12,028 matches
-
de „Nesbit“, după cum l-am poreclit (sau afirm acum că l-am poreclit), nu numai din cauza pretinsei lui asemănări cu primele portrete ale lui Maxim Gorki, o mediocritate regională a acelei epoci, din ale cărui prime povestiri, una, și anume Tovarășul meu de călătorie (o altă notă oportună) a fost tradusă de un anume R. Nesbit Bain, dar și pentru că „Nesbit“ are avantajul de a intra Într-o asociere palindromică voluptuoasă cu „Ibsen“, nume pe care-l voi evoca imediat. Este
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
merita să pătrundem În aspectele filogenetice ale pasiunii pe care o au copiii de sex masculin pentru obiectele cu roți, Îndeosebi pentru trenuri. Știm desigur ce părere avea despre această chestiune șarlatanul vienez. Îl vom lăsa pe el și pe tovarășii lui de călătorie să alerge mai departe În vagonul de clasa a treia a gândirii lor, prin statul polițienesc al mitului sexual (apropo de asta, mare greșeală fac dictatorii că ignoră psihanaliza - o Întreagă generație ar putea fi ușor coruptă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fost grămătic al cancelariei domnești, școlit prin Lehia, la care inteligența ține locul spadei nu chiar atât de ascuțită ca peana de gâscă. Ne-au fost și norocul, și soarta prielnice, recunoaște Ștefan. Și-apoi, eram acasă, aveam cu noi tovarăși și codrul, și Dunărea, și Carpații, și Cerul, și pe Iisus Mântuitorul ce ne-a ascultat ruga... Da! Da! A fost o minune dumnezeiască! se repede Preafericitul Mitropolit Teoctist, un bătrân alb, blajin ca un bunic. Și rugăciunile noastre, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și norocul a fost cu noi... Ștefan tace câteva clipe, se reculege, apoi reia: ...Și... și mai e cineva căruia trebuie să-i aducem prinosul nostru de recunoștință, măcar că e mereu uitat: "Calul"! V-ați gândit cât datorăm acestor credincioși tovarăși de luptă și de viață? Victorioși, ei ne poartă spre izbândă! Înfrânți, ei ne mântuie prin fugă! De cădem în luptă, ei ne ocrotesc cu trupul lor mare! Și ei, spre deosebire de om -, nu trădează niciodată: mor cu noi, alături, nechezând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Iubiți-vă caii! Mângâiați-i! Și ei au nevoie de dragoste. Și... și nu uitați: porție dublă de ovăz! E o poruncă! Boierii stau cu capetele plecate, parcă atunci au înțeles că n-au prețuit îndeajuns pe cel mai apropiat tovarăș al omului. Și moldovanu-i blând, sare de colo Duma. Blând nevoie mare, zâmbește el. Da' calcă-l numai pe bătătură, leagă-te de "Moldova lui", că-i sare muștarul, de te miri ce zace în curu' blajinului!... Da... l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Turcul de rând, e amărât-amărât, vai de el , dar tare cumsecade și primitor, în toată sărăcia lui; nu visează el la cuceriri, la stăpâniri străine, gândul lui e la ce mănâncă mâine. Toți despoții lumii îl iau pe Dumnezeul lor tovarăș de arme, să le justifice crimele în numele unui sfânt ideal. Adevărul e că prostimea trebuie prostită cu un portdrapel "sfânt". Toți le promit marea cu sarea pentru sacrificiile lor, binefaceri nemaiauzite: "fericirea și ridicarea pe culmile cele mai înalte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dea să-i ostoiască durerile grozave, să nu mai răcnească la ei "că-i taie, că nu sunt buni de nimica"... Să i-o țină Dumnezău... adică Allah! îi urează Mihail. Podagra? îngână Ștefan, cu înțelegere. Mie-mi spui?... Suntem tovarăși de suferință. Câte nopți albe... Strângi din dinți... Ce să faci? N-are leac... Luminăția sa o fi pe ducă? își face iluzii Tăutu. Poate face Allah un pustiu de bine și-l cheamă la el. Allalahh!... se ploconește Duma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de pumnal pe la spate e fulgerătoare, ca mușcătura de viperă... Orice aprod, orice cămăraș, pentru o pungă de galbeni, poate curma și viața unui Cezar. Vrăjmașul dinlăuntru, neștiut, e mai periculos, că mușcă pândiș, ca vipera. Junghiul zi și noapte tovarăș credincios să-ți fie! Și ochii în patru... Ai grijă de tine, mânzule... Să cuteze numai! se grozăvește Alexandru. Ștefan își scoate pumnalul de la brâu: Mi-a fost tovarăș credincios și mi-a salvat viața. Ți-l trec ție, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai periculos, că mușcă pândiș, ca vipera. Junghiul zi și noapte tovarăș credincios să-ți fie! Și ochii în patru... Ai grijă de tine, mânzule... Să cuteze numai! se grozăvește Alexandru. Ștefan își scoate pumnalul de la brâu: Mi-a fost tovarăș credincios și mi-a salvat viața. Ți-l trec ție, să te ocrotească... Nici ziua, nici noaptea, să nu te desparți de el! Ochii în patru, fiule... Și de tine ai grijă, tăicuță, spune el grijuliu. Oțelește-ți brațul, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie Ștefan. Niciodată n-am rămas dator. Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să întind și obrazul celălalt. Păzește-mă, Doamne, de tovarăș, că de dușman mă păzesc singur, spune Vlaicu. Trecând prin Țara Românească, povestește Gherasim, am mas la tovarășii din pribegie ai Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul Laiotă Basarab mi-a trimis vorbă să șoptesc Măriei tale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șorțul de băiat de prăvălie nu l-a scos: Nea Dumitre, șoptește el. Nea Dumitre... Ce vrai, mă puță mă! se sborșește Dumitru la el, țâfnos peste fire. Nea Dumitre, se milogește băiatul, ia-mă și pe mine la rezbel, tovarăș... Ceee?!... Plimbă ursu'! Rezbelu' nu-i joacă de copii! Să mai crești, mă!... Valea! Zău, nea Dumitre, ia-mă și pe mine... se milogește el. Nu ț-am spus?! se răsucește Dumitru să-i ardă una după ceafă, dar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
milogește el. Nu ț-am spus?! se răsucește Dumitru să-i ardă una după ceafă, dar n-apucă să dea, rămâne cu mâna ridicată trăsnit de un gând ce-l înseninează. Fă-te-ncoa! Mă Petrică! Batem palma! Te iau tovarăș! Mă iei?! țopăie de fericire Petrică. Dumitru îi șoptește ceva la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să li se facă voia! Și muierea aceea, "căpetenia", "Maria Sutașa" să-i fie numele! Popii se adună, muierile se adună, țăranii îi așteptăm să se adune... Dar Mateiaș?... Unde-i falnica armie juruită să se adune? Unde ne sunt "tovarășii de luptă?" întreabă Stanciu cu palma streașină la ochi, cătând în jur. Parcă nu s-ar prea vedea în zare. Când am ajuns dincolo de trecătoare, la Brețcu, se adunaseră câteva sute, spune Duma încrâncenat. Noi ne dădeam de ceasul morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mult m-a impresionat o broșurică intitulată Precocii și care includea unele pagini despre copii din diverse opere ale lui Dostoievski (din Netocika Nezvanova, cred, și - sigur - din Frații Karamazov: episodul cu trenul și altele despre Kolea Krasotkin, Iliușa și tovarășii lor). În 1955 apărea - inaugurând după câte știu lunga serie de remarcabile traduceri românești din Dostoievski de după război - Oameni sărmani, cu o prefață de Tamara Gane. La sfârșitul lecturii, am rămas înmărmurit vreme de două ceasuri. Ficțiunea îmi transmitea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
perioadă a constituit-o serata literar-distractivă pe care grupa noastră - din inițiativa cui? - a organizat-o și la care a fost invitat să participe și chiar a participat, fără să facă nazuri, ca un om deschis, „popular” cu studenții și tovarășul secretar UTM pe facultate (așa cum ar fi trebuit să-i spun la ședința din sala „Dinamo”). S-au recitat versuri - Corina, cuceritoare, a ales un pasaj din Cântarea cântărilor -, s-au servit dulciuri, s-a discutat, s-a glumit. Consemnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am petrecut-o numărând zilele rămase până la întoarcere. Pe măsură ce acestea se împuținau, starea mea sufletească devenea mai bună. Ce fericire, când am aflat că data plecării noastre a fost devansată cu câteva zile, o fericire ținută ascunsă cu grijă, nemărturisită tovarășilor mei de călătorie care, dimpotrivă, ar fi vrut nu să-și scurteze, ci să-și prelungească șederea. Această înfrigurată „numărătoare inversă”, incompatibilă până la absurd cu psihologia unui turist din cale-afară de norocos, aflat peste mări și țări, în locuri în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-a putut face, prin ordin și presiuni de sus, pentru ca, stricând cât mai mult cu putință acest număr, măcar să se atenueze indispoziția și supărarea celor doi, s-a făcut (publicarea, pe prima pagină firește, a inexorabilului mesaj cu care „tovarășul” gratula nefericitul simpozion de la Ateneu, pretinsa telegramă adresată de participanți la simpozion aceluiași etc.). În fine, de voie, de nevoie, „forurile” (un termen pe care îl vom uita cu greu, unul din cei mai odioși din vocabularul „epocii de aur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aici, de-a dreptul extraordinar: țăranii l-au capturat pe Alberto (sau Alfredo) și se pregătesc să-l judece. Răsună primele voci imperative, cerând răzbunare. Dar, mai lucid decât ceilalți, cu o înțelegere mai limpede a raportului istorie-destin individual, fostul tovarăș de suferință al proscrisului izbutește să răstoarne, prin argumente ce merg direct la inima fiecăruia (deruta de după război, șomajul, contribuția decisivă a prizonierului la încheierea cu succes a operației de încercuire a bandei), verdictul greu al mulțimii. Alberto e lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
al treilea film, Liniște și strigăt, în care autorul revine la mișcarea largă, lentă și circulară din Sărmanii flăcăi. Trei bărbați, între care nu pare să existe nici cea mai mică animozitate, coboară agale o pantă, vorbind liniștit, ca niște tovarăși de drum. Doi dintre ei sunt jandarmi, al treilea e proscrisul. Când aparatul de filmat îi apropie mai mult de noi, unul din oamenii din escortă întrerupe calm conversația ca pentru a cere o țigară sau un foc, cu aerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de care am luat cunoștință la cursul de Istorie a Limbii Literare al lui Al. Rosetti... Cursul l-am uitat demult, pe Cocrișel și situația existențială tragică în care s-a aflat - niciodată! Îl îmbrățișez înduioșat, ca pe un vechi tovarăș de suferință. — Acum ai scăpat! Dar atunci? Te-au tăiat ori ba? Cocrișel nu-mi răspunde. „Te pomenești că el doar scrie, dar de vorbit nu vorbește. E numai text.” * „ - Mamă, de ce îmi apăreai atât de rar în vis?” „ - Ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care, ce e drept, dacă ai răbdare și timp de pierdut poți totuși găsi reflecții aparent profunde sau fericit formulate). A venit apoi vremea ca Sartre să nu mai fie înjurat în Uniunea Sovietică și deci nici la noi. Devenise tovarăș de drum, luptător pentru pace, angajat, dragă Doamne, angajat în toate acțiunile ipocrite, mincinoase, ignobile și ferite de risc ale comuniștilor. Mai breaz decât Steinbeck, Seferis, Hemingway, Camus, Mauriac, decât atâția predecesori iluștri, a făcut gestul publicitar (în fond o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
până la neomenie, insensibili la nenorocirile altora, invidioși, sordizi sub toate aspectele, cel fizic în primul rând, prezentarea aceasta, așadar, îmi pare desigur justă, desigur necesară, desigur de natură să lumineze psihologia și etica foarte discutabile ale stângiștilor în genere și tovarășilor de drum, dar mă contrariază totuși. E adevărat ce spune Gilbert Joseph (cartea e bine scrisă și amuzantă, de o maliție imperturbabilă în punerea oarecum pe două coloane a pretențiilor cu realitățile), dar adevărul e și, totuși, că Sartre a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
s-a terminat. Pentru acest afront, Dinu a fost detronat din funcția de brigadier la via colectivei. Membrii colectivei agricole din Râmnicelu începuseră să-l aprecieze pe Dinu ca om corect. În limbajul activiștilor de partid însă, Dinu era un tovarăș periculos pentru că avea popularitate. L-au scos de la vie și l-au trimis la secția de apicultură, unde avea în seamă vreo 80 de familii puternice, vreo 80 de stupi. Și la stupina colectivei venau activiștii de partid cu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
-l refuze. A plâns, a tremurat de frică, dar omul nu i-a dat pace. „Activiastul” a înhămat caii la căruță, l-a suit în căruță pe băiat și a plecat spre Constantinești. Acolo, a vorbit câteva minute cu un „tovarăș„, s-a suit în căruță și în loc să întoarcă pentru a veni înapoi, a mânat caii tot înainte. Frica a sporit în mintea lui Titi. Ca și cum ar fi uitat că are în căruță un copil, „activistul” a mânat până a ajuns
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
satul Strunga cu „molifta postului” și seara am ajuns frânt de oboseală acasă. După ce s-a întunecat, a venit la casa parohială omul de servici de la primărie și mi-a spus să merg imediat la primărie că a venit un tovarăș de la raion care vrea să stea de vorbă cu mine și mă așteaptă la sediul primăriei. De la casa parohială până la primărie erau cam doi kilometri și trebuia mers prin pădure. Mi-am închipuit că vor să mă aresteze în noapte
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]