108,710 matches
-
urmărise cu patru ani În urmă. Pentru puterile occidentale, divizarea devenise un obiectiv atrăgător și realizabil; dincolo de idealul proclamat al reunificării Germaniei, nimeni nu se grăbea să treacă la fapte. Nouă ani mai târziu, când Charles de Gaulle l-a Întrebat pe prim-ministrul britanic Harold Macmillan ce părere are despre o Germanie unită, acesta a răspuns: „Teoretic. Teoretic, trebuie să sprijinim mereu reunificarea. Nu e nici un pericol În asta”. Pentru Stalin, care a Înțeles că nu putea nici să rivalizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evenimente. Lideri europeni importanți doreau din tot sufletul ca Marea Britanie să se implice. Așa cum avea să-și amintească cu regret belgianul Paul-Henri Spaak, „rolul de lider moral era al vostru - nu trebuia decât să-l vreți”. și Monnet se va Întreba, retrospectiv, cum ar fi arătat lucrurile dacă Marea Britanie ar fi luat inițiativa atunci când avea o autoritate fără egal. Zece ani mai târziu, englezii și-au reconsiderat, ce-i drept, poziția. Dar În Europa postbelică un deceniu Însemna o veșnicie: zarurile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi datorau totul lui Stalin. Nu erau bineveniți În țările În care se Întorseseră, adesea după un lung exil: nici ca evrei, nici În calitate de comuniști. Războiul și ocupația accentuaseră ostilitatea populației locale față de evrei („De ce te-ai mai Întors?” a Întrebat-o un vecin pe Heda Margolius, scăpată de la Auschwitz și revenită În Praga abia la sfârșitul războiului 11); pe comuniștii evrei din Est se putea conta, mai mult decât pe oricine, pentru realizarea planurilor lui Stalin. În primii ani postbelici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar fi simplu”. Cu trei zile Înainte, când Începuse criza cubaneză, secreatrul de stat Dean Rusk Își rezuma astfel părerea despre acțiunea sovieticilor: „Cred că Berlinul are un rol major În toată povestea. Pentru prima oară, chiar Încep să mă Întreb dacă Hrușciov e pe deplin rațional În problema Berlinului”. Dar Hrușciov, cum s-a dovedit, era pe deplin rațional. Uniunea Sovietică era net superioară ca forțe armate convenționale În Europa și ar fi putut ocupa Berlinul de Vest (și mare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
necenzurată În Marea Britanie de editura Penguin Books. Cazul Chatterley a fost extrem de interesant pentru britanici - nu din cauza pasajelor interzise la care se vedeau deodată expuși, ci pentru că notorietatea romanului are de a face cu un erotism care transcende barierele sociale. Întrebat de procuror dacă ar lăsa acest roman pe mâna „nevestei sau a cameristei” (sic), un martor a replicat că n-ar avea nimic Împotrivă - dar că În ruptul capului nu l-ar lăsa pe mâna paznicului său de vânătoare. Treizeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Show, În care politicienii de frunte erau sistematic desconsiderați și ridiculizați Într-un mod de neimaginat cu câțiva ani În urmă (iar În Statele Unite chiar și astăzi). Intelectualii momentului nu mai erau scriitorii și artiștii, ci satiriștii și comicii politici. Întrebați la Începutul anilor ’80 care e personalitatea lor preferată, studenții francezi au răspuns, spre oroarea comentatorilor mai În vârstă, nu Jean-Paul Sartre, ci Coluche, un comic de televiziune licențios și uneori de-a dreptul obscen, care a consemnat sardonic importanța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
străină pentru datoria națională a Poloniei, care se apropia de 40 de miliarde de dolari 17. Cu un bizar gest democratic, În 1987, guvernul a Început chiar să ceară părerea polonezilor asupra tipului preferat de „reformă” economică: „Ați prefera”, erau Întrebați aceștia, „o creștere a prețurilor cu 50% la pâine și 100% la benzină sau cu 60% la benzină și 100% la pâine?”. Deloc surprinzător, răspunsul poporului a fost, În esență, „nici una, nici alta”. Întrebarea - și decizia de a o adresa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În ambasadele vest-germane din Praga și Budapesta. Unii au reușit să treacă frontiera austro-ungară, care Încă era Închisă, Însă majoritatea au rămas În Ungaria. Până la Începutul lunii septembrie, În Ungaria se adunaseră 60.000 de cetățeni din RDG - În așteptare. Întrebat Într-un buletin de știri al televiziunii maghiare din 10 septembrie care va fi răspunsul guvernului dacă acești oameni Încep să se deplaseze spre vest, ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a răspuns: „Îi vom lăsa să treacă fără multă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un grup condus de istoricul Petr Pithart a formulat „Principiile Programatice ale Forumului Cetățenesc”. Acestea conțineau un scurt sumar al obiectivelor generale ale Forumului și sunt revelatoare pentru starea de spirit a populației și priorităților sale În 1989. „Ce vrem?”, Întreba programul. 1. Un stat de drept; 2. Alegeri libere; 3. Dreptate socială; 4. Un mediu Înconjurător curat; 5. Un popor educat; 6. Prosperitate; 7. Întoarcerea În Europa. Amestecul de revendicări politice generice, idealuri culturale și ecologiste și invocarea „Europei” era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ideologice” al Partidului Comunist -, ucrainenii au participat la un referendum organizat În Întreaga Uniune Sovietică În cadrul căruia și-au exprimat sprijinul pentru un sistem federal, deși unul „reînnoit” (În termenii lui Gorbaciov). Numai În vestul Ucrainei, unde electorii au fost Întrebați dacă doreau independența totală sau suveranitatea federală, comuniștii ucraineni au fost surclasați de cei care favorizau ruptura totală de Moscova (88%). Kravciuk și tovarășii lui de partid au consemnat rezultatul, așteptând cu precauție deznodământul evenimentelor În restul Uniunii Sovietice. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ani pentru a ajunge din urmă Franța. În cazul Lituaniei, decalajul era de 57 de ani. Cetățenii din statele foste comuniste nu aveau, bineînțeles, acces la asemenea estimări, dar majoritatea nu Își făceau iluzii cu privire la greutățile care Îi așteptau. Întrebați Într-un sondaj din 2000 când credeau că o vor duce mai bine, cehii au răspuns: „În cinci ani” (30%), „În zece ani” (30%), „În 15 ani sau mai mult” (30%), „niciodată” (10%). Deși scepticismul beneficiarilor era justificat, implicațiile formale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asociată În mintea susținătorilor ei -, „Europa” era prea benignă pentru a suscita o opoziție reală 15. La Începutul anilor ’70, când președintele francez Georges Pompidou a Început să strecoare delicat În discursuri „Uniunea Europeană”, ministrul de Externe Michel Jobert l-a Întrebat pe colegul său Edouard Balladur (viitorul premier) ce Însemna aceasta, concret. „Nimic”, a replicat Balladur. „Tocmai asta e toată frumusețea.” Pompidou Însuși nu o considera mai mult decât „o formulă vagă... pentru a evita disputele doctrinale paralizante”16. Desigur, deficitul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani mai târziu, un ministru conservator al Culturii, Jacques Toubon, a reluat subiectul, făcând explicit ceea ce Tasca nu menționase: motivul nervozității nu era atât declinul francezei, cât hegemonia englezei. Era de preferat ca francezii să Învețe altceva - orice altceva: „De ce”, Întreba Toubon, „să Învețe copiii noștri o engleză simplificată - pe care o pot deprinde la orice vârstă - când ar trebui să dobândească o apreciere mai profundă pentru germană, spaniolă, arabă, japoneză, italiană, protugheză sau rusă?”. ținta atacului lui Toubon (ceea ce el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
raportau acum un entuziasm frenetic față de minunățiile exotice din estul Europei. Nu-i vorbă, și englezii erau periferici În felul lor - de aceea Europa rămânea pentru mulți dintre ei un obiectiv exotic. În 1991, săptămânalul Kultura tipărit la Sofia Îi Întreba pe bulgari cu ce cultură străină au afinități: 18% au răspuns „franceză”, 11% „germană” (și 15% „americană”). Dar numai 1,3% mărturiseau o apropiere de „cultura engleză”. Centrul necontroversat al Europei, cu toate necazurile de după unificare, era În continuare Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tot) cu o doză considerabilă de nostalgie șovinistă. La a 50-a aniversare a debarcării În Normandia, liderul Alianței Naționale (formațiune ex-fascistă) din Italia, Gianfranco Fini, declara pentru La Stampa: „Sper că nu veți considera că apăr fascismul dacă mă Întreb: oare Europa nu și-a pierdut o parte din identitatea culturală odată cu sosirea americanilor?”. Nou la Începutul secolului XXI era faptul că aceste păreri deveneau locuri comune: ele migraseră de la extremele politice sau intelectuale În centrul vieții europene. Sentimente antiamericane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Martin Walser, contemporan cu Habermas și o voce influentă În viața literară din RFG - Începeau acum să discute despre alt „trecut ignorat”: nu era vorba despre exterminarea evreilor, ci despre cealaltă latură, prea puțin abordată, a istoriei germane recente. De ce, Întrebau ei, n-ar trebui să vorbim, după toți acești ani, despre incendierea orașelor Germaniei sau chiar despre adevărul incomod că viața În Germania hitleristă nu era câtuși de puțin neplăcută (pentru nemți), cel puțin până spre sfârșitul războiului? Pentru că trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că suferințele și pierderile lor nu au fost recunoscute ca atare - și compensate. Unii conservatori germani, exploatând oprobriul internațional la adresa „epurării etnice”, au relansat solicitările comunităților germane expulzate din diverse țări la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. De ce, Întreabă ei, ar fi victimizarea lor mai puțin importantă? Doar ce le-a făcut Stalin polonezilor - sau, mai recent, ce le-a făcut Miloševiæ albanezilor - nu este fundamental diferit de ce le-a făcut președintele cehoslovac Beneš germanilor din regiunea sudetă după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca pe un bici moral cu care Îndemni un popor și Îl faci de ocară pentru păcatele lui trecute. Dar istoria trebuie Învățată - și, periodic, reînvățată. Într-un banc celebru din perioada comunistă, un ascultător sună la Radio Erevan și Întreabă: „E posibil să prezicem viitorul?”. „Cum să nu”, i se răspunde, „știm exact cum va fi viitorul. Problema e trecutul, care se schimbă Întruna”. și chiar așa este - nu numai În societățile totalitariste. Cu toate acestea, investigarea riguroasă și critică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naturii 29" și percepe dimensiunea tragică a existenței. Dacă sfinții sunt omniprezenți în viticultură, atitudinea viticultorului față de aceștia este foarte diferită de cea pe care ar putea să o aibă oamenii Bisericii, până în punctul în care am putea să ne întrebăm dacă în spatele lui Bachus de origine păgână sau a Sfântului Vincențiu de origine creștină, nu se ascund vechile rituri agrare care continuă să existe. I. O băutură sfințită Sfinții sunt urmașii zeilor și sfinții ocrotitori ai viticultorilor sunt urmașii zeilor
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
onoarei, a trăirii aspre și severe. El este omul măsurii, bunului simț și al modestiei. El nu face spectacol prin îmbrăcarea mult chinuitei cămăși verzi. Legionarul e omul faptelor îndrăznețe, a chinului și a zbuciumului în slujba neamului. M-am întrebat de multe ori dacă pătimirea și moartea legionară sunt fatalități; așa i-a fost dat, așa i-a fost scris, și am concluzionat că nimic fără Dumnezeu-Nihil Sine Deo. Pătimirea și moartea legionară sunt ultima etapă a împlinirii lui, „împăcarea
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
dovadă de cea mai mare toleranță pentru ca în zilele noastre să fim acuzați de discriminări, intoleranță și cuceriri teritoriale. A se vedea demonstrațiile secuiești și maghiare provocatoare care aduc neliniște. Mai suntem acuzați și de naționalism (Marko Bela) și mă întreb: U.D.M.R.-ul, cauza cui o susține? A marțienilor? Vrem ca și românul nostru să se bucure de darul acestui pământ, apărat cu sângele părinților noștri din neam în neam, din generație în generație. Acuzatorii maghiari au deja mai multe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
cu sârmă ghimpată și turnuri de pază cu arme de foc. Dureri și rugă mi-au fost cărările umblate. Am înfruntat troiene și munți cu zăpadă, am înfruntat vânturi și ploi cu nori negri care îmi întunecau cărările și mă întrebam: mâine pe unde îmi va mai purta pașii Dumnezeu? Prin ce adâncuri sau grele urcușuri? Am dormit prin strâmtori și scorburi, am îndurat frig în dimineți cu promoroacă care îmi învăluia trupul, îmi înroșea fața și străluceam ca o văpaie
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
țară, Petru Groza. Acesta a fost de la începuturile sale „infantilismul” naționalismului mistic legionar. Dar cum domnul Coposu se afirmă și este acceptat în propriul partid și în opinia public drept urmașul și continuatorul politic al marelui Iuliu Maniu, l aș întreba, cu tot respectul pentru persoana dumisale și cu toată venerația legionarilor pentru memoria lui Iuliu Maniu, dacă afirmațiile dumisale despre naționalismul legionar se află pe linia de gândire a ilustrului său înaintaș? Nu cred că ar putea aduce argument pentru
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
nu inventate de subsemnatul. Înainte ca destinul Căpitanului să fie împlinit, iată cum definea Căpitanul poziția Mișcării Legionare față de Biserică, este vorba de ierarhia ei, care nu a servit-o întotdeauna cu fidelitatea ce se impunea servilor ei: „Am fost întrebat dacă activitatea noastră de până acum se află pe linia Bisericii Creștine. Răspund: Facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi și linia Bisericii Creștine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecția, sublimul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
Trăim preludiul cataclismului universal. Omul, izvor continuu de apă lină, nu mai curge în matca sa. Azi, tot Neamul Românesc, de la Tisa și până dincolo de apele Nistrului, luptă pentru supraviețuire. Trăim zile sfâșietoare. Să nu mai fim români, vor dușmanii. Întrebăm pe prigonitorii și asupritorii noștri, cei de un sânge, de ce ne-au ucis și de ce ne prigonesc continuu? Și până când ne vor ține în umbra morții? Legionarii au fost forță de reînviere întru mântuirea neamului. Legionarii au fost portdrapelul luptei
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]