12,623 matches
-
poetul aflat în pragul senectuții: „Semnul de întrebare alb/Pe valurile-albastre plutește către moarte”. Elegiacul rămâne tonalitatea fundamentală a liricii lui Ț., poemele alcătuind un spectacol de idei și de imagini elaborate, atinse când și când de artificiozitate. O țesătură lirică, vădind tot propensiunea spre autoproiecție și confesiune, atestă și romanele Manuscrisul de la Marrakech (1972) sau Negru și verde (1980), care au ca protagonist un tânăr medic în anii petrecuți pentru specializare la Paris, înaintea și în timpul celei de-a doua
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
1973, 49; Andriescu, Disocieri, 52-66; Corbea - Florescu, Biografii, I, 253-258; Daniel Dimitriu, „Poezii și poeme”, CL, 1974, 5; Petru Poantă, „Poezii și poeme”, O, 1974, 35; Piru, Poezia, I, 166-171; Liviu Leonte, „Sclipet sferic”, CRC, 1977, 2; I. Sîrbu, Însemne lirice, CRC, 1978, 18; Al. Dima, Nicolae Țațomir și „cosmicizarea” lirică, CRC, 1978, 29; Ioan Holban, Suflete viscolite, CRC, 1980, 12; Constantin Coroiu, Dialoguri literare, II, București, 1980, 182-190; Lit. rom. cont., I, 195-196; Dan Mănucă, „Țara albatroșilor”, „Flacăra Iașului”, 1982
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
1944 lucrează ca redactor în presa militară, fiind, între altele, corespondent special la „Apărarea patriei” și redactor-șef la „Viața militară”. A făcut parte, un timp, din Consiliul Uniunii Scriitorilor. Primele versuri îi apar în „Freamătul literar” (1935), iar producția lirică de început o strânge în placheta Tăceri pentru apă vie, ieșită de sub tipar în 1940, pe când era elev în ultima clasă de liceu. Versurile, proza, fragmente din lucrările dramatice și o bogată publicistică, dar și numeroase amintiri sau schițe umoristice
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
păstrează tiparele mitizante în care sunt invocați eroii, tipare potrivit cărora orice soldat devine un Făt-Frumos. Metaforismul primelor volume se stinge treptat în schematism, didacticism, rutină a versificării despre orice, odele, poemele sociale, patriotice purtând amprenta comandamentelor comuniste. Un suflu liric autentic se simte, totuși, în Jurnal de front, care pornește de la experiența trăită în timpul celui de-al doilea război mondial. Ca romancier, T. evocă mai ales realitatea frontului, viața militară, confruntările cu „dușmanii patriei”, care transformă orice orfan în erou
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
Teodoroiu, București, 1957; Când au plecat cocorii..., București, 1958; Eroina de pe Jii, București, 1958; Cătălina (Adevărata viață a eroinei Ecaterina Teodoroiu), București, 1959; ed. (Fata cu arma), I, București, 1962; Paloșul de foc, București, 1959; Rapsodia română, București, 1960; Itinerar liric: George Enescu, București, 1961; Carnet de cazarmă, București, 1962; Noul comandant, București, 1962; Așa cum a fost, cu ilustrații de Tia Peltz, București, 1963; Pentru pionierii țării, București, 1963; Cantata eroică, București, 1964; Băiatul și luna, București, 1965; Portret interior, București
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
să realizeze artefacte din ceramică, între care și „căprioara de smalț”. Narațiunea are savoare, pitoresc regional și autenticitate. Sunt schițate câteva portrete izbutite și descrise plastic obiceiuri populare precum claca, pețitul, pomana ș.a. Talentul autorului își dă măsura în pasajele lirice, în care se evocă locurile natale și efortul artizanului, de la alegerea lutului până la desăvârșirea productelor, sugerând forța unui ritual milenar, ca într-un veritabil poem epic. Dintre numeroasele traduceri ale lui T., îmbrățișând mai multe spații culturale și lingvistice, se
TEICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290120_a_291449]
-
de actul „unației” de la 1701, prin care o parte a Bisericii Ortodoxe din Transilvania devenea dependentă de cea Catolică. Trădarea preotului Atanasie, principala unealtă în mâna oficialităților, îi stârnește lui T. o indignare furioasă și determină alcătuirea a două capitole lirice: Plângerea oilor în mijlocul lupilor și, în versuri, Arăta-vom și alte ale lui Atanasie stihuri. Cu anul 1713 se reia pomelnicul preoților din Șchei, a căror activitate este de acum strâns legată de împotrivirea față de unirea cu catolicii. Pe fondul
TEMPEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290130_a_291459]
-
tainele propriului eu vor da orizont și substanță liricii lui T., îi vor moderniza într-o oarecare măsură versul. Culegerile ulterioare, Neliniști (1963), Din patru vânturi (1964), Insula cerbilor (1966) ș.a., conțin o sumedenie de întrebări despre paradoxurile secolului, „filosofări” lirice (uneori, totuși, prozaice). T. se mișcă îndeobște degajat în spațiul imaginarului, configurează parabole despre cele mai obișnuite lucruri, proiectează aproape totul în metaforă sau simbol. Astfel, cuvântul „inimă”, reluat și îmbogățit mereu cu noi conotații, devine o imagine arhetipală, care
TELEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
femurul subțire/ ce-l aruncase pe geam/ la răsărit luminează” (Călătorie de noapte). Apropiindu-se de Ileana Mălăncioiu prin prezența filonului moral și de Gabriela Melinescu prin impulsul vitalist, T. se distinge în contextul poeziei actuale prin rafinamentul unui discurs liric foarte bine dozat, pe muchia dintre simbolismul neomodernist și discursivitatea poetică postmodernă. SCRIERI: Apa vie, București, 1970; Chorale, București, 1974; Hore, București, 1977; Astronomia ierbii, București, 1981; Scrisori de acreditare, București, 1982; Substituiri, București, 1983; Melopoetica, București, 1984; Târgul de
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
Toma Nour. T. alcătuiește, sub imboldul tatălui său, care prin 1885 culesese folclor în Vrancea, și sub înrâurirea lui Andrei Bârseanu („dascălul luminat”), culegerea de folclor Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate, care conține aproape șase sute cincizeci de piese lirice, doine și strigături. În Predoslovie el susține o opinie exprimată de George Coșbuc, Ovid Densusianu, N. Iorga și Petre Cancel, anume că poezia populară este creație individuală. Prezintă categoriile liricii și recomandă metoda anchetei folclorice prin elevi, îndrumați în prealabil
TECULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290119_a_291448]
-
insurgenței” (Ioan Holban). Alături de asemenea poeme ale unei lucidități contrariate de nonsensul criminal al istoriei, există „piese” suficiente lor înseși, cu miză pur estetică și valență strict picturală. „Poet al stărilor extreme” (Liviu Leonte), T. este și unul al „discursurilor” lirice extreme, căci de la „aproape pastel” (titlul unei poezii) la „aproape pamflet”, el parcurge - cu o mare siguranță și cu bune rezultate - toată gama. SCRIERI: Planetă la marele bal, postfață Ioan Holban, Iași, 1995; Dimitrie Stelaru, așa cum l-am cunoscut, Iași
TEODOSIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290148_a_291477]
-
clar” ș.a., iar după război e prezent în „Iașul literar”, „Steaua”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”, „Pagini dunărene” ș.a. Prima carte de versuri, Caravana robilor, o scoate în 1934, în editură proprie. Urmează Somnul lebedelor (1944), Miracol carpatin (1969) și retrospectiva lirică Poezii (1979). A făcut parte din cenaclul literar „Mihu Dragomir” de la Brăila, al cărui membru fondator a fost. Traduce în diverse periodice, probabil prin intermediar rusesc, versuri din literaturile chineză, italiană, bulgară. A mai semnat T. D. Damaschin, Teodor Damaschin
TIBEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290167_a_291496]
-
Aici este țara neamului meu!” (Încrustări în vreme). Odată cu Miresemele fulgerului (1988), autorul renunță la poezia circumstanțială. Apar figuri mitologice și livrești, peisajul se spiritualizează în viziuni (neo)expresioniste, tonalitatea senină, jubilatoare face adesea loc decepției și interogației, iar discursul liric devine, dacă nu neapărat mai profund, cel puțin mai opac. Poetul profesează cu voluptate - uneori excesivă - incongruența, asintaxismul și oximoronul. Rezultatul acestor operații este o lirică bazată pe bruierea sintaxei uzuale și pe metaforizarea intensă a câtorva nuclee semantice „tari
ŢEPELEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290149_a_291478]
-
a stins, în urma unei duble pneumonii, în lagăr. Prima carte a lui T., Stele sub nori, apărută în 1927, e o culegere de versuri care, în contradicție cu temperamentul nestăpânit al gazetarului, mărturisesc o înclinare spre meditație și paseism, demersul liric fiind oarecum defazat, prin recursul la simbolismul anilor 1910-1920. Poveștile și poeziile pentru copii din Cartea noastră (1934, în colaborare cu P. Crihan) au o subliniată adresă morală, căreia duioșia îi adaugă căldură și culoare. În intervențiile pe teme literare
TERZIMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290158_a_291487]
-
ecou într-o măsură mai mică sau mai mare și în lirica românească din secolul al XX-lea, mai ales în intervalul interbelic. În introducerea la antologia Literatura română contemporană, editată în 1943, criticul va realiza o sistematizare a tendințelor lirice din această perioadă, a raporturilor în continuă schimbare dintre modernism și tradiționalism. Fără să îi minimalizeze pe ceilalți, și pentru S. poetul cel mai apreciat este Tudor Arghezi, a cărui creație a comentat-o adesea, începând cu volumul Cuvinte potrivite
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Moftul român” (1902), „Voința națională” (1908) și, probabil, la „Constituționalul”, „Biciul” (1901), „Moș Teacă”. Alături de Emil Andrieș conduce „Revista ilustrațiunilor române” (1910). Admirator al lui Al. Macedonski și prețuit de acesta, a frecventat cenaclul poetului. Deși a scris numeroase versuri lirice, s-a afirmat mai întâi ca umorist, fiind nelipsit de la rubricile sau revistele de umor de după 1875 și întâlnindu-se aici, uneori, cu I. L. Caragiale, cu care a fost, într-o perioadă, în relații amicale. În „Minerva literară ilustrată” semnează
TELEOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290125_a_291454]
-
Bjørnson (1958). Talentul, dovedit în atâtea tălmăciri, pare absent în poeziile proprii, incluse în antologia Din scrinul vechi..., unde se mai află niște versificări modeste, descriptive, ale unor teme sau momente ocazionale, mai degrabă un fel de jurnal fără reverberație lirică. SCRIERI: Două sărbătoriri literare feminine: Ricarda Huch și Isolde Kurtz, București, 1934; Cântecele de cruciată ale lui Walther von der Vogelweide, Fălticeni, 1934; Marele negustor german, Fălticeni, 1938; Sippenfeindschaft und Wiedervergeltung im Nibelungenlied, Fălticeni, 1938; Gh. Bogdan-Duică, germanistul, București, 1942
TEMPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290131_a_291460]
-
Emilia), Aureliu Cornea (Farsa), Ion Călugăru. În paginile revistei Camil Baltazar traduce din Rainer Maria Rilke, Georg Trakl, Franz Werfel ș.a. Publică articole de poetică și istorie literară F. Aderca (Coșbuc cel adevărat, un comentariu impresionist în două secțiuni: Efortul liric și Efortul epic), Camil Baltazar (I. Vinea, medalion literar), Pompiliu Constantinescu (Poezia d-lui Adrian Maniu). Numărul 2-3/1930 este dedicat „marei europene” Hortensia Papadat-Bengescu, cuprinzând diverse „fațete de portret” și interpretări aparținând lui Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu
TIPARNIŢA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290192_a_291521]
-
deosebiri stilistice sau tematice, versul se construiește concentric, acumulând și dezvoltând aceleași motive. Patria eroică, aureolată de figurile lui Horea, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, sau țara mitică, diafană, cu zâne, zmei, vârcolaci etc., vor constitui centrul de gravitație al inspirației lirice. Ca mulți poeți ai exilului, Ț. proiectează imaginea unei Românii simbolice, atemporale. Registrul grav, emoția spiritualizată, solemnitatea, religiozitatea vor caracteriza de multe ori și textele ce alcătuiesc volumul Din crucea pădurii (1955). În general, autorul stilizează poezia populară, versul sunând
ŢOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290211_a_291540]
-
lui Setilă” (Speranța). Tot de sorginte folclorică e cel mai lung poem al cărții, Crai de Rouă, despre iubirea neîmpărtășită între Craiul de Rouă și Sânziana, copila lui Chiciură Împărat. Când nu are structura unui bocet sau a unui descântec, lirica lui Ț. surprinde metaforic diferite ipostaze ale spiritului (Rugă, Singurătate, Cântec de leagăn, Mugurel etc.). În La icoană (1966) apar câteva poeme dedicate conducătorilor legionari și celor morți în închisorile comuniste. SCRIERI: Sânziana, pref. Nichifor Crainic, București, 1940; Din crucea
ŢOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290211_a_291540]
-
ciudat, / și ochii se vor auri pe rând / de colbul stelei ruptă din pământ...” (Numai o dată). Discursivitatea și tonul colocvial din prima carte se accentuează în Ierburi și raze (1974), unde Ț. conversează, ca alți confrați postbelici, pe diverse teme lirice, cu o emoție stăpânită. El își pune întrebări asupra rostului lumii, într-o frazare fluentă, uneori prozaică, nu scutită de sentimentalism: „De unde vii? / în curând mă veți întreba. / De unde vii, de te încumeți a ne vorbi? / În numele cui? Care sunt
ŢION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290191_a_291520]
-
se concentrează asupra unor scrieri ale lui Mihai Eminescu (Filosofia „Sărmanului Dionis”), G. Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu sau teoretizează pe marginea versificației moderne. Poemele din Anotimp interior țin de o atitudine neoclasică, „de limpezire a unei tensiuni lirice”, după mărturisirea autorului. Poezia se definește ca un spațiu al interiorității și reflecției asupra comuniunii cu natura, al erosului răsfrânt în amintiri nostalgice sau al meditației asupra actului de creație. Ț. a realizat și traduceri din Charles Baudelaire și Paul
ŢIRIOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290196_a_291525]
-
și parodiile la poezii de Mihai Eminescu, G. Topîrceanu, Ion Minulescu și Adrian Maniu, schimbul de sonete bahice cu Mihai Codreanu sau poemele libertine rămase prin arhivele confraților cărora le sunt trimise. T. a publicat și un volum de poezii lirice, Caiet (1938), oferind, indirect, secretul evoluției și al formulei sale scriitoricești. Autorul evocărilor tandre și al romanțelor din ciclurile Cântecele toamnei, Foi îngălbenite și Creionări a înțeles înzestrarea sa modică pe terenul poeziei (lirice) și, în consecință, și-a pus
TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
publicat și un volum de poezii lirice, Caiet (1938), oferind, indirect, secretul evoluției și al formulei sale scriitoricești. Autorul evocărilor tandre și al romanțelor din ciclurile Cântecele toamnei, Foi îngălbenite și Creionări a înțeles înzestrarea sa modică pe terenul poeziei (lirice) și, în consecință, și-a pus în valoare adevăratul talent. Suspinului minor i-a preferat - semn de inteligență artistică - voluptatea râsului și a jocurilor de metalimbaj. Scriitorul a tatonat și scena, dar fără a insista. Împreună cu Adrian Maniu semnează feeria
TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
și punctele de conexiune în interiorul acesteia sau în spațiul mai larg al literaturii române. Astfel, poezia lui Camil Petrescu este înțeleasă ca „o treaptă” a unei opere „unice”, de neomis „într-o judecată pertinentă de ansamblu”, iar aplicația analitică asupra liricii lui F. Aderca se justifică întrucât autorul participă „la aventura poeziei noastre moderne”, exprimând și ea „ezitările caracteristice oricărui început”. Eseurile lui T. lansează câteva idei interesante, fie și pentru momentul în care au fost concepute, cum ar fi cele
TIHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290171_a_291500]