12,265 matches
-
care a excelat în a prezenta în pictura sa scene biblice și, mai ales, mistice, a pictat și sub influența barocului. Mai exact, tehnica sa de a picta are multiple elemente baroc, și, aidoma lui Rubens, artistul spaniol de origine greacă folosește culori saturate aplicate cu tușă groasă, de multe ori delimitând clar, dar, alteori, nedelimitând limpede, aidoma artiștilor ce foloseau tehnica numită sfumato, liniile de contur dintre personaje sau dintre personaje și fondul picturii. Pictorii francezi ai genului baroc, precum
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
unei filiații documentate. Cea mai veche persoană despre care familia avea informații mai detaliate este Costache Argetoianu, care a trăit la începutul secolului al XVIII-lea și îl avea socru pe Mihail Cantacuzino, întemeietorul Mănăstirii Sinaia. Despre Costache Argetoianu, cronicarul grec Dapontes scria că era unul dintre boierii cei mai cu vază din Oltenia. Avea mai multe moșii, printre care Argetoaia (de la care se trage numele familiei), Breasta, Ișalnița și Braloștița. Costache Argetoianu a avut un strănepot numit tot Costache Argetoianu
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
din sec. al VIII-lea atestă "blachorichinos"-i din jurul Salonicului. Constantin al VII-lea Porfirogenetul, împărat din sec. al X-lea, face distincția între "romei", populația greacă, și "romani", adică populația vorbitoare a unor dialecte neoromanice din Imperiul Bizantin. Istoricul grec Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma că Moravii, Sârbii, Vlahii și Slavii din Iliria au fost botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul 867. Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
orașe, în acest caz Larisa, având funcții importante în organizarea lor. Această categorie este esențială în dezvoltarea militară și apoi statală a Tesaliei vlahe. Începând cu 1250, regiunea grecească Thesalia era considerată un stat independentent sub denumirea (dată de cronicarii greci) „Megali Vlahia” („Vlahia Mare”), condusă de clasa militară și negustorească vlahă, ce se baza pe forța păstorilor români de aici, care alcătuiau, după unele estimări, o treime din populația regiunii. Legată de existența „Vlahiei Mari” este și ctitorirea complexului mănăstiresc
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
dictatorul italian Benito Mussolini dar ne-concretizat, luând denumirea pompoasă de „Principatul de Pind și Meglen”. „Legionarii” lui Diamandi s-au confruntat după toamna 1943 (când Mussolini a pierdut puterea iar Italia a trecut de partea Aliaților) cu rezistența comunistă greacă „ELAS” care a preluat controlul teritoriilor Vlahe, păstrându-l până la sfârșitul războilui civil grec în 1949. După aceste tragedii care i-au costat scump (în sânge și în bunuri) pe mulți dintre Vlahi, și odată cu încetarea finanțărilor românești și trecerea
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
fiind creditați pentru două invenții în domeniul numerației: inventarea "cifrelor acrofonice" și a "cifrelor alfabetice": Cele două seturi de cifre au fost folosite de două tipuri de sisteme de numerație de concepție proprie: Deși până la introducerea numerației arabe, în numerația greacă nu a existat "numărul" „0”, unii savanți consideră ca probabilă ipoteza ca "simbolul" „zero” să fi ajuns la indieni, de la babilonieni prin intermediul grecilor. În mod curios, în multe documente se regăsesc simboluri pe care mulți le consideră a fi "simbolul
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
recente propuneri de unicod făcute de a T.G.L. ("Thesaurus Linguae Graecae"). Sistemul acrofonic atic, apărut în vechea Atenă, era un "sistem zecimal hibrid" ("aditiv" și parțial "multiplicativ"). El folosea numai 6 simboluri care par a fi "cinci litere din alfabetul grec" alese după "inițiala" numelui grecesc al cifrei respective (excepție face cifra 1 care este reprezentată printr-o simplă linie verticală „│</font color>”, la fel ca în sistemul de numerație egiptean sau cretan). Astfel, Γ</font color> (vechea formă a literei
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
Η</font color> ( "eta" ) = 100, Χ</font color>( "xi" )= 1.000, Μ</font color> ( "mu" ) = 10.000 Este interesant de notat că acest sistem este strict zecimal cu excepția cifrei Γ</font color> (5), care provine probabil dintr-un alt sistem grec de numerația, mai vechi, în baza cinci. Pentru reprezentarea numerelor, cifrele atice sunt combinate după "principiul aditiv" și parțial după cel "multiplicativ". Nici un simbol nu se repetă mai mult de patru ori. Sunt două căi de a combina cele șase
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
VI î.Hr., în orașul-cetate Miletus din provincia antică Ionia, se dezvoltă un sistem de numerație zecimal aditiv nepozițional bazat pe 27 de semne: cele 24 de caractere ale alfabetului Ionian plus încă trei caractere arhaice provenite fie dintr-un alfabetul grec anterior, fie împrumutate dintr-un alfabet al altui popor: "digamma", "koppa" și "sampi". În mod uzual, sistemul de numerație atic este cunoscut sub mai multe denumiri: Descrierea sistemului atic. Fiecărei litere a alfabetului i s-a asociat o cifră și
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
cifră și se utilizau primele nouă litere (1,2,...,9)</font color> pentru "unitățile simple", următoarele nouă (10,20...,90)</font color> pentru "zeci" și ultimele nouă (100,200,... ,900)</font color> pentru "sute". Celor trei caractere dispărute din alfabetul grec clasic le-au fost asociate cifrele 6 ("digamma"), 90 ( "goppa") și 900 ("sampi"). Pentru a se putea cunoaște valoarea reprezentată de un număr, sistemul "alfabetic" folosea (suplimentar față de cele 27 de caractere) și alte semne complementare ("simboluri, indici inferiori sau
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
ultim exemplu poate să însemne de asemenea și 40 ½</font color> . Fracțiile complexe puteau fi scrise în mod similar, dar pentru citirea lor corectă, contextul era esențial. Numărătorul era "supraliniat" iar numitorul era urmat de "semnul diacritic": Mai mulți învățați greci au produs variante ale acestei notații, Arhimede reușind să exprime un număr de ordinul 10 (numărul total de fire de nisip pe care poate să le conțină o sferă care cuprinde lumea). Sistemul a avut difuzare limitată, fiind complet inoperant
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
și ilirii. Tracii, printre care și frigienii, s-au așezat în Asia Mică. Mysii au dat numele unei provincii din Asia Mică: Mysia. Informațiile despre traci sunt puține, nefiind destule dovezi arheologice. Informațiile despre traci sunt mai numeroase după colonizarea greacă din sec. VII-VI i.e.n., fenomen urmat de o mai bună cunoaștere de către greci a neamurilor "barbare" cu care au venit în contact direct. Hecateu precizează că limita nordică a Traciei era Istrosul. Herodot consemnează că Scithya începe de la Istru
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
Greciei și în Dobrogea, râurile de-a lungul cărora viețuiesc fiind Strymon, Axios, Oiscos, Hebros, Nestos. Tracia se învecina cu ilirii la vest, cu cimerieni și sciți la nord-est și cu grecii la sud. Xenofan din Colofon (poet și filosof grec care a trăit la sfârșitul secolului al VI-lea i.Hr. și la începutul secolului al V-lea i.Hr.) spunea: "Etiopienii spun că zeii lor sunt cârni și negri; Tracii spun că ai lor au ochii albaștri și sunt roșcați." (fragmentul
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
al II-lea și Amadocos. Inițial, relațiile dintre cei doi erau bune. Ulterior, cei doi vor încheia alianțe pentru a se extermina reciproc. Amadocos a cultivat relații bune cu Alcibiade, generalul atenian, iar Seuthes al II-lea a angajat mercenari greci, conduși de Xenofon. Seuthes nu se achita de obligațiile sale , neplătind solda mercenarilor. Xenofon a descris curtea lui Seuthes al II-lea în lucrarea să, Anabasis. Cu ocazia unui ospăț la care participa însuși autorul, mesenii se înfruptau cu carne
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
(din limba greacă βιβλίον, plural βιβλία - "cărți") se referă la Scripturile sacre din iudaism și creștinism. Aceste scrieri sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani. Se presupune că ceea ce creștinii numesc
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
persan al limbii romani. Este o corespondență fonetică exactă cu termenii "domba" din sanscrită și "dom" sau "dum" din indiana modernă. Numele țiganilor în primele documente românești figura ațigani care se pare că ar fi derivat din verbul din limba greacă veche athinganein (a nu se atinge). Limba vorbită de țigani este limba țigănească numită și romani. Ea face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene. Există două curente principale cu privire la originea acestei limbi. Unu dintre ele susține că
Țigani () [Corola-website/Science/297477_a_298806]
-
Pωμαίων" (Basileia Romaion), echivalentul latinescului "Imperium Romanorum" (Imperiul Roman). De abia în 1557, istoricul german Hieronymus Wolf, care a introdus un sistem de istoriografie bizantină în lucrarea sa "Corpus Historiae Byzantinae", pentru a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă. "Așadar din șederea lor în "Romania" și-au luat țiganii denumirea de "romi"." La sfârșitul secolului al XIV-lea apare o nouă categorie de populații migratoare: țiganii, oameni lipsiți de libertate sau alte drepturi. Prima atestare documentară a robiei romilor
Țigani () [Corola-website/Science/297477_a_298806]
-
Lukian), speculații anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) și rareori de informații ale istoricilor, capturate direct din tradiție (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuși deși chiar acestea din urmă au pus în circulație informații intermediare, preluate de alții anterior, mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie cruzimile sălbăticiei precivilizației arcadice, fie conflictele între ionieni și dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieții primelor grupuri sociale statornice și a spațiului comercial maritim. Mitologia greacă
Mitologia greacă () [Corola-website/Science/297482_a_298811]
-
greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie cruzimile sălbăticiei precivilizației arcadice, fie conflictele între ionieni și dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieții primelor grupuri sociale statornice și a spațiului comercial maritim. Mitologia greacă și-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea). Oratorul Isokrates (436 - 338 î.Hr.) scrie că poeții "au istorisit asemenea povești despre
Mitologia greacă () [Corola-website/Science/297482_a_298811]
-
oameni, ci și că s-ar fi înfruptat din carnea propiilor copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri mamele precum și multe alte fărădelegi născocite pe seama lor" ("Asupra schimbului de bunuri", XI, 38). Zeii greci nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi omenești, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din filozofia greacă); în miturile timpurii, acești zei au chiar puteri limitate (mai
Mitologia greacă () [Corola-website/Science/297482_a_298811]
-
născocite pe seama lor" ("Asupra schimbului de bunuri", XI, 38). Zeii greci nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi omenești, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din filozofia greacă); în miturile timpurii, acești zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex. când Zeus își izgonește fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca Hera să te poată zări" ("Iliada", I, 522-523); aceștia au nevoie de informatori
Mitologia greacă () [Corola-website/Science/297482_a_298811]
-
cu care era denumit acest grup de oameni aveau ca posibile semnificații „de neatins, intangibil, păgân, impur” sau față de care se recomandă precauție. Conform ipotezelor, ulterior s-ar fi pierdut particula privativă "a" și, astfel, s-a ajuns, în limba greacă, la un singur termen, acela de "tsigganos", fapt infirmat de prezența ambilor termeni în limba greacă și în alte limbi, până în zilele noastre. La toate acestea se adaugă și observația că în limba țigănească nu există cuvântul "țigan" sau vreo
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
impur” sau față de care se recomandă precauție. Conform ipotezelor, ulterior s-ar fi pierdut particula privativă "a" și, astfel, s-a ajuns, în limba greacă, la un singur termen, acela de "tsigganos", fapt infirmat de prezența ambilor termeni în limba greacă și în alte limbi, până în zilele noastre. La toate acestea se adaugă și observația că în limba țigănească nu există cuvântul "țigan" sau vreo variantă a acestuia. Denumirile derivate din termenul grecesc "(a)tsigganos", în majoritatea țărilor europene sunt considerate
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
ospitabilitate (cazarea, inclusiv hotelurile și stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din muzică și teatrele). Theobald (1994) sugera că din punct de vedere etimologic, cuvântul „tur” derivă din limba latină (turnare) și din limba greacă (tornos), cu sensul de cerc - mișcarea în jurul unui punct central sau o axă. Preluat în limba engleză cuvântul tour a căpătat semnificația acțiunii de a se mișca în cerc. În consecință, un tur/tour reprezintă o călătorie dus-întors și cel
Turism () [Corola-website/Science/297475_a_298804]
-
() este o insulă în Marea Egee și o prefectură greacă, în periferia Grecia Centrală. Reședința sa este Chalkis. Alte denumiri: în greaca modernă Εύβοια, (pronunție aproximativă: evia), transliterația în caractere latine cf. ISO 843/97 Evvoia; în latină: Euboea; în română: , Eubea, Eubeea sau, mai rar ("în special în texte istorice
Evia () [Corola-website/Science/297489_a_298818]