60,569 matches
-
înțelegeam pefect. — Aș fi primit un răspuns? l-am întrebat, rostind încet cuvintele, cum o făcuse și el. Respiră zgomotos, făcu să răsune în mâna stângă ceasul care atârna la capătul unui lanț de care era agățată o stranie cheiță neagră, apoi se uită în depărtare, către cerul de un albastru superb, dar întoarse din nou ochii spre mine și mă privi stăruitor: — Nu trebuie să ne încredem în răspunsuri, nu sunt niciodată ceea ce am vrea noi să fie, nu credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ai cărei pereți erau în întregime acoperiți de cărți. Nu era foarte mare: se afla aici un birou pe care erau așezate cele trebuincioase pentru scris: o veioză, un tăietor de hârtie foarte simplu, o mapă de birou din piele neagră. De o parte și de cealaltă a biroului, două fotolii mari, adânci, cu brațe înalte. Unul din fotolii era ca nou; celălalt, din contră, păstra forma unui trup; pielea care-l acoperea era crăpată și, în unele locuri, mai lucioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
scurse, distruse, aruncate la gunoi precum hârtia ușoară care le reprezentase. Destinat le păstra. Fiecare cu nebuniile lui. Sertarul cel mai mare era închis cu cheia. Și știam că nu e nevoie să caut această cheiță care trebuia să fie neagră și de o formă ciudată, fiindcă bănuiam că trebuia să fie într-un mormânt, agățată la capătul unui lănțișor de ceas, în buzunarul unei veste din care poate că nu mai rămăseseră deja decât niște zdrențe. Am forțat sertarul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am făcut-o eu, era fără îndoială un tertip ca să nu-mi pun adevărata întrebare, cea pe care refuzăm s-o vedem ivindu-ni-se pe buze, în minți și în suflete, care nu sunt, e adevărat, nici albe, nici negre, sunt cenușii, suflete cenușii, așa cum îmi spusese cândva Josăphine. Cât despre mine, iată-mă aici. Eu nu am trăit. Doar am supraviețuit. Mă înfior. Destup o sticlă de vin și beau meditând la fragmente din timpul pierdut. Cred că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Își șterge fața cu un demachiant, apoi își dă cu cremă, întinde fondul de ten, pudra, machiază excesiv ochii, a învățat-o fata care o machia la teatru un nou desen al ochilor, pleoapa de sus e grea de creion negru, fondul de obraz, rujul, scutură părul într-o parte și în alta, ca să pară neglijent-controlat. O ultimă privire, gâtul, sânii stau drepți, e o rochie cu decolteul adânc și i se văd bine țâțele splendide, de fecioară. Iese spre Neli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
carnea a oaie deloc. Loredana e îmbrăcată domestic și fără nici o ostentație, pantaloni din stofă subțire și un tricou. Cezarina e în blugi cu talia lăsată, ghete aproape militărești, cu șireturile desfăcute, că așa se poartă în anul acesta, tricou negru, foarte decoltat. Fetele sunt născute în același an, 1968, dar Cezarina arată mai bine, nu e trecută deloc, e tipul de femeie-copil, fragedă până târziu, ea știe și exploatează asta, se alintă mereu, iubitul ei de mulți ani, de când avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Timișoara întâi, Securitatea Română le-a băgat studenților timișoreni, apoi celor din Cluj, că se ridicase și Clujul, le-a băgat, ziceam, diversiunea cu ungurii: ăștia vor Ardealul! Când auzim noi că sunt unii care vor Transilvania, ni se face negru în fața ochilor, cedăm din prima, au știut ăia ce fac - nu ungurii sunt problema, ci țiganii, la ei trebuie lucrat, trebuie antrenați, cizelați, educați, nu democrație cu Vlad Țepeș, că nu așa se face democrația, ne trebuie simț civic, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
lumea, ăstuia îi puse Sfântu’ mâna în cap!!!, mai zicea câte una din sat, femei invidioase, Octavă, c-așa îți ziceau în gimnaziu, Octavă, datorită vocii, așa îți zisei și eu, de atunci, în timp ce ăștia, comuniștii, se întindeau ca molima neagră, acasă, ne interpretai scene din mari piese de teatru, amintindu-ne că există pe lume și alte tragedii, la fel de mari ca ale poporului român mutilat de comunism, că există pe lume bucuriile, râsul, sublimul, extazul. Când ardea lampa, doar noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
belelei care a dat peste ea. Uite că se găsi unul de recită mai bine ca băiatul meu!? Bărbatul înțelege situația și tace. Se deschide poarta de la intrarea în curte, apare în pragul bucătăriei, băiatul, nasul lui intră primul, părul negru îi acoperă ochii albaștri și, ce păcat!, are ochi așa de frumoși, dar se poartă părul lung, e mai ușchit, e vară, vacanță, are o cămașă albă pe el, o cămașă foarte curată. Cam tristă, femeia se uită la băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca o argentiniană, plină de pasiune, eu o țineam iar în brațe... Apoi, după tango, m-a rugat s-o conduc acasă la ea, nu stau departe, vreau să-mi schimb încălțările!, m-a amețit, privindu-mă cu ochii ei negri, era o brunetă focoasă, unguroaică-tunsă-scurt, cu breton retro, care-i descoperea sprâncenele perfecte, avea un corp durduliu, ca prin 1930, chiar dansa charleston când am văzut-o prima dată, dintr-un colț de cameră, apoi am luat-o eu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în când în ochii de aur ai fetei, studentă la el, sunt eu prof de actorie sau ce naiba? Am plecat amândoi de la petrecere și, pe drum, i-am scuturat în păr toate crengile de tei înflorit, sclipeau galben pletele ei negre și scurte, între sânii femeii căzuseră, umede, florile de tei ale unui întreg bulevard, am urcat în apartamentul lor dintr-o vilă veche, bătrânească, și-am iubit-o ca un nebun. Am întârziat câteva ore la petrecerea aia, dar nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ne-a invitat la el, așaaa, pur și simplu. Nu-ți pune tricoul ăla, că mă omori, omul e foarte serios, n-o să se uite el la burtica ta. Și ce-i cu brățara aia de piele, mai e și neagră, ce-i cu ea?... Brățară de rockeriță, mami, am să-mi pun și una la gât, ca sclavii, că nu suntem liberi, eu și colegii mei vrem mai multă libertate, (scandează) li-ber-ta-te!, că de-aia am venit pe lume în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Ochii mei, Dumnezeu a pus albastrul ăsta și la ea, nu râde... hâââm... Nu mai era, la 16 ani, dodoloața de la trei, acuma era o blondă subțire, înaltă, cu picioarele foarte lungi. Purta însă la mână cureaua aia de piele neagră, cu ținte de metal, trunchiuri de con, zgardă, cum spunea ea, copilăăă!!!, am țipat la ea, dacă te văd fără cureaua aia la mână, întineresc... În vizita aia, Străinul i-a vorbit fetei despre arhitectură: (Scena discuției dintre cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de unde să știți, că nu mă cunoașteți, cum să nu pot face bani?, o să fac și bani, că banii contează... Doar că eu, în afară de colegii mei, cred în libertate, contează și libertatea, asta mai cred (își privește brățara de piele neagră, o rotește pe mână)... Așaaa, v-am mai învățat ceva, nu vă uitați așa la mine, așa de luuung, e clar că eu voi avea o superviață... Străinul se uita lung la Anita mea, am văzut bine asta, la sânișori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pauză iar, prevestitoare pauză...) ia-o de pe unde e, nu apărea ea acasă. Se și îmbrăca altfel, numai în fuste, ea, care purta numai blugi, își punea niște fustițe așa, cât un guleraș, nu mai avea la mână brățara aia neagră de piele, cu ținte de metal, arăta ca o femeiușcă pusă pe cucerit, machiată până-n fundul ochilor, se simțea liberă acuma, înțelegi?, în 2005 eu sunt liberă, eu v-am adus libertatea, așa ne zisese... Măi să fie, tu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a avut?, că la banii lor... e delicioasă femeia mea din casă, muncește grozav, eu n-am timp, îți imaginezi ce înseamnă și firmă, și facultate. Cristi nu mai e deloc, a dat divorț, sunt liberă (are în mână cureaua neagră de piele, cu ținte, a Anitei, se uită lung la obiect...), cum îți spuneam, să fac orice. Și fac orice. (Râde îngrozitor, cinic, începe muzica „Don’t cry, baby”, Janis Joplin, azvârle cureaua fetei.) La facultate, studenții mă divinizează, colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cepelor, apoi, o secundă, se uită lung la tânăra femeie, chiar că s-a schimbat!, își spune ea, coborându-și pleoapele împovărate de roșu. Dar cu Tina?, nu mi-ați spus prea multe, cum e povestea cu ea?... Și mâinile negre, bătătorite de pământul din grădină, ale Frumoasei Neli se opresc din împletit firele de ceapă, femeia de vreo 50 de ani se odihnește de parcă ar fi obosit sus, pe Dealul Sohodolului de lângă Burdusacii ei, prin pădurea din margine de sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
scoase din perete pentru că se pun termopane, muncitorii, nu prea grăbiți, le mișcă dintr-un loc în altul, Nicu Ciot, maistrul lor, dar și angajatul firmei pe care și-o făcuse doamna Loredana, mai trece de ici-colo plictisit, părul lui negru, cârlionțat, îi cade într-un mod absolut indian în ochi, așa văzuse el prin filmele indiene care începuseră să se dea iarăși la televiziuni, și care filme făceau la mulțime, popor, oșteni, un rating deloc de mirare, firma lui Ciot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nările i se dilatau, hârtii uscate de o sută de euro creșteau în vârfuri de buruieni, lupul s-a prefăcut deodată, așa, ca în vise, într-un bărbat tatuat în roșu, precum la vechii geți, avea ochii albaștri și părul negru, bărbatului cu trupul vopsit îi era foame, ar fi înghițit orice, a început să culeagă însă hârtiile de prin vârfuri de ierburi, când a ajuns la cincisprezece s-a oprit, le-a mirosit o dată și încă o dată, lacom, deși miroseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la asta!, am explicat și el a înțeles că e doar o prietenă. — Vezi și tu scena, timidă cum e, se tot ștergea de transpirație sub nas, s-a așezat pe patul de consultație, a ridicat fusta lungă, de in negru (are niște picioareee!!!, faine picioare, draga mea, eu nu știam, dacă aș fi știut, aș fi futut-o, trebuie neapărat să vorbesc la noi, la teatru, s-o angajeze, să-i facă directoarea o propunere), a pipăit-o doctorul, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și răsuflă repede. Nu-i place deloc apartamentul în care el a adus-o. Răul e aici, în subsol, își spune, în apele de acolo, uite că și parchetul s-a înnegrit din cauza umezelii de jos, credeam că lemnul e negru din cauza vechimii, dar nu, el e negru din cauza umezelii de la subsol, se uită pe sticla tablourilor din dormitor și vede dâre de apă, pe sticlă cursese apa, fusese o inundație jos și lemnul se umezise mai tare ca niciodată, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
apartamentul în care el a adus-o. Răul e aici, în subsol, își spune, în apele de acolo, uite că și parchetul s-a înnegrit din cauza umezelii de jos, credeam că lemnul e negru din cauza vechimii, dar nu, el e negru din cauza umezelii de la subsol, se uită pe sticla tablourilor din dormitor și vede dâre de apă, pe sticlă cursese apa, fusese o inundație jos și lemnul se umezise mai tare ca niciodată, după ce țevile fuseseră reparate, în apartament, lemnăria începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
scenă, tânărul actor nu e ieșit deloc din Satyricon-ul lui Fellini, e doar venit de la Caminul Cultural din Cristești și picat în lumea orașului pe care îl visase atât, arată ca un copil trist și cuminte, îmbrăcat cu niște jeanși negri, o scurtă de piele și, pe dedesubt, tricou albastru care-i vine foarte bine, „se pupă cu ochii mei, nu?”, o atenționase bărbatul, pe la ora zece, când plecase la Teatru pentru repetiții. — Eu sunt Ofelia - și fata, mândră de ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
putem scoate din personaje, mie nu-mi trebuie mulțime, popor, oșteni, or să fie în scenă Regele, Regina, Hamlet, Laertes, Osric, Horațio, mai vedem, mai gândesc, eu aș vrea un altfel de Hamlet... Du-te și-ți pune un tricou negru, că nu pot repeta cu tine îmbrăcat așa, în albastru, eu rămân aici, voi fi mereu aici... E filiformă deodată, se vede aproape numai cămașa roșie, pe palmele ei deschise în sus... Tânărul iese din sală repede, parcă ar pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mereu aici... E filiformă deodată, se vede aproape numai cămașa roșie, pe palmele ei deschise în sus... Tânărul iese din sală repede, parcă ar pierde ceva, se duce la dulap, deschide ușile care scârțâie prelung, scotocește grăbit, găsește un tricou negru, se schimbă. E îmbrăcat în negru, reintră în palat, ca hipnotizat. Ofelia e tot acolo, cu cămașa roșie pe palme. La palat, pe stâlpul porții, a cântat pasărea morții... o sclipire de o secundă pe meningele lui cabrat ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]