KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...433 434 435 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

deși știam că e un caz închis. Martha Sprague și Lee, ambii în varianta lor din copilărie, îmi bântuiau visele. Câteodată li se alătura clovnul cu gura tăiată al lui Jane Chambers, care îmi azvârlea reproșuri prin găurile căscate în obraz. Cumpăram în fiecare zi toate cele patru ziare din L.A. și citeam fiecare rubrică. Tevatura cu semnul „Hollywood“ trecuse și nu se făcuse nici o referire la Emmett Sprague, la ancheta Marelui Juriu în cazul clădirilor făcute de mântuială sau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
suferit. Numele lui Lee ar fi fost murdărit și mai tare. Martha ar afla. Concedierea mă păștea de mult, încă de acum doi ani și ceva, iar demascarea din Confidential nu era decât ultima pată pe care o aruncam pe obrazul Departamentului. Nimeni nu o știa mai bine decât mine. Am predat revolverul de serviciu, revolverul calibrul 45 pe care-l dețineam ilegal și insigna cu numărul 1611. M-am mutat înapoi în casa pe care a cumpărat-o Lee, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
iar eu pentru păcatele mele. O fotografie publicată pe prima pagină în L.A. Daily News a pus punct obsesiei mele pentru familia Sprague. Madeleine era scoasă din sala de judecată de către gardience, în timp ce Emmett plângea la masa apărării. Ramona, cu obrajii supți de boală, se sprijinea de Martha, care părea înfloritoare și era îmbrăcată într-un costum elegant. Fotografia asta îmi pecetlui buzele pentru totdeauna. CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘASE Peste o lună am primit o scrisoare de la Kay. Sioux Falls, South

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

privi prin el, ca și cum nici nu s-ar fi aflat acolo. — Domnișoară Reid? Alice? Nici acum nu se mișcă, Însă femeia În vârstă se Încruntă și Își dezveli dinții. Ochii Îi erau roșii și umflați, iar lacrimile Îi străluceau pe obraji și pe bărbie. — Cum Îndrăznești? mârâi ea. Împuț... — Sheila! Bărbatul În vârstă se apropie, iar femeia tăcu. Logan Își Îndreptă din nou atenția către figura letargică de pe canapea. — Alice, spuse el, l-am găsit pe David. La auzul numelui fiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
dacă se simte bine. — Sunt doar puțin răcit, răspunse el zâmbind forțat. Ce spuneai? — Moartea a fost cauzată prin strangulare. Cu ceva subțire și neted, poate un cablu electric. Are răni extinse pe spate, Între umeri, iar fruntea, nasul și obrajii prezintă urme de sfâșiere. Aș spune că agresorul l-a pus pe copil la pământ și s-a lăsat În genunchi pe spatele lui În timp ce Îl strangula. Tonul vocii ei era foarte profesional, ca și cum disecarea copiilor era ceva ce făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
copil adispărut. 6 Mama lui Richard Erskine era supraponderală, superînzorzonată și aproape ea Însăși un copil. Livingul casei cu terasă din Torry era ticsit cu fotografii, toate Înfățișând același lucru: un Richard Erskine zâmbitor. Cinci ani. Păr blond, dinți strâmbi, obraji cu gropițe, ochelari imenși. Viața copilului era redată În imagini În Încăperea claustrofobică, de la naștere până la... Logan nu-și duse gândul mai departe. Numele mamei era Elisabeth: 21 de ani, destul de drăguță dacă ignorai ochii umflați, dârele de rimel și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
apăsă pe soneria din mijloc pe care era scris „ANDERSON“. Două minute mai târziu, ușa fu deschisă de un bărbat speriat trecut de 25 de ani, cu părul lung și trăsături accentuate și cu o cicatrice mare pe unul din obraji. Încă nu Își schimbase hainele de serviciu: un costum ieftin de culoare gri, cu pantalonii lucioși În jurul genunchilor și o cămașă galbenă boțită. De fapt, arăta destul de șifonat. Se Îngălbeni la față când văzu uniforma agentului Watson. — Domnul Anderson? Întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
cu unul din vecinii dumneavoastră, dar soneria dumnealui nu pare să funcționeze. Ceea ce era o minciună. Un zâmbet vag apăru pe fața domnului Anderson. — A... Da. Bine. Logan făcu o pauză. — Dacă Îmi permiteți, aveți o rană foarte urâtă pe obraz. Anderson Își flutură mâna către fața umflată, verde-purpurie. — M-am lovit... M-am lovit de o ușă. Dar nu Îl putu privi În ochi pe Logan În timp ce spunea acest lucru. Îl urmară pe Anderson În sus pe scări, mulțumindu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
neidentificată: rasă caucaziană, părul blond lung, ochii albaștri. Înmână un teanc de copii celei mai apropiate persoane, spunându-i să păstreze una și să dea mai departe. Toate foile erau la fel: o fotografie de la morgă, fața Întreagă, ochii Închiși, obrajii brăzdați În locurile unde fusese banda adezivă. — Criminalul nostru a Încercat să tranșeze cadavrul pentru a scăpa mai ușor de el, dar nu l-a ținut stomacul pentru asta. Se auziră murmure de dezgust deopotrivă din partea bărbaților și a femeilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
clasică. — S-a Îmbolnăvit și s-a dus, continuă Hoitarul, ridicând pentru prima dată ochii din pământ. Acum e cu Domnul. Era un bărbat arătos, dacă priveai dincolo de noroi, jeg și barbă. Un nas mândru, ochi căprui de piatră, inteligenți, obraji Îmbujorați din cauza vremii. Dacă Îi faci o baie și Îl bărbierești, nu va arăta nelalocul lui Într-un loc precum Royal Northern Club, unde elitele orașului servesc mese scumpe cu câte cinci feluri de mâncare. — Știu, Bernard, știu. Omul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
asediu. Ați Înțeles? Toți răspunseră afirmativ. Logan coborî din mașină În noaptea cumplit de rece. Picăturile de ploaie nu mai erau mari și grele, ci se transformaseră Într-o burniță Înghețată care Îi alungă toată căldura din mâini și din obraji Înainte să ajungă la ușa din față. Cei doi agenți dispărură după casă. Înăuntru erau câteva lumini aprinse, iar sunetul televizorului răzbătea din sufragerie. Logan auzi cum se trage apa de la toaletă, și apăsă pe sonerie. Telefonul Îi țârâi În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
făcută la morgă, puțin retușată ca să nu arate atât de moartă. Probabil că era drăguță pe când trăia. O fetiță de patru ani cu păr blond până la umeri, care se cârlionța delicat În jurul feței sale palide. Un năsuc. O față rotundă. Obraji rotunzi. Conform raportului, ochii Îi erau albaștri-verzui, dar În poză erau Închiși. Nimănui nu-i plăcea să vadă ochii copiilor morți. Luă poza și o fixă pe perete lângă hartă. Până acum, ecourile la apelul din presă fuseseră neglijabile. Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
avut cineva de gând să pătrundă și să ia cadavrele de animale care putrezeau În interior. Logan auzi un mic suspin lângă el și-și dădu seama că lacătele erau, probabil, o idee bună. Frumoasele mortăciuni... Lacrimi se scurgeau pe obrajii Învinețiți și se pierdeau În barba Hoitarului. Nu i-ai ajutat? Întrebă Logan, arătând spre containere. Hoitarul scutură din cap, cu părul lui lung legânându-se Înainte și Înapoi, ca o draperie funerară. Vocea Îi era chinuită și joasă. — Cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Erau mai multe, dar se pierdeau În cacofonia de zgomote. Polițistul conduse atent prin mulțime, până la poarta Încuiată. Apoi se auzi vocea pe care o aștepta Logan: — Laz, era și timpul, omule. Mi-au Înghețat boașele aicea! Colin Miller, cu obrajii Îmbujorați și nasul roșu, Înfofolit cu o haină neagră, cu ghete groase căptușite și pălărie Îmblănită. Foarte rusesc. — Urcă. Reporterul se sui pe bancheta din spate și un alt bărbat Înfofolit bine i se alătură. Logan se răsuci brusc, strâmbându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
scurseseră dinspre ochi către urechi. Părul Îi era ud, atârnându-i pe față ca sfoara umedă. Expresia iritată Îi dispăru când zări uniforma agentei Watson, aflată În spate. — Doamna Henderson? — O, Doamne. Își Înfășură strâns halatul. Culoarea Îi dispăru din obraji. — E vorba de Kevin, nu-i așa? O, Doamne... e mort! — Kevin? Insch o privi uimit. — Kevin, soțul meu. Se trase Înapoi În holul micuț, fluturându-și mîinile. — O, Doamne. — Doamnă Henderson: soțul dumneavoastră nu e mort. Noi... — O, slavă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
femeie fără sâni? Face asta doar ca să mă pedepsească pe mine. O să se Întoarcă. O să vedeți. Într-o zi, va veni Înapoi chiar pe ușa aia și totul va fi bine din nou. Redeveni tăcută, sugându-și mai departe interiorul obrajilor. În legătură cu noaptea În care a dispărut Lorna, doamnă Henderson, ați văzut pe cineva pe drum? Vreo mașină? Femeia Își ridică privirea din cană, cu ochii sclipind absenți. — Ce? Nu-mi amintesc... A fost demult și eram așa de supărată pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
cărora le datorează bani. Se lăsă și mai mult În scaun. Agenții de pariuri folosesc pozele ca să-i amenințe. Îi fac să plătească. Insch strânse din buze. Probabil că mama și tatăl tău sunt mândri! O lacrimă se scurse pe obrazul lui Nicholson și o șterse cu dosul mânecii. — Nu-i ilegal să le faci oamenilor poze! Doar atât am făcut. Nimic altceva. N-am atins nici un copil! Inspectorul Insch fornăi. — Ce grămadă de prostii! Se aplecă Înainte În scaunul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
lungă, alb cu negru, o fată, nouă iepuri, o căprioară... Ochii i se Încețoșară, iar vocea Îi deveni dură. Frumusețile mele moarte... O lacrimă scânteietoare i se scurse din ochi, trecu printre genele lungi ca să alunece pe pielea veștedă a obrazului În barbă. Insch Își Încrucișă brațele și se rezemă pe scaunul său. — Deci ai dus fetița În „colecția“ ta... — Mereu le duc acasă. Mereu. Pufni. Nu poți să le arunci pur și simplu, ca pe gunoi. Nu și lucrurile moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
ușa din față a clădirii. O jumătate de tonă de gheață zburătoare Încercă să pătrundă Înăuntru când se luptă să răzbească afară, În dimineața Înghețată. Zăpada Îl izbi asemenea unor lame reci, repezite asupra feței și mâinilor expuse, șfichiuindu-i obrajii și urechile. Ziua era la fel de Întunecată ca sufletul unui avocat. Mașina lui Miller Îl aștepta la cotitură, cu luminile din interior aprinse, cu ceva clasic răzbind prin geamuri, pe când reporterul se cocoșase peste un ziar cu format mare. Logan trânti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
podea. Un pumn șuieră pe lângă capul lui Logan și acesta se feri, răspunzând cu propriu-i pumn. Avu o senzație scurtă, trecătoare, de piele și oase rupte sub Încheieturile degetelor sale, un tipăt Înăbușit, o Împroșcare cu ceva ud pe obrazul său și o altă lovitură. Spera din tot sufletul să n-o fi culcat la pământ pe agenta Watson. Câinele continua să latre din toate puterile, printre mârâieli și zgomote de mușcături. Televizoarele izbucniră când fu anunțată următoarea cursă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Încercat să-l fac să-nțeleagă că putem trece de asta Împreună. Să fim acolo unul pentru celălalt. Că Încă-l iubesc. Că știu că Încă mă iubește. O singură lacrimă voluminoasă trecu peste marginea pleoapei și În jos pe obraz. O șterse cu dosul palmei. — S-a supărat și a țipat și mai tare... Apoi a zis că o meritam. Că era numai vina mea! Nu se mai Întoarce niciodată... Cu lacrimile șiroindu-i pe față, Își abandonă căruciorul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
pe fața nerasă a bărbatului. — Îmi place să merg pe jos. Ridică o mână și făcu semn cu ea În jurul său, indicând trotuarele Înzăpezite și drumurile pline de zloată. Să-l caut pe Peter. Lacrimile Îi umplură ochii, curgând peste obrajii roșii. L-ați lăsat să plece! — Pe cine am... Dură un moment ca Logan să-și dea seama că vorbea de Hoitar. Domnule Lumley, el... — Trebuie să plec. Lumley se Întoarse și o luă la fugă, alunecând și patinând pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
ultima dată. De parcă era Într-un film din seria Carry On. Masca de oxigen dispăruse, fiind Înlocuită de un tub cu o piesă pentru nas la mijloc, iar firul de plastic transparent În trecea peste urechi și fusese lipt de obraji ca să nu cadă. — Pot să vă ajut cu ceva? Era o femeie scundă, Îmbrăcată În uniformă de asistentă: pantaloni largi albaștri, de culoarea cerului, și o bluză cu mânecă scurtă, cu un ceas prins cu susul În jos deasupra sânului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
lăsat să intre și l-a lovit pe Geordie cu ceva. Și-apoi a Început să dea În el cât era căzut la pământ. O pereche de ochi creionați cu roșu se ațintiră asupra lui Logan. Lacrimile se rostogoliră pe obrajii bolnăvicioși. Am Încercat să-l opresc, dar m-a lovit... Asta explica vânătaia pe care o observase În ziua În care-i lăsase În clădire. — Care era mesajul, Cameron? Mesajul misterios despre care Simon McLeod spunea că știu toți din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
pe o jumătate de duzină de perne, uitându-se la Logan cu ochiul lui bun. Apoi din nou la televizor. — Ticălos mic. Liniștea se Întinse În penumbră. Luminat de strălucirea fantomatică a televizorului, Doug Disperatul arăta ca un schelet, cu obrajii săi supți și cearcănele negre din jurul ochilor. Dantura Încă Îi plutea Într-un pahar. — De ce-ai ucis-o, Dougie? — Știi... spuse bătrânul. Vocea Îi era joasă și gravă, ca o șoaptă ce răzbătea prin sticlă spartă. Eram un afurist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]