11,047 matches
-
a cucerit cu talentul și alte capitale europene, s-a născut, în 1878, în San Francisco, într-o familie cu preocupări artistice. Mama ei a familiarizat-o, pe ea și pe ceilalți copii, cu muzica clasică, cu poezia. Din cauza soțului violent, mama și-a luat copiii, l-a părăsit și a devenit o feministă înfocată, atitudini ce au influențat-o pe viitoarea mare dansatoare. Familia maternă nonconformistă a plecat în Marea Britanie, unde tânăra Angela s-a afirmat ca dansatoare, și-a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
rânduri, în SUA, la New York. Un adevărat triumf a fost spectacolul de la Carnegie Hall din New York, în 1956. Talentul a salvat-o pe Edith dintr-o viață stradală, vulgară, marginală iar trădarea mamei a sublimat-o în relații sentimental-erotice tensionate, violente. Îi era mereu frică să nu fie părăsită și de aceea, de multe ori, părăsea ea bărbații înainte de a-i face să se simtă așteptați, doriți, răsfățați. Seducea prin frumusețea interioară iar frumusețea ei era talentul de a cânta, vocea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cei doi clienți. Kochlis (scoica), Krokale (piatră șlefuită de apă) și Thespias (după numele unei localități cu statui închinate Afroditei, având-o ca muză pe Phryne, frumoasa hetairă care i-a fost model sculptorului Praxiteles), sunt martorele unei scene reprobabile, violente când lui Parthenis (fecioara) i s-a rupt flautul și a fost agresată. Krobyle (matroana), o curtezană cu experiență își învață fiica, Korinna (kore = față), cum să-și modeleze comportamentul de curtezană: "O să capeți podoabe și o să fii bogată, o să
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
vrea să o cunoască pe Marie, rătăcita târfuliță, abrutizată, ce se vindea ieftin, era incultă, dar avea o minte ageră. Află, din confidențele ei, că s-a născut într-un cartier mărginaș cu vânzători ambulanți, că tatăl ei, un bețiv violent, umplea sticle cu vin într-un depozit de băuturi iar mama sa făcea trotuarul. A aflat că, foarte tânără fiind, s-a îndrăgostit de un derbedeu, Bébert, căruia-i dădea banii câștigați cu clienți ocazionali. Sinceră, i-a descris lui
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
citise câteva romane iar tatăl său o învățase puțină istorie și geografie. Avea paisprezece ani când tatăl s-a recăsătorit cu Katerina Ivanovna, o văduvă bolnavă de tuberculoză, cu trei copii care, din cauză că nu-și putea hrăni familia, era mereu violentă cu toți își lovea copiii că plângeau de foame, își lovea soțul că bea și ultimii bani. În familia mamei vitrege, Sonia, blândă și supusă, era și ea uneori agresată. La cei optsprezece ani, se ocupa, fără spor, cu croitoria
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
să se sinucidă într-un spital din Nisa, l-a considerat un nou Gorki din Balcani. Chira Chiralina este povestea dramatică a două femei, mamă și fiică, care s-au solidarizat, protestând prin petreceri și desfrâu cu bărbați împotriva soțului violent și a fiului său. Cele două femei Chira Chiralina, o tânără frumoasă și senzuală de paisprezece-cincisprezece ani, și mama ei, provenită dintr-o familie cu tatăl turc și mama româncă, măritată împotriva voinței ei cu un bărbat violent și fără
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
împotriva soțului violent și a fiului său. Cele două femei Chira Chiralina, o tânără frumoasă și senzuală de paisprezece-cincisprezece ani, și mama ei, provenită dintr-o familie cu tatăl turc și mama româncă, măritată împotriva voinței ei cu un bărbat violent și fără suflet căruia i s-a supus un timp, au început o viață scandaloasă de petreceri și amoruri interzise. Martorul petrecerilor era fratele Chirei, Dragomir care o privea cu încântare pe sora lui frumoasă, prin ea descoperea frumusețea feminină
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
-te chiar hoț, dar un hoț cu suflet... Mama le-a lăsat celor doi copii, Chira și Dragomir, toată averea și a dispărut. Unchii lor, frații mamei, au venit să-i apere, au încercat să-i omoare pe cei doi violenți, l-au omorât pe fiu, dar tatăl a fost doar rănit. Chira a jurat să se răzbune. Cei doi frați au fost duși într-un han. Tatăl lor a dat foc casei și a pierit în flăcări. Chira și-a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
trezit trupul nu i-au atins sufletul, ori ea își dorea trăiri armonizate ale trupului, ale minții și ale sufletului. La nouăsprezece ani, Maria a terminat liceul, și-a luat o slujbă într-un magazin de textile, a avut experiența violentă a relației cu patronul ei. A hotărât să plece la Rio de Janeiro, orașul visurilor sale. Aici a cunoscut un impresar artistic elvețian și patronul unui local de noapte care a convins-o să urmeze o carieră de dansatoare și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ei s-a speriat, certând-o că se și droghează. A urmat liceul, apoi un institut la absolvirea căruia a ajuns agent sanitar și cu perspectiva de a se ocupa de reintegrarea socială a persoanelor marginalizate. În lumea dezordonată și violentă a străzii, Béné a avut tot felul de relații cu bărbații, unele au fost șocante pentru ea. Relația cu un pușcăriaș, fost traficant de cecuri și violator al unui copil, a adus-o în pragul sinuciderii. Se gândea de multe
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ceea ce ne permite să calificăm personajele în acțiune". Prin "gândire", el înțelege retorica utilizată de personaj în discursul său. Ține de gândire tot ce trebuie produs prin cuvânt; se disting aici ca părți: a demonstra, a respinge, a produce emoții violente (precum mila, spaima, mânia și altele de acest gen), ca și efectul de amplificare și efectele de reducere" (cap. 19). "Gândirea" este forma discursului adaptată la situația dramatică: "Este, spune Aristotel, facultatea de a zice ceea ce implică situația și ceea ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le folosim pe toate în același fel: în educație vom utiliza modurile cu tendințele morale cele mai pronunțate, și când va fi vorba să ascultăm muzica executată de alții vom putea admite modurile active și modurile exaltate". Unele muzici foarte violente, "exaltate", utilizate în cursul ceremoniilor inițiatice, merg până acolo încât provoacă o stare de transă. Este cazul, în epoca lui Aristotel, Coribanților, acești preoți frigieni, posedați de zeu în cursul dansului lor sacru. Astăzi se pot observa asemenea experiențe în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea, căci ea trezește repulsia fără să producă tragicul din lipsa efectului violent." (cap. 14) Eroul acționează, deși știe contra cui. Este cazul Medeei, eroina lui Euripide, care-și sacrifică propriii copii. Un asemenea act de violență generează tragicul. Eroul nu descoperă identitatea victimei decât după înfăptuirea actului. În Oedip Rege, protagonistul nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este obținut printr-o emoție epurată, pentru că actul de violență nu a avut loc, dar spectatorului i-a fost teamă de ceea ce va fi până la capăt. Tragedia ideală, pentru Aristotel, oferă spectacolul unei schimbări a sorții la sfârșitul unei înfruntări violente dintre personaje, nici complet bune nici complet rele, unite prin relații de alianță. Pateticul este maxim când eroul ignoră pentru un timp identitatea celui împotriva căruia acționează. Oedip Rege, pe care Aristotel o citează de zece ori în Poetica, realizează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a face arta scenică blamabilă. Pentru spectator, a merge la teatru înseamnă a păcătui; în ceea ce-i privește pe comedianți, care trec drept având moravuri depravate, o reprobare puternică îi copleșește; în ochii magistraților, teatrul face rău păcii cetății, certuri violente survenind frecvent la ieșirea de la spectacole. Trei alte vini, pentru a căror grabnică remediere pledează d'Aubignac, sunt enumerate pentru a explica dezinteresul publicului. Ele se referă la calitatea spectacolelor: actori, "poeme dramatice", decoruri sunt prea adesea proaste. Richelieu suscită
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu se poate nega că ea este o Amantă prea sensibilă și fără pudoare contrar bunăcuviinței sexului său și o Fiică rea din fire contrar a ceea ce ar datora memoriei Tatălui său, scrie Chapelain. Oricât ar fi pasiunea sa de violentă, este clar că ea nu trebuia să-i slăbească dorința de răzbunare a morții Contelui și cu atât mai puțin să se hotărască să-l ia de soț pe acela care i-a provocat moartea. De aici, comportamentul său, chiar dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inegale, unele scurte, altele lungi, cu rime încrucișate și îndepărtate unele de altele, ca și din acelea a căror măsură este totdeauna egală, iar rimele bine împerecheate." Corneille atrage atenția că, dacă stanțele nu sunt apte de a traduce sentimente violente, în schimb, ele sunt potrivite în exprimarea emoțiilor nuanțate. "Mânia, scrie el în Examen la Andromeda, furia, amenințarea, și alte exprimări violente nu le sunt proprii, dar neplăcerile, nehotărârile, neliniștile, dulcile reverii și în general tot ceea ce poate face un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
egală, iar rimele bine împerecheate." Corneille atrage atenția că, dacă stanțele nu sunt apte de a traduce sentimente violente, în schimb, ele sunt potrivite în exprimarea emoțiilor nuanțate. "Mânia, scrie el în Examen la Andromeda, furia, amenințarea, și alte exprimări violente nu le sunt proprii, dar neplăcerile, nehotărârile, neliniștile, dulcile reverii și în general tot ceea ce poate face un actor pentru a-și trage sufletul și a se gândi la ce trebuie să spună sau să hotărască, se potrivește de minune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbește decât pentru ca spectatorul să știe despre ce vorbește și la ce se gândește. De aceea ar fi o greșeală insuportabilă dacă un alt actor i-ar afla astfel secretele. Se poate scuza acest lucru într-o trăire atât de violentă, încât te obligă să izbucnești, deși nu ai pe nimeni care să te asculte, și nu aș vrea să fie condamnată la altcineva, dar mi-ar părea rău să o accept." D'Aubignac denunță și el, în Practica teatrului, caracterul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poate auzi restul; uneori chiar, când Actorul care ar face Monologul și-ar reține vocea, ar trebui ca celălalt să-i remarce toate acțiunile, ca ale unui om care ar visa profund și care ar fi muncit de o neliniște violentă. Astfel poate că s-ar putea păstra verosimilul și face un frumos joc de Teatru." Aparteul, care oferă o situație de vorbire tot atât de nerealistă ca și monologul, riscă și să distrugă iluzia. D'Aubignac îi subliniază, în nenumărate rânduri, neverosimilul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al celui care ascultă și să ne lipsim de acest ornament care nu merge deloc cu o etalare ambițioasă, dacă există cea mai mică aparență că unul din cei doi este fie prea în pericol, fie într-o patimă prea violentă ca să aibă întreaga răbdare necesară pentru povestirea care i se propune." Povestirea nu poate fi lungă decât dacă cel care o pronunță și cel care o ascultă se bucură de un calm suficient. Corneille justifică astfel lungimea povestirii pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce survine la sfârșitul tragediei este un topos ce satisface așteptarea publicului, cum sugerează Corneille în Agésilas. "Ce n'est pas d'aujourd'hui que l'envie et la haine ont persécuté les Héros Hercule en sert d
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
doi teologi iau în discuție însăși natura teatrului. Această artă este o incitare la păcat, reprezentând "pasiunile vicioase" drept plăcute și exacerbându-le. Nu numai că trebuie să existe pasiuni în Comedii, dar trebuie ca ele să fie puternice și violente, căci afecțiunile obișnuite nu sunt potrivite pentru a oferi plăcerea căutată, și nu ar exista nimic mai rece decât o căsătorie creștinească lipsită de pasiune de o parte și de cealaltă. Trebuie să existe totdeauna patimă, să pătrundă gelozia, voința
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a zugrăvi altele la fel de vinovate, și care nu sunt deloc mai puțin molipsitoare. Toate piesele lor nu sunt decât vii reprezentări ale patimii orgoliului, ambiției, geloziei, răzbunării, și în special ale acestei calități romane, care nu este altceva decât un violent amor propriu. Cu cât mai mult colorează ei aceste vicii într-o imagine de grandoare și de generozitate, cu atât le fac mai periculoase și mai capabile să pătrundă în sufletele de cea mai nobilă obârșie, iar imitarea acestor pasiuni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]