14,286 matches
-
mai dădeam și o scrijea, asta a fost delicatesă. Nu știu dacă știți ce sunt scrijelele. Deci cartofii se taie felii, se curăță, bineînțeles, se taie felii și, pe plita Încinsă (plita aia de tablă Încinsă) se mai presară un pic de sare și se pun acești cartofi care se Înmoaie - asta era hrana delicatesă, pe lângă altele, fiertură și ce mai puteam noi să Încropim acolo. Un tablou de neuitat: Îl revăd mereu cu ochii minții, Îi văd pe acești copii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Dar era și un meseriaș foarte bun, era geamgiu și tinichigiu. Dacă veți trece prin Câmpulung și prin Sadova și veți vedea bisericile alea frumoase de tot, să știți că sunt acoperite de tatăl meu, ca tinichigiu. Dacă mergeți un pic mai departe, unde este castelul de vânătoare al regelui, să știți că geamurile au fost puse de tatăl meu. Așa că multe, multe case au și acoperișurile, și sticlăria, geamurile, puse de tatăl meu. Asta era familia mea. Atunci, știți, s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cu lapte, foarte bine. Mămăliga se Împărțea la patru, iar fiecare primea la fel - eu plângeam că vreau partea cea mai mare, dar n-o primeam. Și mama avea un coș, În care erau alimentele cu care făcea comerț. Un pic de unt, brânzică, ouă sau cireșe, ce cumpăra de la țărani vindea cu suprapreț acolo. De multe ori o Întrebam: „Mama, nu ne dai nouă cireșe?”. Nimic - o cireașă, o bucățică de brânză sau de unt, niciodată. Îmi Închipui ce-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acest mormânt - despre această groapă, mai bine zis... Câte zile ați mers cu trenul? Cu trenul, până la Atachi, cred că vreo 5-6 zile ... Vi s-a dat apă? În niște stații, unde se oprea trenul, mai luam și noi un pic de apă - nu că ne-ar fi dat, Însă luam noi, se dădeau jos bărbații și aduceau un pic de apă... În tren s-a Întâmplat ceva deosebit? Bătrânii și copiii se simțeau cel mai rău. Era un copil care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că vreo 5-6 zile ... Vi s-a dat apă? În niște stații, unde se oprea trenul, mai luam și noi un pic de apă - nu că ne-ar fi dat, Însă luam noi, se dădeau jos bărbații și aduceau un pic de apă... În tren s-a Întâmplat ceva deosebit? Bătrânii și copiii se simțeau cel mai rău. Era un copil care a făcut anghină difterică - știu că l-au chemat și pe tata; dar nu exista ser, așa Încât copilul a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
bani de benzină și nu știu ce li s-a mai plătit, ne-au luat și ne-au dus câțiva kilometri mai Încolo. Dar fiindcă nu era voie să ia oameni civili, ne-au Închis mașina. Și eram mulți și nu exista pic de aer, de credeam că ne sufocăm. Soră-mea se sufoca și a Început să bată - ea, fiind deja mai mare, a bătut mult timp și cam după jumătate de oră ne-au deschis mașina... Și de atunci a făcut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai cumpăra câte ceva, cei care aveau... Nu vi se dădea voie să vă duceți la piață? Nu, te strecurai, așa, Încetișor... Mai veneau și țăranii, că știau că există lume multă aici și atunci mai veneau și ei cu un pic de lapte, brânză, cu ceva... Și așa ne-am strecurat. Cine mai avea câte ceva... Cine nu avea resurse deja de acolo a Început să flămânzească... Au Început deja să moară oamenii? Da, Îi vedeai deja dărâmați, distruși, iar cel mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să facă cu laptele, cu brânza, cu smântâna, cu carnea, cu slănina. În special, era o mâncare, cum să zic, naturală, dar era foarte greu să ai bani și atunci lua fiecare ce putea - dacă aveai posibilitatea să iei un pic de pâine și lapte tot era bine, aveai deja cu ce să supraviețuiești... Vara era mai ușor, că erau fructe. Mergând, de exemplu, la lucru, te mai duceai prin niște locuri unde mai mâncai niște cireșe, niște vișine și considerai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
magaziile au fost Închise - deci a fost cumva lipsa totală de venit ... — Asta când s-a Întâmplat? — În ’41, când a Început războiul... — Familia dumneavoastră era religioasă? — Rudele din partea mamei erau foarte religioase, cele din partea tatălui erau religioase, dar un pic mai moderni, deși rugăciunea se făcea de două ori pe zi, la templu se duceau regulat... Bunicul din partea mamei era Îmbrăcat tradițional, cu pălării din alea, unchiul și mama la fel, erau foarte credincioși - tata era mai democrat, mai ateu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
momentul când am dat de niște apă În urmele unei roți de căruță, cu ce bucurie am băut acea apă - era o senzație pe care și acum o țin minte: bucuria pe care am avut-o că am găsit un pic de apă... Cam astea erau condițiile... Și la Secureni nu ne-au lăsat decât vreo două-trei zile și iar ne-au adunat pe ăștia din Herța... Vă spun că ne indicaseră unde să stăm, În ce perimetru, și atunci ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sfârșite. Și asta era prin februarie: Încă mai era mult. Acești păduchi ne-au făcut viața și mai amară. Nu erau posibilități de igienă. Era o țeavă lungă cu găuri În loc de baie - baie pe dracu’! Dimineața curgea pe acolo un pic de apă și, mă rog, săpun - nu!, prosop - nu!, nimic, cum puteai să te speli? Să speli cămașa? Imposibil! Într-un an de zile, până la eliberare, eu am făcut duș o singură dată. Iarna - Încă era iarnă - ne-au dus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ghetoul din Reghin, cei din Târgu-Mureș - În Târgu-Mureș, cei din Cluj - În Cluj, În ghetou. Noi am fost adunați În fabrica de cărămizi și n-am știut, am crezut că vom fi duși la muncă forțată. Să ne oprim un pic și la Reghin. Cum s-a Întâmplat evacuarea, cum au adunat oamenii...? De exemplu, nu știu dacă ați aflat, dar Într-o cameră mică au stat adulții, vreo 20 de persoane, iar noi, copiii, Într-un pod - pentru că acolo, În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am obținut: Întâi am făcut curățenie În lagăr, În așa-zisa spălătorie, apoi am fost mutată și am lucrat până mi-au Înghețat picioarele la latrină - am curățat latrina. Acolo am lucrat vreo 5 persoane. Toată iarna n-a fost pic de căldură acolo - a fost o muncă foarte grea. Totuși, bărbații care veneau să ducă ceea ce scoteam ne mai ajutau cu câte ceva. Dar, ce să vă spun, În lagărul acela, lagărul C, am Întâlnit lucruri groaznice. Când m-am Întors
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Noi n-am făcut asta”. Meșterul zbiera mereu: „Sabotaj! Sabotaj!”, dar nu s-a Întâmplat nimic. Ne mai Învățau, nu se știe de unde veneau zvonurile, venea și ne spunea: „Mai stricați mașina”. Și atunci puteam să ne mai odihnim un pic, cât o reparau. Acolo am lucrat... Era totuși o muncă mai bună decât a celor care trebuiau să facă construcții sau să iasă afară, fiindcă noi am lucrat Înăuntru și În fiecare zi după muncă făceam duș. Asta era ceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sunteți În paza mea; dar dacă ne eliberăm, atunci să fiți și voi de partea mea și să spuneți că am fost un om cumsecade”. Și ne-a dus - zice: „Știu eu unde să vă duc, că am făcut un pic de recunoaștere. Nu departe este o fermă mare a unui ofițer german”. Ne-a Încolonat și ne-a dus acolo, iar la poarta fermei s-a văzut, de departe, steagul alb. Era o fermă mare, o casă minunată, iar o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
peste trei-patru zile ne-am dus. Am stat jos, pe podea - nu era un tren normal, ci unul de marfă, unde au intrat șapte cai și 42 de oameni. Dar noi am fost 80 În vagon! Nu au dat nici un pic de apă, nimic... De multe ori, când se oprea undeva trenul și deschideau pentru ceva ușa, au cerut apă, dar n-au dat nimic: nici mâncare, nici apă... Dar fiecare a avut la el ceva. După un timp au venit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ne-au luat să facem baie. Asta iarăși a fost o minciună: ne-au dus la 200-300 de metri la altă baracă și gata. A fost un lucru mare că ne-am mai odihnit puțin - acolo viața a fost un pic mai liniștită. După aceea ne-au dus la Dachau. Germania era deja Încercuită. Am mers cu trenul până acolo, Însă șeful a primit o scrisoare și trenul a trebuit să se Întoarcă. Pentru că n-a mai fost loc acolo, sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dus, și mi-am zis: „Vai, ce obosită sunt, cum aș ședea”. Și mi-am dat seama: „Dar de ce nu stau? Sunt singură pe lume - de ce nu pot să șed?”, și am șezut. Și deodată am văzut niște pomi, un pic mai jos. A trebuit să cobor, am coborât și am adormit acolo. Când m-am trezit am ieșit pe stradă, iarăși, n-am mai știut din care direcție vin și Încotro mă duc, și m-am dus așa... Dar deodată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Am și Întrebat un deținut mai vechi cum aș putea să mă interesez de mama mea. M-a Întrebat când am sosit și cum s-a petrecut selecția. I-am relatat ce știam, după care el, cu totul normal, fără pic de menajament, mi-a spus, arătând cu mâna În sus, spre cer: „Vezi, acolo e mama ta!” - „Unde, nu văd nimic”, ziceam. „Cum, nu vezi fumul acela negru și gros care se Înalță spre cer? Acolo e mama ta, În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Appellführer-ul și făcea așa - asta Însemna că trebuia să ieși... Și, din fiecare rând, dacă așa i se năzărea lui, scotea câțiva. Ăia mergeau la gazare. Și de fiecare dată când urcam Înapoi În baracă, că ne dădeau, așa, un pic de liber, eram mai puțini, de fiecare dată. Veneau transporturi noi... Și asta a ținut... A fost partea cea mai grea din viață, căci, nu știai ce s-a Întâmplat cu părinții tăi, fumul de la crematoriu ieșea tot timpul, transporturi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
șirul acesta de drame? - La Auschwitz am avut un prieten din Târgu-Mureș, Schreiber Îl chema - a murit. M-a ajutat mult, deși era un lagăr de exterminare. Eu cu Încă vreo trei spălam baraca În fiecare zi. Mai primeam un pic de mâncare acolo. Asta era toata problema. Cehoslovacul, căruia nu Îi știu numele și care, când am fost lovit, m-a luat sub braț, sub pătură... Ploua, săracul, a scos bandajul de pe furunculul lui și mi l-a pus mie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ei au fost trimiși forțat În Rusia. Vă dați seama ce i-a așteptat acolo. Și erau foarte cumsecade acești ruși În haine nemțești... cu armă cu tot. Dar nu-ți băgau patul armei În coaste dacă te duceai un pic mai Încolo să-ți faci nevoile. Venea la tine, te soma, te alunga, dar nu Îți băga arma În piept. - Deci, la șase era trezirea, Întâi apelul și apoi mâncarea? - Întâi mâncarea, pe urmă apelul. Când plecai de acolo plecai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
le-au luat. Eu aveam niște bocanci extraordinari, care m-au ajutat mult să scap din lagăr. Până În ultima zi m-au ținut. Era foarte important cum ești Încălțat În viața lagărului. Era esențial. Ei, noroc că eu sunt un pic dezordonat - nu Îmi curățam pantofii, așa că nu am stârnit dorința nici unuia dintre vizitatorii ăștia ca să mi-i ia. A treia chestie, pe care am constatat-o abia a doua zi, pentru care am spus că am vrut să mă sinucid
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și Kelpius, ca să amintim doar pe cei născuți pe plaiuri carpatice, a fost inițiat în misterele egiptene dar și de sistemele mistice ale Sfântului Francisc de Assisi, Meister Eckhart, deci de abis, imaginând nemărginita genune. Spune maestrul: Relaxează-te un pic. Nu e ușor. Avem o nevoie naturală de a face întotdeauna lucrul corect, și credem că-l putem face lucrând fără încetare. E mult mai important să încercăm, să eșuăm, să ne ridicăm și să încercăm din nou. Dar să
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
se poate întâmpla când indicațiile poștale nu sunt clare și devin interpretabile. E drept, ar fi trebuit și eu să menționez în rândurile către 156 Dv., gratuitatea volumelor. Oricum, totul e bine când se termină cu bine, chiar cu un pic de zăbavă. În așteptarea plăcutei ocazii de-a vă trimite în 1984 volumul III, vă doresc sănătate și succes în preocupările Dv. profesionale și de cultură. Cu respectuoasă afecțiune, Eugen Dimitriu 157 PAPADIMA, Ovidiu 1 Suceava, 8 noiembrie 1982 Mult
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]