, acești țărani nu s-au supus să-i lucreze boierescul după vechiul obicei. În fapt, situația era și mai gravă, țăranii nesfiindu-se să scoată
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
de grumazi la boiari ca să-i vie de hac cu certare și gloabă”; mai mult, se înțeleg și în privința boierescului, țăranii angajându-se să ajute la facerea unui iaz nou, punând păzitori dintre ei. Vorbe deșarte, pentru că „depărtîndu-se [Hudici] de la moșiile sale, iarăși s-au apucat [țăranii] de meșterșugul lor, prinzînd peștele zioa și noaptea și tăind iarăși iazul...”; acum „au prins pe păzitor noaptea, învăliți la obraze (adică mascați!) și l-au bătut, muindu-l în baltă, (...) vrînd să-l
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
mațăle lui. Să-i fie ca un brău cu care pururea să încinge. Să-i rămâie muere lui vadan(ă) și copii(i) lui săraci. Amin”. După ocuparea Bucovinei de către austrieci, neamul Gafenco, deși cei mai mulți dintre reprezentanții săi rezidau la moșiile din Imperiu , fiind supuși imperiali, continuă să stăpânească la Cordăreni. În iunie 1814, Vasile și Andrei Gafenco, nepoții lui Dimitrii, își împart moșiile din Moldova, Vasile rămânând stăpân la Cordăreni, iar Andrei la Hilișeu. Ultima generație de stăpâni, în înțelesul
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
lui săraci. Amin”. După ocuparea Bucovinei de către austrieci, neamul Gafenco, deși cei mai mulți dintre reprezentanții săi rezidau la moșiile din Imperiu , fiind supuși imperiali, continuă să stăpânească la Cordăreni. În iunie 1814, Vasile și Andrei Gafenco, nepoții lui Dimitrii, își împart moșiile din Moldova, Vasile rămânând stăpân la Cordăreni, iar Andrei la Hilișeu. Ultima generație de stăpâni, în înțelesul medieval al termenului, este reprezentată de frații Ionică, Gheorghe și Andrei Gafenco. Stăpâni împreună până în 1839, din acest an doi dintre frați renunță
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]