108,710 matches
-
pedeapsa pe care mi-o atrag, pentru vina de a nu fi recunoscut în mine esența divină a libertății, este suferința eternă („iadul“). În toate aceste trei scenarii ale răspunderii și vinii avem de-a face cu o instanță care întreabă, care judecă și care, dacă e cazul, hotărăște pedeapsa; și cu o instanță care răspunde și care, în consecință, are conștiința răspunderii, a riscului, a vinii, a pedepsei și care deci se teme. Întrebarea și răspunsul poartă de fiecare dată
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
asupra felului în care eu mi-am utilizat libertatea. Aria libertății asupra căreia mi se cere de fiecare dată socoteală, precum și aria răspunderii (direct proporțională cu cea a libertății) sunt diferite de la un scenariu la altul, după cum natura celui care întreabă și a judecătorului, condițiile interogării, riscurile, vinile, pedepsele și teama diferă, de la un caz la altul, în chip semnificativ. În primul caz, în cel al răspunderii sociale, întrebătorul e bine determinat, întrebările și circumstanțele în care ele sunt puse sunt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
libertății e bine circumscrisă și răspunderea e punctuală, riscurile, vinile și pedepsele sunt concrete. Teama, la rândul ei, e bine conturată, pentru că riscul și, eventual, pedeapsa sunt iminente și pentru că libertatea e trăită în consecințele ei imediate. Cei care mă întreabă și care mă trag la răspundere pot fi, în acest caz, familia, prietenii, colegii, șeful meu, un tribunal, „lumea“ („ce va spune lumea?“) - o instanță morală sau una juridică. În toate aceste situații risc să-mi pierd slujba, să-mi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
exclus din comunitate. Și eu mă tem în imediat de aceste lucruri care, toate, au concretețea și evidența lor și care angajează de fiecare dată un aspect bine determinat al libertății mele. În cel de-al doilea caz, instanța care întreabă sunt eu sau, mai degrabă, „conștiința mea“, a cărei identitate nu are precizia celei a prietenului care îmi cere socoteală, a șefului meu sau a judecătorului care mă întreabă, de pildă, în ce circumstanțe am făcut un accident. „Conștiința mea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al libertății mele. În cel de-al doilea caz, instanța care întreabă sunt eu sau, mai degrabă, „conștiința mea“, a cărei identitate nu are precizia celei a prietenului care îmi cere socoteală, a șefului meu sau a judecătorului care mă întreabă, de pildă, în ce circumstanțe am făcut un accident. „Conștiința mea“ este o instanță neclară, care apare când și când, de cele mai multe ori în chip neașteptat și la răstimpuri nebănuite. Aria libertății asupra căreia sunt interogat e în schimb cu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și mă judecă se pierde într-o indeterminare supremă. Cu cât sunt mai mari miza, răspunderea și vina, cu atât instanța interogativă îmi este mai neclară. La drept vorbind, eu nu mi-l pot reprezenta nicicum pe cel care mă întreabă, așa cum nu-mi pot reprezenta circumstanțele interogării și așa cum criteriile de judecare îmi rămân neștiute. Pedeapsa, oricât de strivitoare ar fi, nu poate, la rândul ei, nici măcar să fie imaginată, iar teama, pe măsura pedepsei, rămâne totuși să plutească în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
trăită în consecințele ei infinite, care nu se mai înscriu în planul unei vieți și într-o limită umană, ci în suprauman. Totul se mută în „irealitate“ sau într-o realitate în care datele problemei se modifică fundamental: cel care întreabă nu are chip, iar eu, care voi fi chemat să răspund, am ieșit din limitele vieții în care obișnuiam să fiu întrebat și să răspund. Cine sunt „eu“ în condițiile în care totul se mută „în altă parte“, pe un
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Totul se mută în „irealitate“ sau într-o realitate în care datele problemei se modifică fundamental: cel care întreabă nu are chip, iar eu, care voi fi chemat să răspund, am ieșit din limitele vieții în care obișnuiam să fiu întrebat și să răspund. Cine sunt „eu“ în condițiile în care totul se mută „în altă parte“, pe un alt tărâm, ale cărui „contururi“ sunt imposibil de trasat? În această a treia ipostază a răspunderii, eu care sunt chemat să răspund
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în altă parte“, pe un alt tărâm, ale cărui „contururi“ sunt imposibil de trasat? În această a treia ipostază a răspunderii, eu care sunt chemat să răspund nu mai sunt decât libertate; eu nu mai sunt și nu mai sunt întrebat decât în postura de purtător al libertății primite. Printre elementele fondului intim-străin se află, desigur, libertatea, dar nu se află și iubirea de libertate. Cel ce mi-a dăruit libertatea nu-mi dictează și atitudinea față de ea. Răspunderea la acest
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
o duminică dimineața. Iorga a cerut explicații. Pedagogul a considerat acest lucru drept o aroganță fără precedent. Iorga, cu fruntea sus și fără să încerce nici o părere de rău, a fost dus în fața directorului școlii. Atunci cînd acesta l-a întrebat ce va face dacă va fi eliminat, a răspuns sfidător. "Păi, dacă am să fiu eliminat, am să-ncerc să-mi făuresc viitorul ca sacagiu sau ca ministru în Bulgaria". După aceasta, hotărîrea a fost cea previzibilă: a fost eliminat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
îl califica drept "naționalist"69; și al demonstrațiilor periodice la statuia Strasbourg. Era perioada Antantei Cordiale franco-ruse, cu care Iorga, ca supus al unui rege din dinastia Hohenzollern, nu prea s-a împăcat. Odată, un student francez impertinent l-a întrebat: "De ce nu vă lăsați anexați de ruși?"70. Dintre toți profesorii lui de la școală, Iorga a fost într-o oarecare măsură impresionat de profesorul Duchesne care, împreună cu profesorul Gabriel Monod, a editat "Revista istorică", dar Charles Bémont a fost cel
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Adunării Naționale a României în franțuzește. Educați de guvernante franțuzoaice, urmau cursurile universităților de peste hotare 13. În ceea ce privește literatura română, manifestau față de ea tot atîta interes ca și francezii față de literatura algeriană sau ca englezii față de cea indiană. Mulți intelectuali români întrebau, pe drept cuvînt, cu ce se alegea conducerea României din toate acestea? Despoți orientali denaturați posedînd instinctul politic sănătos caracteristic românilor, dar care era programul politic? Politicianismul. Partidele Conservator și Liberal veneau pe rînd la putere, dar etichetele politice erau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
se lase înșelați, acestea fiind doar o acoperire pentru despotismul oriental și pentru voința de putere. Gaster a citat cifra deloc neglijabilă la vremea aceea de 60 de milioane de lire sterline achiziționate de România din împrumuturi străine și a întrebat: unde s-au dus toți acești bani? În nici un caz pentru eradicarea relelor sociale care amenințau țara! A explicat că evreii erau țapi ispășitori pentru situația insuportabilă, afirmînd că "evreii își iubesc țara [România] așa cum își iubește copilul mama". Că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru un creștin ortodox. Iar Iorga, ca discipol al lui Eminescu, a fost un istoric român profund convins de adevărul naționalismului cultural românesc. Dacă vrea cineva să-i ceară lui Iorga o soluție la indiferent ce problemă, trebuie să-l întrebăm mai întîi care era interesul României (așa cum îl vedea el) în momentul acela? El sesiza acest interes în cadrul naționalismului său cultural sămănătorist. S-a situat întotdeauna cu modestie în spatele interesului național al poporului român. După întrebarea relativ la interesul național românesc
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Occident și pe cele ale dorinței acestora de a se asimila. Înaintea Congresului Partidului din 1935, spunea: "În țările acestea, circumstanțe diferite au dus la apariția unui tip de evrei foarte diferiți". A scris și un articol în ziarul său, întrebînd: "De ce nu domină evreii America?" A tras concluzia că mentalitatea și morala muncii, ca și spiritul puritan de acolo au împiedicat apariția unei asemenea situații. Românii ar trebui să urmeze exemplul americanilor și să tragă concluziile corespunzătoare 37. Trebuie să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Iorga i-au atras cu deferență atenția asupra multelor sale greșeli minore, dar detractorii au insistat asupra lor cu o satisfacție macabră. Iorga era extrem de iritat de lipsa simțului proporțiilor a celor care scoteau în evidență asemenea greșeli mărunte. Întreba adesea: "De ce nu predau oamenii ăștia mai degrabă matematica sau fizica?" Remarca mai tîrziu cu resemnare: Într-o bună zi, o instituție culturală de savanți serioși și valoroși și de cercetărori riguroși va organiza ceea ce am adunat eu și vor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și-a putut înălța sufletul deasupra vîrstei sale înaintate și să spună din inimă o rugăciune punîndu-se în slujba națiunii sale cu scrierile sale istorice drept meritul lui de căpetenie". Ceea ce i-a făcut pe biografii lui Iorga să se întrebe: Este posibil să fi avut o presimțire a soartei similare care îl aștepta?62 Începînd încă din adolescență, Iorga a scris circa douăzeci de mii de articole, mai ales despre literatură și istorie. Ne vom transfera acum atenția de la activitățile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
între istoric și politician. Ziarele și jurnalistica din Europa răsăriteană și de sud-est se aflau prin tradiție sub standardele occidentale. Avînd în vedere faptul că trecerea a aproape un secol face ca începuturile jurnalisticii să pară nesofisticate, ne putem totuși întreba dacă ziarele est-europene (sau balcanice) de la răscrucea veacului difereau chiar atît de mult de cele din Occident. Luptele dintre Hearst și Pulitzer din Statele Unite ("Tu îmi aduci știri, iar eu finanțez războiul!") erau tipice. Ziarele germane și austriece (în timpul Războiului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Șeicaru a refuzat categoric. În cele din urmă, Iorga a coborît în birouri, declarîndu-i lui Șeicaru că vrea "ca toți purtătorii ăștia de "pălării calabreze" (referindu-se la țigani) să părăsească redacția. Acesta este un ziar politic!" Șeicaru l-a întrebat: "Domnule profesor, credeți că Vlădescu-Răcoasa le poate ține locul?" " Oh, nu, nu asta am vrut să spun! Nu-l vreau înapoi pe cîinele ăsta de Răcoasa! Nu vreau decît ca pălăriile astea calabreze să dispară!" Șeicaru a tras concluzia cuvenită
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Spiritul relatării lui Stahl este dominat de caracterul apocrif al incidentului. Fără ajutorul magnetofonului, al procesoarelor de cuvinte, al computerelor, al avioanelor sau al altor "înalte tehnologii", Iorga se bizuia pe etica muncii, mintea și excepționala lui memorie. Să ne întrebăm ce ar fi putut realiza avînd la dispoziție "înalta tehnologie!" Făcînd naveta între București și Vălenii de Munte, cobora întotdeauna (la ambele capete ale liniei) cu un articol sau un proiect de carte. Ca să ne facem o oarecare idee despre
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în politică, vanitatea, temperamentul și naivitatea sa aproape garantîndu-i eșecurile în acest domeniu. Pe lîngă devoțiunea sa față de România, Iorga era devotat și soției și familiei sale. Șeicaru își amintește că în timpul unei discuții despre piesele lui Iorga, l-a întrebat pe acesta cum se putea aștepta să scrie piese bune din moment ce cunoscuse doar două femei toată viața lui? Iorga a fost de acord, dar i-a mărturisit că nu se poate uita la altă femeie pentru că aceasta ar îndurera-o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
afirme "drepturile naționale"7. Și era îngrijorat de Franța și Serbia. "Franța nu trebuie să piară!", pentru că aceasta ar însemna o catastrofă morală pentru omenire. România trebuie să ajute Franța, fie și printr-un simplu gest. "De ce iubim noi Franța?", întreba el. "O iubim din cauza luxului claselor de sus; sau din cauza frăției latine, sau din cauză că am citit literatură franceză în franțuzește? Acest lucru este într-o mare măsură adevărat; dar aceasta nu este totul, pentru că toți vor să cucerească; Franța nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
doar pe post de pioni și care era de obicei soarta pionilor. Dar știa și că un pion poate ține în șah regele, iar atunci cînd ajunge în al optulea pătrat devine regină. A cîntărit toate acestea atunci cînd a întrebat care va fi răsplata pentru România dacă se alătură Aliaților. Nu s-a gîndit nciodată la intrarea în război alături de Puterile Centrale. Brătianu s-a dovedit a fi un om de stat de o valoare deloc de neglijat. Brătianu era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ales din Transilvania!) puneau întrebarea jenantă: "Ce mai așteaptă?" Iorga condamna "patriotismul à la Capșa"30 fulminînd împotriva "strategiilor" oportuniste ale politicienilor și oportuniștilor de la Capșa. "Poate că realizarea unificării naționale este menită unei alte generații, una mai valoroasă?"31, întreba el mînios. Iorga a ajuns chiar și să plece de la București, petrecîndu-și timpul la Văleni. Acolo, evaluînd corect lipsa de pregătire și dezorganizarea din România, le repeta zilnic alor lui: Intrarea în război va fi un dezastru!"32 A lucrat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
țara sa amenințată, a exclamat: "Mai degrabă mă las mîncat de cîinii acestei țări decît să o părăsesc!"61 Pe măsură ce situația se înrăutățea, s-a iscat o mișcare puternică în Cameră: "să mergem la Odessa!" Dr. Constantin Angelescu l-a întrebat pe Iorga cum să facă față acestei situații. Iar el a răspuns: "Cu o companie de soldați; este anticonstituțional, dar va fi un act istoric"62. Iorga și-a încheiat entuziast discursul. Le-a amintit ascultătorilor lui că România fusese
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]