KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...433 434 435 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

îi vorbea deja cu tu, ca și cum l-ar fi degradat), redacția trebuie să știe că nu ai negat că ai mers cu fostul redactor-șef la restaurant Îca și cum asta ar fi fost o crimă, atunci m-a pufnit râsul, Rodica Dumitrescu mi-a dat un ghiont, stăpânește-te naibii! mi-a șoptit printre dinți); în acești termeni, continua Ilușcă, făcându-ți o analiză foarte serioasă, nu consideri că persistența unor lipsuri în atitudinea ta contravine statutului partidului? Și Meme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
am obișnuit, cum ne-am obișnuit cu cămășile lui cu gulere foarte mici și cravate foarte subțiri și pulovăre cu cotiere, o ținută de care câțiva imbecili au râs cândva până li s-a zis că nu e nimic de râs la un om ce, pe lângă serviciu, are grijă și de gospodărie; s-a ridicat, a învârtit de câteva ori în mână un petic de hârtie cât o jumătate de palmă, pe care avea niște însemnări prescurtate, a fixat către prezidiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
celelalte glasuri: „o facem lată?“ ce ziceți: o facem lată?; Ion Stoicescu, care încă mai descoperise, scormonindu-și mintea, bancuri neștiute de ceilalți și nu se auzeau decât inflexiunile vocii lui, care imita, și exclamațiile celorlalți și explozia finală de râs; Dorin Rădulescu, reîncepând să vorbească despre vinuri și câini și pipe; și glasurile femeilor și bărbaților pe care Andrei Vlădescu nici nu se mai străduia să le identifice și să le imagineze în mișcările lor de acum, în acel spațiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Și-a impus, pipăindu-și o vreme tot timpul fruntea, să nu facă la fel. Sau i se păreau inutile unele gesturi, precum legănatul mult prea larg al brațelor, în timpul mersului. Văzându-i o vreme pe ceilalți, îl pufnea invariabil râsul, își ținea cu încordare brațele lipite de trup, iar după o vreme nu și le mișca mai mult decât necesar. Sau i se părea inutil și stupid - deși cuvântul ăsta nu-l știa, avea să-l afle mai târziu - să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
trebuit multe minute nu numai să poată ieși din ascunzătoarea sa, ci și să iasă fără zgomot; urechile îi pocneau de încordare și i se părea că până și respirația lui e auzită de toată lumea și-l va face de râs. La câteva zile după aceea, când a vrut să-și reia pânda, ziarele din geam fuseseră înlocuite cu hârtie albastră, dar nu mai era nici un colțișor desprins, încât glasurile vagi de dincolo de geam și lumina albăstrie nu mai explicau nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
aprindea o țigară. „Află că arăți bine“, îi zicea, după ce suflase fumul. „N-ai idee ce bine arăți.“ Vlad Dumitrescu se încordase vizibil și părea și mai drept. Întrebă: „Adică eu însumi? Chiar eu?“. Pe urmă a izbucnit într-un râs scurt. „Și eu cum arăt?“, întreba Iuliu Sofronie, străduindu-se să-și subțieze pânteceul și apropiindu-și buzele de umărul Aurorei Mocanu. „Lasă-mă, fii serios“, protesta ea. „Ei bine, atunci am să beau și eu...“ Rodica Dumitrescu se întorcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cu autori, persoane, concepte literare și estetice, termeni specializați, unii înfiorător de rari. Yvonne Alexa se entuziasma de fiecare dată, îi adopta pe loc. Cred că și eu făceam la fel, deși îi uitam imediat și mai târziu mă pufnea râsul. Nici n-am stat să mă gândesc vreodată câți alții se entuziasmau la fel, era adorat de studenți, mulți nu-i căutau seminarele sau prezența decât din snobism, dar erau și unii care îl adorau cu adevărat, ajungând să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se părea că zgomotul ușii, pe care nici măcar n-o trântisem, o să dărâme zidurile îngropându-ne pe toți. N-au mai venit a doua oară. Dar unchiu-meu n-a mai fost același, din ziua aceea. Socotea că-l făcusem de râs, că-l dezamăgisem, nu suporta să mă împotrivesc? Nu-mi mai vorbea, decât foarte rar și doar strictul necesar. Nu știu ce îl cuprinsese mai mult, ura sau indiferența, sau poate amândouă la un loc. Atâta doar că nu m-a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să vorbești. Am să-ți spun eu totul, cum bănuiesc câte îți trec prin cap... Am dispărut atunci, demult, din teamă și de ciudă. Eram de-a dreptul furioasă, mă rodea orgoliul îngrozitor, mi se părea că mă făcusem de râs inutil, persoana mea îți era indiferentă. Adică îți eram indiferentă ca iubită. Ții minte că am venit la tine speriată, înainte să plec într-o vacanță de iarnă, și ți-am îndrugat o poveste cu o petrecere? O inventasem. Mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se petrece în clipele în care o fată devine femeie. Mă băgasem singură, ca proasta, în capcană. Dar mi-a fost clar că nu mă iubești și am suferit cumplit că m-am arătat ridicolă și m-am făcut de râs. Tremuram de furie, când am ajuns la căminul studențesc, m-am închis într-un closet și am plâns. Te uram. Nu erai nici Romeo, nici Robert Redford, nu înțelegeam cum de mă făceai să sufăr atăt, te socoteam vinovat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Sau: uită-te la ea, sărăcuța, a divorțat. Sau naiba știe ce alte vorbe de-astea. Într-o zi m-am trezit că mă frecam de zor sub duș, după ce îmi imaginasem ce-o să spună gura lumii. M-a pufnit râsul, dar nu reușesc să-mi scot gândurile astea din cap. Știu, o să-mi spui că nu-s nici prima, nici ultima femeie care divorțează, că sunt teribil de tânără și am o groază de ani înainte. Ei, uite că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
câteva ori prin cameră, acum goală, cine știe de câte ori făcuse asta înainte, îi plăcea să fie admirată, nu-i așa că arăt splendid, dragă? Îmbrățișările au fost smucite și searbăde, gâfâia și râdea tot timpul, l-a pufnit și pe el râsul. De ce râzi, dragă? Spune-mi și mie. Îți place? Atunci Andrei Vlădescu a izbucnit de-a dreptul în hohote. „Știi, pe mine mă apucă așa, în clipe de-astea, câte o...“, a încercat s-o dreagă. „Știam eu“, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
biruită numai cunoscând-o și fiind conștient de ea, fiindcă numai atunci devine posibil ca, trecând prin poarta de corn a groazei, să pătrunzi în ființă“. Când Petru Rezuș a trecut pe la el, le-a citit atent, a izbucnit în râs. „Scoate porcăriile astea de pe pereți. Parcă ai fi un adolescent.“ Le-a scos doar când vremea le îngălbenise. Simțea nevoia să stea de vorbă cu oamenii. Poate îi era teamă să rămână singur cu gândurile lui. Evita să rămână singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

să fii în poziția de a le spune că le poți face rost de un rol în filme. — Mamă, spui prostii uneori. Ar trebui să te asculți vorbind. Nu vreau ca un membru al acestei familii să se facă de râs, atâta tot. Majoritatea acestor femei nu-s decât niște târfe și într-o zi o să te molipsești de vreo boală urâtă. Dar Thomas, care are față de mama lui, în mai mare sau mai mică măsură, sentimentele pe care le are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
hai să mergem. — De ce? spuse tata râzând. — Nu e potrivit pentru el, spuse mama. Kenneth spunea: — Doar n-o să-l lăsăm aici! Hai să-l ducem în șopronul cu ghivece - e pe acolo, pe undeva. Publicul izbucni din nou în râs, în timp ce Kenneth, Sid și majordomul încercau să ridice trupul masiv al unchiului Edward. Sidney spuse: Cred că ar fi mai ușor să aducem șopronul cu ghivece până la el“. Chiar și bunica râse de data asta. Dar mama se uită din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
scot haina? Se uită mirată la mine: atunci am observat că nu purta nici o haină, era îmbrăcată doar în blugi și o bluză de bumbac. Mi s-a părut cam ciudat, dar am reușit să-mi ascund nedumerirea alăturându-mă râsului ei nervos. În fond, afară era foarte cald și încă era lumină. — Deci, am spus eu după ce ne-am așezat amândoi. Cu ce vă pot ajuta? Păi, să vă explic. Și în clipa când a început să-mi povestească, atenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fusese doar plictisită, dar acum lucrurile începeau s-o ia vertiginos la vale. A fost nevoită să suporte o comedie oribilă intitulată The Nearest and the Dearest plină de glume idioate la care publicul din studio reacționa cu hohote de râs vulgare și pe urmă au văzut o chestie care se chema It’s a Knockout, cu o serie de jocuri stupide în aer liber. Fără să-și dea seama, Hilary își canaliză agitația spre vârfurile degetelor care se întindeau spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
i se boțește fața în timp ce trăgea aer în piept ca să mai scoată un urlet. — Acum ce mai are? spuse ea. — Gaze, cred, spuse bona. Hilary își făcu vânt cu meniul. Nu poți s-o duci puțin afară? Ne face de râs în fața tuturor. După ce au plecat, Hilary s-a întors spre însoțitorul ei. — Scuză-mă, Simon, ce spuneai? — Spuneam că trebuie să ne gândim la un titlu. Un singur cuvânt, preferabil Patimă, Răzbunare, Dorință sau așa ceva. Nu putem lăsa asta pe seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de care par să le pese sunt cele care pot să le mărească profitul. Își mai turnă apă în pahar și dădu pe gât o înghițitură zdravănă ca și cum era whisky curat. Fii atent acum - o să râzi. O să te prăpădești de râs, nu alta. Am citit zilele trecute un nou roman, manuscrisul dactilografiat. Ghicește cine l-a scris? — Hai, spune. O prietenă de-a ta. Despre care știi multe. — Mă dau bătut. — Hilary Winshaw. Din nou îmi pierise graiul. — O, da, acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
urma curând. La un moment dat o treziră niște voci care veneau de pe terenul din fața ferestrei. Trase perdelele și văzu două siluete fluturând crose și alergându-se pe peluza luminată de lună. Chițăiala pițigăiată a lui Hilary se contopea cu râsul jenat al lui Conrad, când el se scuză: „Nu prea mă pricep la croquet“. Amandoi păreau a fi goi. Pheobe se întoarse în pat, încercă să-l urnească pe Roddy, nu reuși și, neavând de ales, se întinse lângă spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și atunci s-a întâmplat. Cred că a fost un fel de revelație. Trebuie să vă amintiți că în perioada aceea nu mai vorbisem de un an cu nimeni: poate că înnebunisem, deși nu cred. N-am izbucnit într-un râs isteric sau altceva de genul ăsta. Cu toate acestea, am trăit ceea ce s-ar putea numi un moment rar de luciditate: o iluminare fulgerătoare, foarte subtilă și trecătoare, dar suficientă pentru a provoca o schimbare durabilă, dacă nu în viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
îl angajasem pe cheltuiala mea - și pe bani mulți. S-au dus vreo zece, douăsprezece pagini, în cam tot atâtea minute, fără a produce un amuzament vizibil; nici măcar o urmă vagă de zâmbet și nici vorbă de spasme involuntare de râs pe care eu mi le imaginam cu duioșie că le va provoca acel pasaj cititorilor. Ce naiba era cu ea? Exemplarele cartonate ale romanului meu se vindeau jalnic - cinci, șase sute, ceva de genul ăsta - deci cum de reușise acesta să încapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Întoarse cartea. Nu, nu înțeleg... Și apoi, plimbându-și privirea de la mine la fotografie și invers, zâmbi uluită. Ei, nu se poate... Zâmbetul îi lumină toată fața; totul se schimbă dintr-o dată: deveni brusc binevoitoare și radioasă. Apoi izbucni în râs. — Și stăteați acolo... dar e incredibil! Sunt o mare admiratoare a dumneavoastră. V-am citit toate cărțile. — Ambele cărți, am corectat-o. — Ambele cărți, categoric. Adică, am citit-o pe prima și acum o citesc pe asta. Și-mi place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
un capitol minunat, emoționant. — Mmm... așa credeți? Eu speram că e comic. — O, da, desigur. Adică este... emoționant ... și comic. Tocmai de aceea este nemaipomenit. Dar nu prea păreați să râdeți, asta m-a mirat. — Într-adevăr, n-am râs; râsul era interior, de fapt. Nu râd niciodată cu glas tare când citesc. Așa sunt eu. — Oricum, m-ați făcut fericit pe ziua de azi. Din nou acel zâmbet; și o captivantă naturalețe când își aruncă părul spre spate. Ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
urmelor, avem mare nevoie de romane care să manifeste înțelegere față de deturnarea ideologică din ultimii ani din această țară, care să întrevadă consecințele sale la nivel uman și să arate că reacția cuvenită nu este doar tristețea și indignarea, ci râsul nebun în fața absurdității. Pentru mulți oameni este se pare doar o chestiune de timp apariția unui asemenea roman ieșit din condeiul lui ..., dar pe cititorul de față încă nu l-a convins. Deși are atâtea calități pentru a-și asuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]